Alaltaieri seara s-a consumat un nou episod al celebrelor deja degustari de la Pitesti, unde ne stragem o mana de pasionati sa ne dam cu parerea despre vinuri pe o tema data. De data aceasta tema a fost asamblaje romanesti de top. Adica scumpe. Si teoretic si bune.

Degustarea s-a facut in blind, doar subsemnatul stiind ce este in pahare. Vinurile au avut aproximativ aceeasi temperatura, au fost desfacute si servite direct, aerarea s-a facut in pahar.

Iata impresiile personale cu privire la ceea ce am baut:

Golem Alb 2011 nas fructat, dulceag, prietenos. Gust plin, zemos, suculent, cu tente dulcege. Aciditate medie spre scazuta, evolutie cursiva pe palatin, usor cald pe final. Bun spre Foarte bun, de baut acum. De fapt, invers: acum a inceput sa fie bun de baut. RPC redutabil, cel mai ieftin vin din degustare, in jur de 35-40 de lei in distributie.

SERVE Cuvee Amaury 2011 nas complex, cu tuse de baric, initial inchis. Se deschide treptat, greu, incapatanat, in tonuri de fructe coapte, tuse picant-condimentate si usoare note de invechire. Evolutie structurata cu aciditate buna, chiar vioaie, bine integrata si care confera fermitate vinului. Final usor spicy, condimentat. Postgust evolutiv in tuse picante si usor dulcege. Foarte Bun spre Excelent, frumos evoluat, mai are ceva ani in fata.

Alb de Purcari 2012 Nas diafan, fin cu impresii de fructe albe, stone fruits coapte si note elegante de baric de calitate. Gust lejer, rasat, in rima mai mult diafana decat sa impresioneze prin putere. Aciditate buna, neagresiva, excelent integrata si care contribuie la impresia de tesatura fina. Final citric, complex. Foarte Bun. Un stil mai elegant si feminin fata de restul.

Oprisor Rusalca Alba 2014 Nas in tuse tipice de Sauvignon, cu fruct copt, insa nimic artificial, foarte expresiv si natural. Gust direct, proaspat, racoritor, evolutie excelent echilibrata, final cumva scurt, fructat. Un vin direct, foarte bine facut, menit sa ofere placere. Spre stilul vinurilor albe usoare si lejere, de vara. Bun spre Foarte Bun

Davino Revelatio 2014 Nas initial inchise cu impresii de drojdii fine si nuante usor reductive. Se deschide foarte greu in aluzii tipice de sauvignon si ceva tuse minerale. Gust direct, dominat de aciditate taioasa si cu fructul in planul doi. Mineral, auster, evaziv la ora actuala cred ca momentan este inchis. Structura si potentialul de evolutie sunt acolo, sunt redutabile, dar ferecate parca sub lanturi grele. Foarte Bun acum, cu potential de excelent in viitor. Sunt curios cum va arata peste 3-4 ani.

Casa de Santar Dao Rezerva 2014 a fost singurul vin international din degustare. Asamblaj de soiuri indigene: Cerceal, Encruzado, Bical. Fata de restul care au fost vinuri cumva grele si prezente, a parut mai subtire si sagalnic. Un vin modern, cu tuse de fructe tropicale in prima plan, baric aluziv si o evolutie marcata de o aciditate vioaie, citrica, suculenta, ceea ce il face excelent companion pentru meniurile marine. Bun.

Recas Solo Quinta 2014 a fost fara indoiala starul serii, intrunind sufragiile tuturor celor prezenti inclusiv al subsemnatului. Excelent lucrat, echilibru perfect, nas expresiv. A fost total diferit de toate vinurile din degustare si in mod clar si evident peste ele la ora actuala. Nu stiu cum va fi peste 3-4 ani, dar aseara nu a avut rival. Oricum s-a terminat de ceva luni la producator si din ce am inteles nu le-a luat decat vreo 2 luni sa il vanda la un pret dublu fata de cat il gasim pe afara. Si comparativ cu ce am avut pe masa si in contextul preturilor vehiculate merita si pretul acela dublu.

Pana la urma este o chestie foarte ciudata, Solo Quinta fiind in sine un vin de vinificator. Daca celelalte aveau ceva comun, o tusa cumva authotona, cu o nota amaruie pe ici pe colo, un alcool usor mai sus, o aciditate mai tipatoare sau mai lipsa, cel de fata le avea pe toate dozate perfect.

Cu siguranta experienta internationala lui Hartley Smithers isi spune cuvantul si desi nu sunt un fan al stilului, nu pot sa nu recunosc calitatea intrinseca a vinului si capacitatea oenologului mentionat de a crea asamblaje remarcabile cum este cel de fata. Vinul mi-a adus aminte de un altul facut in acelasi stil/maniera: Ingenuity al lui Razvan Macici. Peste Solo Quinta clar, dar aceeasi filozofie.

Revenind, am fost 12 oameni la degustare si niciunul nu a avut alt preferat decat Solo Quinta. Si asta spune multe. Sunt foarte curios ce potential de evolutie are si cum ar putea evolua. Acum este Excelent.

Ca o concluzie, albele romanesti de top sunt usor overrated. Chiar peste nota generala a pietei de la noi, care nu e dominata tocmai de chilipiruri. Niciunul nu a lasat de dorit, dar la preturile respective nu e nici o surpriza si eu unul ma asteptam la mai mult.

Ah si nici alegatia ca “unele sunt pentru invechit, trebuie lasate deoparte cativa ani” nu e una tocmai kosher. Marile vinuri albe ale lumii, care chiar sunt destinate invechirii le numeri pe degete si sunt in general varietaluri (Chablis, Burgundy, Rheinriesling, etc.)

Aici e vorba doar de a lasa vinurile deoparte cativa ani sa se integreze si sa isi niveleze asperitatile. Fenomen caruia putem sa ii spunem in mod romantic invechire, dar care este mai degraba o microxigenare lenta, o asezare in sticla a asamblajului, care ajuta la integrare si pe unele le face (mai) baubile. Chestie pe care,  la banii respectivi, ar trebui sa o faca chiar cramele (vreo 2 de mai sus chiar o fac, recte Purcari si SERVE). Dar la noi, deh traim sub sintagma “cand apare 2015?”

Despre invechire vorbim de la 30-40 de ani incolo. Si acolo mai avem ceva de asteptat. Cel mai vechi vin alb romanesc sec “premium” pe care l-am baut a fost Cuvee Amaury, iar variantele vechi erau cam “drink now” at best. Iar Cuvee Amaury e vin care invecheste binisor…

Revenind, dintre cele de mai sus, topul meu ar fi Solo Quinta, Cuvee Amaury si Purcari. Cu o nota speciala pentru Amaury care ofera cel mai bun raport pret/calitate la ora actuala. La acest capitol si Golem Alb puncteaza decisiv mai ales datorita pretului abordabil.

In alta ordine de idei, degustarea de mai sus mi-a readus din subconstient impresia ca oenologia de la noi e cumva o combinatie ciudata de practici cumva invechite pe care furnizorii de material oenologic au grefat pe ici pe acolo tuse de modernism.

Cert este ca nici stilul international nu este tocmai o cale de urmat, dar si ce avem acum ca stadiu de dezvoltare pare cumva un Frankenstein si probabil ne va lua ceva timp sa ne gasim linia locala, tipica, personala.

Tags: Alb de Purcari, Basilescu Golem Alb, Davino Revelatio, Oprisor Rusalca, Recas Solo Quinta, SERVE Cuvee Amaury

Trackback URI | Comments RSS