Dec 08 2016

Un line-up (super)toscan de exceptie

 

In weekend-ul care a trecut am participat la Pitesti la restaurantul Dolce Vita la o degustare privata ad-hoc printre ai carei organizatori m-am numarat si care a reunit unele dintre cele mai bune vinuri italiene ale momentului.

Am avut majoritar reprezentanti ai Toscanei, atat clasici din Montalcino cat si lupi tineri gen supertoscane. In plus am terminat cu un Barolo, binevenit dupa stilul modern si concentrat al celor din urma. Vinurile le-am achizitionat de la Winepoint, ei sunt si importatorii. Toate vinurile au fost trecute de doua ori prin aerator rapid Vinturi, echivalent a trei ore de aerare. La unele bineinteles ca nu a fost suficient si am mai experimentat ulterior cu succes inca vreo 2-3 treceri succesive.

 

Pe scurt cam asa s-au prezentat exemplarele respective, in ordinea intrarii in scena:

 

Tenuta Buon Tempo Brunello di Montalcino 2010: Nas fructat, in tonuri de cirese si visine “overripe” si declinari de dulceturi si tuse vanilate. Gust prezent, corpolenta peste medie, cu senzatii dulci de fruct rosu copt si tanini grainny pe final. Foarte Bun, un stil abordabil inca de acum, dar fara a-si pierde insa seriozitatea tipica unui Brunello.

 

Tenuta Buon Tempo Brunello di Montalcino Alta 2010 este urmatorul nivel de calitate al lor, cu un regim de baric mult mai generos. Mai generos la nivel de timp petrecut la maturare. Aceasta se vede si in vin.

Nasul este tipic pentru un Brunello cu personalitate. Visinele si ciresele dulci, usor confiate se impletesc cu note picante, pamantoase si condimentate, de piper, ciuperci, frunze uscate, vanilie si anason. Gustul este nervos, impetuos cu o aciditate remarcabila care imprima vinului prospetime si eleganta, echilibrand superb alcoolul de 14.5%. Structura de tanini ferma, dar rotunjita, postgust lung, complex si fermecator. Excelent! Un Brunello de clasa la care cu siguranta o contributie importanta a avut-o si anul considerat foarte bun. Un vin elegant, fin, complex, cu personalitate.

De altfel, desi un producator mic, cu aproximativ 5 ha plantate in Montalcino, Tenuta Buon Tempo imparte vecinatatile si probabil si terroir-ul cu nume celebre si galonate gen Poggio di Sotto. Fapt care nu poate decat sa creeze auspicii favorabile pentru vinuri remarcabile. Oricum la cat costa, pentru un Brunello, RPC-ul este mai mult decat onorabil.

 

Brunello di Montalcino Argiano 2011 Trecem deja la nume consacrate si cu volume importante. Fapt care se vede si in stilul vinului, mult mai modern si mai “in your face”. Desi anul, comparativ cu 2010, nu a fost unul dintre cei mai favorabili, capacitatea unui producator mare, care are la dispozitie multe parcele in zone diferite, de a trece peste un vintage mai dificil se vede cu prisosinta. Modern, cu un nas care arata un fruct rosu proaspat, suculent, frumos incadrat de note de baric elegante, vinul etaleaza complexitate si stil. Gustul este nervos, acid, usor subtire, in acelasi note de fruct rosu proaspat si tuse de baric de calitate in curs de integrare. Un efort remarcabil pentru 2011, un vin Foarte Bun care ofera destula placere acum; abordabil inca din tinerete.

 

 

Rocca di Frassinello 2013 Asociere in scopuri de “supertoscane” intre doi producatori celebri: Domain Baron De Rothschild-Lafite (da, da, aia mari din Bordeaux) si Castellare di Castellina. Know-how de la doi oenologi de top la nivel mondial. Rezultatul este unul socant de bun. Mai ales ca vorbim de un producator la inceput de drum cu vii plantate acum vreo 10 ani si cu primul Rocca scos “cu interventii si asigurari ca e ce trebuie” prin 2006.

Varianta 2013 are un nas de Bordeaux modern, bine facut, la care baricul de calitate, adus probabil de la a doua utilizare de Lafite, isi spune hotarator cuvantul. De asemenea si Sangiovesse, baza pe care este creat (50 % plus 25% Merlot si 25 % Cabernet Sauvignon) asigura o puritate impresionanta de fruct rosu. Gustul este plin, carnos, fructat, extractiv, dar in acelasi timp proaspat, zemos si bine sustinut de o coloana de tanini excelent lucrati, care ii confera clasa si eleganta. Complet in alta prezentare/stil fata de restul vinurilor baute in seara respectiva, pedigree-ul de Bordeaux este remarcabil pus in valoare si cuceritor.

Reflectand la rece, in sine, vinul de fata este o opera de arta in materie de oenologie. Nimic suprinzator tinand cont ca este produsul asocierii unor monstri sacri ai  lumii vinului. Nu degeaba Christian Le Sommer, oenologul Lafite ( ex Latour) spune despre el: “I’ve never achieved a wine of such quality and elegance so soon”. Si la cum arata vinul acum, viitorul arata extrem de promitator.

 

Castellare di Castellina I Sodi di San Niccolo  2011  Unul din vinurile mari ale Toscanei si ale Italiei, pentru mine este expresia maxima pe care o poate atinge asamblajul clasic si traditional de Sangiovesse cu Malvasia Nera. Pornind de la nasul complex, stratificat, evolutiv, cu un miez concentrat de fructe rosii si negre pure invelite in straturi de vanilie, grafit, violete si ciocolata pana la evolutia eleganta, cu o puritate de fruct si o precizie impresionante, asezate pe o structura de tanini fini, dar puternici in acelasi timp, vinul este fermecator. Mai ales pentru un Sangiovese. O lucratura in stil Lume Veche, o declaratie in care se simte efortul imens depus pentru a scoate in evidenta potentialul soiului si al zonei.

 Exponential pentru Toscana si pentru soiul ei fanion. Mult mai reprezentativ decat supertoscanele care, oricat de bune tehnic, raman in sine niste simple grefe/imitatii. Pentru amatorii de vin in general si pentru fanii Italiei/Toscanei in particular este un vin de neratat.

 

Castellare di Castellina Poggio ai Merli 2013 Tocmai cand reflectam cele de mai sus despre supertoscane, vine un exemplar care sa imi arate rostul acestora in paradigma zonei. Contradictiile, preconceptiile infirmate si rasturnarile de pareri/situatii sunt pana la urma sarea si piperul vinului.

Poggio ai Merli este un Merlot. Adica un supertoscan. Tehnic, in viziunea fanaticilor/puristilor (spre care tind si eu) nu ar avea ce sa caute sa cotropeasca tinutul altui strugure, respectiv Sangiovese. Imperialist lacom! Dar dupa ce il bei ajungi la concluzia ca ar fi pacat ca vinul acesta sa nu existe. In detrimentul miilor de tone de Chianti generic care inunda piata an de an.

Nasul este tipic de Merlot: prune, visine, fructe negre in tuse ascutite. Plus aluzii de grafit, violete si carne maturata/ciuperci. Concentrat si extractiv, incapatanat, se deschide greu si cere multa aerare. Gustativ pastreaza fructul dens din nas, dar loveste inca de la inceput cu o structura de tanini, surprinzator de prezenta si precoce pentru un Merlot, care il sustine exemplar pe tot parcursul evolutiei. Aciditatea este acolo pentru a-i conferi expresivitate, cursivitate si eleganta. Nu este un monstru concentrat in stil Masseto, ci mai degraba ceva fin, elegant si iluziv. Este un Merlot excelent, tipic, dar cu personalitate nervoasa, italiana. Si cu un potential impresionant de evolutie in fata. De fapt se apropie de stilul clasic al unui Bordeaux de mal drept foarte bun, care ii va rasplati inzecit pe cei care vor avea rabdare cu el. Acum este incapatanat, tensionat, strans ca un arc, dar si asa isi arata clasa, rafinamentul si potentialul.

 

In final am avut un Barolo Essenze 2010 de la Terre da Vino. Care a venit cum nu se putea mai bine cu nasul sau tipic, inimitabil, captivant, pamantos, de pot-pourri, trandafiri si  fructe uscate. Gustativ, desi prezinta structura de tanini si aciditate specifica unui Barolo, este abordabil inca de pe acum si evolueaza fin si diafan cu o lejeritate si o suculenta de fruct rosu de invidiat, pleznind pe alocuri impetuos gingiile cu zvacniri uscate si ferme de tanini. Foarte bun! Si foarte binevenit in final.

 

Cam asta a fost. Pe scurt, o seara memorabila, cu vinuri excelente (cred ca se remarca acest fapt si din descrierile lungi si generoase de mai sus) care a aruncat o scurta dar cumva cuprinzatoare privire spre potentialul impresionant al Toscanei in materie de vin. Atat pentru soiurile locale cat si pentru aclimatizarile bordeleze. De repetat!

 

 

No responses yet

 

Nov 29 2016

Goodwine Noiembrie 2016. Isi revine?

 

Sambata am reusit sa trag o fuga la Goodwine-ul de toamna. Chestie devenita un fel de ritual de pelerinaj in ultimii ani, la aceasta Mecca a vinului autohton (desi Mecca si vin in aceeasi fraza nu suna tocmai in regula, nu?). Pentru ca Goodwine a ramas pana la urma, cu bune si rele, cel mai mare si mai vechi targ de profil din Romania.

E ca la meciurile de Liga 1: doar si pentru a avea ceva de comentat apoi si tot e bine sa te duci daca poti. Ca de fotbal mai putin. Doar ca de data asta, desi plecasem fara asteptari prea mari conform principiului personal des experimentat pe la noi: sa nu iti faci iluzii ca sa nu ai deziluzii, cand am tras linie la final am iesit pe plus. Sa ma explic.

   

Ce a fost diferit fata de alte participari anterioare:

  1. Desi sunt un celebru blogger de vin autohton (sic!) se pare ca nu sunt chiar asa de celebru. De vreme ce am incercat sa intru pe la intrarea clasica (dupa ce mi-am cumparat bilet offcourse) fiind prompt oprit si directionat catre intrarea din spate. De fapt asta e prima schimbare cu care iei contact: s-au inversat intrarile. Adica intrarea e acum iesirea si capul e coada. Si viceversa. Cert este sa trebuie sa mai lucrez la impactul asupra publicului masculin cu varste intre 50-55 ani cu mustata, sapca si combinezon de firma de securitate. S-a notat, facem o postare frumoasa, ceva cu Grasa, Fata in Iarba si Zestrea zilele astea! Sa trecem insa la chestiile serioase:

  

  1. Fata de anii anteriori acum au fost in premiera doua categorii de bilete: unul de 30 de lei clasic si altul de 70 lei pentru acces la zona VIP. Un mare pas inainte. Pentru ca la zona VIP erau vinuri foarte interesante la degustare, de la Champagne Gosset la celebrul Davino Flamboyant. E foarte ok sistemul: cine vrea sa bea ceva deosebit da un ban in plus si sta in fata. Plus ca se triaza foarte bine amatorii ( de fapt profesionistii) de “pasionati”.

  

  1. De data aceasta am avut standuri si la etaj. Chestie iarasi ok, pentru ca targul a parut mai aerisit si respirabil. Bine nu vorbim de orele de varf cand era cam inghesuiala, dar pana la urma acesta e un lucru bun.

  

  1. Se intra mai greu ca la fort Knox. Adica aveai bilet, turnicheti unde scanai biletul, nene care te intoarce ferm din drum plus d-soara care iti pune bratara de vizitator pe mana. Daca stau sa ma gandesc cu turnichetii aia se poate dovedi foarte usor cati vizitatori reali a avut targul. Cati or fi fost?

  

  1. Au fost si masterclass-uri. Chiar pe bune. Cu Champagne Gosset, Masi si Sherry Gonzalez Byass. Din pacate eu eram deja in masina pe drumul de intoarcere, scuze si pe aceasta cale organizatorilor care m-au invitat, dar nu am putut ajunge.

  

  1. Nu se mai dadea la intrare eternul pahar cu punguta (de doi bani?) pentru atarnat de gat ci existau pahare de degustare ISO pe care le primeai la standuri de la fiecare expozant. Ca mai miroseau a detergent asta e alta poveste, cert este ca e mai bine decat cu recipientul de gat.

 

  1. Nu am mai sesizat clasicele mirosuri exogene de kerosen de la aeroterme sau de ficatei trasi (flambati?) la tigaie de la show-uri culinare incerte. Sala mi s-a parut ca arata mai bine ca data trecuta. Nu stiu daca a fost placebo sau au schimbat mocheta in pavilion. Sau macar au curatat-o.
    Ah partea negativa este ca nu a mai fost deschis restaurantul pavilionului. Pe cale de consecinta apa puteai sa cumperi doar cu 10 lei sticla de 0.5 l sau sandwich-uri (ce e drept bune) tot cu 7-10 lei. Chestie care iti trezea la un moment dat ceva instincte de Robin Hood.

  

Una peste alta, din punct de vedere al organizarii, este una dintre cele mai sesizabile evolutii in bine din ultimii ani. O chestie optimista, chiar sunt curios cum va iesi la primavara.

  

La capitolul vinuri o sa va enumar cateva chestii care mi-au sarit in ochi (la figurat), mai ales din zona albe si rose pentru ca la rosii am luat o pauza…pentru ca mai greu cu degustatul si sofatul.

  

Purcari a ramas aceeasi crama de top de peste Prut. Inegalabili ca si calitate si marketing la ei acasa si foarte competitivi raportat la cele de la noi. La marketing, inegalabili si la noi ( a se vedea poza de mai jos spre exemplificare. Face cat o mie de cuvinte). De fapt in Republica Moldova e un fel de Purcari si restul. Da, mai sunt vinuri bune si la alte crame, dar nimeni nu face atat de bine business de vin cum face Purcari. (Disclaimer: recunosc, am fost mituit cu placinte calde cu branza si marar si cu visine ca sa spun asta. Si acelea au fost foarte bune! Traiasca infratirea intre popoare, podurile de flori, etc)

La crama vecina si prietena Crama Ceptura am vazut ca noutati un Alb de Ceptura lucrat in stil Vinohora, (adica bine) si un rosu, asamblaj CS+M care tocmai a fost imbuteliat si trebuie sa mai stea in sticla sa se linisteasca. Dar asa cam pe la Paste, promite.

  purcari-vinohora

  

La Stirbey eterna (de buna) Cramposie Spumant. Degorjata prin octombrie e senzatie de prospetime. Apoi Vitis Vetus 2011 in stilul care l-a facut celebru si greu de inteles pe la noi unde lumea cauta fructul cu cerbicie. Plus Feteasca Regala Genius Loci 2013 care dovedeste din nou cat de bine poate sa stea lemnul pe o Feteasca Regala. Daca stii  sa il dozezi. Oricum la Stirbey&Bauer stiti deja placa, sunt fan declarat.

  

La Avincis a iesit noul Cuvee Petit Sauvignon Blanc 2014 intr-un stil mai suplu, plin si elegant decat al vecinilor de deal(uri). La fel si clasicul deja asamblaj Feteaca Regala si Pinot Gris (2013) si-a definit un stil propriu, fin, rafinat. Cred ca am mai spus-o, ma bucur ca la Avincis se fac lucruri intr-o maniera diferita de Stirbey si poti sa vezi doua abordari diferite si pe rosii si pe albe. Diversitatea este extrem de necesara, mai ales la noi.

  

La Liliac am degustat proaspat imbuteliatele Sauvignon Blanc 2015 in stilul clasic austriac de Styria care pe la noi nu prea exista fapt care il face unic. Plus Feteasca Regala 2015 care aduce ca maniera de executie destul de mult cu Sauvignon-ul. Mi-ar fi placut sa aiba mai multa personalitate, dar sunt curios cum vor arata dupa ceva timp in sticla. Apoi rose-ul 2016 din Pinot Noir care trebuie si el sa se linisteasca in sticla plus Orange Chardonnay 2015 intr-un stil total diferit de cel de la Bauer. Oricum la Orange in general nu cred ca exista un stil clar si definit si orice alegere in crama iti poate schimba vinul dramatic. Sunt curios de ce nu scot si Chardonnay vinificat clasic mai reusit. Zona s-ar preta la exemplare deosebite, ma gândesc.

  

La Tata si Fiul am incercat proaspat medaliatul asamblaj de Chardonnay cu Sauvignon Blanc 2015 care este intr-adevar un vin foarte reusit. Plus un Sauvignon Blanc bun si un Muscat Ottonel etalon pentru soi. Deja incep sa aiba constanta in calitate cu tendinte de evolutie pozitiva. Oricum scot niste vinuri mai mult decat onorabile din viile tinere pe care le au. Asta mai ales tinand cont ca sunt si din mult hulita (uneori pe nedrept) zona (crepusculara) Vrancea. Din pacate nu am mai ajuns sa vad rosiile, dar…

 

La Recas am incercat noul spumant Muse, din Chardonnay metoda clasica. Foarte reusit ca mai toate vinurile pe care le scot. Astept acum sa vad cum o sa iasa pe locul intai la majoritatea degustarilor autohtone. Plus Rieslingul din noua gama Regno, modern, corect, bine pozitionat (pleonasm). Ah, si Solo Quinta 2015 cu Negru de Dragasani in alb de data aceasta a iesit ca intotdeauna foarte buna.

  

La Vin&co am identificat o selectie foarte interesanta de crame frantuzesti, orientate mai mult pe segmentul de pasionati/winegeek. In afara de Champagne Gosset pe care am incercat-o la zona VIP si al carei stil asezat pe o structura si o corpolenta evidente, impresionante, dar cu o aciditate pe masura care o echilibreaza perfect mi-a placut foarte mult, am mai baut un Pouilly Fume Le Troncsec 2015 de la Joseph Mellot care mi-a adus aminte de stilul de Sauvignon pe care il indragesc (nu a fost greu, bausem Vitis Vetus de curand) , un Gewurz de Alsace Reserve 2010 clasic si versatil de la Gustave Lorentz si un Muscadet de Sevre et Maine 2015 care asteapta cuminte vara si stridiile. Bune toate, frantuzesti, tipice,cu personalitate. Gura de oxigen. Foarte interesanta si frumos nisata si selectia de pe site.

Oricum Gosset daca prindeti, nu ratati. Mai rar sampanie cu asa personalitate in zilele noastre. Grand Reserve e excelenta. Si de la o casa relativ mica care practic e cea mai veche atestata din zona. Oricum e altceva fata de sucurile clasice care impanzesc piata, gen Moet sau Veuve Cliquot. Ah, si Gosset sunt detinuti de Frapin al caror Cognac il gasit in oferta aceluiasi importator.

  vinco

 

La standul celor de la Rewine am trecut de la o Cava Cusco Berga Brut Nature Reserva  proaspata si taioasa printr-un Frizzante amabil si cu rest zahar pentru ca apoi sa incerc un Chardonnay spaniol corect de la calitate la pret. Ceea ce a sarit in evidenta (cum altfel) a fost un Sauvignon Blanc de Malborough bine realizat, in stilul clasic Noua Zeelanda, de la Tinpot Hut.

  

La zona VIP in afara de Gosset de care am pomenit mai sus am degustat un Chablis Latour Premier Cru Montmais importat (cred) de Recas foarte bun, un Laurent Perrier Brut, Davino Revelatio 2015, doua Chablis-uri de linie (Latour si Grand Regnard), un Chardonnay italian din Toscana (Ruffino) si un Mouton Cadet Reserve alb de Pessac. Toate vinuri foarte bune si de aceea va spun ca zona este un castig real pentru targ. Si rosiile din stand aratau promitator, cu Flamboyant, DCR, Luigi Bosca, etc, dar, v-am spus…timpul, drumul, etc

  goodwine-vip-lounge

  

Tot la targ am avut parte de o prezenta consistenta de crame din Sicilia prezentate de Carmelo Sgandurra. La sugestia promotorului acestora, Salvatore Vitale am incercat un Conte Ruggero Petit Verdot reusit de la Gigliotto ( recomandat de altfel cu caldura si de dl Timofti senior) plus un Zibibbo La Ginestra (denumirea locala pentru Muscat de Alexandria) foarte serios si acid. Am continuat la Conte Uvaggio unde am trecut in revista un Carricante proaspat si structurat si un Nerello Mascalese ferm si fructat. Ambele recolta 2015, bine facute.

La Aitala deja am ajuns la lucruri serioase, de 92p Decanter. Respectiv un Etna rosu 2013 (asamblaj Nerello Mascalese plus Capucio) concentrat, modern, extractiv, dar si cu o structura ferma plus un Etna alb 2015 bazat pe acelasi Carricante la fel de reusit.

Tot la standul cu siciliene nu pot sa nu remarc niste branzeturi remarcabile infiltrate de la confratii  din Toscana. Si acum am in memorie variantele de Pecorino maturat in frunze de nuci, cu pere sau cu trufe de la Formedarte. Excelente!

  

sicilia

Revelatia pentru  mine au constitut-o vinurile de la Piano dei Daini. O crama de pe muntele Etna, cu doua podgorii mici, de cateva hectare, din care una de 3.5 hectare cu vii prefiloxerice plantate la sfarsitul anilor 1800, in sistem Gobelet. Din aceasta vie fac un alb suprinzator de fin si de structurat incat in blind ai crede ca ai in pahar vreun cru de Burgundy plus un rosu care se califica la cel mai bun Etna rosu pe care l-am baut pana acum: fin, elegant, complex si cu o structura de Barolo de top. Excelent! Vinul care m-a socat insa de-a dreptul a  fost un Rose facut din aceeasi vie, fara saigne, ca unic produs de vinificatie a strugurilor respectivi. Cred ca este cel mai bun rose din Italia pe care l-am baut vreodata si joaca in paradigma cu Bandolurile mari sau chiar cu stilul lui Tondonia rosado. Mai au in portofoliu un rosu facut de pe o parcela mai tanara, tot serios si la un nivel ridicat de calitate, dar mai fructat si mai abordabil ca stil. Asa cum spuneam, pentru mine a fost producatorul targului.

  

piano-dei-daini

  

In concluzie, desi nu am apucat sa degust cat as fi vrut (mai ales din vinurile rosii),  m-am intors dubios de optimist de la Goodwine. Unde acum cateva luni as fi pus pariu ca trage sa moara sau ca a intrat in coma prelungita ca multe alte “chestii-socoteli de specialitate” de pe la noi, uite ca bolnavul a deschis ochii si chiar misca cate un deget.
Asa cum spuneam mai sus, astept chiar cu oarecare nerabdare varianta de la primavara!

  

7 responses so far

 

Nov 23 2016

Modificam politica editoriala! Sau ce inseamna sa faci content…

Published by under Diverse,Opinii

 

De vreo saptamana si ceva nu am mai publicat nimic pe blog. Nu ca nu as avea ce, dar pur si simplu nu am mai avut timp. Si a fost cumva si o ocazie fericita sa privesc contemplativ cam cum arata online-ul de specialitate fara ilustra si nepretuita mea contributie. Si a inca a vreo 2 confrati. Si arata depresiv. Adica eu unul as face depresie.

 

Printre ecranele cu selectii eclectice de vinuri, pahare pline (la jumate sau la ras) si bucatarii/pervaze de capitala sau de provincie insotite in cazul cel mai fericit caz de texte lapidare de gen “bun”, “pentru seara”, sau de intrebari retorice gen “merge?” se mai strecoara pe alocuri advertoriale, postari din partea angajatilor care contabilizeaza probabil  prezenta online la norma legala de 8ore/zi program de lucru plus reclame care mai de care.

Mai nou vad ca ne-a luat la ochi si Duboeuf cu Beaujolais Nouveau-ul de anul acesta si ne trage un abecedar despre el de ne merg fulgii. Eu din mare(e)a de postari am retinut doar o cifra: 25 milioane de sticle. Asa ceva! Pai sa tot postezi, ca e de unde.

 

In rest nimic. Ah, scuze sa nu uitam clasicele concursuri. In care sunt selectionate “cel mai bun vin romanesc, marea medalie de aur, etc” din maxim 8-9 producatori participanti. Si oricum ies gamele de linie ale sponsorilor. Care au mai ramas pe metereze…ca asa e in tenis.

Sau la care din zece incercari, in noua iese Recas pe primul loc. Incat ajungi sa te intrebi de unde atata insistenta si determinare pe oamenii aia de nu stau acasa si scriu direct pe Facebook: “seara trecuta la degustarea de X si Y care nu s-a mai tinut ca nu avea rost, Cramele Recas au iesit pe locul I.”

 

Sa fim bine intelesi (bine, nu o sa fiu ca oricum unii o sa inteleaga tot ce vor ei, respectiv ca are Micuda ceva cu of, viata lor): nu e un lucru rau faptul ca se tin degustari si ca iese respectivul producator pe locuri fruntase. Sa se tina si sa iasa. Doar ca privite cumva cu detasare evenimentele de acest gen spun multe despre publicului autohton. Si despre cat de bine se pricep cei de la Recas sa potriveasca vinurile pe gusturile acestuia. Bravo lor!

 

De fapt, daca acum m-as apuca sa citesc si sa ma documentez despre vin in online-ul romanesc as avea o mare problema. Despre print nu mai vorbim ca acolo ne-am lamurit demult. Treaba e moarta si ingropata. Sperante cvasi-nule de reinviere. Oricum moda mioritica de a-ti scrie altii (gratis) revista s-a intins incet si in online . Si asa avem bloguri scrise de altii. Asa cum avem vinuri facute de altii.

 

Pe scurt tabloul e usor depresiv si in ton cu sezonul. Adica bacovian. Cred ca e si de la vreme. Apropo de vreme. Imi aduc aminte acum ceva vreme (sic!) cand eram infierat proletar ca am idei si pareri (si tin mortis sa mi le exprim). Daca ma uit cum arata peisajul in ultima vreme (sic!), in lipsa factorilor perturbatori si elementelor refractare (printre care ma autoinclud), totul pare lapte si miere. Si  traim o democratie minunata. Trump style. Dan Diaconescu like. Dictatura populismului. Si a victimei sale, omul obisnuit, fara probleme existentiale deosebite, in afara de nevoile aflate la baza piramidei lui Maslow.

 write

 

Asa ca, fara a fi un strigat de alarma si nici a ma considera cine stie ce autoritate in domeniu (mai ales ca ultima vreme chiar m-am tinut departe de  micile polemici autohtone); dar, pentru cei sfasiati interior intre o maslina, o chifteluta cu susan, o obligatie la un producator sau pur si simplu prinsi in mica lupta a supravietuirii de zi cu zi, le reamintesc, pe scurt, ce inseamna sa faci content:

 

  • Inseamna in primul rand sa te respecti pe tine si pe cititorii tai
  • Inseamna sa pierzi mii de ore de documentare si de scris, citit, revizuit, adaugat (scos in cazul meu)
  • Mai nou inseamna sa pierzi alte mii de ore si neuroni sa iti aperi idelile si parerile in marea masa de oameni frumosi (si zombie) care vad totul prin prisma propriei persoane. Si a atacului la a altuia. E asa, un fel de real-life Resident Evil.
  • Inseamna de la o vreme sa mergi impotriva curentului. Si a stilului “scrieti baieti numa’ scrieti”. A povestilor de prin casa, curte, cabana de la munte, gratarul dintre blocuri, cinei de seara, betiei cu “pretenii”,etc
  • Inseama sa ai pareri si sa nu iti fie frica sa le exprimi. Si cand zic frica ma refer la frica aceea, existentiala pentru unii, ca nu mai apare baxul de vin la usa sau ca te taie vreunul de pe lista de protocol. Sau, mai nou, sa fii amenintat ca esti scos de pe vreun grup de Facebook. Kafka!
  • Inseamna sa faci pe un fel de ronin in minunatul online romanesc al vinului care in ultima vreme emuleaza perfect realitatea presei autohtone de specialitate. Iata cum realitatea s-a imbinat in mod fericit(?) cu virtualul si pe la noi.
  • Inseamna sa mai sughiti uneori si sa nu iti dai seama de ce nu iti trece nici cu zahar, nici cu respirat in punga. Cu speriatul oricum in cazul meu nu trece sigur. Ca sunt mai greu de speriat din fire.

 

Suna cam urat, nu? Nu e cu protocol, like-uri si “oameni frumosi”? Well, that’s life.

De fapt suna mai rau. Suna a munca si a efort. Ala care mai da jos din chiftelutele cu susan, puiul “sanhai” si vinul moka.

 

Goodwine Una peste alta, inca o data: daca asa ar fi aratat peisajul media/online al vinului romanesc in urma cu vreo 5 ani cand m-am apucat de scris, sigur nu as fi avut nici o tragere de inima sa intru in hora aceasta cu chiuituri.  

 

Asa ca in contextul actual intrebari existentiale de genul: de ce nu au aparut mai multi bloggeri care sa creeze content de calitate, de ce presa de specialitate nu il mai face sau  care au fost mai intai la platoul cu “langue de chat”: “blogerii” sau revista, sunt retorice. Si e mai bine sa ramana asa. Cel putin deocamdata nu ma mai framanta, le iau asa cum sunt.

 

Poate ca era creatorilor de content moare si incepe o noua etapa. Poate ca nu mai conteaza atat de mult informatia verificata din mai multe surse, efortul documentarii, rationamentul cognitiv. Si primeaza satisfactia imediata, democratica, burta plina, excesul, barfa, informatia triviala, perisabila, de moment, punctele cat mai usor de inteles de mase cat mai mari si mai diverse de cititori.

 

Eu unul o sa va scriu din cimitirul elefantilor. Adica de acolo unde se duc toti creatorii de content din print sau din online “sa moara”: pe propriul blog.

Ah si anunt si o schimbare de politica editoriala: nu cred ca o sa mai cititi atat de des articole de atitudine elaborate pe pagini intregi (ca cel de fata, sic!).

Am descoperit de curand stilul introspectiv-contemplativ, presarat cu intrebari retorice. Care permite, pe langa concentrarea  gandurilor si angoaselor personale in intrebari existential-filozofice si un eventual feedback-ul linistitor de la cititori. Linistitor in sensul ca inca ma mai citeste cineva…:)

 

Si in ipoteza ca argumentatia din paragraful de mai sus e cumva prea complicata, va ofer in avanpremiera un crampei al implementarii noii politici editoriale, de tipul “intrebare la Radio Erevan”:

“Un cititor al Decanter sau La Revue du Vin de France, ar considera omonimul autohton o revista de specialitate? Si daca da, care ar fi specialitatea? Sau care omonim… ”

 

7 responses so far

 

Next »