May 07 2015

PAMFLET Din ciclul “cascadorii rasului”: Cotnari anunta investitii importante!

Published by at 9:37 AM under Diverse

Pe scurt, ca mi-a stat mintea in loc cand am citit stirea.

  

De la producatorul „vinului de aur”, al vinului venit cu parasuta, al vinului promovat cu Guta si al Cognac-ului autohton (la anul calculez ca ar trebui sa apara VSOP-ul si ulterior probabil si ceva Champagne) avem o veste importanta: Cotnari vrea sa cumpere marca Steaua. Adevarul e ca sunt cam din acelasi film.

 

Pana la urma, daca la vin stam excelent, calitate pe toata linia; imaginea este superba, am bagat Sauternes-ul in faliment, se bat francezii pe el si nu mai avem ce face cu banii, hai sa cumparam si o sigla de club de fotbal. Ca e patrimoniui national. Si apoi luam „vinul Stelei” de la machedonii de la Ostrovit, ii punem sigla proaspat cumparata si il scoatem noi. Moldovenii de la Cotnari.

E limpede ca aerul intr-o zi geroasa de iarna care e superba idee de marketing „cu bataie lunga” a celor de la Cotnari. E din aceeasi poza cu Guta, Morosanu, Cornelia si Lupu Rednic, etc. Publicul vizat clar este cam acelasi. Probabil pe teava vin Rapid, Dinamo si Mihaela Radulescu (brand-ul zic)…ca tot e de-a locului.

  Cotnari Steaua

  

Una peste alta, daca vor castiga marca ma astept sa ii convoace Jiji la un „Colocviu la Pipera”. Cupaj de injuraturi cu blesteme, afuriseli, rapiri si amenintari. Ca stim cu totii cum trateaza el personal cu hotii care se dau la avutul lui.

Deja pot sa le sugerez celor de la Cotnari textul de pe contra-eticheta sticlei, sa fie in ton cu actualele creatii: „Banchetul sta sa inceapa in Pipera. Pagubitul coboara insotit de jumatate din galerie. Luminile s-au stins si ciobanul proaspat iesit din puscarie si insetat de lupta pregateste ranga sa isi repare orgoliul ranit. Glasul sau provoaca rumoare printre razesii podgoreni. Toti vor sa se roiasca…”

  

Pot deja sa scriu si notele de degustare ale viitoarei creatii:

Aspect negru, tenebros, rosiatic in obraji,cu tente vinete in borduri, pe la urechi. Straluciri aurii pe la extremitati si la gat, picioare ferme, evidente.

Nas de tamaie amestecata cu fum de tigara, evidente tuse de Brett, note lactice si de carne maturata.

Gust: Atac rapid, corpolenta maxima, evolutie integrata si impetuoasa care iti umple gura cu mult fruct carnos si tente de sange. Aciditate vioaie si note de cas proaspat de oaie. Final cu tanini sustinuti, puternici, fermi, agresivi, care usuca brusc gura. Postgust lung, cu minim o luna de spitalizare si sechele psihice.”

  

Si ca sa vezi ghinionul si soarta (ca sa nu zic ca a fost mana Domnului): toata tarasenia cu marca  a pornit tot de la o pardalnica sticla de vin. Si noi care ne lamentam ca sectorul viti-vinicol e varza si nu conteaza in tara asta…”Ashea sheva”….

   

P.S. Totusi sa ne bucuram ca o companie din domeniul vinului liciteaza pentru marca Steaua. Se putea si mai rau: vreo firma de pompe funebre (cum ar fi sunat „La Steaua” postat printre cosciuge?)…sau chiar BOR. Ca sa identifice mirenii in mod clar steaua din povestea celor trei magi…

  

No responses yet

Trackback URI | Comments RSS

Leave a Reply