Aug 01 2016
Ce este si ce nu este WSET…si la ce ne foloseste?
Ultimele doua postari de pe blog care se refera la un eveniment organizat sub auspiciile unuia din furnizorii de fomare WSET de la noi s-au soldat la capitolul concluzii cu mult prea multe paragrafe ca sa le mai pot cuprinde in articolele respective. Adica, dupa vreo 3 ecrane cu note de degustare e greu sa mai digeri inca vreo 2 de pareri si concluzii.
Asa ca ascultandu-mi instinctul (si criticii constructivi) am “rupt” ideile respective pentru o postare separata. Reiesind cea de fata.
Trebuie sa recunosc a atunci cand am facut WSET 3 in Franta (din simplul motiv ca in Romania nu exista nici un formator la ora respectiva) nu mi-am inchipuit ca va urma si la noi o dezvoltare atat de exploziva a cursurilor respective intr-un timp atat de scurt. Pana la urma e un business, daca exista cerere (la care imi place sa cred ca am avut si eu o contributie importanta, fie si numai prin popularizare) va aparea si oferta.
Fenomenul in sine ma bucura pentru ca accelereaza dezvoltarea nivelului de cunoastere pentru publicul romanesc de vin. Bineinteles ca unii sunt deranjati de fenomen. Inmultirea celor care incep sa se pregateasca si sa isi dea seama de lumea complexa a vinului, vine cumva la pachet cu disparitia dinozaurilor autohtoni. Cei care le stiau/stiu pe toate, dar de fapt nu stiau/stiu mai nimic, invartindu-se in micul univers al vinului romanesc, complet rupti de realitatile internationale.
Eram (si inca suntem sub anumite aspecte) ca un fel de Galapagos, un arhipelag izolat de lume, cu fauna si flora specifica si atipica, in care speciile evolueaza intr-un habitat inchis, departe de lumea “dezlantuita”. Si in care o data introdus virusul cunoasterii are loc un fenomen ireversibil de disparitie in masa a faunei indigene. Mai mult sau mai putin accelerat…
Si nu ma refer la disparitia fizica, ci la perimarea ideologica si conceptuala a ceea ce reprezinta acestia.
Da, bine, dispar cautand virgule prin carti si suporturi de curs sau barne in ochii altora, dar sa ne bucuram de vestea buna: dispar. Desi acolo, intr-un coltisor al mintii, unii se considera o combinatie de Robert Parker + Jancis Robinson + completati voi un erou viti-vinicol local.
De altfel ma bucur ca din ce in ce mai multa lumea incepe sa isi dea seama cati imparati goi umbla prin piata de la noi, cati ne iau (inca) de “como se dice” fraieri si cati “oameni frumosi” sunt de fapt de o uraciune interioara si rapacitate fascinante.
Acum nici nu contest ca probabil va urma in viitorul apropiat un val de mini-frustati vanatori de diplome gata sa dea in cap cu hartiile si insignele de WSET de la rever oricui le contesta autoritatea in domeniul vinului. Noul val de critici de vin (sic!) sa le spunem. Pana la urma goana dupa legitimare si batutul cu pumnul in piept sunt fenomene care caracterizeaza etosul romanesc. WSET, cu a va fi (este) doar inca o victima colaterala.
Revenind, eu raman la parerea mea initiala ca vinul este o chestie profund personala, de gusturi, pe care nu e bine/deontologic sa le impui altora, inarmat fiind cu o hartie. Din punctul meu de vedere WSET doar te ajuta sa sistematizezi, sa pui cumva ordine in lucruri, sa iti faci o parere de ansamblu, sa castigi o perspectiva (una din multele dealtfel) si apoi sa te focusezi pe ce iti place. Cu siguranta nu te face un super-degustator/cunoscator.
Si cu siguranta WSET nu te face critic de vin. Aia te poate face publicul si recunoasterea din partea lui. Cum e Parker de exemplu. Care nu are nici o hartie, nici un WSET, nici un MW sau mai stiu eu ce calificare. Pe el il recomanda doar publicul. Un critic fara public e cam ca o nunta fara invitati in care petrec rudele mirilor intre ele. Sau poti, asa cum se procedeaza indeobste pe la noi, sa te autodeclari critic de vin. Daca ti-au murit laudatorii. Sau nu i-ai avut niciodata. Sau, mai bine, platesti pe cineva de meserie (sau nu): ziarist, PR-ist, “blogger” sa iti inchine ode si sa te proclame pompos “critic de vin”. Si tu o sa accepti, zambind afectat de importanta proprie-ti persoane…:)
Revenind, in contextul romanesc actual WSET este cam ceea ce ne trebuie. Si sper ca in timp, pe masura ce din ce in ce mai multi vor fi curiosi sa invete despre vin, se va resimti din ce in ce mai acut nevoia de schimbare, de altceva, de aer curat. Fara bullshit, comunisme sau PR bagat pe gat cu forta si cu polonicul.
Cel putin eu asta astept: o (noua?) miniglaciatiune a lumii vinului romanesc care sa ne mai scape de ceva dinozauri. Si de la care sa porneasca urmatoarea etapa de evolutie.
Deocamdata lucrurile merg (mai rapid sau mai lent) in directia buna si cu cat avem mai multe persoane pregatite (WSET, autodidacti sau sub alte forme) procentul de ignoranta si ingenuitate la nivelul publicului va scadea. Si paralel va scadea si impactul PR-ului si marketingului de duzina. Acela facut cu barda si cu oameni de prin presa tabloida sau cu PR-isti semi-docti, de detergenti si bere, carora le place sa isi expuna orgasmic si atoatestiutori ideile acelea putine si fixe care se invart la infinit in majoritatea agentiilor de publicitate de pe la noi.
Toate aceste evolutii vor forta intr-un final maturizarea cat de cat a pietei si industriei de vin autohtone, pedepsind excesele si corectand derapajele.
Inchei postarea cu un gand introspectiv: iata ca am ajuns la vorba celebra si am urmat indemnul “clasicilor”: sa fiu optimist, pozitiv si sa vad partea plina a paharului! Ah…si mai era aia cu “sa facem lucruri.”
P.S. De cate ori aud partea asta cu “sa facem ceva” imi tot vine in minte un banc de pe vremea lui Ceasescu. Care zice asa: pe usa unei toalete publice un hatru scrisese: “Sa facem totul!” Cine a prins timpurile respective, stie despre ce este vorba in propozitie…:)
Eu sper sa prind totusi vremurile in care sa trecem de la mentalitatea de “faceti baieti, numai faceti” la cea de “mai intai gandim, socotim, planificam si apoi facem”. Si daca nu ne pricepem “sa gandim si sa socotim”, mai bine nu mai facem deloc. Ca mai mult rau facem. Si eu zic ca facem mai bine asa. Sic!
