Nov 07 2012

Penfolds Bin 707: adica Aussie Cabernet

Published by at 9:33 AM under 2005,Australia,Cabernet Sauvignon,Rosu,Sec

 

Penfolds Block 42

Credits: http://chrisshanahan.com

Desi australieni sunt recunoscuti pentru Shiraz si pentru  stilul mai greoi, gemos si concentrat al acestuia, uite ca fac si Cabernet Sauvignon. Si nu orice Cabernet Sauvignon, ci una din referintele in materie:  Penfolds Bin 707. Demult vroiam sa scriu despre el si zilele astea frunzarind carnetelul cu insemnari, am dat de o pagina plina, insemnata chiar si pe margini cu impresii, ceea ce m-a condus la concluzia relativ normala ca vinul merita sa scriu mai multe despre el. Daca va intrebati de ce seamana atat de mult denumirea acestuia cu un model de avion Boeing, aflati ca a fost botezat exact dupa modelul respectiv in 1964 cand a fost lansat. De ce? Pentru ca avionul respectiv a reusit sa lege Australia in mod real, de restul lumii “civilizate”. Din ce stiu a existat la un moment dat si un Bin 747, dar care nu mai este produs acum. Dar acestea sunt chestii de marketing…la care australienii exceleaza.

 

Pentru un iubitor de vin cred ca va conta mai mult faptul ca o parte din Bin 707 este provine din cea mai veche parcela de Cabernet Sauvignon cunoscuta in lume si inca in exploatare: celebrul Kalimna Block 42, plantata in 1885 in suprafata de 4 Ha (am pus mai mai multe poze pe Facebook).   Restul vine din Block 41. Deci viile au cam 127 de ani ? Si nu e in Franta, e in Australia..:) Daca ce conteaza asta: dupa cum bine stim de pe la noi, se poate face cu succes Cabernet Sauvignon si dupa vii de 3-4 ani…:)

 

kalimna ampuleSa va mai spun ca Penfolds a scos de curand 12 fiole cu Cabernet Sauvingon obtinut exclusiv de pe celebra parcela. Denumit exact Kalimna Block 42, costa “doar” 168.000 $. Si in banii astia Penfolds iti trimite oriunde in lume pe vinificatorul lor sef (sau un alt senior member din staff-ul tehnic) ca sa iti deschida „fiola” si sa iti explice vinul. Cool, huh? Poate ni-l aduce si nou nea Jiji la vreo sfintire de biserica sa impartaseasca ceva puradei cu el…Pana atunci, dream on. Oricum chestia de mai sus a fost facuta mai mult pentru expunere media si au reusit: e plin internetul de articole referitoare la “aroganta” financiara de mai sus.

 

Sa revenim la vinul de fata: filozofia vinificarii este identica cu a fratelui (mult) mai mare si mai renumit: Penfolds Grange ( care apropo mai primeste si el in unii ani cabernet de pe celebra parcela de mai sus). Maturat 16 luni in stejar american nou. Deschis, aerat pe parcursul a 2 ore (foarte inchis initial), avem asa:

 

Penfolds Bin 707Aspect (Culoare): visiniu inchis, aproape negru, concentrat, opac, cu usoare reflexe brune in margini.

 

Nas: Initial atipic, inchis, intens, cu fructe confiate, curmale, smochine, lichior de fructe si ierburi aromatice (rozmarin, leustean uscat) si nuante de tabac, piper alb si ceva cocos.  Treptat, pe masura aerarii pierde din intensitate, capata eleganta si se deschide in tuse usor dulci, de fructe negre concentrate (mure, afine) cu ceva aluzii carnoase si scortisoara, cutie de lemn si mosc. Dupa doua ore dezvolta tente usor mentolate, eucaliptice si de piper verde. Incredibil de evolutiv si schimbator in arome, dar in acelasi timp integrat si elegant.

 

Gust: Un atac rotunjit, concentrat, focusat, un pic greoi in exprimare si o structura masiva, evidenta. Frumos echilibru inca din debut. Evolutia pe palatin este rotunjita, cu o aciditate integrata, de intensitate medie, care induce o senzatie de prospetime. Pe palatin evolueaza in straturi de fructe negre asociate cu nuante dulcege si ciocolata neagra (o senzatie ireala de prajitura cu ciocolata neagra si fructe de padure). Tuse de menta, cocos si cafea intregesc tabloul aromelor. Alcool (14,5%) este superb echilibrat, iar tanini prezenti, inca puternici (grippy), dar catifelati. Ceva de genul „pumn de otel in manusa de catifea”. Postgustul este lung, evolutiv, initial cu senzatii  dulci si cu ceva tente de trufe pe un fundal usor taninos, pentru ca mai apoi sa  cedeze locul caramelului, crustei de paine si pe final o senzatie de zahar ars.

 

Desi nu sunt un fan al vinurilor australiene si im recunosc preconceptiile cu privire la marea majoritate a acestora, cel de fata mi s-a parut Excelent: structurat, precis, evolutiv, catifelat, toate atributele incap in tablou de ansamblu si se echilibreaza foarte bine. Este perfect abordabil inca de acum, dar cu siguranta va mai evolua inca ani buni.

 

Despre RPC nu o sa va vorbesc ca nu isi are rostul. Costa cam 350 de lei la noi, e importat de Cramele Oprisor.

Daca imi spuneti ca e scump, o sa va spun asa: faceti o regula de trei simpla in legatura cu varsta viilor si cu pretul la care se tranzactioneaza. O sa descoperiti ca un cabernet de la noi, de pe vii de 3-4 ani care costa in jur de 60-70 de lei, ar trebui sa se tranzactioneze, relativ la pretul celui de fata, cu aproximativ 8 lei. Si cu asta am spus totul…vi se mai pare scump?

 

Singurul exemplu de cabernet autohton care suporta in mod suspect de apropiat comparatia si regula de trei simpla de mai sus este unul de pe vii de peste 30 de ani (care nu mai exista insa). Daca faceti calculul de mai sus iese in jur de 88 de lei.

Nu va spun care este, pentru ca iar o sa fiu acuzat de partipriuri, care de fapt sunt niste simple observatii care tin de bunul simt care imi este “violat” cu preturi aberante.

 In fine…Doar o ultima impresie interesanta, apropo de vinul tocmai amintit: mi se pare ca aduce destul de mult ca stil si exprimare cu Bin 707.

 

4 responses so far

4 Responses to “Penfolds Bin 707: adica Aussie Cabernet”

  1. Bogdan Bocseon 07 Nov 2012 at 9:55 AM

    Din cele 12 “recipiente” (fiole sau flacoane suna ca dracu!) de Kalimna Block 42 au fost deja vandute 11!

    Din celalalt Cabernet Sauvignon care de fapt e un Cuvee din 2007 (in facto un asamblaj pentru care are si Feteasca Neagra) am deja 2 sticle 😀

    [Raspunde]

    Dan Micuda Reply:

    @Bogdan Bocse, Mee to! Din punct de vedere legal este un CS..:)
    Never underestimate the power of stupidity…iti dai seama ce pivnita se poate face cu banii respectivi? Si nu ma refer la cosntructie, sa nu inteleaga unii gresit 🙂

    [Raspunde]

  2. berbecutioon 07 Nov 2012 at 11:09 AM

    Tare regula ani vs. pret.
    Nu e cam mult sa te declari non-fan australiene? Sunt mult prea multe vinuri acolo, diferite.

    [Raspunde]

    Dan Micuda Reply:

    @berbecutio, Da…la noi e full-proof daca ne uitam ce vii avem si ce preturi la vin..:)) Dar tre sa fii pasionat rau sa stii varsta viilor. Pentru noi merge.
    Nu sunt non-fan Mihai, doar ca sunt sceptic la marea masa a vinurilor de la ei care au un stil comun si par toate la fel. In rest exista clar exemplare reusite, dar ajung mai greu prin zona noastra, unde celelalte fac regula.
    Un exemplu de vin pe care as fi curios sa il incerc dar nu l-am gasit nici macar prin Europa pe site-urile de online cunoscute, il dadeam astazi lui Mihai de la Cluj pe FB:
    http://www.wynns.com.au/?john-riddoch-cabernet-sauvignon

    [Raspunde]

Trackback URI | Comments RSS

Leave a Reply