Purtam ieri o discutie pe Facebook pe tema MW si a noii recolte de absolventi din acest an. Plus cei care vor urma. Discutie cumva coroborata cu valul de info si promovare a MW care circula prin piata autohtona de cateva luni.

Sa fim bine intelesi de la inceput: nu contest nici o clipa pregatirea si efortul enorm necesar pentru a deveni MW. Stiu pe propria piele cum e sa inveti pentru un WSET 3 care nu inseamna nici 10% din cat trebuie sa stie un MW.

In schimb nu pot sa stau pasiv nici la lobby-ul intens de care au parte pe la noi ca si cand ar fi solutia tuturor problemelor pe care le are industria autohtona de vin. Din ciclul “sa vina MW sa ne invete ei, ca “le stie” pe toate”

Bine noi din principiu dam in extreme. Daca acum cativa ani sa nu auzim de vreun MW, acum e musai cu MW.

Si v-o spune unul care de ani de zile cere MW prin juriile autohtone. De ce? Pur si simplu pentru ca sunt persoane cu anvergura si perspectiva internationala care ne pot ajuta sa ne gasim locul in lume. Si cam atat. Discutiile despre etica sunt complexe si in nici un caz prezenta unui MW printr-un juriu nu le elimina. Poate le atenueaza. Sau le duce la un nivel multumitor pentru psihicul autohton

Mie unul mi se pare ca de cativa ani are loc un fenomen de profesionalizare a unui corp de experti care a plecat la drum cu alte deziderate. Si pe parcurs e fost deturnat de PR-ul si finantele industriei. Lucru de altfel inerent: nu poti sta intr-un turn de clestar mai ales cand calificarea ta se invarte in jurul unui produs care se face in camp si la crama.

In schimb observ ca din ce in ce mai mult ca se pune acentul pe partea comerciala si de “benefits” a calificarii respective si de aici probabil inflatia de cursanti MW care duce la inflatie de absolventi.

Da, probabil ca ati auzit pe la noi celebra sintagma “ au fost mai multi oameni in spatiu decat sunt MW la ora actuala” dar in sine este o mare aberatie si eroare de logica. Comparam doua lucruri total diferite si tragem de aici concluzia de “scarcity” cum ar spune englezii. Iar de la “scarcity” ajungem imediat si in mod subconstient la “quality”, iar un rationament eronat din punct de vedere al logicii.
Ce au in comun un astronaut cu un MW? Si asa cum ies absolventii de MW sa ne rugam sa trimita cat mai multi oameni in spatiu ca sa nu pierdem termenul de comparatie, sau ce?

De fapt sintagma respectiva surprinde cel mai clar fenomenul de mainstream pe care eu unul il simt vizavi de MW. Cand este necasar sa explici publicului larg si profan ce inseamna un MW e mult mai “catchy” sa folosesti oamenii trimisi in spatiu, decat sa te apuci sa ii spui ce este si care este rolul unui MW. Suna ca un “sales pitch”, ca un “hook” si de fapt asta se doreste a fi.

Noi in Romania avem o relatie love-hate cu MW si, asa cum spuneam mai sus, adesea opiniile se situeaza la extremele intervalului. Probabil si datorita faptului ca nu avem nici un roman MW si nici nu cred ca vom avea in viitorul apropiat. Iar asta mi se pare intr-adevar un fenomen grav. Suntem o piata consumatoare de vin si care considera ca are traditie in fenomen, dar care nu e stare sa promoveze un om la statul recunoscut mondial de autoritate in domeniu. Din diferite motive, nu le discutam acum…

Si de aici unii injura,iar altii aduleaza neconditionat. Ceea ce nu avem, este automat alb imaculat, aspirational si pur ca Fecioara Maria. Pentru noi un MW pare adeseori acel cavaler pe un cal alb venit din Occident sa ne salveze industria aflata intr-o stare de permanenta si exasperanta pubertate. Din pacate nu se poate, va trebuie sa ne salvam singuri. MW sunt doar niste unelte la dispozitia noastra, nu solutii in sine.

Am fost si eu acolo, stiu cum este. Doar ca “pe afara, prin vest” lucrurile sunt mai complicate si vreo doua instante mi-au mai ostoit evlavia neconditionata fata de MW. Eu unul nu pot sa imi scot din minte schimbarile de discurs si de informatii care se cam bateau cap in cap oferite de catre anumiti MW de la un stand la altul sau in decurs de cateva zile in functie de evenimentul si sponsorul care il organiza. Sau limbajul acela caldut atat de intalnit si pe la noi cand unii nu vor sa supere patronul cramei/organizatorul evenimentului. Bineinteles intr-o forma mult mai rafinata decat elogiile desantate autohtone. Dar si asa, e un sentiment de “same game at a different level”

Si aici ajungem la un alt capitol sensibil: Etica. Etica este singurul lucru care nu se invata. Adica oricat de multe cunostinte inmagazineaza o persoana (in speta de fata un MW) nu poti sa il inveti etica. Si sunt exemple destule de comportament la limita eticii si din partea MW.

Din punctul meu de vedere tot bajagul imens de cunostinte si deprinderi ale unui MW este egal cu zero barat pentru mine daca etica pe care este asezat e subreda. Ba din contra, e ca un Jedi specializat in forta intunecata, cu o mare putere la dispozitie dar pe care o foloseste in interese proprii si adesea pecuniare. Asta ca sa fac si eu o comparatie “din spatiu”…

De la o vreme este plin internetul de MW si pentru mine simplul fapt ca vad o poza cu unul de “n” ori pe zi este pur si simplu un indicator al unui PR agresiv si nu neaparat al unei mari capacitate profesionale deosebite. De aceea am un sentiment de inflatie. Oriunde te intorci numai MW. Iar asta inseamna un trend, inseamna ca exista un masinarie de PR si probabil o cerere din partea publicului care ii impinge in piata. Nu discutam aici de Jancis Robinson: in lumea vinului si la MW pentru mine exista Jancis si restul. Bine, mai sunt Clive Coates, Benjamin Lewin si altii, dar nu intram acum in detalii…ideea este ca exista exceptii.

Ah si ca o chestie de can-can: Italia nu are nici un MW iar pe francezi (nu cei cu rezindenta in Franta,da?) ii numeri pe degetele de la o mana. Sa intelegem ca nu exista oameni pe acolo care sa aiba habar de vinuri si ca au picat toti examenele de MW?

La ora actuala multi MW (majoritatea celor activi?) lucreaza ca si consultanti, angajati pe diferite proiecte cu onorarii clare pentru care iti sprjina proiectul mai mult sau mai putin neconditionat. Nu zic ca e bine sau ca e rau. Efectiv este realitatea. Si acesta este jocul peste tot in lume. Vrei pe cutare la evenimentul tau? Costa atat…vrei pe cutare care apare in mai multe poze prin publicatiile de specialitate? E alt tarif..si asa mai departe. Pe scurt: e pe bani. Din nou: nu zic ca e rau in sine, e realitatea. Doar etica face diferenta.

Exista in schimb un trend de profesionalizare a calificarii si avem deja un numar consistent de oameni care de profesie sunt MW. Acestia sunt din ce in ce mai prezenti in piata si coroborat cu probleme (recunoscute in parte) de etica cu care unii se confrunta, imping incet incet calificarea respectiva spre comercial.

Asa cum exista si MW care prefer sa se tina departe de “comercial” si care lucreaza in industrie, dar nu freelanceri, ci pur si simplu pe diferite posturi.

Pe scurt: povestea cu MW “e complicata si comporta multe aspecte”. Unul din lucrurile pe care le-am invatat in lumea vinului este omniprezenta complexitatii si necesitatea abordarii unei probleme din toate unghiurile. Nu exista alb si negru, exista un gri in diferite tonuri si depinde unde alegi sa te pozitionezi: la gri-ul mai deschis sau mai spre negru.

Una peste alta, repet, din punctul meu de vedere MW sunt o unealta nu o solutie pentru noi. Oamenii daca sunt platiti vin, se pozeaza, vorbesc frumos de vinurile noastre si apoi pleaca. Fara un proiect coerent impactul international va tinde catre zero. Nu cred ca vreun MW va pomeni vreodata la o cina in Bordeaux: “Ah…dar stiti ce vin dragut am baut in Romania?”

Iar adulatia neconditionata de MW, gen Arsenie Boca, nu este cu nimic mai prejoasa ca pericol decat infierarea calificarii respective pe principiul “avem si noi specialistii nostri”

Eu unul am asa un sentiment de BOR cand ma gandesc la Institutul MW. Si imi vine in minte celebra zicere de pe la noi: “fa ce zice popa, nu ce face popa”. Cam asa e peste tot…

P.S. Inca o data (a mia oara?): si eu dintre un MW, un WSET si un degustator autorizat ADAR as alege cu ochii inchisi MW-ul sa imi explice vinul. Doar ca apoi as deschide ochii. Problemele de mai sus sunt aceleasi indiferent de asocierea/calificarea profesionala. Pledoaria de fata este pentru realism, echilibru si ponderare si nu impotriva MW.
Sa nu facem chipuri cioplite si sa incercam sa intelegem vinul in cheie cat mai personala, dincolo de MW, PR-ul producatorilor, punctele Parker sau alte zgomote din piata. Si atunci poate ca vom fi mai aproape de el…

Trackback URI | Comments RSS