Sunt putine pagini despre vinurile vechi care se pot scrie in istoria vinului romanesc. Pagini care sa fie si sustinute cu mostre lichide concrete. Si asta nu din vina celor care scriu (Slava Domnului noi ne-am facut datoria) ci mai degraba din vina celor care ar trebui sa vina cu materialul didactic.Respectiv cu vinul…

 

Si nu cu orice vin, ci cu cele mai vechi, cu un minim de 10 ani la bord. Zece ani care oricum in cronologia generala a lumii vinului, e o bataie de aripa de fluture. Dar la noi e mai greu cu vinurile vechi, stim sau am auzit cu totii despre greaua mostenire de dinainte, etc…etc…

Numeri pe degetele de la o mana producatorii care pot pune pe masa vinuri mai vechi de 10 ani. De fapt care au curajul. Ca asa or mai fi ceva posirci prin depozite tocmai bune de vopsit gardurile in nuante maroniu-caramizii. Asa cum nu contest ca si prin recoltele din 1970 toamna e posibil sa se fi strecurat cu titlu de exceptie exemplare care au trecut testul timpului. Dar acelea sunt exceptii…

 

Eu unul am baut in mod consistent, in mai multe ocazii, vinuri de acest gen doar de la trei producatori autohtoni: Vinarte, SERVE si Stirbey. Plus Davino pentru recolte mai noi si Balla Geza, punctual. Adica vinuri seci, facute cum trebuie si care au evoluat corespunzator.

In rest toata lumea face premium de vreo cativa ani, dar sta cam prost cu rabdarea si cu nervii si se supara cand piata nu le confirma (aplauda) realizarile. Asa cum spuneam si aici, doar timpul (si implicit verticala) poate sa confirme capacitatea unui producator de a face vinuri deosebite. Asa cum cru-urile din Burgundy nu s-au ales in 5 ani cu vii nou replantate, nici cramele de calitate nu ies in evidenta dupa 2-3 recolte „imbogatite” cu drojdii selectionate si cu baricuri cumparate pe fonduri europene si reutilizate ulterior pana la epuizare.

 

In schimb, o chestiune caracteristica noua romanilor este de a injura vechinul care are si care face. Este solutia simpla a celui neputiincios sau fara rabdare care crede ca poate iesi in fata trangandu-l si pe vecinul la fund.

Astfel in ultimii ani, pe masura ce conditiile din piata s-au inasprit si lumea incepe sa dea din colt in colt cu paletii de vinuri premium ramasi nevanduti prin crama, au crescut si injuriile, acuzele, vorbele pe la colturi. In dulcele stil romanesc de “sa moara si capra vecinului” unii si-au facut un scop in viata in a critica vinurile celor mai bine cotati in speranta idioata ca ale lor vor parea mai bune daca vor cobori nivelul general al pietei sau pur si simplu din frustare sau lipsa de viziune.

 

Si asa ne trezim cu o liota de mahalagii, “profesionisti” si amatori care, simtindu-se nebagati in seama sau din alte motive mai pecuniare, arunca cu laturi din toate unghiurile posibile si imposibile in cei cativa producatori “cu traditie” de pe la noi.
Atitudine aprobata si pe alocuri incurajata de oamenii din “industrie” atunci cand le convine directia tirului. Oameni la care, teoretic, ai avea asteptari si pretentii sa inteleaga si sa ia exemplu, dar care se dedau la derapaje de caracter cu orice ocazie care le iese in cale. Ca asa e in tenis…si in vinul romanesc.

Rezulta in mod invariabil o imagine de mahala in care toata lumea injura, „lucreaza” si cotonogeste pe toata lumea, pe unde prinde. Un fel de „d’ale carnavalului”, in pur spirit romanesc.

 

Dar sa trecem la subiect. Cu introducerea de mai sus sper sa fi adormit vigilenta „criticii criticii de vin” de pe la noi. Critica de forma, asezare in pagina, lungime, fonturi, culori, semantica, interpretari, liniute, virgule, etc. Ca atunci cand se ajunge la continut si idei se termina brusc argumentele … in fine.

 

Saptamana trecuta am avut ocazia sa incerc cateva vinuri romanesti cu mai mult de un deceniu la bord de la Stirbey. Ocazie rara pe la noi cum spuneam mai sus si de aceea am tinut neaparat sa nu o ratez.

Destul de des se nasc adevarate polimici sterpe si fade cand vine vorba de potentialul de invechire al vinurilor romanesti si mai ales al celor provenite din soiuri romanesti. Motivul pentru care batem apa in piua si ne dam aiurea cu presupusul este ca rar intalnim vinuri autohtone ”vechi”, iar discutiile se poarta pe presupusuri si presupuneri. Asa ca orice ocazie de a ma edifica asupra subiectului este nepretuita.
 

Asadar, degustare vinuri de Dragasani de la Stirbey. Sustinta de Oliver Bauer, partea de ambianta si gastronomica asigurata de Tasting Room (la cote maxime ca intotdeauna). Asadar am incercat asa:

 

Cramposie 2003 Nas cu tuse evoluate,de coji de citrice, potpourri care a aduce a impresii de Riesling vechi. Evolutie pe palatin liniara, aciditate surprinzator de buna, inca la post, corp mediu, aluzii de citrice, usor tonic pe final. Excelent de baut acum, „in viata” si bine mersi tinand cont ca este prima Cramposie vinificata in sec pe la noi dupa Revolutie. Practic de la ea a pornit toata nebunia si tot la ea se intorc si „laturile” aruncate de cei care mai au nevoie de ceva timp ca sa scoata exemplare competente…

Cramposie 2009 Nas complex, cu note de drojdii fine, in stil Champagne si impresii verzi, de marar si ierburi uscate care parca emuleaza baricul (care nu a fost folosit) Palatinul confirma complexitatea vinului, reluand tusele din nas alaturi de o aciditate vibranta,kinetica. Vinul are o energie proprie si pare strans ca un arc, gata sa explodeze. Final usor cald si cu cremozitate interesanta. Este cea mai serioasa Cramposie de la Stirbey cu care m-am intalnit pana acum. Tinand cont de soi impresioneaza prin seriozitate si structura. Unul dintre vinurile serii pentru mine.

 

  

 

Feteasca Regala 2003 Nas fin, evoluat, in note de fruct supracopt, uscat, cu impresii „nutty” si de caramel, dulceag usor vanilat. Gust rotunjit, umple palatinul, evolutie prezenta, liniara, cu aciditate inca la post si usor calda pe final.

Feteasca Regala 2009 Aici registrul se schimba, nasul este complex, cu fruct copt, usor exotic si in nuante citrice, ripe si cu aluzii de drojdii fine. Ca un Chardonnay bun. Aciditate buna, care strange palatinul inca din debut alaturi de o buna concentrare de fruct, care ii confera suculenta. Vinul este „strans”, tensionat, cu structura si potenial de evolutie redutabil in fata. Postgust proaspat, citric si in note de fruct copt. Vinul este in stil „all inclusive”, are de toate in exact cantitatile potrivite si la timpul potrivit.

  

 

Sauvignon Blanc Vitis Vetus 2006 Cu siguranta un soc pentru multi dintre cei prezenti si pentru mine de asemenea.Un nas in care impresiile verzi de ardei si iarba proaspat cosita domina copios si care refuza sa se deschida decat dupa minute intregi de invartit in pahar lasand loc tonurilor de fruct exotic copt, fara urma de evolutie. Palatul are o structura de aciditate ireala, este strans, grippy cu o coloana de aciditate ferma si impresionanta invelita in straturi catifelate de fruct copt, zemos. Final crocant, mineral si un postgust interminabil. Un vin impresionant, care pare tocmai bun de lansat pe piata. Unul din vinurile serii pentru mine si unul dintre cele mai bune Sauvignon-uri pe care le-am baut, nu numai de la noi.

Sauvignon Blanc Vitis Vetus 2009 Nas mai asezat si echilibrat, multidimensional decat varianta 2006, tipic, cu tuse mineral-citrice, de ardezie si piatra de rau, alaturi de nuante de fruct copt dulce si flori de soc. Gustul este echilibrat, abordabil, usor liniar, cu toate componentele integrate si perfect de baut acum. Structura exista, dar este pusa in umbra de fratele mai mare degustat anterior.

 

 

Feteasca Neagra 2006 Vinificata in stil Pinot Noir din struguri cumparati de pe viile vechi de 40 de ani de la Vanju Mare ale fostei Vinterra. Superba! Cel mai complex si elegant nas de Feteasca Neagra intalnit pana acum (bine a doua oara ca am mai vazut-o o data). Fruct rosu si negru expresiv, elegant, alaturi de tuse de inceput de evolutie si aluzii condimentate. Aerat se deschide in nuante de martipan, caramel si fruct confiat. Superb! Gust diafan, cu o evolutie fina si eleganta, perfect echilibrata. Nuante de fruct rosu usor dulce, alaturi de note spicy. Structura de tanini cremoasa, care imbraca palatinul plus un postgust interminabil. Este Feteasca Neagra de care m-am indragostit la crama acum 2 ani si care mi-a ramas intiparit in minte. Inca o data: Superba!

Feteasca Neagra 2008 Nas mai prezent, asezat, cu mult fruct copt, negru, stafidit, clasicele prune uscate/afumate si nuante de violete si grafit, in tente bordoleze. Gust rotund, corp prezent, catifelat, cu fruct concentrat, dar cu un echilibru foarte bun. Tanini rotunzi pe final, usor tonic si cald. Mult mai extractiv si prezent decat varianta 2006, dar un vin echilibrat si bine facut cu potential de evolutie in fata.

 

 

Novac 2004 Este primul Novac vinificat varietal la Stirbey, dintr-o productie foarte mica la hectar si fara lemn nou. Nas evolutiv, initial inchis, mineral cu grafit, mina de creion, violete si impresii de ciuperci si forest floor. Sub ele se simte fructul concentrat, strans, care iese incet la iveala o data cu aerarea. Gust catifelat, plin, prezent, cumva suprinzator pentru stilul cu care ne-a obisnuit Stirbey.  Fructul stafidit prezent este insotit inca din debut de o structura de tanini redutabila, care da impresia unui vin serios si extractiv. Postgust lung, in aluzii de fruct stafidit si forest floor. Suprinzator ca stil, reusit, dar in alta maniera decat cea cu care suntem obisnuiti. Este un Novac concentrat, ripe, plush; personal prefer stilistica mai lejera de acum.

Novac 2009 Aici se revine la stilul consacrat. Nasul este un pic ciudat, inchis in debut, cu impresii de carne maturata, sange, fruct supracopt si ciuperci. Gustativ este lejer, abordabil, cu aciditatea in prim plan, cu fruct rosu si mineralitate evidenta. Cum va spuneam in stilul Novac „clasic”, vinul este de baut acum, dar are inca potential de evolutie.

 

 

Negru de Dragasani 2004 Pentru mine a fost unul din socurile serii. Un vin care pare facut acum 2-3 ani si foarte greu de diferentiat de fratele sau mai tanar. Pe langa cel din 2009 pareau doua vinuri tinere, care abia s-au asezat in sticla si sunt tocmai bune de baut. Nas cu mult fruct copt proaspat, usor confiat, cu aluzii de scortisoara, vanilie si dulceturi plus o dimensiune florala, aromata, de tuberoze. Gust prezent, catifelat, plin, concentrat cu mult fruct paradoxal suculent (?!?!) foarte baubil si ireal de proaspat. Evolutie in stilul clasic al unui Negru, pare ca timpul a stat in loc pentru el, vinul se prezinta ca unul cu 2-3 ani la bord. Am ramas puzzled…cum naiba? E cu siguranta cel mai fresh vin romanesc cu atatia ani la bord pe care il beau.

Negru de Dragasani 2009 Nas paradoxal mai matur decat fratele din 2004, in aceleasi coordonate generale plus tente de forest floor, ciuperci si pielarie in plus. Gustul este clasic, plin, „pufos”, cu tanini redusi si prezenta suculenta pe palatin, fara mari diferente fata de colegul mai in varsta.

 

 

Cuvee 2003, un asamblaj de Novac cu Negru de Dragasani, unul dintre primele vinuri ale lui Oliver Bauer in Romania. Un vin care afiseaza pe spate un nivel al alcoolul de 16% ireal de bine ascuns, cu un nas complex, concentrat, in stil Amarone, cu fruct copt, matur, liquorice, dar bine definit si incadrat de note savory, de ierburi uscate.

Gust surprinzator, precis, cu un fruct copt clar, pur si tanini prezenti, fermi, surprinzatori care induc o senzatie de structura asociata cu note de fruct proaspat uluitoare pentru un vin de 12 ani. Final cu tanini prezenti, inca tineri, care strang gura si cu un postgust interminabil si evolutiv, dominat de fruct proaspat, suculent care vireaza spre note confiate si uscate.

Un vin Excelent, care s-a pastrat si a evoluat uluitor pentru un asamblaj de doua soiuri romanesti facute de un vinificator aflat la primul contact cu via si cu soiurile. Si care are un potential la fel de uluitor de evolutie de acum incolo. Unul dintre cele mai bune vinuri romanesti „vechi” pe care le-am baut. Daca nu cel mai bun…

 

Una peste alta desi sunt genul de om care se impresioneaza rar si controlat, seara respectiva mi-a dat multe motive „lichide” pentru a fi impresionat.
Ca sa recapitulez cateva highlight-uri: Cramposia 2003 pentru cum s-a mentinut (si 2009 pentru cum arata), Feteasca Neagra 2006 pentru cum a evoluat, Negru de Dragasani 2004 pentru senzatia neverosimila de tinerete si proaspetime si Cuvee-ul 2003 pentru cum se prezinta un asamblaj de soiuri romanesti dupa atata timp.
Vinuri vechi romanesti mai bausem, dar rar atat de vioaie si expresive pentru varsta de pe etichete. Practic majoritatea celor vechi parea vinuri cu maxim 3-4 ani la bord, aflate la inceputul evolutiei.

 

Pe scurt, ca si concluzie: Da, vinurile romanesti au potential de invechire redutabil. Si da, soiurile indigene pot da vinuri „de garde”.

Trebuie insa, asa cum spuneam si de curand, sa fie cineva care sa aiba rabdare cu ele si sa caute sa le inteleaga si sa le trateze cu atentie, respect si rabdare.
Si nu ca pe vinuri de volum, care trebuie „machiate” si cat mai repede impinse pe gatul consumatorilor din considerente de „sales, margins, profit and turnover” …

 

P.S. (19.05.2015): La cererea publicului revin mai jos cu lista de vinoteca de la Stirbey. Care nu e vreun secret national si fiind disponibila la crama si la un mail distanta de orice consumator…:D
 

 

Tags: Cramposie, Feteasca Neagra, Negru de Dragasani, Novac, Oliver Bauer, Stirbey, Vin Vechi, Vitis Vetus

Trackback URI | Comments RSS