Jul 27 2015
Noile vinuri de autoare de la Domeniul Vladoi
Ce este un vin de autor? Probabil un vin asupra caruia autorul isi pune pecetea si prin care isi transmite filozofia proprie catre consumatorul pasionat. Probabil un instrument de exprimare a stilului si a personalitatii oenologului. Acum si partea aceasta “de autor” se intinde pana acolo unde iti da voie natura. Pentru ca daca anul este unul mai dificil poti fi un autor desavarsit, consacrat, vinul va fi in mod fatidic aflat sub pecetea anului si apoi a “autorului”. Pentru ca la vin, autorul este sub vremuri si nu invers. Cel putin asa este de dorit.
Eu unul nu am crezut niciodata in autorii care tin neaparat sa isi imprime stilul asupra vinului indiferent de an, terroir sau soi. Din punctul meu de vedere nu sunt autori. Marea arta a unui autor de vinuri este sa lase anul, soiul si terroir-ul sa se exprime si sa lucreze prin el. Acesta ar trebui sa fie doar un instrument, un partener tacut care sa acompanieze vinul din vie pana in paharul consumatorului. Si de aici sintagma “vinuri de autor” vine cumva pe planul doi, autorul fiind acolo pentru a-si infrana in primul rand orgoliul si a transmite consumatorului caracteristicile anului, zonei, soiului etc.
Si din motivele enuntate mai sus am fost destul de curios in legatura cu noile vinuri de autor ale Domeniului Vladoi. Autorul (sau autoarea in cazul de fata) este generatia tanara din crama, adica fiica dl Vladoi, Anca Maria. Este interesant si probabil cumva dificil sa se predea stafeta in primii ani de existenta ai unei crame. De obicei acestia sunt cei mai grei, viile sunt tinere, informatii foarte multe nu exista cu privire la terroir, vinurile trebuie impuse pe o piata din ce in ce mai concurentiala, iar cel care preia stafeta isi asuma un risc destul de mare, previzibilitatea fiind extrem de redusa, iar variabilitatea la cote maxime.
Daca adaugam la aceasta si varsta frageda a generatiei tinere, ecuatia se complica enorm. E dificil in Romania sa produci vinuri de autor si cand ai crama si vie cu ani buni in spate. Pur si simplu nu te lasa piata.
Din acest punct de vedere putem spune ca noua generatie de la crama Vladoi s-a achitat cu succes de o sarcina destul de dificila. Aceea de a produce vinuri bune. Cele doua vinuri iesite din mainile tinerei Ancai Maria nu se abat foarte mult de la stilul cramei si sunt indeajuns de proaspete si moderne pentru a-si asigura succesul pe piata. Probabil a preferat varianta “safe”, cu putine variatii si cateva ajustari; calea de dorit in situatia de mai sus dupa parerea mea.
Pana la urma definitia conceptului de vin de autor este total diferita de la consumator la consumator. Pentru unii este doar un nume care se pune pe o eticheta, pentru altii (destul de putini) trebuie sa fie ceva total diferit, personal, care sa reflecte o interpretare speciala a terroir-ului unei zone prin ochii unui vinificator. Iar asta, asa cum spuneam mai sus, este foarte dificil de realizat in Romania.
Din aceasta perspectiva demersul Ancai este unul reusit. Viitorul, pasiunea si perseverenta pot transforma acest punct de inceput in vinuri de autor. Dar probabil va trebui sa ma asteptam. In primul rand dupa vii. Si e bine ca “autorul” (bine, autoarea) va creste impreuna cu ele.
Dupa aceasta introducere cumva complicata, va pot spune ca marti am tras o fuga la Murfatlar alaturi de Ionut de la Vinescu. Mai exact in comuna Siminoc la Domeniul Vladoi. Scopul deplasarii a fost satisfacerea curiozitatii personale cu privire la crama pe care nu o vizitasem niciodata, cat si degustarea noilor vinuri lansate de Anca Maria Vladoi, fiica Dl Ion Vladoi, proprietarul cramei.
Una peste alta, asa cum spuneam mai sus, este destul de devreme pentru predarea stafetei si sunt sigur ca dl Vladoi va veghea multi ani de acum inainte asupra cramei. Pe de alta parte, este un fenomen de dorit. Mult prea des in Romania cei cu experienta se despart greu de business si nu pot face pasul in lateral, pentru a da o sansa tinerei generatii.
Eu unul consider a fi o conjunctura fericita atunci copii impartasesc pasiunile parintilor si acestia la randul lor stiu sa le cultive aceste pasiuni si sa le predea usor, “cheile” domeniului.
Dar haideti sa va povestesc pe scurt si din fuga paharului si despre vinurile degustate:
Ravak Chardonnay 2014 servit primul si afectat de caldura. Se simte prezent pe palatin, nas usor evaziv (temperatura e de vina), dar regulamentar cu mere si pere verzi. Gust usor plat (iar banuiesc gradele Celsius) si cu o usoara nota tonica in final. Acceptabil spre Bun. Probabil ca rece arata mult mai bine.
Pivnita Basarabilor Chardonnay 2013 baricat Corectata rapid problema cu temperatura cu ajutorul unei frapiere cu gheata. Nas cu mar copt, parguit, pere zemoase, ceva tuse exotice si clasicele tuse de lemn din categoria untului (bine asta e si de la malo), vaniliei si aluzii smoky. Pe palatin se prezinta rotunjit, fara colturi si asperitati, echilibrat, cursiv, cu fruct copt si aceleasi aluzii afumate in final. Bun, trebuie sa mai integreze baricul, are potential, sunt curios cum va arata peste un an doi. Si mai curios sunt cine o sa aiba rabdare cu el, deci aviz cramei sa ia masurile necesare si sa pune ceva sticle deoparte.
Sauvignon Blanc Anca Maria 2014 si intram asadar in creatiile autoarei. Vinul i-a iesit surprinzator de bine si de corect. Executat ca la carte, cu nas tipic in aluzii verzi, de flori de soc, ardei verde si fruct copt, usor citric. Gust care imbina fructul zemos, proaspat, cu o aciditate competenta care intra in actiune inca din debut si sustine prospetimea vinului pana la final fara sa iasa in evidenta. Vag reductiv pe final, vinul termina fresh, fructat si racoritor. Un Sauvignon scoala, nu e tocmai o interpretare de autor (ca sa va dau un exemplu autohton pentru mine Vitis Vetus de la Stirbey ar fi), dar e un vin foarte bine facut si asta este un succes in sine la cate licori indoielnice din acest soi exista pe piata authotona de la “autori” mult mai experimentati.
Ravak Sauvignon si Pinot Gris, Pink Stile. Nu e greseala de tipar, asa scrie pe contraeticheta, dar tinand cont ca au fost facute pe ultima suta de metri probabil ca se vor rectifica micile scapari. Inclusiv “i”-ul de la “grepfrut”.
Trecand peste “anii de exceptie” cand Sauvignon-ul se coloreaza in roz datorita unui mic si brusc proces oxidativ aparut accidental in crama (de obicei la imbuteliere sau filtrare) mai ales cand incerci sa faci vinul reductiv, acesta este unul corect, desi cumva insolit. De altfel fenomenul de pinking a mai aparut cu titlu de exceptional si la alte crame de la noi, tot la Sauvignon Blanc (el si Pinot Gris au tendinte de pinking).
In general la cramele mici unde este dificil sa tii in mana tot procesul reductiv si mai apar mici “scapari”. Oricum vinurile nu au o problema in sine, este mai mult o chestie sacaitoare si dificil de explicat pietei (de aici partea cu “anii exceptionali”), ele pastrandu-si caracteristicile organoleptice ale soiului de baza (este afectata doar cromatica).
Fenomenul (asa cum scrie si pe eticheta) este reversibil sau tratabil prin ultrafiltrare, dar costisitor in acest sens. Sau mai ieftin daca tratezi sticlele cu raze ultraviolete (eventual le pui la soare sa vezi daca functioneaza). Uneori insa acestea sunt “rose”-uri mai reusite decat cele clasice aflate pe piata (desi tehnic nu sunt, doar cromatic).
Deci nu va speriati de ele. Pentru fanii rose-urile mai acide, un Sauvignon Blanc pink e un candidat serios. Plus ca suna si frumos: “Doriti un rose din Sauvignon Blanc? “
Cel de fata sufera un pic la capitolul aciditate prin impreunarea cu Pinot Gris, care il dilueaza usor, plus ceva note tonice prezente pe final, dar in rest este un vin ok.
Cabernet Sauvignon Rose 2014 Anca Maria, Ne intoarcem la gama autoarei cu o interpretare reusita (si de data aceasta traditionala) a speciei rose, desi puristii ar putea stramba din nas la restul de zahar mai pronuntat. Dar aciditatea este buna, iar restul de zahar are rostul lui in vinul de fata. Nasul este plin de fructe rosii coapte, de trandafiri si de aluzii de dulceturi. Gustul este cursiv, integrat, restul de zahar netezeste bine asperitatile eventuale, da o nota prietenoasa, iar tusa tonica din final, nederanjanta, imprima prospetime. Deci un rose vioi, care evolueaza corect si este bine calibrat. Bun.
Ravak Rose 2014 este unul din hiturile cramei si de cate ori l-am degustat in trecut a fost o surpriza placuta. Confirma si de data aceasta: nas proaspat, citric, usor mineral si vag reductiv. Gust lejer, fresh, cu aciditate buna care ii sustine notele citrice, usor fructate si cu inflexiuni minerale pe final. Postgust crocant, citric si savuros. Bun spre Foarte Bun, unul din Rose-urile reusite de pe la noi, este pe gustul meu.
Feteasca Neagra Pivnita Basarabilor 2012 nu a fost in tocmai cea mai reusita forma; am prins-o si in toane mai bune in trecut. Nasul dominat de note inchise, de baric, smoky, ciocolata, amaretto, martipan si ceva pruna uscata in fundal. Gustul subtire, fara structura si dominat de tuse amare si picante pe tot parcursul evolutiei si ceva tanini verzi in final. Cum spuneam am degustat-o si in ipostaze mai favorabile, dar vinul este un organism viu si evolueaza. Sunt curios sa o mai vad in viitor.
Cam acestea au vinurile incercate marti la crama.
Pe scurt, la Domeniul familiei Vladoi viitorul suna, miroase si are gust bun. In plus necesitatea aparitiei si dezvoltarii micilor producatori mai ales pe DOC-uri dominate de giganti gen Murfatlar consider ca este vitala pentru viitorul vinului romanesc.
De asemenea, este de laudat ca, in paralel cu dificultatile inerente de care se lovesc micii producatori de vin de la noi, se incearca predarea stafetei si implicarea tinerei (viitoarei) generatii. Si e si mai de laudat cand tanara generatie are aplecare, este interesata si atrasa de domeniu. Una peste alta, ca sa folosesc un citat celebru, timpul ne va arata cum se vor desavarsi vinurile si autoarea.
Eu unul la ora actuala sunt optimist. Si nu este un optimism fara sustinere, cele doua vinuri de mai sus sunt argumente suficiente in acest sens.
