Mar 04 2018

Ce caut la un vin? Cele 8 atribute ale unui vin memorabil! – Partea I

Published by under Opinii

 

Foarte des sunt intrebat, mai ales in ultima vreme de cand cu magazinul, ce caut la un vin? Care sunt atributele care imi confirma ca am in fata un “vin mare”, deosebit. Pe scurt, dupa ce criterii imi selectez vinurile care imi plac si ce standarde ar trebui sa indeplineasca.

In cazul meu discutia a trecut demult de clasicele “tasting sheet”-uri in care trebuie sa bifez aciditati, taninuri, fructe sau alte elemente descriptive. Da, sigur isi au si ele rolul lor mai ales in descrierea tehnica a vinului din pahar si cu siguranta sunt o etapa extrem de importanta in evolutia unui pasionat de vin. Trecerea cu usurinta peste aceasta abordare tehnica, care incearca sa sparga vinul in componente, nu este deloc recomandabila si duce la aparitia unui gen de forme fara fond cand vine vorba de discutii mai complexe.

 

Revenind, atunci cand iti trec prin fata sute de vinuri, genul acesta de abordare, in cazul meu, nu isi mai are rostul. In plus deja exista un standard de calitate la nivel mondial (si in ultimii ani si in Romania) care iti asigura o paleta larga de vinuri corecte, fara defecte evidente. Si care tind sa uniformizeze descrierile tehnice (si implicit notele acordate) spre un punct comun si celebrul interval de 85-90 puncte in care se complac majoritatea vinurilor corecte din piata.

Exista insa niste vinuri care ies din anonimat si nu o fac (numai) prin detaliile tehnice ale unei fise de degustare. O fac prin alte elemente mult mai greu de punctat si de identificat cu exactitate. Sunt genul de vinuri care “canta” si pentru mine sunt in general cel mai greu de descris/spart pe componente.

La inceput, la primele mele intalniri cu genul acesta de vinuri, imi era foarte greu sa le inscriu si descriu prin mijloacele traditionale ale fisei de degustari. In timp, dupa ce am inceput sa le caut cu insistenta si chiar cu febrilitate sub marea de vinuri corecte, dar lipsite de personalitate care mi se perindau prin fata, am incercat sa conturez cateva dintre caracteristicile care le fac deosebite si distincte de restul suratelor corecte, dar plictisitoare.

 

credit @vin-subtil.com

In plus efortul intelectual si de documentare pentru a intelege genul acesta de vinuri este unul dintre atributele care le fac speciale si dau cumva un sentiment de dependenta vis-a-vis de acestea. Pentru ca dincolo de bautura fizica in sine aceste vinuri ofera un fel de hrana spirituala asociata de fiecare data cu imensa satisfactie a descoperirii unui nou univers.

Nu o sa va mint, in tot acest demers este extrem de util sa descoperi oameni care iti impartasesc sentimentele si atitudinea fata de vin, care ca si tine cauta genul acesta de vinuri distincte si cu personalitate. Cu ajutorul lor e mult mai usor sa le afli si sa iti dai seama ce le face speciale, sa iti cristalizezi un set de parametri personali.


De fapt demersul de fata a fost mult mai facil dupa ce am citit un articol al lui Terry Theise (cu a carui viziune despre vin rezonez aproape perfect) intr-un numar mai vechi din The World of Fine Wine (o revista pe care v-o recomand cu caldura in locul pomelnicelor de puncte de prin piata). Postarea de fata este cumva o interpretare/adaptare a articolului respectiv prin ochii subsemnatului.

 

Dupa aceasta “scurta” introducere care recunosc, are in parte rolul sa piarda pe drum un anumit tip de cititori, celor care ati ramas sau care cititi pe diagonala va impartasesc mai jos trei din cele opt atribute pe care le caut la un vin deosebit. Restul de cinci in urmatoarea postare. Ca sa nu facem una de 3 ecrane de calculator…:) Asadar:

 

  1. Puritate: un vin trebuie sa aibe arome clare, precise, pure, usor de identificat si inteles. Nimic greu, imbacsit, amorf. Problema ce fel de arome are este secundara aceleia a claritatii. Un vin fara claritate nu are orizont si adesea imi sugereaza si un stil de vinificare intruziv si abuziv.
    aaa
  2. Personalitate: este ceea ce imi spune ca un vin vine de undeva si incorporeaza in el ceva din locul din care a venit. Englezii ii spun “a sense of place”, francezii o asociaza celebrei notiuni de “terroir”. In general aceasta caracteristica nu poate exista daca acel loc nu este definit si identificabil, nu are un etos al lui. Adica nu are un “sense”.Aceasta este marea problema a vinurilor bune romanesti: desi sunt bune tehnic nu invoca nimic. Pentru ca pur si simplu nu exista in realitate si in mentalul colectiv bine delimitat locul care sa le dea sensul. Si acest demers ne va lua timp, o groaza de timp.
    Personalitatea, caracterul, unicitatea iti arata ca un Chablis nu este doar un (alt) Chardonnay si un Chablis este diferit de un Burgundy, desi amandoua sunt de fapt Chardonnay.
    aaa
  3. Eleganta Este o chestie pe care nu o asociez neaparat unui stil de vin. Un Primitivo sau Zinfandel poate fi elegant la fel ca un Volnay sau un Riesling de Rhin. Eleganta se judeca in context si este cumva asociata unei sentiment de retinere si de “less is more” in cazul vinurilor deosebite. Eleganta da vinului un sentiment aristocratic si uneori face deosebirea intre doua vinuri excelente. Este foarte greu de obtinut si am descoperit in timp ca un vin elegant spune foarte multe despre cel care l-a facut si despre filozofia lui de abordare a vinului.
    aaa

2 responses so far

 

Feb 13 2018

Mitul vinului “care nu mai e la fel de bun”

Published by under Opinii

 

Aud foarte des in ultima vreme , mai  ales in noua calitate de comerciant de vin, despre unele vinuri ca “nu mai sunt la fel ca la inceput; le-au stricat”.

 

Bineinteles in anumite cazuri afirmatia este corecta. Dar mult mai des acest fapt se datoreaza si evolutiei celui care face afirmatia respectiva. In cazul vinurilor din Lumea Veche si de asemenea si in cazul celor de la noi variatia de la o recolta la alta este normala. Si la un moment dat de dorit pentru ca te scoate din monotonia unui produs bun, an de an, care la un moment dat devine plictisitor. Si pe care, desi stii ca e bun, parca  nu mai vrei sa il bei.

Conditiile climatice din tarile europene producatoare de vin (exceptand sudul continentului) in mod normal induc diferente in calitatea vinului de la o recolta la alta. La noi, fata de tarile cu traditie viticola cuantificabila de sute de ani, mai sunt si alte “aspecte” care induc variabilitate in sistem. Dar nu dezvoltam acum…

 

In schimb o mare parte din afirmatia “nu mai este ca acum cativa ani” si aceasta mai ales in cazul vinurilor din Lumea Noua, se datoreaza si evolutiei celui care bea vinul respectiv. De exemplu un Sauvignon de Noua Zeelanda, un Chardonnay de Australia sau un Carmenere de Chile ies mai mult sau mai putin la fel in fiecare an. Mai ales la vinurile de volum care ajung pe la noi.

Asa este construita afacerea la ei: mult, corect si la fel. Asa ca daca vi se pare ca Villa Maria Sauvignon Blanc sau Trapiche Malbec (ca sa iau vinuri omniprezente la rafturile de la noi) nu mai sunt la fel ca atunci cand le-ati baut prima data, cu siguranta voi sunteti de vina si nu producatorii acestora. Bine, asta daca vinul nu a fost tinut prin vreun hypermarket in “lumina reflectoarelor” vreo 4 ani. Si atunci culpa este evidenta.

Dar daca vinul este unul proaspat, repet, voi sunteti de vina. Pentru ca intre timp ati baut si alte vinuri interesante, poate ati descoperit Sancerre, Cahor, Alto Adige sau Pouilly Fume si chestia aceea bombastica si in “your face” care v-a cucerit acum cativa ani acum vi se pare acum stridenta, tipatoare, agresiva si fara rost. Este pur si simplu evolutia palatului si a gusturilor proprii care lasa in urma un anume stil de vin.

 

 

Este o indicatie ca ati trecut de nivelul “kiwi SB”  si deja explozia de arome nu mai este ajuns ca sa va satisfaca. Mai vreti si altceva in plus.

Villa Maria face vinul la fel de ani de zile si o sa il faca si de acum incolo. Voi in schimb vreti altceva. Si aceasta nu inseamna neaparat ca ei au stricat vinul, inseamna de fapt ca vinul v-a “stricat” pe voi. Pentru ca asa cum am mai spus de nenumarate ori, la vin “mai binele este dusmanul binelui” si fericit nu este acela care a baut mult si divers, ci acela care se poate multumi cu un anumit stil/nivel de vin si nu simte nevoia sa caute ceva mai bun.

Noi, cei care cautam tot timpul “altceva”, ce am mai baut nu ni se mai pare asa wow ca la inceput si fara sa constientizam ca sistemul de valori ni s-a alterat iremediabil dam vina pe producator ca “vinul nu mai e la fel”. Si nu ne gandim ca nici noi nu mai suntem la fel.

 

Daca ar fi fac o analogie, e ca si cand te intalnesti cu cel mai bun prieten din copilarie pe care nu l-ai mai vazut de vreo 20-30 de ani. Desi atunci erati nedespartiti si te gandesti cu nostalgie la cate bucurii si aventuri ati impartasit impreuna, acum ai in fata un strain si te simti chiar usor stingher langa el. Eventual treci pe partea celalata a strazii cand il vezi ca sa eviti sa ii vorbesti, de frica sa nu fii dezamagit de intalnire si sa iti spulberi amintirile frumoase pe care le ai din copilarie…:)

Si cu siguranta sentimentul acesta ciudat de instrainare si neliniste este doar din cauza lui, nu? Pentru ca s-a schimbat si nu mai este acelasi ca atunci cand aveati amandoi 5 ani…

 

3 responses so far

 

Jan 11 2018

Vinurile romanesti care m-au surprins in 2017

Published by under Altele

 

Dupa articolul cu topul cvasi-esuat de acum cateva zile am primit cereri din partea publicului ca macar sa enumar cateva vinuri care m-au surprins in 2017.

Asta cu surprinsul e ca o minge ridicata la fileu. Mi-a adus instant aminte de o scena din “Operatiunea Monstrul”, filmul de capatai al fiecarui pescar, un fel de Filantropica al perioadei comuniste a cinematografiei romanesti.

 Era o scena in care inegalabilul  Toma Caragiu isi descria maiestria in ale pescuitului si la un moment dat spunea: ”de pilda ieri, erai de fata (…) atacul nu m-a suprins”.

 

 
Ca sa continui pe aceeasi linie, greu mai gasesc vinuri care sa ma surprinda.  Surprinsi sunt doar pasionatii, profanii, consumatorii. Pe noi, maestri, greu ne mai surprinde ceva. Nu intuitie, experienta, da? 🙂

Suna intr-un mare fel, nu? A ceva filme wuxia din anii 80 (Sora 13?) cu maestri “ageless” care isi mangaie ganditori barba si declara “your kung fu is very good, but mine is better” Suntem profesionisti ce naiba…:) Sa revenim…glumeam offcourse ce iti e si cu vanitatea asta.

 

Deci sa va spun ce suprinderi am avut anul acesta in materie de vin autohton. E bine ca nu e cu topuri ca asa pot sa ma desfasor in voie si practic sa punctez ca un vin nu trebuie neaparat sa fie un monstru concentrat si suprabaricat ca sa ma surprinda. Si nici sa coste jdemii de lei de ajung genul de articole cu “topurile” sa arate ca adevarate declaratii de avere, cu vinurile trecute atent in ordinea descrescatoare a preturilor. Baietii de valoare beau euro, nu vin…:)

De fapt constat adesea in utimul timp ca ma surprind (si) vinurile mici, care nu incearca cu tot dinadinsul sa imi capteze atentia si sa faca “sumo ippon” cu simturile mele olfactive si gustative.

Asadar iata surprizele de care imi aduc aminte din anul care tocmai s-a incheiat, intr-o ordine aleatoare:

 

Cabernet Franc 2011 Balla Geza De fapt Cabernet-ul 2011 ma surprinde de fiecare data cand il incerc si imi sugereaza intotdeauna comparatii cu etichete galonate de prin Bordeaux. Un vin care nu are nimic comercial, care nu e facut sa placa, sa fie pufos si moale si sa se bazeze pe fructul supracopt si gemos. Dimpotriva acesta este proaspat si expresiv si se incapataneaza sa se ascunda in spatele unei structuri de taninuri impresionante chiar  si dupa 7 ani de recolta si ore de aerare. Cred ca are un viitor stralucit in fata si este unul din putinele vinuri autohtone care m-au surprins inca de la inceput. Si daca sunt la capitolul Balla Geza sa amintesc si Cuvee Aradinum  2009 unul din vinurile mari de la noi, plus clasicul Furmint, unul din albele romanesti de suflet ale subsemnatului cam in toti anii.

 

Stirbey Cramposie Selectionata 2008 Daca as fi degustat-o in blind, fara sa stiu ce am in pahar as fi crezut ca e un Burgundy bun. Da, chiar asa, un Burgundy bun, din acela scump. Si nu am fost singurul de la masa pe care l-au dus gandurile la legendarele vinuri frantuzesti. Si nu era o masa “obisnuita”.

 

Carastelec Vinca Benedict 2015 pentru cat de Pinot Noir este (chiar daca mai mult pe stilul fructat si lejer de Noua Zeelanda), cat de putin costa si cata placere reuseste sa imi ofere de fiecare data cand il incerc.

 

Bauer RAW 2016 pentru ca a devenit cel mai bun SB pe care l-am baut pe la noi. Si pe care nu trebuia sa il beau acum.

 

Carassia Blanc de Blancs Brut  si Cuvee Prestige Brut de la Panciu  Surprizele placute la capitolul spumante.  Si mai erau unele de pe la Silvania degustate la Goodwine care promiteau. Ah si sa nu uit un vin care realmente m-a surprins: Stirbey Feteasca Regala Extrabrut Spumant, de departe cel mai bun spumant romanesc incercat vreodata. Socant de bun. Nu v-am zis de el pana acum ca sa pot pune ceva sticle  din cele cateva sute deoparte. De fapt nu sunt la prima surprindere si v-am mai zis de el, pentru cine a avut urechi sa auda acum cativa ani. Acum e mai bun ca atunci…

 

Bon Viveur Rosu 2014 Licorna in stilul “heavy” al lui Gabi Lacureanu si chiar fara sa fiu un fan declarat al genului, vinul are cam tot ce ii trebuie. Foarte bun, mai ales pentru ca este practic unul dintre vinurile de debut ale oenologului la noua crama facut si intr-un an dificil.

 

Faurar Rosu 2015 care ma surprinde de fiecare data cat de bun poate sa fie la banii lui. Bine nu mai trec Flamboyant, Reserva si tot arsenalul ca acelea nu ma mai suprind, sunt bune ca asa sunt ele de obicei.

 

Tohani Siel 2016 care m-a surprins pentru ca e total diferit de stilul obisnuit al albelor de la ei si in acelasi timp atat de asemanator cu asamblajele savuroase si bombastice la care Africa de Sud exceleaza. Vezi Ingenuity alb care chiar e ceva impresionant de-a dreptul. Cum vor reusi din punct de vedere al branding-ului sa bage girafa in Castelul Peles  ramane de vazut.

 

Clos de Colombe cam toate vinurile de la ei mi-au placut cand le-am vazut pentru prima data anul acesta la Goodwine. E stilul acela oxidativ, gourmand, complex, asezat, care da impresii de manufactura frantuzeasca. Nice!

 

Rotenberg Emeritus 2007 cu care m-am intalnit la o verticala a  amintitei etichete si care s-a  mentinut si evoluat suprinzator de bine pentru un Dealu Mare. Si inca mai are ceva potential. Dovada a faptului ca “less is more” iar bombele gemoase si supracoapte care tind sa devina stilul clasic Dealu Mare nu au viata foarte lunga.

 

Cam acestea ar fi surprizele anului 2017! Pe care mi le aduc aminte bineinteles…

 Dupa cum bine observati nu sunt vinuri super, mega premium si de pe alta planeta. Iar unele nu sunt neaparat vinuri dupa al caror stil ma dau in vant.

Dar sunt vinurile care m-au surprins (placut) cand le-am baut si pentru aceasta le multumesc lor si celor care le-au creat.

 

6 responses so far

 

Next »