Jan 20 2017

Cea mai buna tehnica de aerare (rapida?) a vinului…Plus o erata!

Published by under Accesorii Servire,Opinii

 

De cate ori nu v-ati trezit in situatia de a bea o sticla de vin deosebit si ati constatat la deschiderea acesteia ca aveti in fata o zeama de baric inchisa si neprietenoasa, un mic monstru care se zbarleste la voi ca un urs trezit din hibernare in mijlocul lui ianuarie. Ca sa nu mai pun la socoteala fetele comesenilor pe care i-ati invitat cu pretiozitate sa le arati ce inseamna “un vin bun” si care incep sa regrete cu voce tare ca nu au adus “o sticla de vin de tara, d’ala adevarat, de face bunicu’, macar sa avem ce bea”. Priceless!

 

Eu cel putin am fost pus in fata acestui fenomen de cateva ori si drept urmare am fost nevoit de-a lungul timpului sa caut metode de acomodare cu prietenul recalcitrant din sticla. Mult prea des pe la noi, in parte datorita si apetentei producatorilor autohtoni pentru bestii concentrate si suprabaricate la nivel premium, omul scoate dopul si toarna in pahar vinuri care ar trebui in prealabil temeinic aerate. Bine, nu numai la noi…

  

Cea mai buna metoda de a trata prietenul din sticla este sa il trezesti usor cu o seara inainte, sa te acomodezi cu el prin intermediul unei mici cantitati  (am zis mici, alo, pune sticla jos) puse pe fundul unui pahar corespunzator (deci nu de apa, bere sau vreun Pasabahce de juma’ de kil si 10 dioptri).

Daca e “ce trebuie” si ti se pare ok, se da in consum. Daca nu, se lasa fara dop, eventual la frigider (frigul incetineste procesul de aerare/oxidare) pana a doua zi dimineata, cand il mai ciufulim un pic sa vedem daca e mai prietenos. Daca e suficient de prietenos si ne aflam in ipostaza in care nu bem (de) la prima ora, ii punem dopul si il punem inapoi la rece pana la momentul consumului. Tot in acest moment invitam si eventualii martori la “degustarea” de seara. Daca e inca un mistret neprietenos, il lasam desfacut.
Corolar: Atentie cu temperatura de servire. Sa nu beti vin rosu proaspat scos din frigider. Mai bine neaerat, decat vin rosu la 5 grade. Cititi si aici cum e cu temperatura de servire si vedeti ca exista aplicatii de telefon care va spun in cat timp ajunge vinul rece la temperatura dorita.

Tot procesul descris necesita insa rabdare si spapanire de sine. Deoarece pe parcurs, dupa atatea incercari (sau sub pretextul lor)  vinul poate disparea pe nesimtite din sticla.

  

Asa ca in viata reala este adeseori nevoie de o procedura rapida care sa transforme mistretul neprietenos intr-un purcelus de lapte suculent si crocant, tocmai bun de savurat. Ca sa fac folosesc o metafora plastica…

 

Gand la gand cu bucurie, industria de accesorii de vin a studiat de-a lungul timpului problema venind cu fel de fel de solutii unele mai nastrusnice, altele mai clasice. Nu ma mai refer la clasicul decantor care oricum e greu de manipulat si are tendinta de a se sparge ciudat de des. Si care nici nu isi face treaba foarte bine in comparatie cu tehnica de mai sus, dupa cum aratam si aici.

 

Cea mai hardcore metoda de aerare ultra-rapida era cea cu blender-ul. Desi nu e pentru cei slabi de inima, e cea care resuseste sa introduca in vin cea mai mare cantitate de oxigen in cel mai scurt timp. Gurile rele spun ca unele restaurante de afara nu se feresc de ea cand clientul e recalcitrant si ignorant in ceea ce priveste decantarea (rusii mai ales). Doar ca daca esti “trigger-happy” cum se spune prin spaghetti western-urile cu Eastwood risti sa omori vinul de tot. Acolo secundele fac diferenta.

 

Revenind la solutiile clasice si ajungand practic la subiect, in ultimul numar al La Revue du Vin de France (ati ghicit este o revista de vinuri care chiar se ocupa de vinuri, ce paradox), oamenii trateaza in mod serios problema testand vreo 10 astfel de echipamente de aerare rapida a vinului. Au folosit drept cobai un rosu de Rhone mai ferm si taninos si un alb de Burgundia (Pouilly Fuisse), usor reductiv in nas.

Echipamentele le vedeti in poza de mai jos. Doua dintre ele nu sunt trecute in revista deoarece nu si-au facut deloc treaba, respectiv numerele 9 si 10. Oricum acelea nici nu par a fi aeratoare.

 

Credit @La Revue de Vin du France

  

In poza de asemenea se afla un Magic Decanter despre care am vorbit in trecut pe blog si pe care cred ca l-am si recomandat ca solutie. Ca si design si principiu acesta seamana cu  cel de la Vinturi, fiind practic o copie chinezeasca a acestuia. Doar ca se pare ca nu functioneaza tocmai la fel de bine conform testelor RVF. Adica in vreme ce Vinturi primeste 17/20 puncte fiind pe primul loc in topul respectiv, Magic Decanter e pe penultimul loc cu 11/20 puncte.

Pretul bineinteles este in consecinta, vreo 30 € Magic Decanter si vreo 90 € Vinturi. La ei, offcourse. Trebuie sa specific ca este vorba despre Vinturi in varianta Reserve, cel clasic, avand acelasi principiu de functionare si fiind cel dupa care a fost copiat Magic Decanter initial, fiind mai ieftin.

Cum s-au clasat celelalte va las pe voi sa descoperiti. Oricum nu prea le gasiti pe piata de la noi.

  

Deci pe scurt, in urma articolului mentionat mai sus revin cu erata si corectez recomandarea initiala, astfel:

  

  1. daca stati prost cu timpul (si implicit bine cu finantele) si aveti nevoie de o metoda rapida de aerare a vinului, tinand cont ca un Vinturi clasic costa pe la noi cam cat doua sticle de vin bun, (sau una, depinde ce intelege fiecare prin vin bun) aceasta este cea mai buna alegere conform francezilor de la RVF.
    Shortcut-urile si imitatiile din partea fratilor cu ochi mici se pare ca sunt cumva din categoria comparatiilor dintre un Saint-Emilion si un asamblaj M+CS(+etc)…de prin Bulgaria,sa zicem (sic!). Da, amandoua sunt vinuri rosii obtinute cam din aceleasi soiuri. Doar ca in realitate sunt total diferite.

 

  1. Daca stati prost cu finantele si pe care de consecinta aveti timp liber la dispozitie, aplicati metoda descrisa mai sus. Este cea mai buna varianta de aerare a vinului. Timp, rabdare si stapanire de sine sa nu terminati sticla…

 

  1. Daca stati prost si cu finantele si cu timpul, lasati-va de baut. Oricum nu aveti timp si nici nu va permiteti…:)

 

Am zis si sper sa va fie de folos!

  

P.S. Daca nu ati observat va atrag atentia ca am creat un meniu in dreapta cu articolele “tehnice” care se refera la imprietenirea cu subiectul vin. O sa mai caut ce am mai scris in timp pe subiect si oricum o sa mai scriu cateva. Sa educam publicul cum s-ar spune…:)

  

No responses yet

 

Jan 17 2017

Degustarea (neanuntata public) de Chateauneuf-du-Pape…

Published by under Degustari

 

Pe la inceputul lunii decembrie am organizat la Muse inca o degustare din seria “Descoperiri”.  De data aceasta focusul a fost Chateauneuf du Pape, celebra apelatiune din sudul Frantei.

Lumea vinului este cumva paradoxala: si mica si mare in acelasi timp.  Iar povestile se tes intr-un univers aparent vast la prima vedere, dar strans legat la o privire mai atenta.

De exemplu denumirea celebrului producator bordolez Chateau Pape Clement, vine de la un fost proprietar, arhiepiscop de Bordeaux, care ulterior a devenit Papa Clement al V-lea. Acel papa care mutat capitala papala de la Vatican la Avignon.

Cel care i-a succedat acestuia a trebuit bineinteles sa ridice standardul de viata la pretentiile si statutul noilor veniti si a construit un castel la 12 km nord de Avignon, schimband toponimia locului in Chateauneuf-du-Pape (“Castelul Nou al Papei” in traducere libera). Astfel a luat nastere una dintre cele mai celebre apelatiuni din Hexagon.

  

Istoria vinificatiei in zona este intretesuta cu istoria papalitatii, de-a lungul timpului vinurile fiind “importate” si folosite in apelatiuni mult mai celebre, ca Burgundy sau Bordeaux, pentru a “corecta” vinurile locale in anii dificili. (a corecta =  a le conferi fruct copt si consistenta).

La ora actuala insa apelatiunea o duce foarte bine de sine statator, ajutata fiind in ultimele decenii si de Robert Paker, unul dintre fanii vinurilor din regiune. Regulile AOC-ului permit obtinerea de vinuri rosii din 13 soiuri. Majoritatea vinurilor rosii din zona sunt insa bazate in principal pe Grenache, in asamblaj cu Syrah (pentru culoare si aromatica, in special fructe negre si note condimentate) plus Mourvedre (pentru eleganta si structura).  Una dintre putinele proprietati care inca cultiva toate aceste 13 soiuri rosii este Chateau de Beaucastel.

Vinurile din Chateauneuf-du-Pape (CdP) sunt opulente, carnoase, mirosind a fruct copt, condiment, garrigue si ierburi provensale, adesea cu o structura de tanini ferma si generoasa, evoluand excelent in timp. Parker, remember?

In afara de vinuri rosii, Chateauneuf-du-Pape AOC mai permite obtinerea de vinuri albe asamblate de obicei din Grenache Blanc, Roussane, Bourbolenc,Clairette si Picpoul.

 

Nu sunt premise rose-urile asa ca daca vreti sa incomodati vreun sommelier/pasionat/critic care sare calul in materie de snobism si pretiozitate pe la vreo prezentare/degustare rugati-l sa va povesteasca, asa ca unui neofit, cate ceva despre rose-urile din Chateauneuf-du-Pape. Si eu sunt adesea socat de cate de vaste cunostinte poseda unii in acest domeniu…:)

 

Ca la orice degustare care se respecta si care cauta sa aprofundeze zona, stilurile de vinificare si potentialul de invechire al vinurilor din respectiva apelatiune am selectat pentru degustare 9 vinuri provenind de la producatori galonati din zona si ai caror ani de recolta se intind pe parcursul a doua decenii si jumatate, plus un alb in dechidere si un vin de desert in final (vreo 11 in total?):

 

 

Am inceput cu un Chateau Saint Cosme Cotes du Rhone alb (da, nu e Chateauneuf, dar soiurile si stilul sunt similare) care sa deschida apetitul si sa arate cam cum sunt albele de Rhone in tinerete. A fost exact ce trebuie: nas cu impresii citrice si de casie/piersici coapte gust echilibrat, rotund, prezent, usor onctuos si bine echilibrat in aciditate. Este importat de Winepoint la noi. Apoi am intrat „in paine”:

 

2003 Michel Chapoutier Chateauneuf-du-Pape Blanc la Bernardine dupa parerea mea un vin corect evoluat, numai bun de baut acum. In general albele de Rhone nu sunt vinuri care sa se preteze invechirii, mai ales in comparatie cu suratele de la nord, din Burgundia. Cu cateva exceptii notabile. Cel de fata integrase perfecte nuantele fructate pastrandu-si aciditatea si dezvoltand o complexitate interesanta de nuci si alune prajite. Gustativ fost perfect integrat, evoluand lejer si acompaniind competent aperitivul.

 

1970  Louis d’Armont Chateauneuf-du-Pape Rouge. Ca intotdeauna iepurele sare de unde te astepti mai putin. De fapt acesta este si farmecul degustarilor. A fost cea mai mare supriza. Un Chateauneuf generic, de negociant, cu 46 de ani la bord s-a prezentat exemplar. Nas complex, in tuse tertiare elegante alaturi de note de fruct confiat, de lichior. Gustul fin, lejer, cu o evolutie inchegata pe palatin si prezentand inca tuse de fruct. Un mare wow pentru mine personal care nu ii dadeam foarte multe sanse sa mai fie ce trebuie. Dar a fost… si mai mult decat atat, mie unul mi-a depasit asteptarile.

 

1988 Chateau de Beaucastel Chateauneuf-du-Pape Rouge Beaucastel a jucat (si joaca in general) intr-o alta liga fata de restul vinurile din apelatiune. Singura proprietate care foloseste (chiar si in proportii minuscule) in asamblajul final toate soiurile premise de catre regulile AOC-ului, vinul dezvolta olfactiv o complexitate de invidiat etaland un spectru larg de arome, de la clasicele note de ciuperci, tutun si “forest floor” la aluzii minerale, sangvine si de fruct copt. Evolutiv, are nevoie de aerare si de rabdare si nu cred ca i-am acordat destula. Pe palatin prezinta inca fruct definit, asociat tuselor de evolutie si o dimensiune inchisa, ascunsa, minerala, tenebroasa care parca ii dozeaza potentialul. Complex si intrigant, intr-o filozofie total diferita de restul. De revazut si aprofundat. Promit sa ma ocup personal de asta…;)

 

1995 Domaine de la Janasse Cuvee Chaupin Chateauneuf-du-Pape Rouge

1995 Paul Coulon et Fils Boisenard Chateauneuf-du-Pape Rouge

Desi au fost amandoua din acelasi an si teoretic Janasse e un producator mai cunoscut,  Paul Coulon Boisenard a fost evident mai bun. In timp ce Janasse prezenta note tertiare dominante si o structura subtire si usor agresiva indicand un vin usor “over the top”, Coulon avea inca fruct dulceag care echilibra notele tertiare si aciditatea, ii conferea corp si impreuna cu taninii inca definiti din final formau un tablou atragator. Un exemplar reusit!

 

1998 Chateau des Fines Roches Chateauneuf-du-Pape Rouge este de nementionat, vinul fiind evident prea evoluat. Cum spuneam degustarile de vinuri vechi sunt un sport periculos, iar suprizele, placute si neplacute, sunt inerente si fac de fapt sarea si piperul intregii „loterii”.

 

Exemplarele “proaspete” care au urmat au fost insa “ ce trebuie”:

  

Momentul acela in care vinul din sticla respira pentru prima si ultima oara…

2011 Chateau de Saint Cosme Chateauneuf-du-Pape Rouge Un vin provenit de la unul din producatorii de top din Gigondas (Louis Barruol este probabil cel mai bun din amintita apelatiune) care si-a intins know-how de-a lungul vaii Rhone-ului in ultima vreme. Un stil de CdP care nu merge atat pe cartea opulentei fructului si a cremozitatii corpului, cat pe structura si mineralitate. Filozofia producatorului, evidenta pe Gigondas-urile „single vineyard” de top pe care le produce, se vede si aici, vinul dezvoltand un caracter riguros, ferm care insoteste fructul copt, prezent, dar bine definit si proaspat. Un exemplar serios, mineral, ce provoaca simturile si intelectul si care mai are nevoie de ceva timp sa se imprieteneasca cu sticla. Este importat de Winepoint la noi.

  

 

2012 Domaine de Grand Veneur Chateauneuf-du-Pape Rouge Un producator cu traditie in CdP, exemplarul de fata s-a prezentat corect, cu fruct rosu proaspat, prezent, insotit de o aciditate usor cam sus mai ales in partea a doua a evolutiei. De aici rezulta cumva o disonanta intre debutul dulceag si rotund si finalul usor acid si agresiv. Per ansamblu un vin foarte bun, bine facut, doar ca nu cred ca avea nevoie de aerare (toate vinurile proaspete au fost trecute o data prin aerator).

 

2011 Domaine Barville Optimum  Chateauneuf-du-Pape Rouge A fost un CdP clasic. Mare, opulent, cremos, impunator, musculos cu toate caracteristicile setate la maxim, genul de vin pe care nu il poti ignora intr-o degustare. Desi nu sunt un mare fan al stilului, recunosc ca a fost un vin excelent. Fructul copt, concentrat, extractiv imbraca perfect  o structura de tanini ferma dar bine ascunsa in faldurile de fruct matasos. Alcool superb integrat si o evolutie cursiva, liniara, echilibrata, fara apasarea specifica vinurilor grele. Un CdP in stilul Parker, al exemplarelor care au facut faima regiunii. Chiar sunt curios cum va evolua in timp si sper sa il mai intalnesc la un moment dat. Este importat de Smartdrinks la noi.

 

La final, in loc de desert am deschis doua sticle de cate 375 ml de Vin Santo Bianco dell’Empolese Fattoria Montellori 1990. Realizat 100% din Trebbiano in stil straw wine (vin de paie), fermentat si maturat in butoaie mici de lemn cu capacitati intre 40l si 225l.

Sincer eu nu am mai simtit pana acum atat de pregnant gustul si mirosul de nuci in diferite declinatii la un vin. De la nuci prajite, la cele cu miere pana la tarte si baclavale cu scortisoara si coaja de portocala cred ca tot spectrul a fost acoperit in mod competent.  Vinul inca isi pastrase din aciditatea initiala (data probabil de soi) evolutia nefiind incarcata si terminand chiar surprinzator de proaspat pentru varsta lui. Cu un postgust bineinteles lung, evolutiv si dominat de…ati ghicit, aceleasi nuci. Si-a facut excelent datoria pe post de desert si greu mi-as fi inchipuit asociere de preparat dulce pe masura. In afara offcourse de ceva cu…nuci. Cozonac?

 

In concluzie, cam aceasta a fost degustarea de Chateauneuf-du-Pape.

 

 

Va spuneam in titlu ca nu am mai apucat sa anunt degustarea pe blog din simplul motiv ca dupa ce am trimis mailul celor din lista de participanti la vechile degustari nu au mai ramas locurile libere. Asa ca repet  indemnul catre cei care vor sa participe pe viitor: dati-mi mail (dan@provin.ro) sa va trec in lista respectiva.

Nu de alta dar nu sunt genul (si chiar urasc) sa povestesc ulterior ce frumos si minunat a fost, fara sa ofer sansa, celor care ar dori, sa participe si  sa se bucure de vinuri si altcumva decat citind ulterior despre ele.
 

De altfel in linii mari am conturat tabloul degustarilor pe anul acesta.

Vor fi, asa cum v-am obisnuit, evenimente care sa aduca in prim plan zone, stiluri si vinuri exclusiviste cu care mai greu ne intalnim la noi in piata. Si de care abia astept sa ne bucuram impreuna, eu unul urmarindu-le demult cu o curiozitate care merita satisfacuta cat mai curand. Tineti aproape…:)

 

P.S. Sa nu uit sa mentionez preparatele lui chef Silviu Furdui care au fost ca de obicei la inaltime, insotind vinurile degustate. Si sa ii multumesc lui Marian Gheorghe pentru poze.

 

 

One response so far

 

Dec 21 2016

Primiti cu promotia “vintage”?

Published by under Altele

 

Daca tot a venit perioada sarbatorilor si trebuie sa fim mai buni si mai atenti cu cei din jur mi-am propus sa procedez in consecinta. Si sa ofer consultanta gratuita producatorilor care inca se straduiesc sa isi dea seama cum e cu marketingul si vanzarea de vin.

 

Astazi avem ca “guest star” Casa Isarescu. Da, da vinurile lu’ domnu’ Guvernator. Fara de care vinuri nici o nunta de bancher nu e  nunta. Si nici SC Mar SRL (?!?! Ce treaba are cu via imi scapa) nu ar duce-o asa bine. Deci traiasca sistemul bancar, ca asa impingem vinurile. Problema e ca se pare ca mai raman si nevandute prin clasicul canal financiar-bancar.

 

Imi cade in mod fatidic privirea zilele trecute pe o postare de pe Facebook, cum ca amintitul producator vinde vinuri “vintage”. Zic, uite dom’le ca au imprumutat si ei un obicei bun de la Stirbey, si-au facut vinoteca si vand vinurile cand trebuie. (bine intre noi fie vorba unele nu ar trebui vandute vreodata, dar asta e alta problema).

Si dau click pe link si ce vad? Mi-a luat ochii, cum s-ar spune in popor.

Deci la sectiunea vintage sunt catalogate un Sauvignon Blanc din 2008 care probabil s-a invechit la raft prin marele retail ca la 60 si ceva de lei nu prea cred ca se inghesuie lumea. Si de cand cu scandalurile astea cu francii elvetieni si BNR care (normal) a luat partea bancilor nici consumatorul ala de raft nu cred ca mai priveste asa de intelegator in directia dlui Isarescu si a preturilor aberante ale vinurilor din portofoliul cramei amintite.

Pai daca stam si judecam, vreo 60 de lei e un Vitis Vetus, perla albelor de la Stirbey. Si ala e vin…

 

Sa revenim. Ca pe langa SB-ul amintit mai avem tot la categoria “vintage” un CS din 2011. WTF? Inca o data, ca poate nu am citit bine. Un Cabernet Sauvignon din 2011. Daca un CS din 2011 e vintage (ei intelegand prin asta vin vechi probabil) atunci ala din 2013 ce e? Beaujolais Nouveau?

Trecem peste si citim ce a vrut producatorul sa spuna in promovarea vinului respectiv. Parcugem descrierea cu creionul in mana si:

 

“Este un vin de mare clasa, ce rivalizeaza cu cele mai bune vinuri ale aceluiasi soi din podgoriile renumite pe plan mondial.”

 

Mda, nu am mai auzit de astea de la Cantarea Romaniei de pe vremuri. De cand cu productiile record la hectar prin care Romania era lumina calauzitoare  si pilda superioritatiii socialismului in fata capitalismului gaunos de tip Bordeaux care nu facea decat 2-3t/ha. Dar rivalizeaza, nu?

 

Un vin deosebit de corpolent, extractiv, cu ridicat potential alcoolic, o culoare intensa rubinie, cu tente caramizii datorita învechirii.

 

Potential alcoolic cred se spune cand nu e vinul terminat si nu stii cat e alcoolul. Si e atunci e potential. Acum deja vorbim de vintage. Adica sa intelegem de aici ca vinul are potential sa mai ia alcool la bord, in fara de cei 14.5% pe care ii incorporeaza deja? Si daca da, de unde?

Tente caramizii la un CS de 5 anisori nu suna foarte optimist. Adica eu am baut Bordeaux de pe la inceputul lui 2000 si unele nu au nici urma de caramiziu. Pai la 5 ani deja caramiziu? “Pai ce facem mah nene, mah?”

 

 

Gustul placut astringent, dar catifelat duce la fructe aduce a fructe rosii de padure, prune afumate, iar aromele sunt complexe, de la condimente, iod si tanin de lemn de stejar ars, la vanilie datorita invechirii in baricuri timp de 12-14 luni.

 

Asta cu gustul placut, astringent cred ca vine de la reclamele la Neumarkt. Acelea care spun ca berea trebuie sa aiba un “gust puternic si amarui”. Ba bine ca nu. La vin “placut” si “astringent” se exclud reciproc si sincer eu nu imi aduc aminte de vreun vin care sa imi fi placut si sa fi fost astringent. Nu zic ca un vin astringent nu poate fi un vin “mare”. Dar nu e placut. Deocamdata. Restul e pomenicul clasic de flori, fructe, filme sau baieti.

 

Poate însoti toate tipurile de mancaruri, fripturi din carne rosie si vanat, iar la final se exprima excelent cu brânzeturi asortate, servit la temperatura mediului.

 

Asta cu poate insoti toate tipurile de mancaruri deja o dam in mama Omida. Suna a anunt de vrajitoare de la mica publicitate  “care face si desface si dezleaga toate fermecele si cononiile, si lucrarili si scoate argintul viu si…” Si dupa ce sterge pe jos cu toate mancarurile la final (sic) canta si o serenada “la temperatura mediului” (sic!) unui platou de branzeturi asortate. Ce fel de branzeturi? Pai cum cu ce fel? “Cu de toate”

 

Reiese de pe site ca toata minunea de mai sus a fost redactata de dl “eunolog” al cramei. Probabil ca “oenolog “ au verificat si era deja luat….:)

 

Olecuta mai jos avem bineinteles si confirmarea din partea savantei de renumere mondial, expert in marketing si branding, degustator de champagne si prosecco, autor de lucrari de referinta in tiraje microscopice, globetrotter si organizator de concursuri si festivaluri. Si bineinteles, sa nu uitam, nu sofer, da?

Din toata insiruirea de epitete si descrieri elucrubrante in stil “o mie si una de nopti” (eu inca astept sa vina zorii “cand Seherezada, sfioasa, tacu”, dar nu o sa vina ca tupeul este la maxim) eu unul am retinut unul singur care corespunde cu ce am baut eu pana acum de la amintitul producator: “pulbere” Si praf de stele, offcourse…

 

Ah si inca o chestie: daca in Dragasani CS-ul se simte acasa, la Samburesti sau la Oprisor unde e? La bunici?

Din punctul meu de vedere mare diferenta intre cei care vind Merlot de Dealu Mare din ‘67 cu ceara si praf de 2016 pe el si tehnicile de fata nu prea se remarca. Si oricum nu in stilul asta amator si vag comunist se promoveaza pe Facebook vinuri de 100 lei sticla.

Ca Facebook-ul nu e gazeta de perete a sindicatului oamenilor muncii care cauta o sticla sa dea la doctor.

 

Ah, apropo, 100 lei? Pai de bani astia cumperi un Bordeaux ok de prin anii 90-2000, numai bun de baut acum.

Si acolo Cabernet-ul chiar se simte acasa. Si Franc-ul si Sauvignon-ul. Am zis!

 

 

11 responses so far

 

Next »