Nov 28 2018

(Inca) Un clasament al vinurilor autohtone! De data aceasta de la Gault&Millau…

Published by under Altele,Marketing,Opinii

 

Intotdeauna lansarea unui ghid/clasament de vinuri romanesti este un prilej de discutii conviviale cu privire la castigatori, selectie, puncte, etc. Imi aduc aminte cu nostalgie nedisimulata de ultimul ghid de vinuri (carte?!?!) din care spicuiam acum ceva ani cu emotie pasaje romantic-intortocheate, pline de descrieri alambicate si intelesuri absconse care duceau mai mult spre proza SF cu accente semanatoriste decat spre note de degustare.

 

In plus in ultima vreme la noi apar pe banda rulanta topuri, ghiduri, clasamente si ma gandesc ca in curand vinul e sa fie unul dintre cele mai atent clasificate domenii autohtone.

 

Ultima aparitie in materie de ghiduri si clasamente de vin este editia romaneasca a Gault&Millau. Un ghid de acest gen exista si in Franta, cu relevanta mai redusa decat Bettane & Desseauve, Gilbert & Gaillard sau corifeii de la Revue du Vin de France. Este mai mult o extensie a business-ului principal, de rating de restaurante si probabil asa ceva se vrea si la noi.

 

Daca privim din aceasta perspectiva putem spune ca (si) editia de la noi si-a atins scopul. Daca privim din punct de vedere al pasionatilor de vin este un prilej de neratat sa vedem cum arata vinul autohton din perspectiva specialistilor in critica de restauratie si a unui juriu caruia numai competenta in domeniu nu poti sa i-o imputi. Pentru ca 2MW+1MS = juriu ok. Bine, exista zvonuri in piata conform carora juriul real ar fi fost de fapt altul, mult mai apropiat de “la roumaine realite de la pais”.  Dar nu comentam zvonuri…

 

 

Daca avem rabdare sa vizionam gala de decernare a premiilor, dincolo de lupta catorva invitati romani cu numele vinurilor si al cramelor (la straini este normal si nu avem pretentii aberante) nu pot sa nu punctez niste chestii ciudate (?!?!) care bat cumva la ochi unora mai familiarizati cu vinul romanesc:

  • La spumante dintre Stirbey si Carassia castiga Rhein. Panciu nu apare in peisaj. Ca asa e in tenis.
  • La dulci intre Sirena Dunarii 2001 si Sirena Dunarii 2001 castiga Ice Wine de la Liliac. He…he…vorba dnei prim ministru.
  • La rose e rose, nici nu conteaza cine castiga ca oricum rose-ul nu e vin.
  • Avem sectiune de Pinot Gris. WTF?
  • La categoria soiuri romanesti albe a castigat baricul. Sa traiasca! Oricum cele patru vinuri de acolo nu au nici o legatura unul cu altul si inca ma mai minunez si la ora asta de ce nu apare niciun vin de la Stirbey printre ele.
  • Finit coronat opus, cel mai bun vin alb este declarat Premium Fumee-ul de la Budureasca (alaturi de Cramposia e la Avincis, care nu a intrat insa la soiuri romanesti ca a intrat aia de la dl Guvernator). QED
  • Bineinteles ca stilul Australia de Lume Noua castiga si la cel mai bun Shiraz
  • La Merlot se reuseste o adevarata performanta si o poza de colectie: sa punem pe aceasi scena Bauer cu 3300 sticle si Recas Selene cu probabil cateva zeci de mii. Adica Bauer nu cred ca scoate din toata crama in 3 ani cate sticle are Recas doar pe Cuvee Uberland intr-unul. Nu pe Selene, da? Dar iata ca la Gault&Millau extremele se atrag pe podium.
  • La Cabernet Sauvignon e prapad. Tehnic la casele de pariuri Isarescu cred ca ar fi avut cota de 1:10 fata de Oprisor Eticheta Rosie si Soare. “Dar totusi” reuseste surpriza etapei!
  • La asamblaje rosii castiga cel mai extractiv si proaspat vin, Cvartet de la 7arts. Chestie normala la noi de altfel. Si in afara. In plus vinul chiar e facut cum trebuie si de cine trebuie. Are potential sa fie cel mai bun rosu de la noi, dar peste ceva ani.
  • La Negru de Dragasani chiar am tinut cu Isarescu ca sa fie tacamul complet. Si asa, avem un Negru de Dragasani din Dealu Mare pe podium.
  • In rest la Fetesca Neagra si cel mai bun vin am avut parte de ceva normalitate.

 

Una peste alta, tin sa subliniez ca vinurile care au castigat sunt vinuri bune. Pe alocuri foarte bune. Dar sunt vinuri care se inscriu in tiparul de cunoastere/intelegere al trade-ului international/britanic. Tot ce nu e fruct, ce nu e baric, ce nu e usor de inteles/incadrat intr-un stil international are punctaje mici. Novac, Clos de Colombe, Babeasca Neagra de la La Sapata, Furmint-ul de la Balla si multe alte vinuri autohtone cu personalitate sunt victime sigure in fata unui palatin international.

 

Trecand peste veleitatile anumitor persoane sau entitati de a se erija in ultima vreme in Parker-ii vinului romanesc (da, topul Gault &Millau e pentru mine, la nivel de intentie si cumva si la nivel de implementare, un fel de Marinela doi) clasamentul de mai sus este interesant dintr-o anumita perspectiva. Si anume aceea de cum sunt clasificate/incadrate vinurile din Romania de catre specialisti recunoscuti in vin la nivel mondial. Pentru ca nu putem afirma ca 2 MW si un MS (daca intr-adevar acesta acest a fost juriul) sunt juriul de la centura de rose-uri sau mai stiu eu ce agapa bahica autohtona deghizata/degenerata in aritmetica de clasele 1-4.

 

Practic cand un specialist cu experienta degusta un vin dintr-o tara cu traditie minus zero la nivel mondial se aplica cumva inconstient cred un tipar international, rezultat al unei vaste experiente, dar care e cumva un fel de pat al lui Procust pe care vinul romanesc este rastignit. Nu e vina lor, nu e vina noastra (niciodata nu e vina noastra, pe noi doar ne fura arbitri) dar rezultatul ne mira. Si ne oripileaza pe alocuri.

Dar pur si simplu aceasta intelege la ora actuala un degustator cu experienta din vinul romanesc. Accentele de personalitate sunt sanctionate ca la facultate si acesta este cumva condamnat a se inscrie neaparat intr-un anumit tipar generic. Si ar trebui sa privim acest fapt fara patima, acuze, victimizari si atacuri al persoana.

 

Pentru ca aceasta realitate o sa dureze pana cand Romania va fi capabila sa isi impuna la nivel mondial imaginea unei tari care face vinuri interesante, cu personalitate, din soiuri cu potential dovedit si asupra carora merita sa te apleci si sa te documentezi in amanunt. Si nu numai rosii supracoapte si pline de baric plus albe bombastice, inecate in lemn si cu alcoolul la cer.

In rest, ce sa zic…Per aspera ad astra, nu?

 

 

One response so far

 

Oct 16 2018

Feteasca Neagra Update

 

Joia trecuta am organizat la Vinoteca Trivale o degustare de Feteasca Neagra. Atat la cererea publicului cat si din curiozitatea subsemnatului. Recunosc ca imi face placere ca din cand in cand sa iau pulsul vinurilor autohtone si in special a indragitului soi adoptat ca port-stindard al aspiratiilor viti-vinicole romanesti de a atinge culmi nebanuite de proges, calitate si recunoastere internationala.

 

Si, asa cum veti citi mai jos, progresul exista, este evident, doar ca este cumva fara sens. Dam inainte dar dam in orb, fara o directie clara.

Si cand resursele de crestere a calitatii vor fi epuizate si decalajele de tehnologie si know-how vor fi cat de cat recuperate, ne vom trezi intr-un punct cu niste vinuri bune si corecte, dar care nu spun nimic despre nimic. Vor fi bune, pe alocuri foarte bune si atat.

 

Dar sa trecem la subiect. Am avut in degustare majoritatea Fetestilor Negre listate la Vinoteca. Si dupa cum veti observa linia de degustare compusa din opt vinuri a fost variata atat ca stil cat si ca zona de provenienta (7 zone viticole diferite). Pentru ca aceasta este menirea unui magazin specializat: sa ofere clientului posibilitatea de a alege si de a experimenta.

Degustare a fost in orb, vinurile sunt prezentate mai jos in ordinea inversa a degustarii. Astfel:

 

Domeniile Panciu Grand Riserva 2012 Olfactiv dominat de efluvii de fruct in diferite nuante si declinatii de coacere. Gustul este plin, cremos, dar excelent echilibrat de aciditate si cu o vinozitate si suculenta de invidiat pentru un vin cu 6 ani la activ.  Da, este concentrata si opulenta dar nu este obositoare sau gemoasa. O ajuta structura si o tusa iute, minerala care ii da o dimensiune spicy, savory.

Un exemplar extrem de reusit si tehnic, pentru o feteasca neagra cu ”vintage” declarat a fost “best in show.”

Partea cu declaratul recoltei chiar are sens la Panciu. Ca sa obtii asa ceva pe zona respectiva, care este in general favorabila vinurilor albe si spumantelor, e destul de dificil si practic doar in anii cu  “indian summer” poti coace Feteasca si scoate asa ceva.  Iese rar, dar si cand iese, iese ce trebuie.

 

Aurelia Visinescu Anima Trei Fete Negre Editia 006 (adica 2014+2015+2016) nas expresiv cu prune uscate si fructe rosii din categoria cireselor si visinelor.  Gust fin, elegant, baric de calitate, evolutie echilibrata si focusata. Tanini  usor tineri si impetuosi care se ingramadesc pe final si in postgust.  Se vor intinde cu siguranta dupa un an-doi la sticla.

Este si a ramas aceeasi referinta in materie de FN de la noi, desi tehnic fata de restul a  furat usor startul.  Practic este o abordare castigatoare in a trata un soi capricios, Aurelia Visinescu demonstrand cu de-a lungul anilor ca utilizand un asamblaj din trei ani de recolta diferiti poti obtine un vin complet din Feteasca Neagra.

 

7arts Feteasca Neagra 2016 Un monstru de vin, cu un alcool redutabil (16.5% pe eticheta) si cu un echilibru impresionant. Mare, cremos, opulent, implacabil, tenebros. Vladoianu sau Domeniile Franco Romane par Pinot Noir-uri pe langa el. Excelent lucrat in stil “vin de garage” din Bordeaux. Coacere + baric nou de calitate foarte buna administrat judicios si cu stiinta. Impresionanta structura de tanini si finetea acesteia care sustine fara probleme (chiar cu eleganta pe alocuri) un vin concentrat, cu o extractivitate impresionanta.

Pentru gusturile de la noi RPC redutabil mai ales tinand cont de costurile care presupun ca au intrat in vinul respectiv.  Tehnic  altii cer minim 50% in plus pe vinuri mult mai rudimentare si amorfe.

Recunosc ca nu sunt fan al stilului, dar tinand cont de varsta viilor, de randamentul (probabil) ridicol de mic si de faptul ca vinul este impecabil lucrat, rezultatul este impresionant. Sunt curios de stilul viitoarelor exemplare pe care le vor scoate.

 

 

Recas Selene Feteasca Neagra 2017 un exemplar tanar dominat acum de notele de lemn, dar cu expresivitate si mai ales in clasicele tuse moderne de fruct copt, carnos, cremos si catifelat. Un vin excelent elaborat, in stil  international, in care se vede know how-ul oenologului mai ales pe partea de maturare. Sunt curios sa o degust peste un an-doi cand se va aseza in sticla, desi multi dintre participanti au apreciat-o si in forma actuala.

 

Balla Geza Feteasca Neagra Stone Wine 2013 mi-am adus  aminte de ea din blind-ul de la Timisoara unde a fost total aparte in linia de degustare. Si acum a fost la fel. Cred ca e cea mai apropiata stilistic de un Bordeaux bun. O ajuta structura ferma de tanini si aciditate care s-ar putea specula ca ar fi si de la ceva Cabernet Franc. Cu siguranta are potential de evolutie considerabil. Fruct proaspat, extrem de bine definit, riguros, cu declinatii minerale. Evolutie cu tensiune, “grip”, focus si  coerenta. Nu e pentru fanii exemplarelor gemoase si cere mancare sanatoasa, dar mie stilul acesta mi-a placut dintotdeauna.

 

Casa de vinuri Stefanesti Marcea Feteasca Neagra 413 2016 mandria locala a Stefanestiului exprima foarte bine conditiile climatice ale zonei si are un stil contrastant mai ales pentru cei obisnuiti cu Fetestile grele de prin sud. Desi pastreaza caracterul de coacere si maturitate a strugurilor tipic sudului atat olfactiv cat si gustative, aciditatea zonei echilibreaza foarte bine caracterul copt rezultand un vin cursiv, cu note dulcege de fructe coapte in debut si in prima parte a evolutiei frumos asezate pe o aciditate care echilibreaza foarte bine alcoolul si ii confera zvac si personalitate distincta. O Feteasca diferita de stilul generic, care mie imi place sa cred ca exprima armonios tipicitatea zonei.

 

Cotnari Castel Vladoianu 2015 Un exemplar nordic, de climat mai rece. Fara concentratia  opulenta si impetuozitatea celor din sudul (mai) insorit. Unii ar spune ca e subtire, dar mie stilul acesta mai lejer si neagresiv imi place. In conditiile in care tipicitatea de soi e inca in disputa nu sunt foarte sigur ca as vrea sa vad monstri baricati si supracopti. Mai degraba stilul acesta lejer, savory, acid. E un fel de Chianti al Fetestilor Negre de la noi.

 

Domeniile Franco Romane Terre Precieuse 2011 chiar am cautat un exemplar mai matur din care sa se vada cum/daca evolueaza soiul in discutie. Este interesant sa surprinzi perspectiva unui francez asupra Feteastii Negre. Ca un vin direct, simplu, intr-o abordare fara ambitii si dorinte de a dovedi ceva.  In goana autohtona dupa excelenta (definita dupa gusturile personale sau ale pietei) adesea caracterul si personalitatea soiului sunt primele care cad victima.

Cea de fata ne arata o Feteasca goala, dezbracata de pretentii, supracoaceri, concentrari si baricuri in exces. Un vin care are deja note tertiate si aminteste de caracterul unui Rhone de linie, sincer si autentic.

Poate ca in comparatie cu celelate exemplare din degustare a parut subtire si lipsita de complexitate (ostentativa). Dar sincer, din toate vinurile de acolo, daca ar trebui sa aleg unul pe care sa il beau la o masa de pranz nu as putea bea decat asa ceva.

Ceea ce imi dovedeste inca o data ca “less is more” si vinul nu trebuie sa fie intotdeauna ceva care sa iti epateze simturile si sa iti provoace wow-uri si epifanii. Pentru ca de cele mai multe ori esueaza lamentabil. Uneori este nevoie si de ceva care sa te insoteasca indeaproape, sa-ti sopteasca la ureche si sa iti completeze mancarea din farfurie, in loc sa tipe cu portavocea tuturor simturilor si sa iti blocheze papilele.

De genul aceste de Fetesti, autentice, “normale”, modeste si fara pretentii de Bordeaux Grand Cru Classe sau supertoscane cam ducem lipsa. Poate si pentru faptul ca in degustarile in blind sunt victime sigure…:)

  

Si nu pot sa nu ma gandesc ca probabil ar fie exact genul de vinuri pe care un cunoscator din afara le-ar aprecia mai mult decat imitatiile agresive si uneori stangace ale unor stiluri internationale consacrate.

 

In concluzie a fost degustare care a aratat inca o data diversitatea de stiluri de vinificare a celebrului soi autohton.

Toate vinurile au fost bune (m-am auto-felicitat in gand pentru selectie, stiut fiind faptul ca te poti “otravi” foarte usor cu multe exemplare de pe la noi), dar diferite, acoperind o paleta larga de stiluri si gusturi.

Feteasca Neagra a fost, este si cred ca va ramane si pe termen mediu un fel de “jolly joker” pentru industria autohtona de profil si este evident ca, in lipsa unor abordari serioase si fundamentate privind tipicitatea de soi, la momentul actual ii lipseste o directie clara de evolutie.

 

12 responses so far

 

Sep 12 2018

Vinul la romani: intre cultura si muratura

Published by under Diverse,Opinii

 

Ma tot gandesc in ultima vremea la dihotomia tot mai evidenta dintre declaratii si fapte in cazul particular al consumului de vin la romani. Bine aceasta dihotomie este arhiprezenta ca model societal la noi si probabil exista in mai toate domeniile.

 

Imprumutatul de forme fara fond din societatea occidentala in goana, adesea fara noima si directie, de a prinde din urma un tren care a plecat demult din gara si pe care nu il vom ajunge in orizontul de timp previzibil, ajunge insa sa capete uneori forme si contexte ridicole.

 

O buna perioada au existat doua discursuri paralele in materie de vin:

Unul in care pasionatii si mai ales profesionistii (auto)declarati sustineau teza clasica preluata din vest conform careia vinul inseamna cultura. Nivelul de cultura al unora dintre cei care bateau nicovala cu genul acesta de declaratii prezenta si prezinta inca evidente carente. Si accentueaza si mai mult contrastul dintre forma si fond.

Dar aceasta nu conta, dictonul suna bine si era (este) o forma de delimitare noii clase de specialisti in vin de publicul larg, de bautorul de zi cu zi. Din care o mare parte se trageau. Ei nu mai beau vin, ei degusta, iar bautura nu mai este betie, ci este cultura, filozofie, geografie, eruditie.

 

Cei putini care chiar intelegeau conceptul de cultura a vinului si aveau cat de cat notiuni despre elementele care il compun se cam fereau sa il foloseasca. Fie pentru ca il percepeau ca pe un truism ieftin si aberant, fie pentru ca erau usor jenati de nivelul de dedicatie la club de manele la care acesta ajunsese, declamat pe la toate colturile si in toate birturile.

 

Al doilea discurs nici macar nu este un discurs in sine. Este ceva mult mai natural si specific poporului roman. Este practica bautorului normal de vin. A consumatorului roman obisnuit, care nu isi pune problema ca vinul i-ar asigura vreun statut social deosebit la vreo masa de convivi si ca atare il trateaza pur si simplu ca ceea ce este. Adica o bautura.

Practica  la noi in materie de asocieri culinare, dincolo de filozofia absconsa si plina de meandre ale concretului a asocierilor culinare preluate de prin manuale de somelieri din Italia sau Franta, este una simpla: Vinul este muratura.

Ai ceva gras, cu ulei? Iti pica greu masa de la nunta cu jdemii de antreuri? Pac, dai pe gat un pahar de Fata in iarba indoit cu apa minerala ca sa iti ia greata. La rosu e mai simplu, te intinzi repede dupa ceva cu zahar care sa mangaie papila agresata si sa acopere din deficientele mancarii. Vinul are rolul de a balansa evident si agresiv mancarea cu scopul ultim al prelungirii ferestrei de oportunitate a consumului. De vin sau de mancare.

Asadar, din punct de vedere al consumului de volum, la noi vinul inca este folosit ca o muratura.

 

 

Va spuneam ca cele doua discursuri/abordari au fost multa vreme paralele. Celor “de sus” fiindu-le rusine sa coboare jos la baza si sa explice plebei cum e cu vinul. Deh, ei erau “cu cultura” si oricum chestia aceasta pentru unii era si ca o intoarcere nu tocmai placuta la origini si obiceiuri demult reprimate si demne de mentionat anecdotic doar la vrea chermeza, in cele mai tarzii ore ale noptii si in anturaje atent selectionate.

 

Problema cu partea de cultura la noi este ca nu (prea mai) aduce bani. Si la un moment dat poti sa te dai intelectual in domeniul vinului pana la un punct. In care se termina banii.

Modelul profesionistului de vin autodeclarat cult a functionat la noi (si inca functioneaza, dar mai greu) mai ales pe principiul taierii de facturi de consultanta catre noul segment de proprietari de crame aparute dupa revolutia fondurilor europene. Oameni care activau cu precadere in alte domenii in care cultura are un caracter mai putin decat facultativ si pe care exact genul acesta de etos ii atragea la vin.

Ei in esenta, dupa revolutie, au plecat din acelasi punct ca si cei cu “vinul este cultura”. Doar ca s-au ocupat de afaceri in alte domenii si acum exista oportunitatea sa fie inclusi in partea “cu cultura”

Cu bani putini (sau deloc) puteau accede intr-o lume pe care ei o percepeau elitista, cea a culturii vinului asociata imaginii aristocratice a proprietarului de crama.

 

De cativa ani insa aerul rarefiat al culturii vinului a fost stricat de realitatile pe care le implica un business de vin si din ce in ce mai multi vor sa vanda cramele sau revin la preocuparle obiective ale grijilor de zi cu zi. In care cultura si imaginea aceea ideala a proprietarului de crama e ultima grija pe care o au pe cap, primordiale fiind cele legate de “unde naiba vindem noi atata vin”.

 

In acesta context profesionistul cultural este nevoit sa schimbe macazul si sa reintoarca la matca, la bautorul de rand. Dintr-un punct de vedere aceasta intoarcere este facila, pentru ca in fapt multi nu au plecat vreodata de acolo. Decat declarativ si la nivel de imagine. In rest au ramas aceiasi consumatori acerbi, la care cultura cade ca o pojghita dupa cateva sticle de vin.

Problema este ca la noi imaginea si parerea de sine sunt esentiale si aceasta intoarcere, desi pare facila nu este tocmai asa.

Trebuie inventate concepte noi  si complicate care sa justifice asa ceva. Consumatorul de rand care pana de curand era luat in ras de orice “baiet” cu hartie si farfuriuta de gat proaspat iesit de la un curs de 3 zile de sommelier, este acum mangaiat pe cap de corifeii industriei.

Unanim toti declara ca “da domle, trebuie sa ne intoarcem la popor, la consumatorii obisnuiti.” Noi am mai fi culturali nu e bai, dar poporul, natiunea, Romania are nevoie de noi. Asa ca o ne suflecam mainile si o sa ne punem in slujba consumatorului. Aha…

 

Asa apar de exemplu asocieri de vin cu festivaluri de street food in care nu mai sta nimeni sa pufaie clientul manjit de hamburger daca ii cere alb sau spumant. Oameni care acum cativa ani ironizau si infierau categoric orice persoana care nu stie sa tina un pahar de vin in mana, acum servesc voios vin pe la targuri in paharele de plastic. Iar aceste evenimente/oportunitati, vechi de cand lumea, dar nebagate in seama de catre “culturali” sunt prezentate ca noua gaselnita in materie de promovare a vinului.

Nu sunt, sunt pur si simplu intoarcerea vinului romanesc de la cultura catre muratura. Si de la Foie Gras la sarmalute (reinventate, offcourse). Asistam la declinul si disparitia unui model care a functionat o anumita perioada si care, la volumele productiei de vin si situatia actuala din piata, nu mai are cum functiona.

 

A fost o forma fara fond. Si o forma fara fond intotdeauna se intoarce, mai devreme sau mai tarziu, la fond. Exact cum marketingul nu poate functiona la nesfarsit daca produsul/serviciul in sine lasa de dorit, asa si falsul intelectual al vinului va fi fortat de stomac sa se intoarca spre realitatile pietei. Acceptandu-si in acelasi timp si propria neputinta de a-si depasi conditia. Nu din vina lui, bineinteles…

Si iata cum si vinul romanesc vireaza in ultima vreme dinspre cultura, inapoi spre muratura.

 

P.S. Nu pot insa sa nu ma gandesc retoric ce ar fi fost daca de la inceput plecam pe drumul acesta greu si anevoios al apropierii de situatia si nivelul de intelegere al consumatorului roman. Si cu educatia si cu preturile la vinuri si cu marketingul si cu tot. Dar nu aveam cum. Noi a trebuit sa fim culturali. Si acum culegem roadele…

 

2 responses so far

 

Next »