Mar 14 2015
Prowein 2015! Sau cum au reusit nemtii sa dezbine involuntar industria vitivinicola autohtona…
De fapt gresesc, titlul este incorect si cu tente de tabloid (nici nu prea aveau ce sa dezbine). Dar ascunde un adevar dureros: nu nemtii au reusit, ci autoritatile statului roman. Dar sa ma explic.
De maine plec la Prowein. Si de abia astept. Nu cred ca este un eveniment mai potrivit la nivel mondial sa iei pulsul industriei vitivinicol mondiale. Pentru mine va fi o calatorie de placere: degustari, masterclass-uri, etc.
Pentru o parte din expozantii nostri va fi probabil la fel ca de obicei. Daca nu stiti care e obiceiul puteti afla din postarile mele de anii trecuti (aici sau aici). Anul acesta insa am o veste buna: nu mai avem standul la etaj. Pentru ca nu mai exista etaj. Prowein s-a mutat in alte sali, rezultand un spatiu expozitional mai mare si desfiintarea „etajului”. Asa ca printr-o conjunctura favorabila, ca de atatea ori in istoria neamului roman, „am aterizat” in sfarsit la parter.
Doar ca aterizarea e un fel de „hard landing”, standul Romaniei fiind undeva intr-un colt de sala, peste drum de toalete. Este una dintre cele doua sali care figureaza pe harta ca fiind ale Italiei, cu un spatiu in colt, delimitat pentru “restul Europei”. Iar noi suntem cumva “restul restului” conform pozitionarii “strategice”.
Bineinteles ca organizarea a fost la fel de dezastru ca in anii trecuti: adica stand ingropit peste noapte, licitatie organizata la pastele cailor, plata standului pe ultima suta de metri cu pericol de neparticipare si tot tacamul. Adevarul e ca numai de standul Romaniei de la Prowein nu ii arde Ministrului Economiei. Si ce naiba cauta vinul la Ministerul Economiei? Ca acolo e “incurajarea exporturilor”? Mai degraba e ingroparea exporturilor in cazul de fata. In fine…asa e la noi…
Spre deosebire de alti ani avem insa o speranta: o parte din producatorii romani s-au trezit la crunta realitate (aceea ca daca stau dupa stat o sa isi bata joc si de bruma de notorietate castigata pe pietele externe) si s-au organizat separat, cu stand si tot tacamul. Din cate imi dau seama sunt SERVE, Davino, Vinarte, Avincis, Aurelia Visinescu, Balla Geza, Oprisor, Liliac si Petrovaselo. Adica unii din grei industriei autohtone. Greii la calitate, nu la cantitate. Au facut o asociatie (Estika Wines – denumirea si logo-ul sunt discutabile, dar inceputurile sunt mai grele), au facut un site (care saptamana trecuta nu functiona, dar acum vad ca merge) si si-au luat stand separat. Bravo lor…ma bucur ca intr-un final au realizat ca trebuie sa mearga pe propriile picioare si ca la noi sa mergi “moca” cu statul e adeseori mai costisitor decat pe banii tai.
Exista apoi altii care si-au luat stand de unii singuri. Adica Recas. Mi se pare iar la fel de normal. La cat de mari sunt Recas drama lor este ca, teoretic, trebuie sa colaboreze cu ceilalti actori importanti din piata vinului de la noi. Cu care de fapt nu se poate colabora. E greu sa ii aduni in aceeasi camera dapoi sa si colaboreze. Asa ca Recas au parasit “cuibul” de tot si zboara “solo”. Si iar bine au facut. Stand separat mai au cei de la Domeniile Blaga din Dealu Mare. Pentru mine este o enigma de ce si cum s-au gandit sa isi ia stand separat. Presupun ca a fost un efort financiar destul de mare.
In concluzie, se pare ca dupa experientele dureroase din anii trecuti, producatorii nostri s-au trezit din pumni si au apucat care pe unde a apucat, fugind de organizarile „oficiale” care de fiecare data i-au pus in situatii jenante si ingrate. E un inceput…e bine ca lumea si-a dat seama ca la noi nu poti astepta nimic bun de la stat. Decat incompetenta, licitatii cu dedicatie si organizari dezastruoase care te tin cu sufletul la gura pana in ultimul minut si nu stii daca participi sau nu.
Urmatorul pas ar fi sa ii vad uniti intr-o asociatie care sa actioneze unitar si sa nu mai astepte la altii sau la stat. Ce avem acum clar nu functioneaza…uitati-va doar la site-ul APEV cum arata si cum la sectiunea „publicatii” cele mai noi sunt din 2003-2004.
Asadar, pusi in fata unei organizari riguroase si a unui sistem nemtesc care functioneaza implacabil si nu tolereaza „susele” sanctionand incompetenta de tip balcanic (da, am stat doi ani la etaj si acum suntem „la colt” peste drum de toalete) se pare ca solutia a fost pana la urma din categoria „dezbinarea face puterea”. Si in mod paradoxal cred ca va functiona…in spiritul „reverse psychology” atat de specific etosului romanesc. Chiar sunt curios cum vor evolua lucrurile in timp…
In rest astept cu nerabdare cele trei zile de Prowein…o sa va tin la curent de la fata locului.
P.S. Bineinteles ca fratii de peste Prut s-au organizat (iar) mult mai bine si o sa aflam din cateva masterclass-uri (noi clar ca nu avem niciunul) informatii interesante despre vinurile din Republica Moldova. Si cum Feteasca Alba, Neagra si Regala (care anul trecut nu era „in program”) sunt soiuri autohtone spatiului de peste Prut. Totul prezentat de Christy Canterbury MW ca sa fie totul cat mai credibil. Ca asa e in tenis (vin)…
Hai…cu putin efort poate ingropim si noi ceva la anul…pana nu e prea tarziu.
P.S. 2: Sa nu uitati de degustarea de vineri (mai multe date aici la finalul postarii), mai sunt cateva locuri. Revin cu ultimele detalii cand…revin…:)
Salut Dan!
Domeniile Blaga? sper sa nu mearga cu ce Merlot ul din Mega Image….
[Raspunde]
Dan Micuda Reply:
March 14th, 2015 at 3:12 PM
@ionut, si eu am fost surprins (tinand cont si de vinuri) ca participa….mai ales sa vad ca au stand separat.
[Raspunde]
Cristian. E. Reply:
March 15th, 2015 at 9:06 AM
@ionut,
Legat de Domeniile Blaga au doua vinuri rosii bune, dar sunt doar de horeca:Merlot de Fintesti si Cabernetul…Cel din mega image este de retail. Oricum initial costa 36 de lei si acum este 15, face banii.
Nu-mi place denumirea de Estikawines….Lumea habar nu are ca e vorba de romania acolo ci crede ca e toata europa de est in frunte cu albania, bosnia si rep moldova. Ar trebui sa ne debarasam de denumirea asta de estici ce in conceptia occidentalului este asemanat cu saracie, ieftineala si calitate proasta.
Moldovenii stiu sa fac ce stiu ei mai bine, adica sa copieze..si uite asa in cativa ani soiul feteasca neagra si alba vor fui cu desavarsire “moldovenesti” in perceptia occidentalului si romania va fi doar de rasul curcilor.
[Raspunde]
ionut Reply:
March 16th, 2015 at 7:36 AM
@Cristian. E.,
Multumesc pentru info. Pe cel de retail l-am cumparat de 2 ori cu cca 20 de lei, din perspectiva mea nu face nici 2 lei, pt ca nu s-a putut bea-miros de doaga, depuneri deranjante….
[Raspunde]
Cristian. E. Reply:
March 16th, 2015 at 8:27 AM
@ionut,
Probabil s-a oxidat, e din 2010…eu l-am baut la vremea lui si era bun, apoi s-a nasolit. Din cate stiu vinurile lor au fost facute de liviu grigorica.
[Raspunde]
Personal nu cred ca statul ar trebui sa se ocupe de targuri de vin asa ca e bine ca se organizeaza producatorii … Poate intrun an doi se organizeaza mai bine si ministerul renunta de tot.
[Raspunde]
Dan Micuda Reply:
March 14th, 2015 at 3:06 PM
@Radu Ionescu, din pacate pe peste tot in lume greul promovarii imaginii de tara in materie de vin este si trebuie sa fie dus de catre stat.
E foarte dificil si costisitor ca industria sa suporte si imaginea de tara si promovarea proprie…
[Raspunde]
Tocmai mi-a atras atentia un prieten, ca pe siteul Estika Wines, la about Romanian wines primele 3 linkuri sunt scrierile lui Jancis si Nick dupa Salonul ROVINHUD 2014. 🙂
[Raspunde]
Estika Wines mi se pare un mare fail! Le era rusine sa scrie mare – Wines of Romania ?
[Raspunde]
Dan Reply:
March 18th, 2015 at 7:11 PM
@Bogdan, Nu cred ca au dreptul sa scrie fiind doar o asciere de conjunctura nu pot vorbi in numele pietei. si oricum denumirea cred ca e luata deja.
La stand era scris mare Romania…si standul arata mult mai bine decat cel facut de autoritatile noastre.
[Raspunde]
Ideal ar fi ca statul sa sustina producatorii proprii…ideal. Nu este cazul Romaniei pt ca stim exact cat de competenti sunt ministrii nostri. Asa ca producatorii nu ar trebui sa se bazeze pe asta. Nu pot sa nu observ faptul ca fratii de peste Prut se misca mult mai bine decat noi, peste hotare cat si in Romania, si intrebarea mea este: oare se implica atat de mult statul moldovean in promovarea vinurilor proprii si ministrii sai sunt asa de competenti sau moldovenii (in special Purcari) au niste oameni/investitori care stiu cu ce se mananca tot ceea ce presupune aceasta industrie?
[Raspunde]