Ah…inca un sezon estival sta sa se incheie. Marea,aceasta nesfarsita atractie in stil Fata Morgana care ademeneste an de an turistii si cautatorii de senzatii tari.

Vorbesc bineinteles despre marea noastra. Marea Neagra.

Sezonul estival, atat de drag romanilor, este un excelent prilej pentru a observa toata panoplia de obiceiuri si apucaturi de marketing ale industriei autohtone de profil. Concentrate in doua luni si pe cativa km de litoral acestea devin fascinante si iau adesea forma unui show grotesc.

Acolo, pe „litoral”, este poligonul de trageri pentru cei care an de an se urzesc (noi) planuri, vinuri si etichete. Este campul de batalie unde au picat la datorie multe vinuri si multi directori de vanzari. Este mirajul permanent si sansa de a salva un sezon dezatruos. Este locul unde disperarea lipsei de vanzari de peste an se vede in toata splendoarea ei.

Cele cateva luni de sezon estival sunt un fel de saptamana nebunilor. Cand nu mai exista nici o regula si fiecare este pentru el. Este un fel de sezon deschis la fazani, in care toata lumea alearga cu frapierele de rose dupa turistii infierbantati. Totul se joaca pe  singura carte si lumea traieste la maxim. Exact ca in celebrele “iubiri de-o vara”..:)

Cam tot circul estival de la noi, atat in domeniul vinului cat si al restauratiei/hotelier se bazeaza in mare parte pe abilitatea astrului solar (adica soarele) de a bate in cap turistul. Care batut fiind in cap va proceda in a cheltui sume exorbitante pe diferite servicii, bunuri si licori pe care altminteri, in mediul familiar de acasa le-ar trece cu atentie prin filtrul gandirii analitice. Altfel nu se explica comportamentul de consum adesea irational al romanului care “a rupt lantul” si a plecat la mare.

Astfel in fiecare an sezonul la fazani se deschide pe la inceputul lui iunie cand primele echipe de vanzari iau drumul litoralului pentru a ocupa pozitii strategicie prin restaurante si cafenele. E cam ca pe vremea lui Ceasescu cand te sculai la ora 3 ca sa prinzi loc in fata la coada, sa apuci si sana pe langa clasicul lapte dulce indoit cu apa.

Cam atunci, prin iunie, apar si primele poze pe Facebook, ca niste ghiocei care vestesc primavara. In toate apar fete zambitoare si pline de increde in ale caror priviri se citeste speranta, hotararea si determinarea de a salva un sezon dezastruos (si uneori propriul job) in cele doua luni petrecute la mare.

Pozele mai au si rolul de lovituri preemptive descurajand inamicii mai descumpaniti in a descinde pe campul de batalie. Arta razboiului spune ca inainte sa ajungi pe campul de lupta, extrem de important este  este razboiul psihologic, demoralizarea inamicului. Iar aceasta se face prin poze pe facebook, check-in-uri in locatii de top si asocieri cu persoane “de vaza”. Si oricum toate acestea sunt bune si ca varianta de back-up, daca toata treaba esueaza lamentabil. Sa ai ce arata sefului cand te intorci: „Uite sefu, am fost, am facut , am dres..daca nu merge…n-a mers…Mai incercam la anul”

credit @www.walldevil.com

O data ajunsi pe litoral, fiecare isi stabileste o locatie proprie, un centru de comanda de unde va dirija eforturile comerciale, cohortele de somelieri, hostese si agenti de vanzari. Cine ii are are. Cine nu, ia litoralul la picior cu frapiera si vinul in porbagaj.

Armatele fiind pozitionate pe campul de batalie si vanatorii fiind asezati in standuri toti asteapta vanatul. Adica turistul. Sau fazanul, cum se mai numeste in limbaj de specialitate. Vanatoresc adica.

O data fazanii ajunsi la locul faptei incepe frenezia vanatorii. Asa cum spuneam si mai sus, fiecare e pe cont propriu. Vinde cat poate, cum poate si cui poate. Se deosebesc insa din marea masa de manevre si tactici, cateva metode de promovare tipice sezonului estival. Astfel:

1. Vanzarea prin rude, cunostinte, neamuri si clanuri. A se vedea aici celebra filiera a machedonilor, pe care in general nu prea ii intereseaza ce beau, atata vreme cat licoarea provine „de la unul de-al lor”. Chit ca probabil realizeaza si ei pe undeva ca nu au traditie in oenologie ci mai degraba in oierit. Dar asta nu conteaza, patriotismul si atasamentul fata de familia largita este sfant. Bei, inghiti, platesti si taci. Ca ne ajutam intre noi, da?
    
2. Vanzarea cu snobi. Practicata pe scara larga si in afara sezonului atinge apogeul pe litoral, in locatiile de fitze gen…stiti voi care. Nici acolo nu prea conteaza vinul. Fie aduci un rose de prin Provence si pui marja 300%-400%, fie faci o selectie dubioasa de rose-uri autohtone, ii zici festival si tragi niste fete pe langa standuri. De fapt in genul acesta de locatii vanzarea cu fete (la figurat, da?) este de baza. Logica stabilimentelor de gen este ca atunci cand clientul vede ceva cat de cat frumos in fata va cumpara si vin. Si oricum dupa o sticla de vin majoritatea fac rabat serios la calitate si prospetime. A vinului vorbesc…
    
3. Vanzarea cu degustari. Clasica si care se practica pe tot parcursul anului. La mare insa comporta cateva aspecte speciale, in sensul ca trebuie sa incoltesti fazanii la pasajul de seara, pe la terase. Echipat cu somelieri regulamentar imbracati in recuzita de pinguin (costumatie foarte adecvata pentru ca da clientului senzatia arctica de racoare, atat de necesara in serile toride de vara) sau cu hostese mai mult sau mai putin trecute (practic ce a ramas neutilizat la punctul b) se ataca generos si repetitiv locatiile in care ti s-a dat voie  sa prestezi. Si sa listezi pe bani grei, offcourse…

Din tot acest balamuc estival cel mai mult de pierdut are, ati ghicit, clientul. Acesta este ca intotdeauna pe ultimul loc (desi declarativ este exact invers) fiind adesea imbuibat cu licori indoilenice pe principiul “lasa bah ca e la mare.” Sa nu ne facem iluzii: in mod fatidic marea noastra se numeste neagra pentru ca asa este. Este neagra…de la sufletul carciumarilor si hotelierilor pana in cerul gurii cainilor care umbla printre maghernitele si dughenele litoralului.

Cam asa se desfasoara in linii mari an de an ostitilatile si trebuie sa va spun ca din afara aceasta agitatie febrila, gen piranha intr-un pahar de apa, este destul de fascinanta daca nu ar comporta si o parte jenanta, penibila si demna de mila. Stau uneori sa ma intreb ce producator serios as vrea sa isi lege imaginea de cea a litoralului romanesc asa cum arata si cum este perceput el acum: scump, murdar si aglomerat. Atribute care se potrivesc in mod ciudat si pietei autohtone de vin…

Asa ca in fiecare sezon estival asistam la inca un sfarsit de lume, inca o cadere a Constantinopolului.  O data cu trecerea acestuia tot circul, disperarea si nebunia se vor muta la “sarbatorile de iarna”.

Asa ca vom reveni…la momentul potrivit.

Tags: Litoral, Marea Neagra, Romania, Rose, vin

Trackback URI | Comments RSS