Jul 23 2014

Desi e in Provence, Bandol nu e Provence: Chateau de Pibarnon Rose 2013

 

Cu siguranta aceasta este saptamana rose-urilor pe blog.  A celor frantuzesti in general si a celor de Provence in special.

Iar astazi o sa descoperim ca Provence nu inseamna doar prospetime, lejeritate si abordabilitate la capitolul rose. Exista o mica apelatiune in Var care se numeste Bandol, care acopera aproximativ 1500 hectare si care face nota discordanta in materie de rose-uri fata de stilul direct si proaspat care a consacrat Provence-ul. Nota discordanta in cazul de fata nu e o chestiune negativa, dimpotriva.

 

Bandol Motivul diferentei respective tine in principal de faptul ca in Bandol soiul Mourvedre este rege, iar regiunea este renumita pentru exemplarele rosii pe care le produce, considerate de referinta pentru potentialul soiului respectiv. Rose-urile stau aici partial in umbra rosiilor, mustul de Mourvedre pentru ele fiind obtinut din cuvele de vin rosu prin saignee.

 

In cazul rose-urilor, de cativa ani, regulile AOC-ului cer ca ca minim 20% din acestea sa contina Mourvedre (din 2011 pana in 2014 inclusiv exista o derogare pentru minim 10%), alaturi de Cinsault si Grenache plus alte soiuri accesorii. De obicei insa rose-urile contin destul de mult Mourvedere, provenit in principal prin saignee din vinificarea vinului rosu.

 

Cel de fata apartine unui producator renumit din Bandol, Chateau de Pibarnon si contine 65% Mourvedre si 35% Cinsault. Primul provenit prin metoda saignee de la vinul rosu (clasic), al doilea prin presarea directa a strugurilor. Asamblate ca musturi si apoi fermentate impreuna. Vinul e cumva o surpriza pentru iubitorii rose-urilor clasice de Provence…asadar:

 

Chateau de Pibarnon 2013 Aspect (Culoare): nuante de foaia de ceapa spre cupru, cu tonalitati de cireasa de mai, destul de inchise.

 

Nas: Complex, evolutiv, imbinand atat tuse fructate de capsuni zdrobite, zmeura, agrise, corcoduse, coacaze coapte, pepene rosu cat si tente citric-picante de coaja de lamaie si condiment din categoria anasonului, cimbrului uscat si piperului alb.

 

Gust: Plin, corpolent, prezent, consistent (chiar cremos pe palatin) cu o structura si concentrare demna de vinuri albe sau rosii de top, sustinuta de o coloana de aciditate ferma si care iese in evidenta. Gustativ evolueaza in note dulcege de fruct rosu copt spre tuse „savory” si usor rustice de ierburi provensale. Aciditatea prezenta, citrica, de limeta, contrabalanseaza perfect corpul plin si fructat imprimand o senzatie taioasa si directa. Final crocant, proaspat, racoritor in abordari minerale si condimentate, urmat de un postgust mediu, evolutiv, in care fructul rosu dulce revine in prima parte pentru a lasa apoi loc tuselor gurmande.

  

Un vin Excelent, superb echilibrat, complex, evolutiv, serios, versatil, cu atitudine si personalitate care nu joaca nici o clipa cartea sagalnica si ludica a majoritatii rose-urilor din Provence. Este peste multe vinuri rosii de la noi in termen de complexitate si structura, iar potentialul de evolutie este de necontestatat.

Un rose de gastronomie. Dar nu in sensul pe care il folosim pe la noi pentru a marca rose-urile mai grele, alcolizate si plate care au nevoie de ceva mancare pentru a fi baubile. Nu, este un adevarat rose de gastronomie, capabil sa puna in valoare o diversitate de preparate. Si cand spun gastronomie ma gandesc la sensul pe care francezii il atribuie cuvantului, nu la mititei, piept de pui sau ceafa de porc la gratar cu cartofi prajiti si alte elucubratii autohtone care se inscriu mai degraba la categoria „potol”

 

Pe scurt, din experienta de mai sus (da a fost o experienta in sine) am aflat o chestiune pe care o intuiam deja, de care auzisem, dar de care vroiam sa ma conving personal. Bandol nu e Provence in materie de rose. A fost insa nevoie sa beau exemplare de top ca sa imi dau seama de diferente si sa imi fac o idee despre diferitele stiluri si abordari la nivel de regiune si producatori.

Pentru ca la nivel “de linie”, la vinuri cu preturi de 5-6 €, diferentele in general se estompeaza si se topesc in stilul comercial, abordabil si fara pretentii destinat consumatorului mainstream. Este deci nevoie de un mic efort ca sa bei vinurile care reflecta cu adevarat o zona si stilul acesteia. Efort care se materializeaza practic in schimbarea filozofiei de achizitie a vinurilor dinspre cantitate spre calitate, in limitele aceluiasi buget. Chestie pe care consumatorul roman ar fi ideal sa o deprinda cat mai repede daca vrem piata de vin normala…

Din fericire in cazul rose-urilor, desi nu au fost foarte ieftine, efortul financiar nu a fost foarte mare. Cel de mai sus a costat 20 € la Vinatis, RPC Bun pentru ce ofera. Cred ca in cativa ani lucrurile se vor schimba si preturilor rose-urilor de Provence competente vor urca. Mai ales daca le vin chinezilor idei roz peste noapte….

 

In concluzie, astazi am aflat asa:

 

  • Ca Bandol nu e Provence, cel putin la stil de rose…
  • Ca rose-urile pot fi si vinuri serioase…chiar si cele proaspete, din 2013
  • Ca exista rose-uri cu evident potential de invechire (asta o stiam deja de aici)
  • Ca as vrea sa vad vinul de mai sus peste vreo 5-6 ani.

 

 P.S. Am pastrat la urma rose-ul de la Domaine Tempier…:D

 

No responses yet

 

Jul 21 2014

Plagiat de imagine: Ce treaba avem noi cu Provence-ul?

 

Aud din ce in ce mai des in ultima vreme fatidicul cuvant Provence (cu toate declinarile lui) folosit in din ce in ce mai multe prezentari, descrieri si “plasari de vin” de pe la noi. Atat din partea producatorilor si comerciantilor, cat si din partea fanilor, entuziastilor, profesionistilor, criticilor, autorizatilor, cum vreti sa le ziceti. Imi fac si eu mea culpa pentru ca mai folosesc expresii “gen Provence” cand descriu cate o licoare autohtona si promit sa ma controlez pentru ca deja incepe sa ia nastere un monstru. De marketing.

 

Rose Provence La nivel de modus operandi conceptul este cumva similar notiunii ca Dealu Mare este similar Bordeaux-ului pe care am demontat-o aici. Noul trend spune in linii mari ca pe la noi exista (sau au inceput sa apara) rose-uri in stil Provence. Sau care aduc in genul celor din Provence. Parerea mea pe scurt este ca nu exista. Pe lung povestea sta asa:

 

Ca intotdeauna romanul din industria vinului este maestru in asocia licorile proprii cu cele din apelatiuni celebre pentru a lua ochii publiciului. Care public este total neavizat si ia de bune peroratiile comerciale care i se flutura prin fata. Se chema imprumut de imagine. Daca nu esti in stare sa ti-o creezi, incerci sa o “imprumuti” (furi?) de la cei care o au. Si la asta ne pricepem…La ce nu prea ne pricepem in schimb este la facut rose.

 

Haideti sa facem putina lumina in ceea ce inseamna cu adevarat un rose de Provence si cum difera el de imitatiile (nu tocmai ieftine) autohtone:

  1.  un rose de Provence se face din cinci soiuri permise (Grenache, Mourvedre, Cinsault, Tibouren si Syrah) plus eventual doua secundare care nu au voie sa depaseasca 30% (Cabernet Sauvigon si Carignan). Dintre acestea, doua, Tibouren si Cinsault, le intalnim in majoritatea rose-urilor de Provence in proportii mai mici sau mai mari, fiind un fel de marca a lor proprie si imprimand eleganta, lejeritate, delicatete (primul) si note de pamant, picante, de ierburi uscate, in stil garrigue (al doilea). Doua chestii care din rose-urile noastre in general lipsesc si acum stiti de ce. Ahhh si ar mai fi Grenache care se foloseste pentru generozitatea de fruct rosu si pentru corp, dar are probleme cu aciditatea (cand se coace prea mult) si oxideaza repede plus Mourvedre care da arome florale, uneori carnoase si rose-uri pline, picante, complexe, corpolente,crocante, mai ales in Bandol, care pot invechi surprinzator (o sa va povestesc in curand de unul). Noi in schimb le facem pe ale noastre din Merlot, Cabernet Sauvignon, Feteasca Neagra, Pinot Noir,etc… Sa continui? Cred ca ati prins ideea…
     
  2. Provence AOC In Provence rose-ul este vinul principal. Cel rosu sau alb cad invariabil si uneori pe nedrept in umbra lui. Tot ce se face in vie si in crama se face pentru a se obtine un rose de calitate. Restul nu conteaza. De exemplu ei folosesc presarea directa a strugurilor pentru obtinerea mustului si apoi il vinifica ca pe un vin alb. Astfel, din strugurii respectivi se produce doar rose. Acestea sunt in general cele mai deschise la culoare si acide, uneori la limita senzatiilor verzi. Unii, care vor sa obtina mai mult corp, extractie si finete, folosesc maceratie peliculara; acolo e marea arta a unui rose, pentru cine stie a o faca cum trebuie. La noi este cumva invers. Rose-ul este un produs derivat din vinificarea vinului rosu adesea obtinut prin metoda saignee (se trage mustul usor pigmentat din cuva de vin rosu si se fermenteaza separate in stil de alb, vinul ramas continuandu-si procesul de vinificare in rosu, rezultand un vin mai concentrat si extractiv). De aceea Rose-urile de pe la noi vor arata intotdeauna ca un produs secundar, nascut in zodia deciziilor luate pentru vinul rosu. Si acolo stim ca se doreste supracoacere, alcool, etc. Pe scurt: e greu sa faci un rose competent din struguri destinati vinului rosu. Sunt doua paradigme diferite. De exemplu Merlot-ul pentru rose trebuie recoltat mai devreme decat pentru rosu. Dar din ce recoltezi pentru rose nu prea vei putea sa faci rosu de calitate…si asa mai departe, exemplele pot continua.
     
  3.  In Provence rose-ul este religie. Si savoir-faire-ul este la cote maxime, decantat in sute de ani de incercari si esecuri, atingand pe alocuri perfectiunea in cazul anumitor producatori. Este foarte dificil sa faci un rose in stil Provence. Si un Rose bun in general. Mai greu decat un alb sau un rosu in anumite privinte. Deciziile trebuie luate rapid, practic intr-un interval de cateva ore se fac mai toate alegerile importante. Daca nu stii ce trebuie sa faci, cum sa faci si mai ales cand sa faci, poti “sa scapi usor din mana” un rose. Care greu poate fi adus inapoi la ‘norma”. Iar cand il aduci acest lucru se va vedea mult mai pregnant decat la rosii sau la albe. De aceea majoritatea rose-urilor de la noi par artificiale si invocam celebrele: bombonica, guma turbo, vata pe bat, lac de unghii si etc cand le descriem. Vinificatorii nostri nu prea stiu sa faca rose si nici nu cred ca se preda pe la noi chestia asta. E un stil de vin “prea exotic” ca sa apuce cartile noastre de oenologie, care sunt si acelea. De fapt si celor “zburatori”, consultanti internationali, le este greu sa faca rose in stil Provence. Este o stiinta si in acelasi timp o arta greu de stapanit si pe care noi clar nu o avem. Sursele de variabilitate implicate sunt multe: metoda de productie aleasa, presarea, clarifierea, sulfitarea, stilul de macerare peliculara daca alegi sa o faci sau nu (la ce temperatura?, cat timp?), eventuala folosire a enzimelor, lasarea pe drojdii, soiurile de struguri utilizate, zona de origine si calitatea strugurilor, conditiile anului si ale recoltei, conditiile din crama, etc sunt tot atatea variabile cu care trebuie sa jonglezi intr-un interval de timp extrem de scurt. Si ca sa poti sa o faci trebuie sa fi vinificat multe recolte la viata ta si sa ai pe cineva langa tine care sa te indrume. Mult mai multe decat cei cativa ani de cand a luat amploare moda rose-ului pe la noi si ne-am apucat si noi sa experimentam…

 

La noi rar am vazut ceva care macar sa semene cu un rose de Provence si sa aiba cat de cat constanta an de an, ca stil. Ar fi cele de la SERVE cu celebra Terra Romana, primul rose sec romanesc (se face de prin 1996 daca va vine sa credeti ca bea cineva rose pe atunci), care au beneficiat la un moment dat de savoir-faire-ul frantuzesc si stilul s-a slefuit in timp, dar nici despre ele nu pot spune ca sunt Provence. E un Provence mai indigen, mai romanesc asa…

 

De fapt, eu unul nu stiu nici un vin romanesc despre care sa pot spune impacat “Da dom’le, asta e Provence”. De fapt nu prea stiu multe vinuri internationale despre care sa pot spune asa ceva. Pe scurt: Provence e un stil greu de imitat. Cel mai bine la asa ceva se pricep ei din Languedoc. De acolo am baut cateva rose-uri intr-un stil care batea bine de tot in Provence. Dar si acolo exista o variatie mare de viziuni si abordari si poti sa te alegi usor cu ceva plat, fructat si pigmentat, in stil rosado spaniol. In plus sunt la o aruncatura de bat de patria rose-ului. Adica de Provence…

 

In concluzie, comparatia cu Provence (ca si cea cu Bordeaux-ul) este doar un alt trist plagiat de imagine folosit pe la noi. Bine, unii (chiar din partea producatorilor sau comerciantilor) o fac din pura ignoranta, habar neavand ce inseamna un rose de Provence si ce sta in spatele lui. Sa faci un rose de calitate nu e o chestie asa de jucausa si neserioasa cum ar indica-o culoarea vinului respectiv.

 

Altii fac asocierea respectiva in cunostinta de cauza, profitand de nestiinta si snobismul consumatorului roman. De altfel, cine nu vrea sa stea pe o terasa de fite in Centrul Vechi (sau la Mamaia), intre doua case care stau sa cada peste tine si ceva maidanezi care se gudura pe sub masa, cu un pahar de rose autohton si sa se viseze la Saint Tropez cu Mediterana si un rose de Provence in fata?

Nu va mai amagiti inutil: asa cum Marea Neagra nu e Mediterana, asa nici rose-urile de pe la noi nu au nici o legatura cu Provence-ul.

 

P.S. Ultimele achiztii, pentru cine are nevoie de recomandari:
 

Rose uri

 

4 responses so far

 

Jul 17 2014

Mana sus cine a auzit de Bonarda! Alamos Bonarda 2012

Published by under 2012,Argentina,Bun,Rosu,Sec

 

Dupa cum bine stiti ma pasioneaza varitetatile exotice de struguri. La cursul de WSET am aflat cum ca in Argentina, in afara de omniprezentul Malbec, se mai cultiva un soi rosu destul de exotic si rar intalnit la export, dar prezent pe piata locala: Bonarda. Chiar se spunea ca de cativa ani s-au facut investitii si calitatea acestuia a crescut, fiind vazut ca o alternativa la clasicul si deja mult prea promovatul Malbec.

De atunci l-am trecut pe lista; la degustarea de la curs bineinteles ca am avut un Malbec negru, vascos si cu tone de fruct, Bonarda fiind inca destul de greu de gasit prin Europa.

 

Acum cateva zile insa frunzarind netul autohton in cautare de spumante fructate si lejere (da, de Prosecco e vorba, o sa va povestesc in curand) am dat pe site-ul celor de la Vinimondo de un exemplar de Bonarda produs de Alamos Catena la un pret foarte ok. Vinul e un fel de OZN pe piata de la noi unde lumea se uita urat si daca scrie Sangiovese pe eticheta. Dapoi la Bornarda ?!?!. Cine a auzit de Bonarda? Eu unul sigur nu as fi auzit daca nu era cursul cu pricina. Chiar as fi curios cat vand din el.

 

Dupa cum probabil ca intuiti soiul este aclimatizat (“importat”) tot de la francezi, ca si Malbecul. Doar ca de data asta se numeste Douce Noir si creste mai la est in Franta, respectiv in Savoia. Creste e mult spus, prin 2007 mai erau vreo doua hectare plantate in patria mama. Aceasta probabil si datorita faptului ca se coace tarziu (mai tarziu decat Cabernet Sauvignon-ul) iar Savoia nu e tocmai cea mai insorita regiune din Franta. In schimb in Argentina avem aproximativ 20.000 de hectare plantate cu Bornarda, fiind al doilea strugure dupa Malbec.

 

Jancis spune despre el ca in general da vinuri fructate, lejere, abordabile dar cand este lasat sa se coaca si ingrijit cum trebuie vinurile au potential surprinzator, iar alcoolul ramane in limite rezonabile. Oricum la pretul de 34 de lei adus in Romania si inchis cu screwcap nu speram la ceva sa ma imi rastoarne sistemul de valori oenologice, dar vinul a livrat mai mult decat ma asteptam de la el. Asadar:

 Alamos Catena Bonarda 2012

 

Aspect (Culoare): Visiniu inchis, tanar, cu impresii violet in margini

 

Nas: intensitate medie, cu mult fruct rosu copt (visine, cirese, capsuni), ceva note florale si tonuri condimentate de baric bine integrate (cuisoare, anason, piper, vanilie, cocos). Un mix placut, echilibrat si savuros, ademenitor.

 

Gust: atac vioi, suculent, plin, cu un corp mediu si evolutie liniara, echilibrata. Fruct rosu bine aspectat, compact, cu aciditate si impresii savory, condimentate, de piper, cuisoare si nucsoara. Alcool bine integrat, aciditate medie, care imprima o usoara lejeritate si un caracter proaspat fructului. Final cu tanini moi, suculenti, copti si postgust mediu dominat de note fructate.

 

Un vin Bun, bine construit, mai pe partea de Pinot Noir rustic si carnos. O total alta filozofie si abordare fata Malbecul greu, incarcat, vascos si adesea jammy pe care il puteti intalni in aceasta categorie de pret. RPC Foarte Bun din punctul meu de vedere la cei 34 de lei cat e la importator, mai ales daca tin cont si de tusa de inedit si nou a experimentarii unui soi cu care nu m-am mai intalnit. Oricum acum ca l-am baut tot curios am ramas de cum ar arata variantele mai “socotite”…

 

 

No responses yet

 

Next »