Dupa cum probabil v-ati dat seama nu sunt un foarte mare bautor. Adica bautor in sensul de cantitate. Prefer diversitatea si foarte rar ma dedau la derapaje bahice. De fapt destul de rar intalnesc si exemplare care sa ma imbie la asa ceva.

Asta e o problema. Adica sa iti placa sa incerci cat mai multe vinuri, dar fara sa bei toata sticla o data. Daca nu sunteti in situatia aceasta opriti-va aici, va irositi timpul (si neuronii) citind mai departe.

Apoi eu sunt genul de “social drinker”. Adica daca beau, imi trebuie companie. Companie gregara, nu altfel de companie, sa fim bine intelesi. Mai discuti, mai schimbi o vorba,  stiti cum e. In rest, acasa mai mult de un pahar pe seara nu degust si asta destul de rar. Daca am in fata un vin care sa imi placa foarte mult, hai maxim doua. Si oricum singur nu are nici un farmec. Te uiti la peretele alb si simti cum iti dau tarcoale alcolicii anonimi.

Prin urmare foarte des ma aflu in fata urmatoarei dileme: cum sa pastrez o sticla desfacuta ca sa ma pot bucura de lichid si in serile urmatoare. Bucura in sensul ca acesta sa fie cat mai aproape de calitatile organoleptice initiale, neafectat de dusmanul de moarte al  vinului desfacut: oxigenul in exces.

Pentru profani treaba e simpla: puneti dopul si dati-o la frigider. Daca nu e vorba de vreun vin low-cost va tine sigur o zi-doua. Daca e vreun rosu deosebit chiar s-ar putea sa fie mai bun a doua zi.

Doar ca mi se intampla sa uit sticla prin frigider cateva zile (cine nu a patit chestia asta mana sus) sau pur si simplu am chef de alt vin in seara urmatoare.

Asa ca am pornit o munca de documentare (si incercare) a principalelor sisteme de pastrare a vinului. Va spun din start ca pompele alea de mana cu dopuri de prin magazine care teoretic fac vacuum si scot aerul din sticla sunt vax. Frectie…

Da, o sa tina vinul o zi-doua plus fata de varianta clasica cu dop, dar mai mare deranjul. O alternativa mult mai buna este sa muti o parte din vin in sticle de 375 ml umplute la refuz. Se gasesc minaturi de gen cu screwcap in magazine. Functioneaza chiar ok, dar tot nu sunt ceea ce trebuie.

Tot documentandu-ma pe net am gasit aici un review foarte util care trateaza cam toate sistemele de pe piata.  Dintre ele se pare ca un spray cu gaz neutru si greu, gen argon sau combinatie de argon, pastreaza cel mai bine vinul desfacut. Puf-puf de doua ori in sticla si gata.

Bun, excelent zic: sa il testam. Il caut pe afara, dau comanda. Nu se poate. Ca e recipient sub presiune si nu se transporta prin curier. Ghinion de nesansa.

Mai caut pe la noi si dau de ceva similar la Vinexpert. Are alta denumire decat cel din review (Winesave) dar functioneaza pe acelasi principiu. Bineinteles fiind vorba de Vinexpert costa psihologicul pret de 99 lei. De fapt, cam atat e si pe afara. Dar este enorm. Din cateva pufuri consumi spray-ul ala mic si apoi iar 99 lei? Pe un simplu spray cu argon? Bine ei zic ca tine vreo 100 de sticle. “Dar totusi”. De fiecare data cand mai iei un pahar trebuie sa mai dai un puf de 1 leu, deci cam 100 de pahare de fapt. Nu prea e economic.

In schimb principiul parea ca functioneaza asa cum atestau numele grele gen Guigal sau Jancis Robinson. Sau review-ul de mai sus. Sau industria care foloseste la greu argon ca sa protejeze vinul de oxidare. I was on to something.

Si bineinteles cum romanul este inventiv stau sa ma gandesc de unde naiba sa iau argon la pret rezonabil. Si imi aduc aminte ca exista sudura cu argon, iar argonul se tine in niste recipiente. Bine alea sunt niste butelii mari si grele, reincarcabile, imposibil de utilizat la astfel de aplicatii.

Exista in schimb si butelii de unica folosinta de 1 l. Ce chestie… Care costa in jur de 80-90 lei. Si care tin ani de zile (mii de pahare?), cantitatea de argon fiind incomparabil mai mare decat in pocnitoarea de mai sus.

La prima utilizare trebuie si un robinet care se monteaza in cap, in rest un tub de cauciuc si gata DIY-ul. Toata bazaconia a fost vreo  150 de lei, din care 60 lei butelia de argon care este consumabila.

Pentru puristii care cred ca argonul este otravitor si nu este comestibil, tin sa va anunt ca am facut research in acest sens si in Romania cel putin argonul “alimentar” provine din aceleasi surse ca si cel de sudura. Adica pe scurt buteliile folosite prin industria de “food” se (re)incarca cu acelasi argon ca cele de sudura. Iar argonul este un gaz inert, neotravitor. Decat daca saturati incaperea cu el si va culcati pe burta ca sa nu mai aveti oxigen sa respirati. Si va sinucideti cu stil. Pentru ca atunci cand vor deschide politia/rudele usa voi veti fi tepeni pe parchet si nu isi va da nimeni seama de unde v-ati sufocat. Bine, asta daca ascundeti bine butelia de argon. Sa revenim….

Inarmat cu arsenalul cumparat  mai sus zic sa fac un test sa vedem cum sta treaba. Iau o sticla de Castel Huniade Feteasca Regala 2015 (apropo, excelent vin la banii care se cer pe el), o desfac, beau 2 pahare (da, v-am zis ca e bun), trag vreo 5 secunde de argon la maxim, pun dopul si o bag la frigider. Seara urmatoare o deschid cu emotii, vinul perfect conservat. De parca in crama cu ce credeti ca il feresc de oxigen? Tot cu argon. Bun…mai beau un pahar, puf 5 sec de argon, pac la frigider.

Si o uit acolo. Peste vreo 3 saptamani, timp suficient sa acresc si un Chateau Margaux dintr-un an bun o deschid cu emotie convins fiind ca va fi de nebaut. Stupoare, vinul perfect baubil. Da, bine nu erau aromele la fel de fresh ca la “primul dop”, dar 80% erau acolo. Si vorbim de un vin alb de 13-14 lei.

Bun…zic, o fi fost stabilizat prea bine. La cat de bine, ar trebui sa ia Recas premiul Nobel de chimie.

Asa ca incerc si cu un rosu. La reducere din Lidl. Cel din poza de alaturi. Bun si asta, usor cam prea copt, dar la modul “sa gasim ceva de strambat din nas ca a fost la reducere si e prea ieftin, prea ca la tara”. Dar vinul foarte ok, pe la noi s-ar inscrie fara probleme in categoria 50-60 de lei, medium-premium.

Il desfac, beau un pahar, pac argon si il las bag in frigider. Peste o luna aceeasi poveste, vinul cvasi-similar cu ce am baut la inceput. De curand am incercat si cu un rose. L-am tinut vreo 5 zile. Fara probleme.

Pe scurt si in concluzie: pentru cei care au nevoie de o solutie ieftina si cvasi-indutriala sa pastreze sticlele deschise, cea de sus a fost castigatoare pentru mine. E cam de winegeek ce e drept, cea cu sticle mici de 375 ml functioneaza aproximativ la fel de bine. Ah si exemplele de mai sus sunt extreme. Va incurajez sa beti vinul dintr-o sticla deschisa in maxim una, hai doua saptamani.

Iar celor care isi pun intrebarea “pai de ce sa ramana vin in sticla?” le urez sa aiba parte de un ficat sanatos si un psihic asemenea. Care sa le permita sa bea singuri, seara de seara, cate o sticla de vin. Nu ca nu ar fi si din acestia pe la noi. Gradina e mare…

P.S. I Pentru cei mai speriosi/slabi de inger: Da, butelia aia e recipient sub presiune. La fel ca si spray-ul. Daca nu treceti cu tancul peste ea sau nu o puneti pe foc  este imposibil sa explodeze. Eu am scapat-o pe jos de vreo 3 ori (nu are rost sa va detaliez imprejurarile) si tot ce am reusit e sa ii zgarii un pic vopseau intr-un colt.

P.S. II Sistemul de mai sus functioneaza la orice vreti sa feriti de oxigen. De exemplu la uleiul de masline e priceless. Si exemplele pot continua.

Tags: Pastrare vin, sticla vin deschisa, winesave

Trackback URI | Comments RSS