Jun 08 2017

Chateau Mouton Rothschild 2009

Published by under Bordeaux,Franta

 

Chateau Mouton Rothschild  2009 este de fapt un masterclass pe care Bordeaux-ul il preda Lumii Noi despre cum se face un vin puternic, opulent, incarcat de fruct, dar in acelasi timp cu o eleganta, o clasa si o tensiune greu de atins.

 

 

Dens, masiv, “larger than” life nu isi pierde nici un moment rafinamentul si echilibrul. Un echilibru nervos, incredibil de sus acordat, un vin care forteaza limitele si o face cu succes, fara sa para excesiv sau ostentativ in nicio privinta. Ba din contra. Este incredibil cum poti pastra atata finete intr-un vin atat de concentrat, extractiv si cum poti inveli o structura de taninuri atat de densa si puternica in efluvii de fruct copt si cremos. Si totul la doar 13% alcool. Intr-un vintage ca 2009.

Citesc ca este Mouton-ul cu cea mai mare concentratie de taninuri din istorie, cu 20% peste  urmatorul nivel inregistrat. Incredibil…

Infant in zilele noastre, daca ai rabdare cu el iti ofera o oportunitate sa explorezi miriadele de forme pe care le poate lua un vin in evolutie si diversele chipuri/masti sub care se poate scunde.

Un vin oglinda in care te privesti si te pierzi. Si care iti oglindeste personalitatea fara insa a o pierde pe cea proprie. Exceptional! Peste vreo 20 de ani va fi sublim…

 

Si pentru ca vinurile mari necesita rabdare pe masura si trebuie baute la timpul lor, peste cateva zile ne vom delecta cu asa ceva:

 

 

5 responses so far

 

May 29 2017

Despre superstarurile supertoscanelor…si nu numai!

Published by under Degustari Pitesti,Italia

Acum cateva zile am avut ocazia sa particip-organizez in Pitesti, la restaurantul Dolce Vita, o degustare de Supertoscane.

 

Scurta introducere colocviala: Ce sunt supertoscanele? Sunt vinuri facute in Italia (da, ati ghicit in Toscana)  din soiuri internationale, in special asamblaje clasice bordeleze.  Initial erau in afara reglementarilor DOC-urilor care nu permiteau decat soiuri locale, fiind pe cale de consecinta incadrate la categoria “vin de masa” (Vino da Tavola, a se vedea si eticheta de la Desiderio din poza de mai jos).

Moda a pornit-o Sassicaia (in traducere libera “camp cu pietre”), vin produs initial pentru consum propriu de catre marchizul  Mario Incisa della Rocchetta. Mare pasionat de Bordeaux acesta a adus cateva plante de Cabernet Sauvignon si Cabernet Franc si le-a plantat la Tenuta San Guido. Vinul a fost produs prima data in 1944 dar de abia in 1968 a fost comercializat oficial.

 

Din punctul de vedere al lansarii pe piata trebuie precizat ca Sassicaia nu a fost chiar primul supertoscan, onoarearevenind (spun unii) unui vin mult mai putin cunoscut in zilele noastre Vigorello di San Felice care ar fi fost comercializat/imbuteliat inaintea acestuia, fiind practic primul supertoscan.

 

 In fine, stilul a prins la public si incet-incet alti producatori au urmat exemplul celor de la Tenuta San Guido.

Si cum prima data vestea (si invidia) se raspandeste in familie, Lodovico Antinori, nepot al marchizului de la San Guido, a creat Ornellaia (plantata in 1981 si lansata in 1985) cam gard in gard cu Sassicaia. Plus Masseto, din 1986. Aceasta dupa ce in prealabil fratele sau, Piero Antinori, lansase in 1971 Tignanello  si Solaia in 1978. Si apoi gard in gard cu cele doua celebre de mai sus, Guado al Tasso. Adica daca unchiul/varul au una, noi facem patru.

De fapt, familia Antinori facea incercari inca din anii 20 cu soiuri bordeleze asamblate cu Sangiovese, incercari care au precedat celebrul Tignanello, acesta fiind de fapt piatra de temelie a stilului. Doar ca Sassicaia le-a luat fata, Piero dandu-si seama de potentialul enorm al supertoscanelor cand s-a ocupat exact de comercializarea vinului unchiului sau, Sassicaia. Se spune ca el si cu varul lui, Nicolo, fiul marchizului Mario Incisa della Rocchetta au fost cei care l-au convins pe acesta sa isi comercializeze vinul propriu. Altminteri probabil Sassicaia ar fi ramas multa vreme doar vinul de casa al batranului marchiz.

 

Mai trebuie spus ca cei doi frati Antinori nu prea se intelegeau, Lodovico era cel flamboiant din familie, Piero cel serios, care se ocupa de imperiul viti-vinicol. Iar Ornellaia a fost creata de Lodovico in mare parte si pentru a dovedi familiei ca poate avea succes la vin. Doar ca, printr-o serie de evenimente si prin intermediul familiei Mondavi aceasta a ajuns in proprietatea marilor rivali de la Frescobaldi. Iar la ora actuala Lodovico a creat un nou supertoscan, Tenuta di Biserno, decis sa arate lumii ca mai poate lansa inca un superstar. Exact langa cele de mai sus, pe un loc unde vroia initial sa extinda Ornellaia.

 

Complicat! In fine…Treptat tot mai multi producatori din Toscana (Chianti) au inceput sa faca supertoscane si asa au aparut Grattamacco, I Sodi di San Niccolo, Le Pergole Torte, Lupicaia, Cepparello, Camartina, Desiderio, L’Apparita, Brancaia, Olamaia, etc. Aveti aici o lista cronologica destul de cuprinzatoare, dar sigur mai exista si alte supertoscane care nu sunt mentionate acolo.

Era la un moment dat o vorba ca daca se termina cu “aia” e bun.

  

Intre timp supertoscanele nu mai sunt vinuri de masa (Vino da Tavola) si in 1994 unele au primit DOC-ul propriu, adica Bolgheri. De mentionat ca atunci cand s-a creat DOC Bolgheri, Sassicaia a primit DOC propriu, “Bolgheri Sassicaia”.

De fapt datorita succesului de care s-au bucurat (in special Tignanello) si regulile DOC si DOCG s-au schimbat in Chianti si acum multe se pot incadra in acestea. Doar ca majoritatea au ales sa isi pastreze statutul de IGT tocmai pentru a marca succesul si renumele de care au parte. Sunt in general navele amiral si cele mai scumpe vinuri ale producatorilor din Chianti.

 

Dincolo de introducerea de mai sus, destul de lunga, dar necesara pentru a incadra vinurile degustate, voi puncta cateva impresii despre fiecare.

Am avut 6 vinuri, cele doua mari fiind insotite si de “vinul al doilea”:

 

Avignonesi Desiderio 1988 (acesta fiind chiar anul lansarii conform linkului de mai sus) 100% Merlot

Querciabella Camartina 2004 Cabernet Sauvignon (70%); Sangiovese (30%), organic si biodynamic

Ornellaia 2005 (60% Cabernet Sauvignon, 22% Merlot, 14% Cabernet Franc, 4% Petit Verdot)

Le Serre Nuove dell’ Ornellaia 2012 (52% Merlot, 28% Cabernet Sauvignon, 12% Petit Verdot,8% Cabernet Franc)

Tenuta San Guido Sassicaia 2012 (85 % Cabernet Sauvignon 15 % Cabernet Franc)

Tenuta San Guido Guidalberto 2011 (60 % Cabernet Sauvignon 40 % Merlot)

  

 

Ma abtin sa insir clasicul pomelnic de fructe si condimente desi fiecare s-a prezentat mai mult decat generos in senzatii si epitete. De fapt am avut in fata unele dintre starurile lumii vinului si desi nu au fost din acelasi an ne-am putut da seama de diferentele stilistice.

 

Dar sa o luam cu inceputul: Avignonesi Desiderio: desi l-am deschis cu inima indoita si la inceput era inchis si subtire, s-a deschis surprinzator de frumos pe parcursul degustarii. Initial dominat de note tertiare si total inchis, a etalat un fruct copt si o evolutie fina, integrata, cu tanini prezenti pe final. Pentru mine a fost o surpriza foarte mare cum un vin cu aproape 30 de ani la activ, aflat atunci la prima recolta si de la un producator renumit mai degraba pentru Vin Santo,  a putut sa stea langa exemplare mult mai tinere si mai galonate fara sa se faca de ras. Practic il adusesem pentru o avea o idee despre cum/daca ar putea evolua genul acesta de vinuri, fara sa pariez prea mult pe el. Dar, ca intotdeauna, vinul poate surprinde si rasturna prejudecatile. Se pare ca supertoscanele, chiar si cele mai putin galonate, evolueaza destul de bine in timp…

 

Querciabella Camartina 2004. Pentru mine a fost vinul degustarii, de la unul din producatorii mei favoriti din Toscana. Pe langa faptul ca l-am prins la apogeu (are totusi 95p Parker) intr-un echilibru perfect intre notele primare si cele tertiare, a fost vinul cel mai impetuos si cu personalitatea cea mai bine definita dintre toate. Este un Supertoscan, dar este un vin italian fara putinta de tagada. Condimentul picant, notele savory si de cirese amare ale Sangiovese-lui sunt remarcabil sustinute de un Cabernet Sauvignon dinamic, nervos, care le aduna intr-o structura de tanini rotunjiti de timp, dar inca fermi si impetuosi mai ales pe final. Nu stiu daca e de la agricultura biodinamica, dar vinul pare sa aiba o dimensiune in plus de complexitate si fluenta. Remarcabil si fermecator…

 

Tenuta San Guido Sassicaia 2012. Evident am facut vinicid. Mult prea tanar si uitandu-ma la asamblaj practic de neatins pentru urmatorii 10 ani. Dupa o aerare temeinica si insistenta incepe sa se dechida in pahar. Ingredientele unui vin mare sunt acolo: fructul proaspat, suculent, de o puritate exemplara, pus in evidenta de o aciditate expresiva, dar ferecat adanc sub o structura de tanini impetuosi, tineri. L-am pastrat intentionat in pahar mai mult timp si chiar dupa ore tot se incapatana sa nu se deschida. Abia a doua zi a inceput sa isi arate rotunjimile si sa se aseze in pahar.

 

Ornellaia  2005 Beneficiind si de avantajul timpului s-a prezentat mult mai abordabil si mai ready to drink. Bineinteles dupa o aerare corespunzatoare. Ce a fost cu adevarat socant atat pentru mine cat si pentru cei de la masa a fost diferenta stilistica evidenta dintre cele doua nume grele. Ornellaia este un vin al globalizarii: plin de fruct copt, hedonist, opulent, cu straturi parca infinite de arome si efluvii olfactive. Mi-a adus instant aminte de Masseto cu care imparte evident acelasi stil.

Pe palatin nu agreseaza absolut deloc, din contra evolueaza cu o lejeritate plina, carnoasa, de falduri de catifea, complimentand consumatorul in fiecare clipa. Desi stilul este copt, concentrat, extractiv, echilibrul este ireprosabil, iar taninurile isi fac treaba aproape insesizabili sub valurile de fruct.

 

Doua abordari total diferite, cred ca din vie pana la filozofia de a face vin. Lodovico Antinori a intuit  probabil ca nu poate reusi copiind stilul Sassicaia si s-a plasat la celalalt spectru stilistic. Daca Sassicaia e ferm si aristocratic, in stil Bordeaux Left Bank, Ornellaia e flamboiant si exuberant in stilul Malului Drept, cu accente chiar de vin de garage/Nappa.

Daca ar fi sa fac o comparatie, Sassicaia e Marlene Dietrich, in timp ce Ornellaia e Marilyn Monroe. Pentru mine preferatul e Sassicaia, chiar daca in imprejurarea respectiva timpul nu a fost de partea lui. Si da, are nevoie de mult mai mult timp sa ajunga la apogeu decat Ornellaia care e facuta intr-un stil mai abordabil. Acesta fara a insinua nici un moment ca nu are potential de evolutie. Ba din contra…

 

 

In ceea ce priveste al doilea vin,  aici filozofiile sunt cumva diferite. Se vede si din compozitia acestora. Rolul unui al doilea vin este teoretic sa fie mai abordabil si sa reproduca stilul vinului mare la preturi “omenesti”.

Sassicaia face asta la Guidalberto inlocuind Cabernet-ul Franc cu Merlot in asamblaj. Paradoxal stilul se mentine, dar vinul este mai abordabil. Pare un Bordeaux de mal drept onest si bine facut.

Serre Nuove respecta cumva asamblajul vinului “mare”(iarasi folosind mai mult Merlot) si pe cale de consecinta asemanarea stilistica cu acesta este mai mare. Partea mai proasta este ca nu are rafinamentul lui si fara el pare doar un vin corect, in stil Lume Noua. Si foarte scump, daca il privim din aceasta perspectiva.

 

Pe scurt, desi replica stilul vinurilor mari, acestea se afla la un cu totul alt nivel decat second-urile. Sfatul meu ar fi sa nu va irositi banii si sa incercati sa faceti rost de “the real thing”. In plus, cu banii dati pe second-uri puteti lua vinuri mult mai interesante.  Doar uitandu-ma la cele de mai sus nu pot sa nu remarc pretul Camartinei este aproape la jumatate din al celor doua superstaruri si nu foarte departe de second-uri. Si repet, mie  mi-a placut cel mai mult din degustare…

 

Asdar, cam asta a fost degustarea de supertoscane. Pe scurt lectiile invatate sunt:

  1. Exista supertoscane interesante, nu (toate) sunt doar niste epigoni ai Bordeaux-urilor
  2. Sassicaia > Ornellaia, cel putin in cazul meu. Dar nu va luati dupa mine. La noi sunt convins ca in majoritatea cazurilor este exact invers.
  3. Nu irositi banii pe second-uri. Ori luati “vinul mare” ori gasiti ceva mai interesant de banii respectivi.
  4. Trebuie sa explorez temeinic segmentul, deci pregatiti-va de ceva degustari tematice pe viitor…;)

 

Uitasem de asocierea culinara: Bistecca alla Fiorentina, offcourse…

 

No responses yet

 

May 22 2017

ReVino Wine Fair 2017: targul si vinurile…

 

Pe 6 mai anul curent am revenit la cu voiosie la ReVino, a doua editie.

Daca nu stiti ce este Revino, este unul din targurile de vin autohtone, care se tine in fiecare primavara in foaierul fostului Teatru National, acum Hotel Novotel, in Bucuresti. Partea cu „fiecare” tine de fapt de doua primaveri, de abia prinse in buchetul vietii amintitului eveniment.

 

Desi tanar, pentru mine  este evenimentul de/cu vin al primaverii care mi se potriveste cel mai bine.

Atat datorita selectiei producatorilor care participa, cat si locatiei, dar mai ales a organizarii. Este genul de eveniment organizat cu discretie, intr-o locatie intima, dar in acelasi timp potrivita, care lasa sa vorbeasca producatorii si vinurile lor.

Fara bling–bling, stele si lauda de sine, fara sa le spuna producatorilor ce fac si ce nu fac, ce ar trebui sa faca, cat de bine fac sau unde ar trebui sa cotizeze ca sa faca mai bine. Acestea raman la latitudinea si gusturile fiecarui vizitator si Slava Domnului am avut fiecare de unde alege si unde sa ne regasim gusturile printre vinurile cramelor participante. De altfel nici nu stiu cati vizitatori o stiu/au auzit de Alina Iancu, cat mai degraba de proiectele ei in domeniul vinului.

 

Eu o sa trec mai jos in revista cateva impresii de la standurile pe care le-am vizitat, cu mentiunea (eterna) ca as fi vrut sa incerc mai multe vinuri, dar timpul nu mi-a permis…

Incepem cu batalia spumantelor. Pe care o credeam castigata apriori de catre cei din  Salaj, de la Carastelec care au avut rabdarea (si dotarile/know-how-ul) sa isi tina vinurile indeajuns de mult in sticla cat sa para acum niste mici capodopere. Carassia Classic-ul extrabrut seamana derutant de mult cu o Champagne in stil modern, bine slefuita. Blanc de blancs etaleaza aciditatea aspra specifica Chardonnay-ului in tinerete si eu l-as mai lasa un pic sa se aseze. Rose-ul  este fin si lejer, perfect echipat pentru sezonul estival ce bate la usa. Foarte bune! Bine, cumva previzibil; ma asteptam la ei sa vina cu ceva deosebit dupa ce ne-au tinut atata timp in suspans.

 

Supriza pentru mine au fost spumantele celor de la Domeniile Panciu. Alta zona cu traditie si potential aflata insa in capatul opus al tarii a pus la bataie trei exemplare socant de bune. Sunt cele mai bune spumante pe care le-am baut de la ei pana acum si care au intrat in mod clar in topul preferintelor personale autohtone. Blanc de Blancs-ul desi calitativ nu este departe de Carastelec abordarea este in stilul unei Champagne Tradition cu notele de tarta de mere/mere batute mai pronuntate si cu un corp mai generos si pronuntat. Cel mai mult m-au impresionat Cuvee Prestige (care are si o nota autohtona data de Feteasca Regala din asamblaj) cu o eleganta si echilibru de invidiat si asul din maneca, un Blanc de Noir inca nelansat iarasi surprinzator de complex si structurat.

Una peste alta batalia spumantelor este departe de a fi transata si pentru mine s-a incheiat nedecis. Cert este ca avem acum pe piata niste exemplare foarte reusite, iar atat cei de la Carastelec, cat mai ales cei de la Panciu merita felicitari pentru ce au reusit sa obtina.

 

La Davino tin sa punctez schimbarea de filozofie in domeniul albelor care are loc de cateva recolte si care a dus vinurile intr-o zona noua de eleganta si rafinament, in detrimentul concentrarii si aromelor. E ca si cum vinificarea vinurilor albe s-a rupt ca stil de cea a celor rosii cu consecinte pozitive asupra primelor.

La capitolul rosii bineinteles ca Davino ramane pe locurile fruntase ale podiumului autohton, dar nu pot sa nu remarc tineretea vinurilor (mai ales a celor de top) care abia dupa cativa ani in sticla vor straluci la adevarata lor valoare. Dar intr-o piata imatura Davino este cumva victima propriului  succes, vinurile terminandu-se repede si vocile ridicandu-se din ce in ce mai galagioase intru jertfirea viitoarei recolte. Nu pot decat sa sper ca majoritatea bautorilor de Flamboyant si DCR au ajuns la un nivel de cunostinte care sa le sugereze sa cumpere 2013 pentru viitor si sa bea acum vintage-uri ca 2008, 2009 sau 2010. Sau Iacob, ca nu e nicio rusine. Ba din contra, 2014 ofera mai multa placere la ora actuala decat vinurile de top din 2013. Care vor ce trebuie peste vreo 4-5 ani minim.

 

La Corcova am trecut peste un Sauvignon Blanc cuminte si comercial, un Chardonnay “simplu” tipic si unul baricat, reusit, dar care mai trebuie sa integreze lemnul. La capitolul rosii Cuvee Boheme este bun, acum asamblaj cu Syrah, dar eu plang dupa cel precedent. Pinot Noir-ul este un vin reusit, dar inca tinerel si dominat de lemn, in schimb Cuvee Racoveanu este excelent si se numara printre rosiile de top de pe la noi.

 

De Silva a venit cu (o parte din) portofoliul LVMH; vinuri impartite pe mai multe continente, dar cu un nivel de calitate de la care nu s-a facut rabat indiferent de sursa. Celebrul Cloudy Bay SB, vinul care a pornit legenda SB-ului in Noua Zeelanda ramane o referinta in materie. De remarcat si Pinot Noir-ul, stilistic singurul Pinot Noir de la targ.

Apoi Terrazas Chardonnay care este un exemplu scoala de cum se face un Chardonnay suprabaricat bun, cu aciditate si mineralitate care sa sustina tonele de lemn.

Mie sincer mi-au placut australienele de la Cape Mentelle, iarasi producator care a facut istorie in Margaret River si care a ajuns (inca) o perla in portofoliul LVMH. Asamblajul lor rosu, Cabernet/Merlot este atat de bordelez in exprimare si stil incat nu ii dau multe sanse in fata gusturilor autohtone. Dar pentru un australian pe mine unul m-a impresionat. De fapt Margaret River este printre regiunile mele preferate in materie de vin de la Antipozi. Ah si sa nu uit: albul, asamblaj intre Sauvignon si Semillon, ghiciti de ce imi aduce aminte? Excelent si acesta.

 

De la Crama Bauer am trecut in revista aceleasi vinuri cu personalitati distincte si bine definite. S.V.S 2014 la trei ani de recolta se tine foarte bine, Sauvignonasse  2016 e taios, electric si precis; Orange-ul este complex si intrigant, Cramposia este in stil Riesling nemtesc, Merlot-ul este fructat, tanar, impetuos si trebuie sa mai stea. Nu cred ca trebuie sa va mai spun ca imi plac atat filozofia cat si vinurile-experiment, debordand de personalitate la un nivel calitativ ridicat, de la crama boutique a lui Olivier Bauer.

 

La Vitis Metamorfosis am trecut prin doua albe reusite (un Sauvignon Blanc si un Chardonnay care le-a iesit foarte ok) pentru a ajunge la vinurile rosii pentru care zona este celebra. Adica la Negru de Dragasani (sic!) moale, concentrat, catifelat si onctuos facut fix pe gusturile publicului autohton. Este/va fi un hit.

Ceea ce mi-a placut mie in mod deosebit a fost Feteasca Neagra Cantus Primus 2013, una dintre cele mai reusite de pe la noi. Si bineinteles Cabernet-ul care la Fiorenzo Rista este deja o certitudine ca ii iese cum trebuie. Este pana la urma unul dintre cei mai experimentati si talentati oenologi autohtoni. Asadar Cantus Primus Cabernet Sauvignon 2012 nu face exceptie.

 

La Villa Vinea am remarcat ca de cand albele nu mai tind spre niveluri de alcool redutabile au devenit mai expresive si proaspete, exprimand mai bine zona din care provin. Era si pacat pentru ca este un teritoriu in care vinurile albe au potential exceptional, fapt confirmat si de cele prezente la stand. O Feteasca Regala foarte buna, un Sauvignon intr-un stil cum nu poti sa gasesti prin sud si care tinde stilistic Stiria sau Alto Adige. Apoi un asamblaj de Fetesti care sustine excelent un baric judicious aplicat rezultand un vin captivant ca stil si exprimare. Mai putin partea de onomastica/branding cu Diamant (?!?!), care nu prea ii face onoare. Da, e foarte bun, dar…Diamant?!?!

 

La SERVE am gasit doua asamblaje noi, propaspat lansate, care au intregit familia de Poix: Cuvee Clemence (CH+FA) un alb fin si elegant, in stilul casei si Guillaume (PN+FN) plin si suculent care trebuie sa mai stea un sticla. Nu cred insa ca vor apuca, sunt doar in jur de 5000 de sticle din fiecare.

 

La Licorna Winehouse Am incercat doua vinuri in stilul inconfundabil Gabi Lacureanu. Daca Merlot-ul Serafim 2014 este usor prea cremos, catifelat, onctuos si concentrat pentru gusturile mele, Bon Viveur rosu (CS+M 2014), desi respecta “stilul casei” in materie de putere si concentrare, vine cu o structura competenta si o evolutie ferma care ii confera seriozitate si caracter. Unul din vinurile rosii de referinta ale zonei care cu siguranta va prinde la public. Gabi se pare ca isi intra in mana la Licorna si ambitios cum il stiu cu siguranta vom mai avea surprize placute pe viitor de la el.

 

La Aurelia Visinescu am incercat Anima Trei Fete Negre varianta 005 (cu 2013,2014 si 2015 in asamblaj), care ramane cea mai completa, din punct de vedere international, Feteasca Neagra de pe la noi. Tinand cont de tehnica de vinificare (asamblaj din trei ani diferiti) cred ca asta spune multe si despre soi ca atare. Apoi un Anima Syrah 2012 foarte bun, slefuit de timp, care acum este la apogeu/intra pe platou. Interesant cum va evolua, desi daca il prindeti acum este delicios.

 

La Balla Geza am trecut printr-un Clarus 2015 spumant rose brut facut din Cadarca si Merlot pe metoda traditionala; reusit, echilibrat, cu un dosage care il face popular si savuros. Ah si celebrul Cabernet Franc 2011 unul dintre vinurile de top de la noi care arata putine semne de evolutie si cred ca mai are ani buni inainte.

 

La Avincis m-am pastrat pentru Rusalii dar nu am putut sa ma abtin sa trec prin rosii: un Negru de Dragasani carnos, copt, opulent dar care pastreaza structura, Un Pinot Noir bun dar care trebuie sa mai stea putin si un Cuvee Andrei Cabernet Sauvignon 2012 foarte bun, scoala, in stil frantuzesc, inca tanar dar cu viitor luminos.

 

Desi voi fi acuzat de partizanat (sic!) va spun doar ca vinurile vecinilor de la Casa de Vinuri Stefanesti sunt in crestere calitativa evidenta; Truda Fanny alb ajunsa deja la editia a doua, fiind evident mai fin si elegant decat la nastere. In plus, pentru ca vine vara, vedeti ca a aparut si Loungeitude Rose. Chiar si in Magnum!..:)

  

Cam acestea au fost impresiile de la Revino Wine Fair. Se pare ca targul si-a intrat „in mana”; fata de editia inaugurala lucrurile „curg” mult mai natural si de la sine. Ah si sa nu uit sa mentionez inca un lucru care mi se pare pozitiv: vizitatorilor le sunt aduse la cunostinta inainte, pe site, nu numai cramele participante, dar si vinurile pe care acestea le vor prezenta.

Thumbs up si ne vedem la anul!

  

5 responses so far

 

Next »