Feb 28 2017

Podere Monastero: Nasterea unui Supertoscan? Da, dar nu numai atat…

Published by under Degustare,Italia

 

Motto: Adesea cautarea unui vin deosebit se rezuma la simpla decoperire a unor creatori pasionati, fanatici fata de munca lor. Vinul vine apoi de la sine

 

Venind din Romania, unde apare cate un producator nou pe luna, iar industria viti-vinicola de calitate are cam 10 ani de istorie cuantificabila/documentata/baubila o veste despre implinirea a 10 ani de recolta ai unui producator este cumva ceva normal si obisnuit.  Deja in curand vom avea si  noi din ce in ce mai multe astfel de vesti.

Doar ca pentru o regiune cu traditie viti-vinicola de sute de ani, cu faima Toscanei (caci despre ea vorbim) aparitia unei crame noi este un eveniment in sine. Intr-un peisaj dominat de traditie, istorie si constanta orice intreprindere de genul acesta sigur atrage priviri curioase. Mai ales cand crama respectiva este una minuscula si isi propune sa faca vinuri supertoscane, printre altele din Pinot Noir, sigur ridica niste sprancene.

Insa in Toscana nimic nu se indeparteaza foarte mult de traditie. Chiar daca producatorul despre care vorbim are plantate soiuri internationale (Pinot Noir, Cabernet Sauvignon si Merlot) legaturile cu specificul local sunt mult mai puternice decat s-ar intui la prima vedere.

 

 

O descriere sumara si superficiala i-ar cataloga in multitudinea pionierilor entuziasti, veniti din toate colturile lumii in Toscana, aceasta  Mecca a vinului si a existentei bucolice. Doar ca la o privire mai atenta, dincolo de  aparente descoperi legaturile puternice cu istoria locului, desi vorbim de o crama aflata “abia”  la a 10-a recolta.

 

Proprietarul, Alessandro Cellai, este unul dintre cei mai buni oenologi din peninsula, discipolul preferat al marelui Giacomo Tachis ce-l care a revolutionat oenologia din peninsula si a creat practic segmentul supertoscanelor cu ajutorul  “gigantului” Emile Peynaud. Practic prin tot ce a facut Tachis a readus Italia in general si Toscana in particular la masa greilor vinului mondial.

Intre el si Alessandro Cellai a existat o legatura trainica care a depasit simpla colaborarea profesionala, Alessandro fiind privit pe buna dreptate in Peninsula ca fiind cel care duce mai departe mostenirea marelui Tachis.

 

Asta se vede si in vinurile pe care le face la Castellare di Castellina si la Rocca di Frassinello in colaborare cu oenologul celebrului Chateau Lafite Rothschild.  Pentru Alessandro oenologia nu este neaparat o profesie cat mai degraba o pasiune. Este genul acela de vinificator cald, apropiat, retras si fanatic cu privire la calitate in tot ceea ce face. Am intalnit destul de rar genul acesta de oenologi, dar acum cand ii recunosc, simt cumva a priori ca vinurilor lor imi vor furniza unele din cele mai interesante revelatii ale lumii viticole. Pentru ca dincolo de calitatea intrinseca, regasesti in ele pasiunea si dedicarea pana la sacrificiu personal a celui care le-a creat.

 

Pe langa activitatea la cramele amintite plus in Sicilia la Feudi del Pisciotto, Alessandro a avut timp (eu unul nu imi dau seama cum) sa isi creeze propriul proiect. Acesta se numeste Podere Monastero, o proprietate minuscula de doar 3 hectare, pierduta pe dealurile Toscanei. Un laborator care sa ii permita sa isi urmeze propriul proiect si stil. Cele trei hectare sunt impartite intre doua mari stiluri de vin la ora actuala: 1.5 sunt plantate cu imparatul Burgundiei,  Pinot Noir si 1.5 ha impartite in mod egal intre regii Bordeaux-ului Cabernet Sauvignon si Merlot. Din fiecare vin se fac anual in jur de 800 de sticle, iar etichetele au fost create special de sculptorul si artistul plastic german Konrad Winzer, bun prieten al lui Alessandro, de asemenea prezent la eveniment.

 

Inutil sa spun ca la Podere Monastero atentia pentru detalii este dusa la extrem, de la alegerea parcelelor pana la viticultura si vinificare.

De altfel numele asamblajului bordelez Campanaio vine de la denumirea in italiana a celui care tragea clopotele la biserica. Acesta, dupa ani de serviciu credincios in slujba parohiei, era in mod traditional inzestrat cu un petec de pamant pentru serviciile aduse Domnului. Dar vai, acesta era in mod constant cel mai dezolant si arid/neproductiv loc din toata propietatea parohiei. Soarta insa face ca tocmai acest loc sa fie alegerea ideala pentru vita de vie si asa a ajuns parcela respectiva plantata cu cele doua soiuri bordoleze din care avea sa iasa un vin deosebit, cum nu se putea produce in alta parte pe proprietate.

 

 

Sigur o sa va intrebati de ce Alessandro nu a plantat soiuri locale si mai ales de ce nu a ales sa vinifice Sangiovesse, soiul fanion al Toscanei.

Raspunsul este destul de  simplu pentru mine. Succesul si calitatea pe care le-a atins la Castellare cu I Soddi di San Niccolo sunt aproape imposibil de depasit. I Soddi este pentru mine cel mai bun vin local, bazat Sangiovese, pe care l-am baut. Asamblaj autohton pur de Sangioveto si Malavasia Nera, fara “ajutor” de la soiuri internationale,  in exprimarea lui maxima. Este greu sa faci ceva mai bun si cu siguranta eu il consider vinul reprezentativ pentru Toscana. Sta alaturi de Brunello de top, dar in acelasi timp este diferit.

 

Asadar pentru cei care se intreaba de ce nu a plantat Sangiovese, raspunsul este destul de simplu: pentru ca deja face un vin din soiuri locale care este uluitor de bun.

Pe scurt, noul producator, Podere Monastero, este o crama boutique, nascuta din pasiunea nebuna pentru vin a unuia dintre cei mai bun oenologi ai Italiei la ora actuala.

 

La inceputul lui decembrie, la invitatia lui Alessandro, am avut onoarea sa particip in Toscana la un eveniment care a marcat primii 10 ani de existenta ai Podere Monastero. Eveniment incadrat de doua degustari verticale ai primilor ani de recolta din La Pineta (Pinot Noir) si Campanaio (asamblaj bordelez).

Asa cum aminteam, cantitatile produse sunt minuscule (in jur de 800 sticle pe an din fiecare vin) si ceea ce a fost cu adevarat fascinant este sa urmaresti evolutia vinurilor si cumva schimbarea brusca de stil si seriozitate de la un an la altul. Mai ales momentul acela cand via intra intr-o alta treapta de calitate si incepe sa confirme asteptarile infrigurate ale celui care o ingrijeste.

Despre vinuri in sine sunt convins ca nu descriptorii aromatici si de stil sunt cei mai importanti.

Ce este insa de notat este nivelul de calitate deosebit al acestora,  incepand chiar de la cele aflate la inceput de drum,respectiv recolta 2006. De asemenea este de de remarcat ca toata vinurile au fost la inaltime, trecand cu brio inca din tinerete, testul timpului.

 

 

 In cazul La Pineta (Pinot Noir 100%) s-au remarcat 2007, 2009,2011 si calitatea evidenta a lui 2015. O nota aparte pentru 2010  care se apropie cel mai mult stilistic de referinta franceza si o precizare importanta din partea lui Alessandro care nu cauta si nu a cautat niciodata sa produca stilul Burgundy.

 A vrut un Pinot Noir care sa reflecte terroir-ul Toscanei, un Pinot Nero, cum ii place sa sublinieze. Privit sub acest aspect expresiile acestuia de-a lungul celor 10 ani urmaresc fidel conditiile climatice ale anilor si prin linia comuna care traverseaza toate vinurile reusesc sa schiteze impactul locului asupra soiului. Oricum sarcina de  adapta acest soi dificil conditiilor locale ale Toscanei este una herculeana si cred ca numai un vinificator de clasa, dar si cu o usoara doza de nebunie o poate duce la bun sfarsit. Daca Alessandro nu o poate face, e greu de gasit altcineva.

 

Cele mentionate mai sus sunt valabile si in cazul asamblajului bordelez, Campanaio (50% CS+50% M). Cu precizarea ca spre deosebire de Pinot Noir, soi ciudat si greu de stapanit/intuit/vinificat, constanta si personalitatea puternica a  celor doua mari soiuri bordeleze aduc vinurile mai aproape de stilul cunoscut, identificabil, familiar impatimitilor de Bordeaux.

Am remarcat aici  2010 cu un echilibru deosebit, 2011 extrem de fin si elegant, 2012 si 2013 care acum incep sa se aseze in sticla si au potential de evolutie evident. Plus un 2015 cuceritor, care va fi un vin mare, care poate sta alaturi fara probleme cu Chateau-uri galonate din Right Bank.

 

 

La Campanaio se vede un salt calitativ clar si evident dupa 2009, de parca via a intrat intr-o alta etapa de evolutie si maturitate. Salt care se produce inca o data si la nivelul lui 2015, care pare a fi anul care preconizeaza urmatoare etapa de evolutie calitativa a acestuia. Salturile calitative se vad si la Pinot-uri dar aici diferentele sunt mult mai fine si subtile, in total acord cu capriciozitatea cuceritoare a soiului.

 

Una peste alta a fost o experienta deosebita si o onoare personala sa iau parte la aniversarea de 10 ani a  Podere Monastero.

 

Fara indoiala Alessandro Cellai  este un vinificator talentat, meticulos, riguros, atent la detalii, dar mai presus de toate pasionat la extrem de meseria pe care o face.

Care pentru el nu pare o meserie, ci mai degraba o pasiune transformata in vocatie, sintagma “omul potrivit la locul potrivit” neparand deloc goala si lipsita de continut in acest context.

Din fericire cei doi urmasi ii calca pe urme si cu siguranta vom auzi vorbindu-se in viitor la superlativ de Podere Monastero si de familia Cellai.

 

 

No responses yet

 

Feb 20 2017

Orizontala Bordeaux 2011

Published by under 2011,Bordeaux,Degustare,Rosu

 

Acum ceva timp am participat/organizat la Pitesti (la) o orizontala de Bordeaux 2011. Pentru cei care nu sunt inca familiarizati cu termenul, orizontala = vinuri din acelasi an dar de la producatori diferiti.

 

Spre deosebire de verticale, care au darul de a evidentia stilul/evolutia unui producator/terroir pe parcursul a mai multor recolte, orizontalele permit formarea unei pareri cu privire la un an viticol in special si punerea in evidenta a diferentelor dintre performantele diferitelor proprietatii/terroir-uri in anul respectiv.

 

Daca verticalele exprima istoria unui Chateau, orizontalele povestesc istoria unui an. Primele te ajuta sa explorezi un producator favorit, celelalte permit compararea mai multor producatori pornind de la aceeasi baza: conditiile climatice similare ale unui singur an de recolta. Cred ca ati inteles in linii mari.

 

Inca o precizare inainte sa intram in subictul propriu-zis: orizontalele isi au insa rostul cand avem de-a face cu zone viticole care se respecta, clar definite, cu istorie si pedigree, cu terroir-uri diverse si identificate/identificabile. Cand acesti factori nu sunt intruniti si stilul vinificatorului primeaza in fata anului sau a terroir-ului, acestea isi pierd din relevanta, comparandu-se adesea doar drojdii selectionate, regimuri mai mult sau mai putin agresive de baricare sau diverse declinari ale gradului de supracoacere. Pe scurt, o orizontala are farmec si rost daca vinurile provin din terroir-uri, filozofii si traditii diferite si identificabile.

 

In cazul de fata am ales cate un vin din marile apelatiuni are Bordeaux-ului. Preturile nu au depasit 60 €, situandu-se ca medie in jurul valorii de 40-45 €. Onorabil pentru Bordeaux.

 

Vinurile au fost trecute o data prin decantor rapid Vinturi, iar in ordinea degustarii am avut asa:

 

Chateau Haut Batailley Pauillac (70% CS+ 25% M + 5% CF) Nas tipic, dominat de Cabernet Sauvigon, retinut si aristocratic, cu fruct negru si lemn bine definite, piperat, usor vegetal, complex, mineral. Gustul debuteaza cu o buna concentrare de fruct negru copt, surprinzator de prezent si dulceag, excelent sustinut de o structura de tanini ferma, usor austera si o aciditate care ii confera eleganta si clasa. Un vin bine echilibrat, abordabil inca de pe acum, cu personalitate, clar si bine definit.

 

Chateau Gloria Saint Julien (65% CS+25%M +5% CF +% PV) Nas complex, usor evaziv cu fruct rosu insotit de  tuse condimentat-vanilate. Gustul este fructat, dulceag, usor amorf si fara o directie clara la acest moment. Mai ales la mijlocul evolutiei are o sincopa care face ca taninii infipti sa para usor verzi pe final. Cred ca trebuie sa mai stea in sticla.

 

 

Chateau Rouget Pomerol (85% M + 15% CF) Olfactiv total diferit fata de confratii de pe malul stang dominati de Cabernet Sauvignon. Aici Merlot-ul isi spune cuvintul, nasul este incarcat de fructe rosii si negre coapte, zemoase, cu magiunuri de prune si lemn evident, in tonuri dulci, vanilate, dar bine incadrat. O tusa verde (muscate?) cu declinari piperat-iuti, savory ii confera complexitate. Gustul este plin, carnos, concentrat, dulceag, cu tanini surprinzator de prezenti, nisiposi, care isi fac rapid facuta simtita prezenta  in evolutia pe palatin si tin fructul in tensiune. Un vin cursiv, coerent, tipic.

 

Chateau Phelan Segur Saint Esthepe (55% CS + 45 % M) Nas complex, pur bordelez, fin, cu o definitie si eleganta a fructului remarcabile incadrat de tuse de cedru, grafit si aluzii dulcege de cola. Gustul se ridica la inaltimea detaliilor olfactive, cu o evolutie fina, precisa, definita de o aciditate expresiva, fruct bine dozat si o structura de tanini fini, dar rigurosi. Un Bordeaux clasic, retinut, elegant si focusat, in filozofia “less is more”.

 

Chateau d’Issan Margaux (69% CS + 31%M) Olfactiv combina fericit tusele de ciocolata, cafea si piper cu fructul negru si rosu dulce, zemos, concentrat. Gustativ evolueaza tipic pentru un Margaux: concentrare si putere ascunse intr-o expresie feminina, catifelata, eleganta, proaspata si diafana. Seducator si impetuos in acelasi timp.  Pumn de fier in manusa de catifea. Fermecator prin compozitie, e ca un tablou bucolic de munte, ce ascunde perfect o dupa-amiaza furtunoasa.

 

Chateau La Gaffeliere Saint Emilion (90% M + 10% CF) Dominat de Merlot si asociat cu Franc-ul cam in aceleasi proportii ca Pomerolul, are insa o clasa in plus de eleganta si precizie. Nas cu fruct copt debordant, asociat cu tuse condimentate, de ceai negru si nuante picante, de ardei verde/iute. Gustul este plin, carnos, matasos, cu o evolutie concentrata, cremoasa si tanini prezenti, fermi, minerali pe final. Un vin modern, usor virat spre bombastic, excelent alcatuit, care isi pastreaza insa pedigree-ul bordelez.

 

Domaine de Chevalier Pessac-Leognan (65% CS+ 30% M+ 5% PV) Nas complex, cu o puritate remarcabila a fructului si o integrare excelenta a lemnului. Tuse de fruct expresiv, copt, zemos, definit, fara urma de gemozitate, asociate cu aluzii de cedru, grafit, crème de cassis, note vanilate si de lemn dulce. Fermecator. Gust concentrat,rotund, catifelat, vag opulent, dar in acelasi timp vioi, precis si clar definit. Fruct impresionant atat cantitativ cat si calitativ , fara nici o urma de gemozitate. Evolutie cursiva, perfect integrata, fara nici o ezitare, cu o precizie si un rafinament uimitoare pentru un vin din recolta 2011. Taninii fermi de pe final sugereaza un potential de evolutie remarcabil. Blockbuster, un Pessac de clasa. Fermecator inca de pe acum, ii  va recompensa inzecit pe cei care se pot abtine si au rabdare inca minim o decada cu el.

    

Cam acesta a fost orizontala de Bordeaux 2011. Pentru mine ordinea preferintelor a fost: Chevalier, Phelan Segur, d’Issan, Gaffeliere, Haut Batailley, Rouget si Gloria.

Este remarcabila diversitatea de stiluri si abordari. Desi am avut pe masa 7 vinuri din aceeasi zona viticola, facute cam din aceleasi soiuri, nu am gasit doua la fel. O paleta impresionanta de stiluri si exprimari care pot multumi pe oricine si pe care, in marea lor majoritate, nu le-am intalnit in nici o alta parte a lumii.

 

De altfel si topurile personale ale participantilor au variat foarte mult. Eu care prefer austeritatea si rafinamentul unui Cabernet „rece”, de mal stang, am inclinat spre acestea. Cei care prefera fructul si concentrarea au ales Pomerol sau Saint Emilion. Domaine de Chevalier a fost cel care a atins consensul primului loc printre toti participantii.  A fost si greu sa nu fie asa: vinul este evident o clasa peste celelalte si suprinde perfect insusirea vinurilor/terroir-ului din Pessac Leognan de a atinge un echilibru de invidiat printre diversitatea de stiluri a Bordeaux-ului.

 

Despre recolta 2011 pot sa va spun ca intruneste carasteristicile unui an foarte bun. Care are si avantajul ca se afla in umbra celebrelor 2009 si 2010, beneficiind astfel de RPC-uri deosebite pentru Bordeaux. Practic din recoltele post-2010 (exceptand 2015 care este inca in baricuri) mi se pare cel mai bun an si poti gasi vinuri excelente la preturi “decente”. Cele sapte exemplare de mai sus sunt tot atatea exemple concludente. Plus Leoville Barton sau Pape Clement, ca sa mai numesc inca doua din ce am mai baut si m-au surprins placut. Dar atentie, nefiind un vintage legendar documentarea inainte de achizitie este imperios necesara si cumparatul nediscriminat poate aduce si surprize neplacute.

 

Concluzia finala? Ceea ce stiam/banuiam deja: in materie de Cabernet si Merlot exista Bordeaux si restul. Punct!

 

2 responses so far

 

Feb 14 2017

Despre intimitatea vinului…

Published by under Diverse

 

Eu unul nu am incredere in oamenii care nu au incredere in propriile gusturi. Fie ele si complet diferite de ale mele. In cei care trebuie tot timpul sa isi verifice preferintele, sa le raporteze permanent la parerile “turmei”/expertilor/pietei, la adevarurile general valabile. Fie ca sistemul de referinta se numeste vivino, cellartracker, Parker sau vreun grup de “social media” in care trebuie musai sa postezi tot ce iti trece prin pahar.

 

Pana la urma una din marile placeri ale vinului este cumva regasirea gusturilor, experientelor si trairilor personale in paharul din fata ta. Cei care nu pot sa treaca de paravanul acceptarii publicului, cerand parca permanent acordul/admiratia/aprobarea acestuia nu cred ca se vor bucura vreodata cu adevarat de paharul de vin din fata.

 

Este greu sa transcezi realitatile economiei capitaliste si sa iti infranezi pornirile de consumator care vrea sa iasa din anonimatul segmentului de piata in care te incadrezi. Omul este pana la urma un animal social.

Dar placerea suprema a unui vin se gaseste in individualitatea si in sinele fiecaruia. In copilaria lui, in sistemul lui de valori, in mirosul casei bunicilor sau al pietei din orasul in care a copilarit.

Placerea vinului nu se cauta in puncte, nu se traieste la comun si am cumva impresia ca cei  care o fac rateaza practic esentialul, esenta licorii care se numeste vin. Bine, necontestand aici componenta sociala a activitatii bahice…

 

Fie ca le provoaca introspectii sau extrovertiri, vinul este pana la urma ceva pur personal, dincolo de grupurile de consumatori, critici, experti, pasionati, bloggeri sau bagatori de seama.

 

 

Nicio aplicatie gen Vivino sau mai stiu eu ce, nu va va dezvalui farmecul unui vin. Va reusi cel mult sa il dezmembreze in partile sale componente, sa vi-l prezinte pe bucati, sa il disece rece si analitic. Prin prisma trairilor altora sau mai grav sub auspicii si declaratii de obiectivitate si impartialitate fortata/autoimpusa/ simulata. Pentru ca impartialitatea este un concept teoretic. In practica nu exista. Mai ales la vin. Doar unii dintre noi incercam sa o exersam mai temeinic decat altii. Dar niciunii nu suntem pana la urma impartiali.

 

Asadar, nu cautati vinul prin aplicatii, telefoane, carti, critici, postari pe blog, etc. Cautati-l in interiorul vostru. Si incercati sa il intelegeti/evaluati prin propriul sistem de valori. Si daca nu il gasiti e mai bine sa treceti/ramaneti la bere, un lichid care in sine nu provoaca multe dileme existentiale. In afara probabil a localizarii celei mai apropiate toalete de locul de consum si a unui parcurs cat mai scurt catre aceasta.

 

Tot mai des vad oameni pe la diferite evenimente care, avand vinuri interesante in fata, cauta febril pe telefon preturi, rating-uri, stele, opinii, pareri, puncte Parker, etc si cam orice ce ar putea sa le justifice/argumenteze propriile gusturi. Ce demers inutil. Ce risipa de timp, energie si baterie. Gusturile sunt personale si atunci cand incerci sa le justifici/verifici prin raportare la ale altora deja ai o problema. Aceea ca inca nu ti le-ai format.

Si mai tristi sunt cei care striga cu telefonul in mana “Are 95 de p Parker! Si 92 Suckling! Si medalie de aur la Bruxelles si Argint la Decanter. Si…si…si… Si ce? S-a strigat Bingo! Putem deci sa il bem linistiti? Chiar daca vinul respectiv nu este pe gustul tau, deja nu mai conteaza. Te-ai pacalit/amagit sa iti placa. Trebuie sa iti placa! Altfel e o problema cu tine…si tu nu poti avea probleme, doar esti perfect!

 

Sa ai in fata obiectul pasiunii si  sa incerci sa il descoperi prin ochii altora mi se pare o suprema dovada de inutilitate si sado-masochism. Vinul este ceea ce este pentru tine la acel moment din timp si spatiu si nimic din ce ai putea afla de la altii nu il va face in mod obiectiv mai bun sau mai prost.

In schimb toate aceste nelinisti febrile, aceaste cautari permanente de statut/acceptare va vor impiedica sa va bucurati cu adevarat de vin. Doar o sa il consumati, niciodata nu o sa il intelegeti si nu o sa relationati cu el. Si atunci, in calitate de simpli consumatori, pot intelege ca ne preocupa parerile altor consumatori despre produsul pe care il avem in fata.

 

Doar ca pentru mine vinul nu se consuma pur si simplu. Ca berea sau apa plata. Vinul se traieste, se experimenteaza, se savureaza, se iubeste, se descopera, se intreaba. Si cate si mai cate poti sa faci cu un pahar de vin in loc sa pierzi timpul alergand fantasme sau traindu-l prin altii.

 

In concluzie, ca de inceput de an (!?!?), cred ca cea mai frumosa urare pe care pot sa v-o fac este aceea sa deveniti din ce in ce mai pasionati de vin! Si mai putin consumatori de vin…

 

No responses yet

 

Next »