Apr 09 2014

Ce ar fi trebuit sa fie: Cuvee Aliman Lauri 2011, versiunea buna…

 

Cred ca vinul de fata nu mai are nevoie de introducere. A avut parte de destula publicitate pe blogul de fata (aici, aici si aici). Pe scurt, dupa povestea respectiva producatorul mi-a trimis o mostra din lotul imbuteliat in noiembrie asigurandu-ma ca este „ce ar fi trebuit sa fie”.

Recunosc ca, desi eram curios, l-am incercat cu usoare retineri, probabil ramanand cu ceva sechele de la episodul de mai sus. Din ce am inteles loturile respective din Lidl au avut o problema de consumare integrala a SO2 liber din sticla (sulful fiind dozat la minim la imbuteliere) care, coroborata cu lipsa de filtrare puternica, a condus la o refermentare in sticla. Asadar:

 

Culoare: visiniu, deschis, granat (garnet), cu impresii brune, usor evoluate in borduri

 

Nas: initial inchis, cu tente mature, de pamant si frunze vestede, ciuperci, “forest floor”, carne maturata, ulterior lasa loc unor tuse de fruct confiat, cu tente de lichior si magiunuri de prune afumate si usoare impresii picante, de piper negru.

 

Gust: atac lejer, corp subtire spre mediu, cu impresii de fructe confiate, lichioruri,  gemuri de fructe si coaja de paine. Aluzii dulci care ma duc cu gandul la un rest de zahar spre limita superioara a secului. Daca nu vedeam eticheta as fi zis ca e demisec. Evolutie lejera, echilibrata, aciditate buna,  dar fara fruct, mai mult spre un vin evoluat, chiar usor descarnat. Final cu tanini redusi, aproape inexistenti, sustinut doar de aciditate, bine integrata, neagresiva. Postgust mediu, cu impresii de gemuri de prune, visine si note vanilat dulcege.

 Cuvee Aliman Alira

 

Per ansamblu un vin Bun, abordabil, lejer, corect, mai ales pentru banii care se cereau pe el, adica 25 de lei. Pe undeva cred  a suferit un proces accelerat de maturare/oxidare care nu l-a afectat foarte rau si in sens negativ, dar clar cel de fata este prea matur pentru un vin din 2011. Atat vizual, olfactiv cat si gustativ.

Asta nu este neaparat un lucru rau sau bun; tine de preferintele fiecaruia…

 

 P.S. Am inteles ca in Lidl a aparut la comercializare fratele mai mare (ca pret e vreo 50 de lei) al celui de mai sus: Cuvee Rasova. Pe la Pitesti nu l-am vazut luni; e posibil sa nu fi fost eu atent sau sa isi fi luat comerciantul/producatorul masuri de protectie…:D

Trecand peste faptul ca imi eludeaza logica cum doua vinuri din aceeasi gama pot diferi ca pret de la simplu la dublu in acelasi magazin, tin sa va anunt spre linistea unora si dezamagirea altora ca de data aceasta “stau o tura”.

Cum era la “Nu te supara frate!” pe vremuri…Desi…

 

No responses yet

 

Apr 07 2014

Restituiri oenologice: Romania fata in fata cu filoxera! Episodul 1

Published by under Diverse,Restituiri

 

Astazi, in seria Restituiri sau “Cum s-a scris istoria viticulturii autohtone”, o sa va prezint o prima parte dintr-un material edificator “dezgropat” de la biblioteca judeteana “Dinicu Golescu” din Pitesti si in care se vorbeste despre starea viticulturii romanesti in anul de gratie 1899, la 15 ani de la aparitia oficiala a filoxerei in tara noastra.

 

Este un raport (coperta) intocmit ca “resultat al unei misiuni in Francia”, pentru Ministrul Agriculturii de atunci (un personaj in sine a carui biografie explica multe despre vremurile respective), de un anume domn Petre Balaceanu, “inspector domenial si fost prim-presedinte al Tribunalului Prahova”, in plus mare pasionat si cunoscator al vinurilor, asa cum rezulta din lecturarea materialului.

 

Lucrarea este destul de ampla, scrisa in limba si stilul timpurilor respective, iar in episodul de astazi o va infatisez cateva pasaje care se refera la masurile autoritatilor romane ale vremii pentru a contracara flagelul filoxerei.

Veti vedea ca aceste informatii sunt edificatoare in a ne lamuri de ce dupa replantarile ce au avut loc ulterior, din podgoriile noastre au disparut foarte multe soiuri autohtone. Da, cauza principala a fost filoxera, dar asa cum probabil banuiati factorul uman autohton a avut un aport decisiv la acest fenomen de saracire a patrimoniului viticol autohton si la umplerea podgoriilor tarii cu soiuri internationale.

Fenomen care se intampla inca o data in zilele noastre cu largul concurs si ajutor al mult iubitelor si accesatelor fonduri europene.

 

Dar sa ne intoarcem acum in anul de gratie 1884 cand a fost atestata oficial aparitia filoxerei in Romania in via Ananescu din Dealu Mare, desi informatii in acest sens erau inca din 1882. Iata cat de pregatite erau autoritatile romane dupa aproape 20 de ani in care  flagelul facuse deja ravagii prin Europa:

 

   1     

In dulcele stil dambovitean prima masura a fost constituirea unei comisii de doctori si oameni de stiinta, care bineinteles a fost depasita de situatie si nu a ordonat masurile imediate care se impuneau si care se stiau din experienta celorlalte state:

       

2  

Comisia s-a ocupat mai mult cu cercetarea si inventarea unor pesticide care sa combata flagelul, altele decat cele ale francezilor si a ajuns in final la recomandarea naftalinei ca tratament pentru filoxera si pentru conservarea (sic!) viilor autohotne.

Adevarul e ca filoxera seamana un pic cu o molie. Doar ca e pe sub pamant si roade radacina viilor, nu lana de prin sifoniere. Suna destul de cunoscut si fmiliar cu preocuparile din zilele noastre,nu?

  

5bis  

In tot acest timp masurile necesare care trebuiau deja luate demult se lasau inca asteptate:

 

3

 

Asa s-a ajuns ca abia dupa 4 ani de la intrarea filoxerei in tara sa se constituie in sfarsit puncte de monitorizare a raspandirii flagelului in celelalte podgorii, pana atunci nefacandu-se vorbire decat despre Dealu Mare.

 43  

Concluzia partiala a autorului suna ciudat de similara unor concluzii pe care le mai scriu si eu acum la unele articole legate de soarta vinului romanesc:

  

5  

Cam asta a fost prima parte din serialul “Lupta pierduta a Romaniei cu filoxera”…

O sa vedeti ca si dupa partea cu infiintarea comisiei, atunci cand s-a constat ca nu mai e nimic de facut si investigat si ca trebuie pur si simplu sa facem ce au facut si altii, a urmat un lung sir de poticneli si sanse irosite, in dulcele stil romanesc.

Tineti aproape, va fi interesant si revelator in acelasi timp…

 

5 responses so far

 

Apr 04 2014

Inepuizabilul, inegalabilul, inefabilul Stirbey….

 

Miercuri seara am participat la “un simpozion de primavara” foarte interesant care a avut ca tema principala noile vinuri  Stirbey pe care crama din Dragasani a ales sa le lanseze pe piata in editii limitate. In urma invitatiei m-am deplasat asadar in capitala, mai exact la restaurantul „Tasting Room de pe Banu Antonache, in spate la Ethic Wine, fiind practic in aceeasi parohie si proprietate cu emblematicul  magazin de vinuri. Apropo, sa nu uit: se mananca (s-a mancat) foarte bine acolo; va recomand coada de vita, gatita in “stil slow-food”, vreo jumatate de zi; o nebunie..:D

 

Sa revenim! Ca intotdeauna Oliver Bauer ne-a bucurat simturile cu ceva noutati realizate in stilul (stilurile?) caracteristic (e): vinuri cu personalitate, in intepretari diferite de la an la an si de care nu te plictisesti usor. Filozofia este una clasica: omul e sub vreme (si an) si nu anul sub om; adica rolul oenologului este doar de a transforma “anul” si terroir” in vin.

 

Gazde atente ca totdeauna, sotii Kripp, au prezentat pe rand noutatile… Unele le mai incercasem pe parcursul timpului la crama, dar acum le-a venit sorocul sa fie scoase pe piata.

 

Noutatea vine atat din vinurile in sine cat si dintr-o alta filozofie de abordare a pietei decat cea ultra-obisnuita pe la noi. Respectiv aceea de a invechi vinurile in crama si a le scoate pe piata exact la momentul oportun de baut. Ceva in stil Rioja Old School, chestie care la noi cam lipseste din considerente preponderent de business, lacomie, nevoie de lichiditati, capital blocat sau cum vreti sa ii mai spuneti.

 

Dar sa las vinurile sa vorbeasca, prin prisma simturilor proprii:

 

Seara a debutat (exceptand Roze-ul 2013, “de intampinare”) cu un spumant de Feteasca Regala aflat exact la polul opus Cramposiei Spumant clasice si deja traditionale cu care sunteti obisnuiti. Un vin abia degorjat, proaspat, cu un nas marcat de impresii usor verzi, florale si vag picante asezate insa pe tuse de invechire, autolitice, pe care eu le clasific in categoria “smoky” si dulap vechi de haine. Corp prezent, cu senzatii neobisnuit de dulcege pentru un extra-brut provenite atat din fructul consistent cat si din nivelul alcoolic de 13 % care ii confera plinatate si rotunjime. Structura buna, cu aciditate evidenta, taioasa pe un final care lasa loc unui postgust crocant si mineral. Foarte Bun

Inca un experiment reusit marca Oliver Bauer care arata potentialul nebanuit al Fetestii Regale, soi atat de desconsiderat la noi, mai ales din cauza practicilor viticole dubioase de gen 15 tone/Ha. Asa cum spuneam mai sus este la cealalta extrema fata de Cramposie si din asamblajul celor doua cred ca ar iesi ceva cu un succes comercial nebun. Singurul mare pacat al vinului de fata este ca a fost realizat in editie limitata de doar 500 de sticle. Ce va spuneam: un mic experiment..:D. Care cred insa ca merita continuat si am fost asigurat ca se va proceda in consecinta…

  Stirbey Spumant Feteasca Regala1

 

Apoi a urmat un Novac 2007 pe care intr-un blind as fi jurat ca este un Pinot Noir usor mai picant si “savory”: culoarea corespunde, nasul prezinta un evantai de fructe rosii de o puritate si prospetime surprinzatoare pentru varsta vinului, cu tente usor confiate, mature si aluzii picant–condimentate. Pe palatin are o evolutie echilibrata, rotunda, usor moale, axata pe fruct, cu tanini moi, perfect integrati si o aciditate domolita de trecerea timpului. Final in aceleasi tuse de fruct rosu confiat si nuante usor picante. Un vin care pentru mine reprezinta maximul care s-a obtinut la noi pana acum din acest soi si care ridica un mare si pozitiv semn de intrebare  cu privire la surprinzatorul potentialul al acestuia.

Este perfect de baut acum si uluitor de aproape, mai ales la nivel olfactiv, de un Pinot Noir autentic. Foarte Bun,  iar pentru un Novac, este Excelent.

  Stirbey Novac 2006

 

Merlot 2006 un alt vin „underrated” la vremea lui care de abia acum au considerat cei de la Stirbey ca este bun de scos pe piata. Nas initial cu impresii carnoase, afumate, maturate, de ciuperci, piele si grafit se deschide in straturi de prune coapte, fructe rosii, dulceturi de prune si aluzii florale, de violete. Evolutie ferma si precisa pe palatin cu un echilibru foarte bun intre fruct, aciditate si alcool plus tanini prezenti, dar integrati de timp in fundal, care ii confera structura. Postgust mediu spre lung cu nuante fructat-condimentate. Foarte Bun

  Stirbey Merlot Sec 2006

 

Merlot Rezerva 2009 un monstru de vin, o aberatie cu 16% alcool (declarat) si niveluri extractive greu de inchipuit. O conjunctura atipica a produs un vin in stil Amarone insa nu din struguri uscati in crama, ci efectiv din cei supracopti in vie si culesi prin octombrie. Rezultatul este ireal de concentrat si extractiv atat in nas unde arunca valuri de fructe confiate,  ciocolata, rom, stafide cat mai ales pe palatin unde are o evolutie cremoasa, “mouthfilling”, aproape mestecabila. Ceea ce il deosebeste insa de un vin in stilul greu si concentrat (Amarone sau un Shiraz de Barossa sa zicem dupa evolutia gustativa si nivelul de extract) este echilibrul ireal de natural al aciditatii care paradoxal face fata cu competenta alcoolului. Vinul nu este nici un moment „jammy”, obositor, iar taninii structurati si fermi din final „curata” gura si lasa loc unui postgust decadent de lung si evolutiv. Este incredibil cum asa un nivel alcoolic aberant nu iese absolut deloc in evidenta; din contra echilibrul pare perfect.

Desi nu este stilul meu favorit de vin, cel de fata este o realizare tehnica remarcabila. Esenta de Merlot… Foarte Bun si greu de comparat cu altceva. Atentie la consum, vinul va fura fara sa va dati seama…

  Stirbey Merlot Rezerva 2009

 

In afara de cele de mai sus, am mai facut cunostinta cu noul Roze 2013 de la Stirbey, in stilul consacrat, rotund, echilibrat, de gastronomie.

In plus am trecut meteoric prin vinurile din recolta 2013 de la Crama Bauer, adevaratul „playground” al lui Oliver: un Sauvignonasse (Tokaj Friulano, Sauvignon Vert, Jakot etc.) picant, rotund si echilibrat; un Sauvignon Blanc de o puritate, mineralitate si tipicitate scoala pentru un SB in stil Sancerre, cu o nota salina, care nu stiu cat o sa placa unora, dar mie imi merge la suflet. Zici ca atingi efectiv cu limba o piatra de ardezie de rau.

Apoi o Cramposie Selectionata demidulce echilibrata in stilul unui Riesling nemtesc, adica foarte bine si sa nu uit, ultimul dar nu cel din urma, Rose-ul din Novac, intr-un stil diferit celui de la Stirbey, adica proaspat, acid, elegant, de vara, batand aluziv si conceptual mai spre Provence. Sticle putin oricum…

 

Una peste alta cam acesta a fost evenimentul de miercuri seara la care nu imi pare deloc rau ca m-am deplasat 250 km dus-intors, singura parere de rau fiind aceea ca doar am degustat din motive de sofat, spre bucuria unora din jur care au avut astfel la dispozitie cantitati suplimentare din licorile de mai sus…

De fapt stiam din start ca nu voi fi dezamagit; inca mai caut un vin facut de Oliver Bauer care sa ma dezamageasca. Rar am ocazia sa vad atat de multe stiluri diferite de vinificatie venite de la un singur oenolog (luati ca exemplul Merlot-urile de mai sus: acelasi soi, doua vinuri total diferite, fara nici o legatura unul cu altul; plus pasiunea pentru soiurile autohtone cercetate si interpretate in mai toate modurile posibile).  Pe la noi acest lucru e rar, in general vinurile sunt scoase la norma, majoritatea incercand si fortand chiar, acelasi stil an de an, fara nimic nou, monoton, fara inovatie, fara personalitate…In peisajul autohton adeseori “mana grea” a oenologului isi spune cuvantul asupra terroir-ului si anului, prin suprasaturare cu lemn, supracoacere sau supraconditionari de tot felul.

 

Cred ca am mai spus-o la un moment dat, dar de fiecare data cand beau vinurile lui Oliver imi vine involuntar in minte ideea aceasta: daca am avea mai multi oenologi cu abordarea, pasiunea si gradul de libertate ale lui Oliver Bauer si mai multi patroni de crame cu filozofia de business rationala si de bun simt a sotilor Kripp, industria autohtona de vin ar fi mult mai departe acum. Si cu siguranta am parcurge mai repede etapele care ne despart de lumea civilizata a vinului.

Dar din pacate sunt doar cativa, acolo intr-un colt, la o masa…in timp ce in “restaurant” muzica urla la maxim, se dau dedicatii si se canta manele.

C’est la vie… mergem mai departe… astazi suntem optimisti: se poate si la noi!

Daca vrei si pui suflet si pasiune!

 

 

7 responses so far

 

Next »

Switch to our mobile site