Jul 22 2016

Femei in lumea vinului – partea a II-a

 

Asa cum v-am promis revin cu partea a doua a evenimentului Women in Wine Business, plus concluziile:

 

Planeta Winery                               

 

O prezentare foarte interesanta sustinuta de catre Patricia Toth. Mai ales in ceea ce priveste Sicilia ca si regiune viticola.

Apropo, “stiati ca” Sicilia are o suprafata viticola similara cu Chile? Eu unul nu stiam. In plus nu trebuie sa va mai spun ca exista o diversitate de terroir-uri si profile climatice datorita atat temperaturilor ridicate, dar si influentei altitudinii in cazul viilor plantate la altitudine (Etna de exemplu). Acesti factori, coroborati cu existenta unor soiuri locale (care dau 85% din vinuri), dar si a unor sanatoase “grefe” cu soiuri internatioanle dau nastere unui mozaic oenologic complex si interesant. Planeta ca orice gigant care se respecta acopera competent acest mosaic cu cele 4 crame pe care le are in regiuni diferite ale insulei: Menfi, Noto, Vittoria si Etna. La noi stiu ca ii importa Recas.

Am avut la degustare cate un exemplar din fiecare crama si a fost o excelenta trecere in revista a diversitatii vinurilor siciliene:

 

Etna 2015 (100% Carricante, soi local): Nas expresiv, intensitate medie, cu fructe exotice si aluzii verzi, interesante, de ierburi aromatice. Gust cu un corp prezent, cu senzatii dulcege, de fruct copt si o aciditate in evolutie crescatoare, prezenta in final, care ii imprima prospetime si aluzii mineral tonice. Direct, modern, crocant pe final. Bun spre Foarte Bun mai ales pentru un soi indigen.

 

Chardonnay 2014 Vinul este deja celebru fiind un fel de flagship al cramei si al Siciliei per ansamblu. Si pe buna dreptate. Nas bogat, opulent, fara a fi obositor, cu arome de caise si piersici coapte, mere parguite, frumos invelite in tuse vanilate de baric. Gust plin, rotund, cu un corp prezent si cu o aciditate care il echilibreaza perfect imprimandu-i vioiciune, structura si complexitate. Un Chardonnay foarte reusit, de referinta pentru zona. Foarte Bun spre Excelent.

 

Frappato 2014 Este vinul care m-a frapat cel mai mult din portofoliul Planeta. In sens pozitiv. Probabil si datorita faptului ca ma mai intalnisem cu restul si stiam la ce nivel de calitate si la ce stil sa ma astept. Produs din soiul indigen cu acelasi nume, vinul prezinta un nas in tuse savory, aromatice, dominat de ierburi uscate, petale de trandafiri si tuse de pamant umed, de turba. Fructul este undeva in fundal, din categoria visinelor si cireselor amare. Gustul este subtire, lejer, picant, moale, cu o abordabilitate de invidiat dar cu tanini prezenti, care strang usor palatinul in final. Un stil/soi foarte interesant care m-a surprins in mod placut. Un fel de Barolo diluat, asa spre Gamay sau Sangiovese, foarte abordabil, fresh si baubil. Bun spre Foarte Bun.

 

Santa Cecilia 2011 (100%  Nero d’Avola) Este vinul lor de referinta in materie de rosu produs din soiul considerat reprezentativ pentru insula. Nas complex, serios, care combina armonios fructul copt, usor gemos (visine, prune, mure, cirese negre) cu aluziile de baric, de fructe confiate si tuse verzi, de capsicum in fundal. Gust rotund, corp prezent, cu mult fruct, dar cu aciditate si tanini fini, excelent integrati. Evolutie prezenta, eleganta, cu tanini infipti, bine definiti pe final, care usuca palatinul si lasa loc unui postgust lung, fructat. Foarte Bun spre Excelent, una dintre cele mai reusite incarnari ale soiului din cate am baut.

 Planeta

 

Agricola Stirbey

Despre ei nu o sa va mai povestesc pentru ca deja gasiti o groaza de informatii atat la mine pe blog cat si in alte parti. Pe scurt, sunt unul dintre producatorii romani de top;  topul acela rarefiat care se numara pe degetele de la o mana.

Vinurile prezentate de baroneasa Ileana Kripp au fost reprezentative pentru podgorie, potentialul acesteia si de fapt pentru Romania, printre ele numarandu-se doua soiuri autohtone pe care Stirbey le-a scos din anonimat. Asadar:

 

Spumant Stirbey Brut  (Cramposie), in stilul clasic, fresh, proaspat citric si cu o evolutie lejera si proaspata pe palatin care aduce si notele clasice de patiserie fina, briose si nuci prajite specifice metodei traditionale. Desi cunosc stilul, de fiecare data cand il beau nu pot sa nu ma mir ca poti obtine asa ceva dintr-un soi cvasi-disparut, pe care nimeni nu dadea doi bani si care cu siguranta si-ar fi dat duhul printr-un colt de statiune de cercetare daca nu ar fi fost ei.

 

Feteasca Regala 2015 Desi e cea “de linie”, fara Rezerva sau Genius Loci, este un vin foarte serios: nas mineral, citric, retinut, clasic, cu o coloana de aciditate impresionanta inca din debutul evolutiei gustative care ii confera structura (grip). Finalul pune in evidenta tanini tipici soiului (da, si vinurile albe au tanini, Feteasca Regala chiar in exces fata de alte soiuri) pe fondul unei senzatii crocante care curata palatinul. Foarte bun si ca mai toate vinurile lor va beneficia din plin de trecerea timpului. Asa ca mai lasati vreo 2-3 sticle deoparte pentru mai tarziu.

 

Negru de Dragasani Rezerva 2012 Soi care cunoaste un reviriment deosebit in utlimul timp, noi plantari intinzandu-se voios pe cuprinsul patriei. De ce? Probabil  pentru ca da genul de vinuri pe gustul actual al publicului. Nas cu mult fruct copt, rosu si negru plus impresii baricate de vanilie si condiment. Gustativ umple palatinul cu aceeasi concentratie de fruct care ascunde perfect alcoolul (15.5%) si taninii care se itesc usor agresivi si verzi in final. Crowd-pleaser cu accente de seriozitate. Foarte Bun

 

Merlot 2006 Unul din motivele pentru care Stirbey merita toata lauda este linia de vinuri invechite in crama si lansate exact cand sunt gata de baut. Daca e sa va recomand ceva de la ei in primul rand la acestea v-as trimite. Pentru ca stiu ca nu va puteti abtine sa  lasati sticlele deoparte cativa ani. Iar acestea sunt invechite in conditii de crama si perfecte de baut acum.

Spre exemplificare avem in fata un Merlot clasic care imbina excelent notele tertiare, de evolutie la sticla, aflate la inceput de drum, cu profilul aromatic care inca pastreaza carasteristicile primare de fruct si secundare, de baric, perfect integrate. Un nas complex, captivant, cu tuse de rosii uscate, masline, ierburi aromatice care lasa treptat loc fructului copt, cu nuante de lichior. Gustativ componentele sunt perfect armonizate, nimic nu iese in evidenta. Taninii sunt prezenti, dar topiti in masa de fruct, iar vinul evolueaza cu o lejeritate si eleganta de invidiat.  Excelent de baut acum, asa cum va  spuneam mai sus. Este pacat pentru fanii Stirbey (si nu numai) sa nu incerce macar o data genul acesta de vin. Numai si pentru a vedea ce pierd daca nu au rabdare…:)

 

Stirbey

 

Quinta do Mariposa

 

Am terminat amintitul eveniment cu trei vinuri din Dao, zona viticola din Portugalia care mie unul mi-a oferit de-a lungul timpului unele dintre cel mai frumoase surprize mai ales sub aspectul diversitatii vinurilor, stilurilor si al celebrului RPC.

Vinurile au fost prezentate de catre creatoare acestora: Lucia Freitas si le gasiti in Romania la Premium Drinks.

 

Quinta do Ribeiro Santo Encruzado 2015 Soi autohton fanion, cu mare potential, de care m-am convins si eu in timp dupa ce am dat peste niste exemplare impresionante. Nas cu impresii citrice, saline, de ceai plus aluzii de drojdii fine si fruct copt. Gust plin, prezent, cu tuse citrice, excelent echilibrat de o aciditate minerala care ii imprima eleganta si ii lasa un postgust de piatra uda, de ardezie. Foarte Bun, modern dar cu personalitate.

 

Quinta do Ribeiro Santo Touriga Nacional 2012 Monovarietal din Touriga Nacional, soiul rosu fanion al Portugaliei. Nas plin de fruct negru copt, cu aluzii usor gemoase, ciocolata, vanilie si condiment. Gust cu un corp mediu, cu evolutie prezenta, extractiva, cremoasa, cu mult fruct, bine sustinuta de aciditate si de o structura de tanini fermi, usor verzi pe finalul fructat, asociat unor aluzii savory, de ierburi aromatice uscate. Un vin scoala pentru soiul respectiv, foarte bine lucrat si cu potential evident in fata. Foarte Bun.

 

Bebes.comes by Lucia Freitas 2013 un asamblaj de Encruzado cu Cerceal care surprinde filozofia autoarei, lucru sugerat si de prezentarea interesanta si feminina. Nas complex care imbina fericit notele citrice de lime si gref cu aspectele de baric, vanilate, cremoase, de croissant cu unt. Gustul este prezent, elegant, integrat, subtil, cu o evolutie fina,  perfect echilibrata intre fructul expresiv, aciditatea structurata si lemnul excelent dozat. Un vin de autor,  feminin, dar ferm. Produs in doar 1000 de sticle. Foarte Bun spre Excelent

 Lucia Freitas

 

Cam acesta a fost pe scurt evenimentul amintit. Ca si concluzie la astfel de evenimente as vrea sa particip mai des pe la noi. Fara PR bombastic, (nici bugetul nu cred ca a fost unul tocmai generos),  dar totul organizat elegant, “classy” si cu bun gust. Cu reprezentanti (in cazul de fata reprezentante) ale unor crame cu traditie de la noi si de afara, din zone diverse si cu background-uri diferite prezentandu-si portofoliul si filozofia proprie.

 

Este genul intalnire cu vinul si cu cei care il creaza la care poti descoperi fara sa te plictisesti stiluri de business, soiuri, filozofii si abordari diferite. Si este genul de eveniment pe care formarile/formatorii WSET mi-as dori sa il impuna in piata autohtona in detrimentul abordarilor semanatorist-populist-nationalist-demagogice specifice spatiului mioritic.

 

Deci pe scurt, m-am simtit bine si a iesit super ok; felicitari organizatorilor.

 

P.S. Disclosure: am participat la eveniment pe baza de invitatie (multumesc inca o data pentru ea). Practic din acest motiv ii laud, nu? Yeah right…:)

 

5 responses so far

 

Jul 18 2016

Riesling, vechea dragoste: Gysler Weinheimer S 2013

 

Dorul, dar si caldura de afara, ma fac sa ma intorc la vechile pasiuni. Una din ele fiind Riesling-ul. Adevaratul Riesling, Rheinriesling mai exact. In cazul de fata este vorba despre un exemplar de Rheinhessen care debordeaza de tipicitate si perfect capabil sa ma scoata din “sevraj”.

Producatorul vine dinr-o regiune cunoscuta mai degraba pentru tonele de lichid generic, cu rest de zahar, nedemn sa poarte numele de Riesling pe care le produce(a?). Liebfraumilch va spune ceva? Exista insa, ca pe peste tot, cativa producatori cu aplecare maniacala spre calitate, iar rezultatele se vad. Cel de fata nu este foarte cunoscut, fata de nume consacrate din regiune,  gen Wittman, Gunderloch, Keller sau chiar Wagner Stempel despre care am mai vorbit pe blogul de fata.

 

Gysler Weinheimer 2013

 

Weingut Gysler este un producator mic din Weinheim, cu 12 hectare, cultivate biodinamic de prin 2008 (vedeti si mentiunea “Demeter” de pe contraeticheta, organismul pentru certificarea biodinamica plus mentiunea vin ecologic: “okowein”). Istoria familiei in zona se pierde pe undeva pe la 1450, cu date istorice despre vinuri datand de pe la 1750. O bagatela…

 

Descrierea vinului o gasiti scrisa “de mana” mai jos. Ce pot sa va spun este ca am dat de un exemplar tipic, cu personalitate, peste calitatea regiunii din care provine, cu un potential de evolutie de minim 10 ani la orizont (nu stiu cati il vor tine atat de mult) si care, cel mai important, mi-a furnizat doza de Riesling necesara pentru  cateva saptamani de dependenta.

Genul acesta de producatori mici din regiuni mai putin “celebre”, dar orientati spre calitate, mi-au furnizat unele dintre cele mai placute suprize din lumea vinului. Pacat ca la noi poti sa ii numeri pe degete.

Dar traim cu speranta…si cu cate un Riesling din cand in cand. Ca sa nu uitam cum trebuie sa arate unul tipic…

 

IMG_20160717_184635 

 P.S. Va atrag atentia asupra minunatei contraetichete in stil nemtesc: plina de informatii, dar dificil de deslusit daca nu esti winegeek. Specificatia “Gutsabfüllung” este exemplul perfect in acest sens. Mai ales pentru cei care stiu ce inseamna “Erzeugerabfüllung”. Ahhh..those germans…:)

 

No responses yet

 

Jul 14 2016

Ce treaba are sudura cu viticultura. Sau cum pastram sticlele de vin deschise…

Published by under Accesorii Servire

 

Dupa cum probabil v-ati dat seama nu sunt un foarte mare bautor. Adica bautor in sensul de cantitate. Prefer diversitatea si foarte rar ma dedau la derapaje bahice. De fapt destul de rar intalnesc si exemplare care sa ma imbie la asa ceva.

Asta e o problema. Adica sa iti placa sa incerci cat mai multe vinuri, dar fara sa bei toata sticla o data. Daca nu sunteti in situatia aceasta opriti-va aici, va irositi timpul (si neuronii) citind mai departe.

 

Apoi eu sunt genul de “social drinker”. Adica daca beau, imi trebuie companie. Companie gregara, nu altfel de companie, sa fim bine intelesi. Mai discuti, mai schimbi o vorba,  stiti cum e. In rest, acasa mai mult de un pahar pe seara nu degust si asta destul de rar. Daca am in fata un vin care sa imi placa foarte mult, hai maxim doua. Si oricum singur nu are nici un farmec. Te uiti la peretele alb si simti cum iti dau tarcoale alcolicii anonimi.

 

Prin urmare foarte des ma aflu in fata urmatoarei dileme: cum sa pastrez o sticla desfacuta ca sa ma pot bucura de lichid si in serile urmatoare. Bucura in sensul ca acesta sa fie cat mai aproape de calitatile organoleptice initiale, neafectat de dusmanul de moarte al  vinului desfacut: oxigenul in exces.

 

Pentru profani treaba e simpla: puneti dopul si dati-o la frigider. Daca nu e vorba de vreun vin low-cost va tine sigur o zi-doua. Daca e vreun rosu deosebit chiar s-ar putea sa fie mai bun a doua zi.

Doar ca mi se intampla sa uit sticla prin frigider cateva zile (cine nu a patit chestia asta mana sus) sau pur si simplu am chef de alt vin in seara urmatoare.

 

Asa ca am pornit o munca de documentare (si incercare) a principalelor sisteme de pastrare a vinului. Va spun din start ca pompele alea de mana cu dopuri de prin magazine care teoretic fac vacuum si scot aerul din sticla sunt vax. Frectie…

Da, o sa tina vinul o zi-doua plus fata de varianta clasica cu dop, dar mai mare deranjul. O alternativa mult mai buna este sa muti o parte din vin in sticle de 375 ml umplute la refuz. Se gasesc minaturi de gen cu screwcap in magazine. Functioneaza chiar ok, dar tot nu sunt ceea ce trebuie.

 

Tot documentandu-ma pe net am gasit aici un review foarte util care trateaza cam toate sistemele de pe piata.  Dintre ele se pare ca un spray cu gaz neutru si greu, gen argon sau combinatie de argon, pastreaza cel mai bine vinul desfacut. Puf-puf de doua ori in sticla si gata.

 

 

Bun, excelent zic: sa il testam. Il caut pe afara, dau comanda. Nu se poate. Ca e recipient sub presiune si nu se transporta prin curier. Ghinion de nesansa.

wine saveMai caut pe la noi si dau de ceva similar la Vinexpert. Are alta denumire decat cel din review (Winesave) dar functioneaza pe acelasi principiu. Bineinteles fiind vorba de Vinexpert costa psihologicul pret de 99 lei. De fapt, cam atat e si pe afara. Dar este enorm. Din cateva pufuri consumi spray-ul ala mic si apoi iar 99 lei? Pe un simplu spray cu argon? Bine ei zic ca tine vreo 100 de sticle. “Dar totusi”. De fiecare data cand mai iei un pahar trebuie sa mai dai un puf de 1 leu, deci cam 100 de pahare de fapt. Nu prea e economic.

In schimb principiul parea ca functioneaza asa cum atestau numele grele gen Guigal sau Jancis Robinson. Sau review-ul de mai sus. Sau industria care foloseste la greu argon ca sa protejeze vinul de oxidare. I was on to something.

 

Si bineinteles cum romanul este inventiv stau sa ma gandesc de unde naiba sa iau argon la pret rezonabil. Si imi aduc aminte ca exista sudura cu argon, iar argonul se tine in niste recipiente. Bine alea sunt niste butelii mari si grele, reincarcabile, imposibil de utilizat la astfel de aplicatii.

 

Exista in schimb si butelii de unica folosinta de 1 l. Ce chestie… Care costa in jur de 80-90 lei. Si care tin ani de zile (mii de pahare?), cantitatea de argon fiind incomparabil mai mare decat in pocnitoarea de mai sus.

La prima utilizare trebuie si un robinet care se monteaza in cap, in rest un tub de cauciuc si gata DIY-ul. Toata bazaconia a fost vreo  150 de lei, din care 60 lei butelia de argon care este consumabila.

 

Pentru puristii care cred ca argonul este otravitor si nu este comestibil, tin sa va anunt ca am facut research in acest sens si in Romania cel putin argonul “alimentar” provine din aceleasi surse ca si cel de sudura. Adica pe scurt buteliile folosite prin industria de “food” se (re)incarca cu acelasi argon ca cele de sudura. Iar argonul este un gaz inert, neotravitor. Decat daca saturati incaperea cu el si va culcati pe burta ca sa nu mai aveti oxigen sa respirati. Si va sinucideti cu stil. Pentru ca atunci cand vor deschide politia/rudele usa voi veti fi tepeni pe parchet si nu isi va da nimeni seama de unde v-ati sufocat. Bine, asta daca ascundeti bine butelia de argon. Sa revenim….

 

IMG_20160108_214252Inarmat cu arsenalul cumparat  mai sus zic sa fac un test sa vedem cum sta treaba. Iau o sticla de Castel Huniade Feteasca Regala 2015 (apropo, excelent vin la banii care se cer pe el), o desfac, beau 2 pahare (da, v-am zis ca e bun), trag vreo 5 secunde de argon la maxim, pun dopul si o bag la frigider. Seara urmatoare o deschid cu emotii, vinul perfect conservat. De parca in crama cu ce credeti ca il feresc de oxigen? Tot cu argon. Bun…mai beau un pahar, puf 5 sec de argon, pac la frigider.

Si o uit acolo. Peste vreo 3 saptamani, timp suficient sa acresc si un Chateau Margaux dintr-un an bun o deschid cu emotie convins fiind ca va fi de nebaut. Stupoare, vinul perfect baubil. Da, bine nu erau aromele la fel de fresh ca la “primul dop”, dar 80% erau acolo. Si vorbim de un vin alb de 13-14 lei.

 

Bun…zic, o fi fost stabilizat prea bine. La cat de bine, ar trebui sa ia Recas premiul Nobel de chimie.

Asa ca incerc si cu un rosu. La reducere din Lidl. Cel din poza de alaturi. Bun si asta, usor cam prea copt, dar la modul “sa gasim ceva de strambat din nas ca a fost la reducere si e prea ieftin, prea ca la tara”. Dar vinul foarte ok, pe la noi s-ar inscrie fara probleme in categoria 50-60 de lei, medium-premium.

Il desfac, beau un pahar, pac argon si il las bag in frigider. Peste o luna aceeasi poveste, vinul cvasi-similar cu ce am baut la inceput. De curand am incercat si cu un rose. L-am tinut vreo 5 zile. Fara probleme.

 

Pe scurt si in concluzie: pentru cei care au nevoie de o solutie ieftina si cvasi-indutriala sa pastreze sticlele deschise, cea de sus a fost castigatoare pentru mine. E cam de winegeek ce e drept, cea cu sticle mici de 375 ml functioneaza aproximativ la fel de bine. Ah si exemplele de mai sus sunt extreme. Va incurajez sa beti vinul dintr-o sticla deschisa in maxim una, hai doua saptamani.

Iar celor care isi pun intrebarea “pai de ce sa ramana vin in sticla?” le urez sa aiba parte de un ficat sanatos si un psihic asemenea. Care sa le permita sa bea singuri, seara de seara, cate o sticla de vin. Nu ca nu ar fi si din acestia pe la noi. Gradina e mare…

 

P.S. I Pentru cei mai speriosi/slabi de inger: Da, butelia aia e recipient sub presiune. La fel ca si spray-ul. Daca nu treceti cu tancul peste ea sau nu o puneti pe foc  este imposibil sa explodeze. Eu am scapat-o pe jos de vreo 3 ori (nu are rost sa va detaliez imprejurarile) si tot ce am reusit e sa ii zgarii un pic vopseau intr-un colt.

P.S. II Sistemul de mai sus functioneaza la orice vreti sa feriti de oxigen. De exemplu la uleiul de masline e priceless. Si exemplele pot continua.

 

13 responses so far

 

Next »