May 27 2015

Un vin care treptat devine un clasic: SERVE Terra Romana Chardonnay 2014

 

Tinand cont de cum a aratat 2014 sunt curios cum au iesit vinurile albe din Dealu Mare. Traiesc in suflet cu speranta ca de data aceasta voi putea sa beau linistit niste vinuri mai proaspete si vioaie, fara volume impresionante de alcool si supraextractii nenecesare.

 

Insa ca sa imi dau seama daca dorinta mi se va implini am nevoie de cateva premise:

1.  Un soi care sa exprime cat mai bine conditiile meteo ale anului si ale locului (terroir-ului) unde a fost crescut. Chardonnay-ul este un candidat ideal, fiind un varital neutru, fara multa aciditate naturala (nu vorbim de Chablis sau Champagne, da?) si care se comporta ca o panza alba pentru an si vinificator

2.  Un producator serios care sa respecte via si vinul si in anii mai dificili (cum a fost 2014) cand e mai greu si costisitor de lucrat si de intretinut.

3. Un stil de vinificare usor iesit din tiparul supracopt si suprabaricat atat de des intalnit pe la noi.

 

Premisele de mai sus s-au reunit sub forma unui Chardonnay devenit deja un clasic: Terra Romana de la SERVE. Viile lor de Chardonnay plantate in 2006 se apropie de pragul de 10 ani, fiind, cred, unele dintre cele mai vechi din Dealu Mare din categoria replantarilor.

Si asta a inceput sa se vada in vinuri: Chardonnay-ul respectiv arata din ce in ce mai bine de la an la an si de aici incolo ma astept la surprize din ce in ce mai placute. Vinul l-am primit din partea producatorului acum cateva zile si arata asa:

 

Aspect (Culoare): Galben deschis, nu foarte pigmentat, aluzii verzui, premisele sunt pozitive

 

Nas: elegant, floral, cu fructe coapte din categoria merele si perelor si usoare aluzii reductive in debut, virand treptat spre fructe exotice coapte (babane, ananas) cand se deschide. Tusele de vanilie, croissant si ceva alune prajite completeaza din fundal fructul, fara sa il domine, alaturi de nuante de ierburi uscate si unt proaspat. Integrat, complex, evolutiv.

 

Gust: Atac vioi, corp mediu, evolutie lejera, proaspata, cu o aciditate bine definita, precisa, care pune in evidenta fructul copt si suculent. Echilibru foarte bun, alcool inexistent (are “doar” 13.5% ). Fara greutate, fara fruct supracopt, fara “dulcegarii” de miere si vanilie in exces. Cu o prospetime citrica, de gref si lamaie plus o tusa tonica pe final. Postgust lung cu note de patiserie, unt si fruct copt.

 SERVE Terra Romana Chardonnay 2014

 

Una peste alta un vin Bun spre Foarte Bun, fara greutatea si apasarea Chardonnay-urilor mult prea des surpabaricate. Elegant, abordabil, fin este genul meu de Chardonnay (aviz amatorilor de bombe de fruct si vanilie). RPC Bun, in general il gasiti pe la 50 de lei in piata sau in jur de 40 cand apare la un unvinpezi, pentru cei care au rabdare.

 

Vinul mi-a confirmat banuielile si sperantele in sensul ca intr-un an mai racoros Dealu Mare este capabil sa scoata si genul acesta de vinuri in care forta si opulenta bazate pe corpolenta si alcool lasa loc elegantei sustinute de aciditate si finete.

 Singura curiozitate pe care o mai am este cum va prinde la publicul de la noi. Asa ca cine o sa-l bea, il astept cu impresii.

No responses yet

 

May 25 2015

Doua vinuri pentru vara ce va sa vina

Published by under Alb,Franta,Italia,Sec

 

Cum se apropie vertiginos vara cu ale ei temperaturi ridicate si adeseori la limita suportabilitatii ne confruntam (din nou) cu dilema clasica a gasirii unor vinuri de asociat la canicula. Una dintre variante (corecta de altfel) este lipsa consumului de bauturi alcoolice pe canicula, alta ar fi cautarea de vinuri proaspete, “fresh and crispy” care sa alunge caldura, bineinteles atata timp cat nu se fac excese care ne pot trimite “de urgenta la Urgente”…

 

O sa va prezint astazi doua varinte competente. Sunt doua vinuri straine, unul din Lidl, unul venit pe filiera clasica, de importator. Sunt straine amandoua pentru ca pe la noi nu prea gasesti vinuri de genul acesta (bine, mai e cate o Zghihara, Cramposie, Aligote), mai toata lumea chinuindu-se sa faca vinuri “serioase”, “ de autor”.

Si care majoritatea ajung in mod invariabil cocktail-uri alcolizate si pline de fruct artificial care sunt mai potrivite de baut iarna de Ignat decat vara la 30 de grade. Deci aviz amatorilor, vinul trebuie in primul rand sa fie baubil, sa ofere placere si apoi sa (re)prezinte zbaterile filozofico-economice ale vinificatorului/patronului.

Asadar:

 

Tenuta Sant’Antonio Scaia Garganega/Chardonnay 2014

 

O interpretare moderna a unui asamblaj autohton Garganega/ Trebbiano care a facut cariera pe Soave de la un producator din zona. Care face si Soave pe linia de “Classici”.

De data aceasta in parteneriat cu un soi international Chardonnay, care probabil are rolul sa il mai rotunjeasca si imprieteneasca. Vinificat modern cu inox, frig si ceva battonage vinul este delicious, fiind unul din exemplarele care nu aduce aminte de vin, ci mai degraba de o limonada din lamai de Sorento proaspete, usor alcoolizata. De remarcat si prezentarea: “curata”, eleganta cu atentie la detalii; sticla de calitate, inchisa cu Vinolok. Primit de la importatorul lor in Romania, Wine Point Cluj.

 

Aspect (Culoare): Galben, deschis, prospat si verzui in margini

 

Nas: Floral, diafan, in stil Sauvignon Blanc, cu flori de soc, tei, salcam si izuri verzi, de tomate in fundal. Fruct pur reprezentat de caise si piersici verzi, fruct exotic expresiv (ananas, ceva banane) si usor nuante reductive care se pierd rapid in pahar lasand loc tuselor citrice de gref alb si lamaie. Usor, proaspat, verde, modern. Aduce destul de mult si in mod ciudat cu un Sauvignon bine facut.

 

Gust: Citric, lejer, cu aciditate buna, dar tinuta in frau si un usor rest de dioxid care ii imprima o evolutie diafana si curgatoare. Fruct proaspat, suculent cu citrice si stone fruits asociata unei impresii minerale mai ales pe final. Perfect echilibrat, alcool practic inexistent, cu o adiere tonica pe final si un postgust crocant si mineral, picant, cu arome de mere verzi proaspete, zemoase.

 

Un vin Bun spre Foarte Bun pentru ce a fost destinat sa faca, fara veleiti si complexitati inutile, direct, crispy, exponential pentru stilul vinurilor italiene albe. Excelent si versatil de asociat la o gama larga de preparate din bucataria locala, de la fructe de mare la pui.

Vad ca il are Ethic in portofoliu pe la 48 de lei. RPC Bun pentru ce stie sa faca. Adica sa potoleasca setea cu stil.

 Scaia 2014

 

Chateau de la Thebaudiere Muscat Sevre et Maine sur lie 2013

 

Varianta doi este un vin Lidl, care vine la gurile Loarei fiind un Muscadet Sevre et Maine: Chateau de la Thibaudiere 2013. Nu are nici o treaba cu Muscat-ul, vinul e facut din Melon de Bourgogne un strugure destul de inexpresiv dealtfel, in stil Chardonnay.

Nu va faceti probleme ca e 2013, vinurile din regiunea respectiva au destula aciditate sa ramana proaspete cativa ani de la imbuteliere. Si oricum regulile apelatiunii cer ca acestea sa stea pe drojdii (de aici si “sur lie” de pe eticheta) minim o iarna pana in martie anul urmator recoltei, deci mai greu de scos asa repede pe piata. In plus nu sunt filtrate; o sa aveti parte de un vin mai aproape de expresia lui naturala. Asadar:

 

Aspect (Culoare): galben pai, deschis, aproape transparent, stralucitor si vesel

 

Nas: Direct, proaspat, cu note citrice, de lime si gref alb, asociate cu tipicele tente de drojdii, alune, croissant, mere batute. Direct, tipic, cu ceva reminescente de “champagne”, chestie foarte cool la pretul respectiv.

 

Gust: Atac vioi, cu o corpolenta medie, evolutie usor rotunjita in prima parte (de la “sur lie”-ul de mai sus) secondata de o aciditate crocanta care imbraca palatinul si strange gingiile in partea a doua. Proaspat, crocant, verde. Subtire pe partea de fruct, cu ceva citrice si o idee de suculenta si zemozitate de mere verzi, binevenita spre final, dar care capata ceva proportii daca il lasati sa se incalzeasca putin in pahar. Ceea ce e greu tinand cont de gradul mare de baubilitate. Final citric, auster si postgust scurt, mineral.

 

Un vin Acceptabil spre Bun, de linie, „de soif” (de sete) cum ar spune francezii. Perfect pentru zilele calduroase de vara, spintar dar nu agresiv sau dezechilibrat. Companion perfect al fructelor de mare, scoicilor (specifice apelatiunii) si puiului la gratar. RPC Foarte Bun la vreo 20 de lei cat este in Lidl. A scris si George despre el la un moment dat.

Trebuie sa va mai spun ca intreaga zona este “underatted” si aveti sanse sa gasiti RPC-uri bune la vinurile din apelatiunea repectiva. Pacat ca se importa mai rar la noi, mai ales producatorii mici.

  Chateau de la Thebaudiere 2013

 

Acum sa punem lucrurile la locul lor. In general, pe piata internationala a vinului, e mai greu sa bei vin de 50 de lei cu pret de 20 de lei. Invers se mai poate pe la noi…

Cele doua vinuri sunt amandoua bune, dar pe trepte diferite de calitate. O sa ma intrebati cum asa? Pentru ca vinul se judeca in context. Sunt doua paliere diferite de pret si doua vinuri de aceeasi calitate, dar in alt palier.

 

Primul este clar mult mai bine integrat, complex, zemos suculent, modern. Ofera mai multa placere si are un echilibru excelent. Confera exact acea senzatie ca bei ceva limonda sau vreun cocktail slab alcolizat decat vin de 12.5% alcool.

Al doilea este direct, proaspat, crocant, vioi. Fara complexitati deosebite pe palatin, poate doar nasul are o dimensiune in plus data de maturarea pe drojdii care duce cu gandul al chestii mult mai serioase si mai scumpe gen Champagne. Dar vinul ramane unul corect, de linie, baubil si cu un puternic sentiment de “sa mai bem un pahar/sticla/bax”…

alt palier.

 

No responses yet

 

May 21 2015

Imaginea vinului romanesc, file de poveste. Astazi perspectiva Jidvei…

Published by under Diverse,Jidvei,Opinii

 

Imi pica ieri privirea pe un titlu din Ziarul Financiar cu “substantivul “vin” in componenta. Trebuie sa precizez ca eu articole despre vin in presa generalista si “de afaceri” de la noi citesc mai mult pentru amuzament si delectare. La cate ineptii apar acolo, acestea sunt o permanenta sursa de umor si relaxare pentru subsemnatul. Bine, umor negru, dar asta este situatia…

 

Titlul de fata era insa mult mai incitant si spunea asa: “Vinul (romanesc) ajunge sa fie penalizat din cauza imaginii tarii”. Zic: ce noutate stiam si eu asta de vreo cativa ani incoace; e evident pentru tot mai multi. Cand ma uit insa de la cine vine citatul raman cumva perplex. Proprietarul Jidvei, dl Necsulescu…Pai cum vine asta?

 

Inca de la bun inceput tin sa precizez ca nu am citit tot interviul din Ziarul Financiar (inca ma gandesc daca sa dau 200 € pe abonament la ZF corporate sau sa imi cumpar de ei o sticla de Mouton) si imi rezerv dreptul sa imi amendez opiniile daca informatiile din articolul “la liber” au fost scoase din contextul interviului de catre reporter.

  

Dar sa va explic ce m-a socat:

In primul rand tonul constatator al frazei. Din punctul meu de vedere cand esti al treilea producator de vin din tara, ocupi ditamai DOC-ul si ai cifra de afaceri de 22 milioane € pe an nu prea iti permiti sa fii constatator cu privire la domeniul in care activezi.

Luxul pentru constatari fataliste in stil Miorita este cumva rezervat unui producator mic, cu cateva hectare de vie care se chinuie sa vanda vinul si e legat de maini si de picioare. Cu banisorii lui nu poate sa finanteze nici macar o degustare in Bucuresti, dapoi sa puna umarul la imaginea de tara. In schimb cineva care are mii de hectare si milioane euro cifra de afaceri (vreo 22 asa anul trecut) si care ar putea sa schimbe ceva nu prea ii sta bine sa faca constatari cu iz de resemnare.

  

jidvei-logoApoi, lecturand extrasul din interviu, imi dau seama ca din ecuatia cu doua necunsocute: vinului si imaginea de tara, dl Necsulescu scoate vinovat, ati ghicit, Statul, factorii politici. Eternul acar Paun.

Daca ceva nu merge bine la noi, in mod sigur este vina statului. Asta evident gandind in logica de pe vremea “cealalta” cand statul trebuia sa se ocupe de tot, iar cetatenii avand menirea doar sa constate realizarile sau nerealizarile statului.

Eu cred ca in Romania de astazi cine mai asteapta statul sa faca imagine de tara la vin (sau la orice) ori inca mai crede in Mos Craciun, ori a facut afaceri profitabile cu statul. Altfel nu imi explic optimismul acesta.

 

Adica ma gandesc (si reiau) cand esti al treilea producator de vin din Romania, ocupi un DOC intreg si ai cifra de afaceri de vreo 22 mil de euro pe an, esti acolo, esti actor important in piata si in sector si imaginea respectiva depinde in foarte mare masura si de tine. Sa vii sa constati ingenuu ca imaginea de tara nu exista, e ca si cand ai admite implicit ca nu prea ti-ai facut treaba.

  

Si apoi cand ai buget de marketing incat daca pocnesti din degete poti sa faci o echipa de fotbal cu MW plus Parker in poarta si sa ii pui in juriu la Strugurele de Aur, sa te miri ca vinul romanesc nu are imagine e o mica (mare) aroganta.

Doar ca bugetul de marketing se pare ca se duce pe pustiirea campurilor si otravirea fantanilor la intern in lupta de clasa si cot la cot prin restaurante, carciumi si evenimente cu vinul din export si mai ales cu Murfatlar, Cotnari si Vincon. Fratii de suferinta cum s-ar spune. Ca si pe ei daca ii intrebi tot pe stat si lipsa imaginii dau vina.

Practic o defensiva constanta pe piata interna, pe care trebuie sa o aparam pana la ultima suflare de capitalistii verosi si lacomi veniti din afara. Hmmm…unde am mai auzit asta? Si la urma se mira fiecare ca nu e imagine si solutia ar fi “sa vina dom’le statul sa se ocupe”.

  

E ca si cand astepti primaria sa iti faca ordine in ograda. Ca nu (mai) ai pe unde sa scoti vinul la targ.

  

Practic am ajuns in tranzitia vinului intr-o etapa in care calitatea cat de cat a crescut, cantitatea vine tare din urma in urma replantarilor si acum ne trezim intr-o mirare reflexiva din categoria “ce bine ar fi fost daca” sau “Mai, de ce nu s-a ocupat naiba cineva si de imagine? Iar a stat statul degeaba?”

  

Pe scurt logica marilor producatori romani (top patru cum s-ar spune) este asta: “noi ne axam pe intern pentru ca nu avem imagine de tara si nu avem imagine de tara pentru ca statul nu se ocupa/s-a ocupat. Oricum noi nu avem treaba cu domeniul si nu are rost sa punem umarul la imaginea de tara.

Dealtfel suntem prea ocupati sa aparam tarisoara noastra draga de hoardele de invadatori capitalisti care ne ataca cu vin ieftin din afara.“

 

Una peste alta, daca si Jidvei asteapta cu mainile in san tot de la stat sa faca imagine vinului romanesc atunci se pare ca suntem condamnati sa traim in paradigma lui Brucan. Aceea in care romanii vor avea nevoie de 20 de ani sa se trezeasca si sa promoveze vinului romanesc la export…numarati-i de la anul incolo.

 

Sincer, nu vreau sa fiu rautacios si probabil nu am toate datele si perspectivele din piata, dar situatia actuala e atat de bizara si desprinsa dintr-un roman de Kafka, incat ajung sa ma gandesc ca exista cumva un plan grandios si bine pus la punct sa adormim vigilenta vestului printr-o aparenta apatie si lipsa de vointa, pentru ca mai apoi sa ii luam prin surprindere cu o miscare maiastra de marketing si PR.

Si apoi ma trezesc…la fel de trist si la fel de rusinat de imaginea vinului romanesc pe pietele externe. Dar niciodata contemplativ si resemnat.

 

8 responses so far

 

Next »