Nu prea (mai) am timp de introduceri. Si chiar nu cred ca e nevoie in cazul de fata. Stim cu totii la ce gen de personaj ma refer.

Asa ca inainte sa punctez lapidar, la liniuta, vreau doar sa precizez ca nu ma refer la cineva anume. E mai mult un portret robot, nascut din experienta traita in lumea vinului romanesc. Si nu numai.

Asadar, cum recunoastem piscotarul:

• Nu rateaza nici un eveniment si e omniprezent la orice adunare. De la taierea de mot (panglica)  pana la parastas (pus lacatul pe usa), el insoteste producatorul de vin pe tot parcursul vietii, cu suisurile si coborasurile aferente bugetului de marketing.
   
• Foloseste orice ocazie pentru a-si afirma competentele ne(re)cunoscute. Se declara profesionist, critic, savant de renume mondial, luptator anticomunism, justitiar de conjunctura, etc. Isi augumenteaza meritele si calificarile; foloseste indeobste hiperbole in relatie cu propria persoana. Uneori, prada propriei repetitii, ajunge chiar sa creada ceea ce spune si sa se ia in serios.
  In cazul in care nu exista o terta parte care sa ii certifice si promoveze calitatile si experienta, de obicei piscotarii se lauda intre ei, ca la un seminar de vanzare MLM. Ah si sa nu uit: adora si vaneaza certificarile, hartiile, cursurile, degustarile, organizatiile, pompa inutila. Care bineinteles, toate, trebuie sa fie gratis. La noi sa dai bani pe ceva pe care l-ai putea pretinde gratis inseamna sa fii prost. Sau, mai grav, sa cazi de prost.
   
• Iubeste la nebunie sa acorde note, puncte, sa evalueze, sa despice semidoct firul in patru si in general sa se exprime pe orice tema. Toate acestea in speranta ca va parea mai interesant. In acelasi timp uraste profunzimea. A carei cercetare i-ar fura timp pretios si l-ar deturna de la activitatile si evenimentele (mesele) cotidiene
   
• Bate cu forta la usa cramei/magazinului, intra pe geam daca il dai afara pe usa, trimite mailuri de ofertare/cerere de reduceri/freebies, etc. Si in general (se face ca) nu intelege aluziile sau atitudinile de gen “No Soliciting”. Pe care le ia ca un afront personal, pe principiul “daca nu dai, inseamna ca ai ceva cu mine. Asa ca o sa am si eu ceva cu tine”
   
• Schimba macazul mai ceva ca un parlamentar partidele. Mai ales cand este bagat in seama de vreo crama, chiar si cu cateva sticle de vin. In mod dubios obrazul se ingroasa brusc, simtul penibilului dispare, iar  omul care pana mai ieri vitupera a la Catavencu impotriva nu stiu carui producator/vin devine brusc  un fan pufos si docil, gata sa ii inchine ode si sa ii declare iubire eterna. “Amaaaaizing!”, vorba lui David Attenborough.
  Daca il chestionezi in legatura cu perplexa transformare, omul pare  lovit de un Alzhemier oenologic ireversibil, privindu-te senin si condescendent, indiferent de cate argumente ii aduci pentru a-i improspata memoria. Ah si cand este incoltit ori invoca argumentul dezarmant “eram beat, daca eram beat..ce era sa fac?” ori te face albie pe porci pe un subiect insignifiant. Cum ca nu ai sapca rosie, de exemplu…
   
  

  Aia din mijloc e ciocolata, da? Credit @www.cakebox.ro

   

• Calauzeste sau cauta permanent sa calauzeasca un grup de pasionati/iubitori/fani/groupies. Pentru ei, el trebuie sa fie un fel de guru, gen Gregorian Bivolaru. Ca si Bivolaru poate face lucruri nepermise cu gusturile acestora. Cum ar fi sa le impuna vehement, cu titlu de lege, propriile preferinte oenologice.
   
• Vaneaza permanent branduri, etichete si personalitati pentru a se asocia cu ele (de obicei prin poze) in scopuri de legitimare si creare a imaginii. De fapt toata filozofia lui de “personal branding” (daca aceasta exista) graviteaza in jurul personalitatilor si a brandurilor. Care, nu e asa, au puterea de a legitima in ochii publicului un individ fara personalitate si pregatire. Depinde care public…
   
• Ii plac can-can-ul, barfa, combinatiile. Conform propriului sistem de valori, este ardelean in declaratii si dambovitean in suflet. Combina, face si desface si in general se crede in miezul problemei, ca un fel de mic astru ceresc in jurul caruia graviteaza toate celelalte componente ale industriei. In acelasi timp isi apara cu ferocitate piscotul, adesea chiar in dauna semenilor piscotari, prieteni aparenti si de conjunctura, dar pe care ii vede de fapt ca pe niste potential rivali/dusmani.
   
• Sufera cand universul comploteaza impotriva sa demonstrandu-i (adesea) cat de penibil este. De fapt gresesc, aici nu vorbim de univers, vorbim de “dusmani” si de “hater-i”, nu? Adica acele persoane care nu pot/nu vor “sa faca ceva”, dar in schimb “spurca iarmarocul”.
   

Desi portretul de mai sus poate parea usor negativ, sa recunoastem ca piscotarul are rolul lui in “acvariul” oricarei industrii. Ca un peste sanitar curata permanent ambientul si semnalizeaza celor initiati “imparatii goi” de prin piata.  Adica cei care il incurajeaza, stimeaza, lauda sau intretin.

Luati in ansamblu sunt ca un mic grup de Piranha care cutreiera neincetat balta in cautare de o prada noua. Se anunta unul pe altul despre potentialele victime si intra in “feeding frenzy” cand simt chiar si un strop de…ahh…vin? Ah, si in caz de seceta prelungita de rontaie intre ei.

Mai grav este cand piscotarul (disperat) se transforma in santajist. Adica cel care ameninta mai mult sau mai putin voalat, ba cu o postare, ba cu o legitimatie de la Minister, ba cu o cunostinta, ca daca nu dai, “te face”.

Acolo deja vorbim de alta treapta pe scara involutiei…

Tags: Piscotar, Romania, vin

Trackback URI | Comments RSS