Jun 27 2016

Domeniile Viticole Tohani: Trecut, prezent si viitor

Published by under Altele

 

Cred ca tot sunt vreo doua luni de cand, intr-o zi insorita de aprilie, am tras o fuga  in Dealu Mare la invitatia dl Virgil Mandru , proprietarul Domeniile Tohani.

Din motive cvasi-independente de vointa mea de abia acum incep sa rederulez povestile din ultima perioada si sa le astern pe “monitoare”. Asa ca mai asteptati-va la remember-uri in perioada urmatoare ca am ceva de recuperat. Noroc ca ma ajuta carnetelul cu notele de degustare…:)

 

Sa revenim la subiectul de fata.  Domeniile Tohani au trecut in ultimii ani, in perspectiva personala, de la a fi (doar) producatorul celebrului Sange de Taur, la perceptia unui jucator dinamic, cu un portofoliu diversificat si modern. Si cu varfuri de calitate din ce in ce mai prezente in ultima perioada.

 

Mana oenologului sud-african Albertus van der Merwe si stilul Lume Noua si-au pus amprenta pe vinurile cramei care sunt acum in marea lor majoritatea moderne, curate, proaspete si pe alocuri surprinzatoare.

Varful de lance este deja celebra Feteasca Neagra Apogeum produsa de pe o plantatie cu vie veche, din arealul “7 coline”, perla coroanei pentru cele cateva sute de hectare ale producatorului. Intr-adevar parcela respectiva beneficiaza de o expozitie de invidiat, un amfiteatru terasat, scaldat de soare si impodobit cu trunchiurile contorsionate de timp ale viei.

 

Parcela Tohani Apogeum

Localizarea parcelei de Feteasca Neagra de pe care se produce Apogeum

 

Sincer, cand am baut prima data Apogeum am avut ceva dubii in ceea priveste originea 100% locala a vinului. Imi aduc aminte ca eram la Zexe dupa o degustare de Feteasca Neagra si respectivul vin a fost total atipic comparativ cu restul exemplarelor. Atipic in sensul de plin, copt, cremos, plin de fruct si dulceturi si o structura de tanini fina, slefuita.

 

Vie tohaniCumva punand cap la cap piesele puzzle-ului si vazand inca doi ani de recolta, imi dau seama ca acesta este de fapt “stilul casei”. Care tine atat de filozofia  oenologului cat si de materialul exceptional pe care il are la dispozitie. Via batrana concentreaza excelent putinii ciorchini pe care ii ocroteste si de aici probabil stilul extractiv si cremos, aparte restului exemplarelor de pe la noi.

 

De altfel din discutiile cu dl Mandru am aflat ca asta s-a si dorit, viziunea celor de la Tohani despre Feteasca Neagra fiind cea a unui vin extractiv, puternic, catifelat. Pentru piata de la noi stilul respectiv este probabil cel care asigura succesul. Eu unul nu sunt neaparat un fan al lui in primul datorita faptului ca sterge partial caracterul soiului (acum care o fi acela ramane ca specialistii sa se pronunte) si il face cumva generic, mai ales comparativ cu alte vinuri internationale. Dar la momentul actual, repet, este o alegere cumva naturala tinand cont atat de zona cat si de piata autohtona.

 

Ramanand la capitolul vinuri, am degustat o miniverticala de Feteasca Neagra Apogeum:

 

2011 – perfect de baut acum, cu lemnul integrat, fructe rosii coapte si prune atat olfactiv cat si gustativ. Pe palatin este catifelat, rotund, bine echilibrat de aciditate cu tanini frumos lucrati, copti, grainny pe final. Foarte bun spre Excelent.

 

2012 – un stil mult mai ripe, mai copt si jammy, usor in detrimentul structurii si prospetimii. Nas cu magiunuri de fructe rosii si negre supracoapte si aluzii dulcege, vanilate. Gustativ debuteaza glicerinos, plin, cremos, extractiv, aciditatea simtindu-se usor de abia in partea a doua a evolutiei. Tanini catifelati si un tusa vag tonica pe final. Bun spre Foarte Bun. Interesant cum va evolua si daca aciditatea si taninii se vor “intinde” spre prima faza a evolutiei.

 

2013 – Inca tanar, cu o aromatica dominata de tusele de baric care se lupta in intensitate cu notele de fruct crud, proaspat. Evolutia este in stilul casei, rotunda, cu o structura de tanini serioasa, evidenta, rigida, care sustine foarte competent extractivitatea fructului. Un vin aflat la inceput de drum, care are toate elementele sa evolueze deosebit. Foarte Bun cu potential de Excelent.

 

Per ansamblu vinurile au o nota comuna legata de extractivitate, complexitate, rotunjime si structura de tanini slefuiti, foarte bine lucrati. Este un stil ambitios de Feteasca Neagra, asumat de catre producator, dar cumva tipic zonei si la care viile vechi au o contributie decisiva.

Despre RPC discutia e complexa. Dar deja e mai usor de facut atata vreme cat deja nu mai este cea mai scumpa Feteasca Neagra de pe la noi. La genul acesta de “recorduri” financiare ne intrecem care mai de care. De ce? Probabil pentru ca este (cel) simplu. O sa revin cu proxima ocazie pe tema acesta.

 

Vie Tohani Apogeum

Panorama amfiteatrului de Apogeum…

 

Am trecut apoi printr-o miniverticala similara de Merlot Principele Radu. Spre deosebire de cea de Feteasca Neagra, soiul international induce  o serioasa componenta comuna celor trei vinuri, variatiile fiind minore si tinand in principal de profilul aromatic, integrarea lemnului si exprimarea la momentul actual al evolutiei in sticla.

Per ansamblu vinurile au o amprenta de Lume Noua, intr-un stil fructat, plin, cu tuse expresive, evolutie extractiva si un bun echilibru  intre lemn si fruct. Am avut ocazia sa beau de mai mult ori diferiti ani din acest Merlot si cred cu tarie ca se va impune ca unul dintre exemplarele de referinta in Dealu Mare.

 

In ceea ce priveste viitorul, am incercat variantele unui asamblaj alb ce urmeaza a fi lansat in gama premium sub denumirea de Cuvee Valahorum. Chardonnay, Tamaioasa Romaneasca si Sauvignon Blanc din cate am inteles. Vinul este inca in faza beta, dar se prezinta promitator, in stilul clasic al albelor de Dealu Mare. Nas elegant, cu arome de fructe si struguri copti si tuse verzi, vegetale plus un baric bine dozat, in curs de integrare. Gust cu un corp mediu+, cu evolutie cremoasa, cu fruct copt, suculent si bine echilibrat de aciditate mai ales in partea a doua a evolutiei. Final curat, mineral cu un postgust mediu spre lung de fruct copt si aluzii de baric. Se prezinta foarte bine, sunt curios cum va arata varianta finala dupa ceva timp la sticla.

 

Valahorum TR 1973

Viitorul in trei variante pe partea stanga si trecutul in dreapta…

 

Surpriza zilei pentru mine a venit din trecut si suprinde foarte bine potentialul zonei. Aceasta provine din generoasa vinoteca a celor de la Tohani. Este vorba de o Tamaioasa Romaneasca  1973, vinificata in stil Icewine din ce am retinut. Unul din cele mai bune vinuri dulci romanesti cu care m-am intalnit. Are toate ingredintele unui vin “mare” (remarcabila aciditate tinand  cont de varsta), care a beneficiat de o evolutie corespunzatoare si care poate concura fara emotii cu exemplare renumite de pe afara. Acum este la apogeu (sic!), a intrat pe platou si mai are cu siguranta ceva ani in fata.

Daca va intalniti cu el, e de neratat daca vreti sa vedeti potentialul zonei pe acest stil. Din ce am inteles Tohani va scoate in curand la vanzare o parte din stocul din vinoteca.

 

Cam aceasta ar fi pe scurt meteorica mea incursiune la Tohani.

Dincolo de controversele inerente din jurul celebrului Sange de Taur, asa cum spuneam si in debut, ma bucur ca cei de la Tohani au avut in paralel o preocupare permanenta pentru evolutie si calitate. Si de cativa ani acest lucru devine din ce in ce mai vizibil, pe masura ce rezultatele incep sa se vada si in piata.

 

 

2 responses so far

 

Jun 02 2016

Je suis Chablis? Nu prea cred…

 

Anul 2016 nu a debutat  tocmai fast pentru viticultorii din Chablis. Si iti dai seama de asta si fara sa fii efectiv in vie. Numai acum cateva saptamani se umpluse internetul de poze spectaculoase cu focuri aprinse in vie, sprinklere care imprastiau apa, ventilatoare supradimensionate si alte minuni menite sa apere grand cru-urile celebrei apelatiuni de pericolul inghetului tarziu. Iar acum, de vreo cateva zile pe peste tot apar articole despre dezastrul pe care un nou flagel, grindina, l-a facut prin viile din Chablis.

Nu este o priveliste tocmai fericita si cu siguranta nici viticultorii din Chablis nu sunt tocmai cei mai fericiti de pe planeta zilele acestea.

 

Dar haideti  sa ne detasam putin si sa vedem intreaga perspectiva.

E cumva similar atentatelor teroriste de prin Occident. Unde avem victime, dar incomparabil mai putine decat prin alte tari ale caror nume nu fac rating pe marile canale de stiri. Teoretic victimele sunt victime oriunde ar fi si genul acesta de evenimente ar trebuie tratate similar de catre media internationala “impartiala” . Doar ca nu sunt. Din motive de rating.

Sa revenim la vin. Cumva un fenomen similar are loc in Chablis. De cateva zile toata lumea plange pe umarul lor, pe buna dreptate nimic de zis, dar cumva fara sa aiba perspectiva completa.

 

 Chablis este ceea se numeste in termeni de viticultura un climat extrem. Regiune mult mai apropiata de nordica Champagne decat de Burgundia, acolo unde este incadrata ca subapelatiune.

Amplasarea nordica indica faptul ca fenomenele de genul celor de mai sus sunt implicit asumate. Cand plantezi vie in Chablis te cam astepti sa ai pierderi datorate inghetului sau ani in care strugurii nu ajung la maturitate deplina.

Pericolele acestea se cunosc prea bine. Nu e ca si cand lovesc o data la un secol. In Chablis se fac vinuri de sute de ani. Sigur de pe la 1500. Oamenii stiu despre ce este vorba si deja genul acesta de fenomene sunt incorporate in pret. E cam ca  formarea cotatiilor la actiuni pe pietele financiare: acesta incorporeaza toata informatia istorica disponibila pietelor la un moment dat.  La fel si la vin.

  

hail-in-chablis

credit @Decanter.com

  

Chablis sunt prin cele mai scumpe Chardonnay-uri din lume. Bine incomparabil mai ieftine decat cru-urile din Burgundy, dar hei, cate hectare are Burgundy nu se pot compara cu o apelatiune intreaga care vinde Chardonnay overpriced cam dintotdeauna.

Si care apelatiune a crescut de la 500 ha in anii 50 pana la aproape 4500 ha acum. Cam de 10 ori intr-o generatie. Acum sunt cam de  10 ori cat Mersault sau 20 de ori cat Puligny-Montrachet.

Expansiunea viilor a  fost posibila atat datorita  succesului comercial cat si avansurilor in ceea ce priveste protectia viilor la frig si a tehnologiei din crama. Care toate au permis cat de cat o continuitate comerciala a cantitatilor produse si o calitate acceptabila, daca nu buna, chiar si in anii slabi.

 

Pe scurt Chablis a cunoscut in ultima jumatate de secol un succes comercial urias. Si o expansiune pe masura. Care a promovat pe pietele internationale vinuri care nu intotdeauna erau demne de renumele si faima regiunii. Adesea extinderea s-a facut in detrimentul calitatii, solurile intiale de Grand Cru si Premier Cru amplasate pe sol cu calcar Kimmeridgian fiind extinse la maxim pe zone cu sol Portlandian, tot cu calcar, dar in alta compozitie, mai nisipos si considerat inferior din punct de vedere al terroir-ului (asta e inca in discutie). Dar cu siguranta nu tocmai tipic apelatiunii initiale.

Dar ce nu face omul pentru succesul comercial si pentru a da pietelor ceea ce  cer: vin pe care sa scrie Chablis? Si apoi sa ne gandim ca in ultimele decenii culesul mecanizat a devenit norma la Chablis-ul generic si la Petit Chablis, (inca o gaselnita de a impinge vin inferior in piata). Asta cu siguranta a dus costurile de productie jos.

 

Credeti ca preturile au scazut in mod similar? Nu prea…cel mai ieftin Chablis bun, pleaca de pe la 12-13 €. Ceea ce nu e putin pentru un Chardonnay nebaricat dintr-o apelatiune care, repet, a crescut de 10 ori in ultima jumatate de secol. Premier Cru-urile pleaca de pe la 20 € in sus, iar Grand Cru-urile se invart pe la 40-50€.

 

 Frigul, grindina, anii in care strugurii nu se coc sunt factori cu care viticultorii din Chablis trebuie sa traiasca. Si ei stiu asta. Si incorporeaza pericolele respective in pret. Care intr-un final este suportat de consumator.

Sigur ca imaginile cu efoturile viticultorilor de a-si proteja viile si cu dezastrul lasat in urma de grindina impresioneaza. Dar pe de alta parte si preturile cerute pe un Chablis, fie el chiar si Petit, sunt de asemenea impresionante.

 

Asa ca decat sa plangem pe umerii viticultorilor din Chablis, eu zic sa ne gandim ca exista la un moment dat in lume zeci de alte exemple de regiuni viticole lovite de calamitati diverse: de la inghet la invazie de lacuste.

Doar ca nu au norocul sa se numeasca Chablis si nu isi permit luxul unui brand mondial care sa le asigure cumva, prin pretul practicat, impotriva lor.

In sensul acesta eu i-as caina mai mult pe producatorii de Beaujolais, loviti deopotriva anul acesta de grindina. Sau miile de producatori de Chardonnay nebaricat de cativa euro sticla, ei oare ce fac? Fie sufera in tacere, fie trec in nefiinta, nestiuti si nemediatizati de nimeni. In timp ce Chablis sunt sigur ca va merge mai departe…

 

No responses yet

 

May 30 2016

Uzinele de medalii: mic ghid personal al concursurilor de vin

Published by under Diverse,Opinii

 

Astazi o sa vorbim despre concursurile de vin. La modul general si cu ceva particularizari internationale. Fara referiri la cele nationale, a caror relevanta la extern, pe pietele cae conteaza, este cvasinula. Asa ca o ne limitam la a vorbi despre concursurile de vin in general cu exemplificari dintre cele mari, serioase, cunoscute pe tot mapamondul.

 

  1. Ce sunt concursurile de vin?

In sine sunt organizari de evenimente la care producatorii au oportunitatea de a castiga medalii pentru vinurile proprii.

 

  1. Au ele capacitatea de a clasifica vinurile?

In mare parte nu. Si asta din doua motive: unul ca multe vinuri nu le gasiti niciodata la concursuri, asa ca vor clasifica o anumita categorie de vinuri. Si doi chiar in ipoteza unei organizari perfecte si a unui juriu super-competent, concursul este o simpla fotografie pe care o faci unui vin la un momnt dat, printre sute, mii de alte probe, in blind si sub imperiul timpului. Mai greu sa faci clasificari in stilul acesta. Clasificari de substanta ma refer.

 

3. Sunt ele utile consumatorilor?

Partial si depinde despre ce consumatori vorbim. Ele sunt utile in primul rand producatorilor si comerciantilor. Care comercanti vor prefera intotdeauna sa aiba pe raft un vin cu bulina decat unul fara. De ce? Pentru ca se vand mai usor publicului larg (adica despre acei consumatori vorbim, care trateaza vinul ca pe un produs). Acum banuiti ce vinuri sunt indeobste trimise la concursuri? Daca nu, cititi mai departe…

concurs vin

credit @zimbio.com

  

       4. Ce fel de vinuri participa de obicei la concursuri?

In virtutea celor expuse mai sus, vinurile inscrise sunt (ar trebui sa fie) cele de volum, produse in sute de mii sau milioane de sticle si care apar la raft magazinelor. Adica cele mainstream care vireaza mai mult catre produs decat catre vin. Bine, exista si exceptii, de producatori mici care doresc vizibilitate sau erori de marketing in stil vinul de top bagat in concurs si obtinand medalia de argint, pe cand cel de baza ia aur. Dar sunt exceptii. Rar vinurile cu personalitate, care exprima terroir-ul si tipicitatea unde au fost produse sunt incluse in astfel de competitii. Pur si simplu cele doua genuri de vin sunt universuri si filozofii paralele, de la productie la consumatorul care le bea.

 

       5. Sunt “pe bune”?

Da, sunt pe bune. Nu isi risca nici un organizator “afacerea” doar ca sa favorizeze un producator sau altul. Fraudele mai apar pe la producatori care una trimit si alta imbuteliaza la raft. Rar sunt verificati si se profita de acest fapt. Dar uneori se intampla, exemplul fiind comunicatul Concours Mondial de Bruxelles de anul acesta. Care poate fi privit si ca o forma de marketing menita sa creasca notorietatea/perceptia de seriozitatea a concursului. Nimic rau in asta.

 

     6. Care sunt cele mai bune/de calitate/serioase concursuri?

In general nu exista concursuri mai bune decat altele si este greu de facut o clasificare. Fiecare are diferite reguli, norme , jurii, promovate mai mult sau mai putin agresiv. Dar pana la urma finalitatea este aceeasi, iar utilitatea pentru consumatorul avizat/pasionat este aproape zero. Sunt cam ca vinurile de Lume Noua, create pe gustul publicului, respectiv producatorului in cazul de fata. Mai ales cand in magazine tot raftul e plin de vinuri cu buline. Ca un can-can, concursul de la Drink Business care are in juriu cei mai multi MW, ofera si cele mai multe medalii procentual comparativ cu restul. Puzzled? Me too…

Mai jos aveti o mica statistica a celor mai mari trei concursuri internationale, datele fiind preluate din numarul din aprilie al RVF (La Revue du Vin de France). Observati ca exista taxe de intrare in concurs si pret al bulinelor aplicate pe sticla. Deci la baza stau marketingul si business-ul. Repet, nimic rau in asta…

 

Denumire Data Locatia Numar de vinuri 2015 Cost/esantion Pret 1000 “buline” (€) Procent vinuri medaliate

(2015)

International Wine Challenge (IWC) Iunie Londra 14000 137€ + 59€ transport 57 49%
Concours Mondial de Bruxelles Aprilie/Mai Alta locatie in fiecare an 8000 138 € 22 28.20%
Decanter Aprilie Londra 15929 185€+TVA 63 67-71%

 

Si acum cateva consideratii personale generale care sa justifice de ce concursurile de vin sunt cvasi-irelevante pentru mine:

 

  1. Ca un vin “sa iasa in fata” si sa capete medalii la un concurs de acest gen trebuie sa posede cateva carascteristici cumva incompatibile cu tipicitatea, terroir-ul, cu ceea ce numesc eu un vin interesant, “de calitate”. Adica trebuie sa aiba fruct, sa fie modern, direct, international, “in your face”. Altfel, printre mii de probe bombastice, va parea o zeama insipida, agresiva si de nebaut. Chiar daca e un Bordeaux Grand Cru. Este greu pentru orice degustator sa remarce in blind eleganta unui Bordeaux intre 3 Chiliene si un Australian. Il va cataloga ca nereusit, greu de baut acum si il va nota ca atare. Pe scurt concursurile, prin natura umana, favorizeaza placerea hedonistica, de moment, a unui vinului, in detrimentul complexitatii si potentialului de evolutie.

 

  1. Vinurile interesante, de calitate, de la producatori consacrati si dedicati, adesea scoase in editii limitate, nu au nevoie de buline si concursuri ca sa se vanda. Si nu vorbesc aici neaparat de Bordeaux sau Burgundy care ar fi exemple clasice. Regula este cvasi uniforma pentru orice vin “de terroir”. Si exista viceversa: Cine face astfel de vinuri nu este genul de producator cu opinii favorabile concursurilor, deci nu le trimite acolo, deci nu o sa le gasiti prin pomelnicele cu medalii.

 

  1. Faptul ca vinul capata o medalie la vreun concurs si are o bulina pe el nu asigura faptul ca in sticla de pe raft veti gasit acelasi vin. Si aici nu ma refer la cazurile (rare?) in care producatorul trimite ceva la concurs si imbuteliaza altceva. Sau pune bulina pe alte loturi/vinuri.
    Exista o serie de factori care influenteaza vinului de la stadiul in care arata el in sticla de concurs la cele n+1 loturi care vor fi imbuteliate in timp si vor ajunge la raft.
    Sa ma explic: adesea vinul (mai ales cel de concurs) se produce in cantitati mari si nu este imbuteliat intr-o singura transa din motive de depozitare, costuri cu furniturile, etc. Deci va fi imbuteliat in loturi. Care vor fi stabilizate si tratate in functie de situatie si destinatie rezultand un produs final diferit fata de proba de concurs. Apoi chiar si pastrat in tancuri de inox si mediu inert, in timp calitatile lui initiale se pierd/evolueaza. Fenomenul se manifesta mai pregnant la cele “bombastice”, care ies in fata la concursuri si la care dupa ce se duce “machiajul” raman indeobste niste zemuri insipide, baute cu voiosie de consumatorii de “medalii”.  Sau la varietatile aromatice, cum ar fi Sauvignon Blanc-ul. Si asta ca sa nu mai aduc in discutie pastrarea in conditii precare pe parcursul lantului de distributie de la producator la clientul final, problema uriasa, mai ales in Romania.

  

In concluzie, concursurile, rezultatele si tot tam-tam-ul din jurul lor pe mine personal ma lasa rece. Sau cel mult conteaza la nivel de anecdotica.  Cand vezi un vin de top cu medalie de bronz si cele de linie cu aur. Asa cum spuneam la inceput au rostul lor in activitatea de marketing  si pot intelege entuziasmul din jurul lor.
Doar ca au putine legaturi cu consumatorul final, in afara de rolul lor de promovare a vinurilor. E ca si cum se intalnesc doi profesionisti, producatorul si organizatorul, care amandoi vor sa vanda cat mai mult si cat mai scump. Dar de fapt ei se gandesc in mod altruist la binele unei a treia persoane, care nu este de fata si nu participa la proces decat ca finantator final al intelegerii, respectiv consumatorul. Si marmota…

 

In plus pentru un pasionat de  vin discutia e si mai simpla: genul de vinuri pe care il caut eu,  nu prea il gasesc la concursuri. Nu contest ca era o vreme cand studiam atent bulinele de la raft. Dar am trecut de perioada in care beam buline/medalii.

In final, imi aduc aminte ca citeam acum cativa ani intr-o carte urmatoarea fraza, despre vinul australian parca: “cu cat un vin are mai multe medalii, cu atat va fi mai greu sa bei o sticla intreaga”.

 Am descoperit in timp ca remarca respectiva este valabila si in cazul meu. Si nu numai pentru vinurile de la Antipozi…

 

No responses yet

 

Next »