Vineri dupa-amiaza am participat la o degustare de vinuri Alira la restaurantul Casa Sattler din Pitesti. Mai multe despre istoria locului puteti citi aici.

In schimb istoria mea cu producatorul in cauza este una cel putin zbuciumata, pornind de la episodul cu retragerea Lauri Cuvee Aliman din Lidl pana la Salonul ROVINHUD de la Timisoara unde dupa trei incercari de Feteasca Neagra Grand Vin 2011 tot nu m-am declarant fan. Intre timp la ei s-au produs ceva schimbari de personal si comunicare, vineri reusind impreuna cu Marian Ivanescu si Alexandra Hash sa imi elucidez o parte din nebuloasele legate de vinurile Alira. Degustarea a fost condusa de Alexandra care s-a descurcat foarte bine tinand cont ca era la prima prezentare pentru Alira din cate am inteles. Si acum despre vinuri…

In primul rand stilul over(over) riped al acestora este unul cautat si asumat. Adica asa vrea Marc Dworkin (oenologul lor) sa arate vinurile si asa vor sa se pozitioneze (diferentieze) de restul pietei. Zic over(over)riped pentru ca vinurile lor sunt atat de supracoapte (bine de fapt strugurii) incat ar face un Shiraz de Lume Noua sa para un Beaujolais si s-ar putea incadra cu usurinta olfactiv la categoria Porto&Sherry.

Pana la urma tinand cont de viile tinere, de zona calda, de faptul ca nu au inca o crama lor (am inteles ca asta se va rezolva prin preluarea unor facilitati de productie de la Medgidia pe care sa le foloseasca exclusiv) si ca ei isi doresc vinuri extractive, pot sa vad logica stilului respectiv. Dar pe viitor, pe masura ce plantatiile inainteaza in varsta si au cu ce lucra, eu unul mi-as dori sa incerce si o abordare mai light-handed. Stilul este cumva sigur si zona il permite (chiar incurajeaza), dar devine obositor dupa 2-3 pahare si in plus sterge cu buretele mare parte din identitatea strugurelui ca sa nu mai vorbesc de terroir, zona sau alte „fineturi”.

In fine, sa trecem la vinuri:

Am inceput cu un Alira Rose 2013, un vin din cu totul alt film decat restul portofoliului lor si probabil ca mi s-a parut cu atat mai bun in antiteza cu restul vinurilor. Cert este ca vinificarea in stil Provence (din ce am auzit cu know-how de la Marc Perrin  de la Chateau de Beaucastel care face si rose-ul Angelinei Jolie si a lui Brad Pitt) a produs unul dintre cele mai baubile si competente rose-uri de pe piata autohtona.

Pentru un Rose din 2013 este peste multe exemplare autohtone din 2014. Culoare de foaie de ceapa spre tente de cupru, rar intalnita pe la noi. Nas retinut, mineral, lejer, elegant, cu tuse citrice de gref rosu si adieri florale si de fruct rosu, proaspete, expresive. Gustul urmeaza linia olfactiva, initial usor dulceag, dar apoi cu o aciditate vioaie care imprima o lejeritate si prospetime ireale pentru un rose romanesc. Si de la Alira…;)Final cu tonuri minerale si un postgust proaspat, citric, racoritor. Foarte Bun.

Eu unul nu am incercat Rose romanesc mai apropiat stilistic de un Provence, iar vinul, repet, arata foarte bine pentru un rose din 2013. De altfel dupa parerea mea isi merita cei 40 de lei ceruti pe el. RPC Bun.

Daca ar fi dupa mine in loc sa fac atatea declinari rosii supra-gemoase as face stilul acesta de Rose in cantitati mari si l-as promova la vara. Bine poate as schimba si eticheta aurie care nu da bine cromatic cu un Rose si as pune una mai vioaie si simpla. In fine, a fost o surpriza foarte placuta cand l-am incercat prima data la Timisoara, a ramas la fel si acum.

Cele doua Rose-uri antagonice din portofoliu…

Si acum rosiile (au doar plantatii cu soiuri rosii, deci nu au vinuri albe in portofoliu;chestie cumva normala pentru zona in care se afla, mult mai favorabila soiurilor rosii).

Alira Tribun 2011 (CS+M+FN) Nas supracopt, cu fruct stafidit, curmale, smochine care imi aduce aminte de un Porto sau un Sherry Nectar PX plus usoare izuri de conserva (pe care de altfel le au toate vinurile daca nu le lasati un pic sa se aereze). Gustativ cu corpolenta medie, rotund neagresiv, cu fruct rosu si negru gemos, baubil vag taninos pe final, dar oricum ascunsi sub fruct. Postgust scurt, cu fruct copt, gemos. Un vin direct, generic, entry-level, in stilul cramei.

Alira Merlot 2010 Nas in aceleasi declinari olfactive de Port (are in plus fata de cel de mai sus tuse de lichior de ciocolata, amaretto, usor izuri de alcool). De culoare nu va mai spun la fiecare, dar toate sunt opace, concentrate si cu evidente tente brune, de vin evoluat. Gustativ este rotund, neagresiv, glicerinos, umple gura cu un fruct supracopt dulceag, in stil magiun de prune afumat. Tanini mai evidenti pe final decat anteriorul, dar in planul doi fata de fructul copt care domina palatinul. Postgust mediu cu aceleasi note gemoase si de ciocolata neagra.

Alira Cabernet Sauvignon 2010 Nasul pe langa notele mentionate mai sus, aduce o impresie de piper negru, ciocolata, vanilie si caramel ars. Oricum este mai integrat si mai complex decat al Merlot-ului, dar are si o nota mai pronuntata de conserva la prima deschiere, daca nu este aerat. Gustativ aciditatea este peste cea a Merlot-ului de mai sus (deh soiul), fapt care ii imprima un caracter mai vioi, evolutia fiind in aceleasi tente supracoapte. Tanini prezenti pe final, cu o idee de structura care parca incearca sa faca fata fructului gemos. Am mai vazut pe afara CS-uri supracoapte (din California si Chile in general) si probabil de aceea cel de fata mi s-a parut mai usor de inteles. In plus soiul, prin natura lui, a rezistat mult mai bine tratamentului extrem la care a fost supus.

Feteasca Neagra Grand Vin 2011

Nas initial inchis si cu aceelasi izuri de conserva care m-au facut sa il declar de nebaut in degustarea de la Zexe. Daca este insa aerat (minim o ora) nota dominanta dispare si lasa loc prunelor uscate, magiunurilor usor arse, scazute si notelor de caramel si ciocolata. Din ce am inteles a fost maturat in baricuri folosite, cumparate de la Chateau Margaux. Bine, fructul supracopt nu prea lasa baricul sa se exprime foarte mult. Gustativ este echilibrat, rotund, cremos, cu aciditate buna care echilibreaza senzatia de prune uscate, de magiun. Tanini redusi, usor asprii, uscati pe final alaturi de note calde vag alcolizate. Postgust mediu spre lung initial in clasicele note de gemuri care apoi evolueaza spre tuse lactice si de coaja de paine. Un vin echilibrat, neagresiv, usor fara structura, care necesita aerare. Diferenta de calitatea fara de gama Alira este evidenta, dar stilul cramei este usor recognoscibil si aici.

Separat am incercat acasa o sticla primita din partea producatorului la finalul degustarii:

Alira Lauri Cuvee Rosa 2013 Un rose diametral opus celui anterior, atat din punct de vedere stilistic (incadrandu-se in filozofia extractiva a vinurilor rosii de mai sus) cat si al prezentarii. In primul rand culoarea poate figura la capitolul Pinot-uri mai necoapte, fiind in tente de cireasa coapta sau miez pepene verde. Olfactiv se simt fructele supracoapte si aici, in special cele rosii, cu capsuni, fragi si ceva zmeura. Plus dulceata de trandafiri. Un usor iz reductiv in fundal, dar per ansamblu un nas clasic de rose extractiv, dulceag incarcat, dar fata nota de acetona deranjanta specifica multor exemplare de pe la noi. Gustativ nu este atat de greu pe cat as fi anticipat, restul de zahar se simte initial, dar aciditatea reuseste cumva sa nu il faca obositor. Aceleasi fructe coapte in nuante de dulceturi defileaza si pe palatin, final corect, usor tonic si citric, vag taninos. Postgust in tuse de dulceturi de fructe.

Una peste alta, nota comuna de fruct supracopt, stafidit, confiat, gemos (si cand zic gemos e partea „fresh” a descriptorilor) asociata unor aciditati reduse si unor corpolente redutabile care umplu palatinul este cumva obositoare si redundanta. In universul meu sunt atat de supracoapte incat cocheteaza cu “flawed”, desi tehnic nu au nici un defect. Dar nu pot sa nu mentionez ca de multe ori in degustari vinurile lor (pe care le-as recunoaste in blind si in cea mai crunta raceala) au impartit publicul in doua: jumate sa nu le vada, jumate le adora.

Eu sa zicem ca pot sa le vad si ca o curiozitate despre cum s-au comportat diferitele soiuri de struguri in conditii de supracoacere extrema (Cabernet –ul sta cel mai bine offcourse) si de altfel daca ar fi sa le promovez as marsa pe unicitatea lor in cadrul pietei autohtone. Merlot si Cabernet Sauvignon fac multi, insa atat de „jammy” si supracoapte ca Alira nu am vazut nici pe plan mondial. Prin comparatie suratele lor din Bulgaria, de la Enira, par mult mai fresh desi nu sunt un stil foarte diferit. Dar acolo vorbim si de alta zona, alte vii si alte conditii de vinificare.

Oricum cei de la Alira nu se sfiesc sa recunoasca si sa isi asume stilul respectiv ca pe un trademark al cramei si al vinificatorului, iar asta eu zic ca este un lucru bun si un prim pas spre o pozitionare corecta in piata. Oricum la noi sunt singurii cu stilul respectiv si nici pe afara nu prea stiu producatori care sa il fi dus atat de la extrem.

Tags: Aliman, Alira, Cuvee Rosa, Grand Vin, Marc Dworkin, Rose, Tribun

Trackback URI | Comments RSS