Saptamana trecuta am participat la degustarea organizata de Oliver si Raluca Bauer (prin intermediul Cellar Tales) la Tasting Room in Bucuresti. Editia a 16-a, prima pentru mine.

Trec rapid peste peroratiile conform carora resimt acut lipsa unor evenimente de gen pe la noi, dar probabil ca trebuie si cineva sa le tina. Adica cineva care a baut ceva vinuri si in acelasi timp este bucuros sa impartaseasca si altora(cu altii)  pasiunea lui. Si din acestia avem destui de putini prin piata noastra, dominata in general de producatori care tin neaparat sa te convinga ce opere de arta se pot face de pe vii de 5 ani in combinatie cu butoaie noi sau mai rau de vanzatori agresivi care compenseaza lipsa cunostintelor (uneori elementare) in domeniul vinului cu mult tupeu si agresivitate.

Dar astazi vorbim despre chestii pozitive, oameni faini (marca inregistrata la Cluj, sic!) si vinuri bune, asa ca haideti  sa intram in atmosfera potrivita.

Inainte sa va povestesc de vinuri, va spun ca acestea au fost asociate (asa cum e si firesc) cu un excelent meniu de degustare pregatit de cei de la Tasting Room. Inca nu am mancat ceva la ei care sa nu imi placa!

Apoi providenta a facut ca niciunul din magnum-urile degustate in seara respectiva sa nu fie corked (nici Jeroboam-ul), ceea ce inseamna ca astrele ne-au suras. Si acum sa va povestesc despre ce a fost vorba din punct de vedere oenologic:

Riesling Wallufer Walkenberg Spatlese Trocken J.B. Becker 2001

Rheingau, Old School. Nas cu impresii de miere, coaja de portocala, condimente alaturi de note de fruct copt (caise, piersici, mandarine), piatra si cremene. Complex, undeva in evolutie, surprins intre tonurile inca fructate si cele de invechire. Pe palatin se prezinta prefect echilibrat, corp prezent, cu fruct copt, bine exprimat si aciditate excelent integrate asociate in final tuselor minerale. Posgust mediu-lung, initial usor fructat, pentru ca apoi sa termine in senzatii minerale ireal de prezente si puternice. Excelent! As putea sa beau asa ceva pana imi pun sanatatea in pericol.

Feteasca Regala Genius Loci 2006 Degustata “in afara” concursului, la categoria surprize. E numai buna de dat celor care nu cred in potentialul acestui soi. Nas inca plin de fruct copt, exotic, dulceag, invelit in arome de unt si croissant plus tuse “savory” de ierburi uscate pentru complexitate. Corp lejer, usor subtire, evolutia liniara, integrata, constanta, cu aciditatea inca la post. Final vag taninos, savory, mineral, usor lemnos si caldut. Postgust mediu, condimentat. Un vin Foarte Bun, un exemplu pentru potentialul urias al acestui soi mult prea des chinuit la noi cu recolte masive la hectar.

Piumino 2001 Vinificat de Oliver in Franconia dintr-un soi local (Domina…ahh ce bine suna) care de obicei da productii mari de vinuri corpolente, inchise la culoare dar fara eleganta. Bineinteles ca Oliver a tinut neaparat sa demonstreze ca e capabil si de vinuri serioase, cu potential de invechire. Cunoasteti impulsul respectiv, martora e si Feteasca Regala de mai sus: omul nu e niciodata linistit si multumit, e intr-o permanenta cautare..:)

In nas aduce tone de fruct rosu (cirese, visine, capsuni), in stilul unui Pinot Noir fructat, de Lume Noua, in tente insa usor evaluate, confiate, de lichioruri, alaturi de tuse vagi de forest floor si ierburi mediteraneene uscate. Apropo, soiul este o incrucisare de Pinot Noir cu Portugieser. Pe palatin se simte rotund, plin, dar cu o aciditate care ii imprima lejeritate si scoate in evidenta fructul inca la post. Un zvac de tanini pe final, integrati de timp si un postgust mediu si fructat. Bun, interesant! Pana una alta, am mai bifat un soi cu care nu cred ca m-as fi intalnit prea curand.

Au urmat doua Pinot Noir-uri “de la mama lor” incercate side-by-side. De fapt de acum incolo vinurile au fost incercate in flight-uri de cate doua.

Monthelie Domaine Eric Suremain 2005 Apelatiune mica si mai putin cunoscuta, cu potential de a surclasa la RPC clasicele cru-uri din Cote de Nuits. Vinul este realizat traditional pe un mic domeniu din apelatiunea respectiva. Site-ul cred ca ofera mai multe informatii decat jumatate din industria autohtona de profil. Chiar si despre gainile pe care le-au cumparat si pe care se transporta cu remorca prin sat pana la vie ca sa racaie biodinamic pe acolo.

Se pare ca galinaceele isi fac treaba pentru ca vinul este surprinzator de bun, chiar socant tinand cont de apelatiunea din care provine. Nas de intensitate medie, direct, cu mult fruct rosu expresiv, concentrat, pur si o tusa de forest floor pentru complexitate. Gust cu un corp prezent, care umple gura si o evolutie perfect echilibrata, eleganta. Fructul rosu este la post, inca tanar dar si cu usoare tente confiate si te insoteste pana in postgust. Un Pinot Noir tipic! Foarte Bun

Volnay 1er Cru “Clos des Chene” Christophe Vaudoisey 2005

Nas complex, mai retinut pe partea de fruct decat cel anterior, cu o latura spicy, picanta, tenebroasa, de piper si anason, cola si forest floor se deschide treptat si lasa loc unui fruct rosu pur si expresiv. Evolutie nervoasa, cu aciditate bine exprimata, expresiva, structurata, plus nuante de condiment si fruct rosu proaspat. Taninii prezenti, integrati de pe final completeaza senzatia de structura si seriozitate, asezata sub o constructie aparent diafana si feminina, tipica pentru un Volnay. Are o dimensiune in plus fata de cel anterior, se deschide mai greu, nefiind atat de abordabil si usor de apreciat. Sau poate e doar placebo-ul pedigree-ului de pe eticheta care isi spune cuvantul. Desi nu cred. Potential evident de evolutie. Foarte Bun spre Excelent

Chateau Tronquoy-Lalande, Saint Estephe, 1995

Nas cu fruct negru, in tuse de dulceturi de afine si mure, impresii florale de violete alaturi de izuri de invechire din categoria ciupercilor, trufelor, grafitului. Evolutie condimentata, picanta, usor fara fruct, moale, cu un deficit de aciditate . Final tonic, cu tanini prezenti, usor amari. Postgust in acelasi tuse de condiment si usor ascutite. Bun, pe o panta descendenta, de baut acum.

Chateau Grand Corbin-Despagne, Grand Cru Classe, Saint Emilion, 2000 Nas tipic bordelez, cu grafit, iod, tutun, impresii de foaie de indigo, fruct confiat si tuse de Brett din categoria grajdului si “horse sweat”. Probabil unii ar fi spus ca e flawed, mie unul mi-a placut complexitatea pe care o aduce. Gust structurat, mineral, cu senzatii fructate, stafidite si o aciditate bine pusa in evidenta. Tanini prezenti pe final, vinul lasa o impresie de “tight”. Inca are potential de evolutie. Postgust cu fruct copt si nuante condimentate. Foarte Bun

Meerlust Rubicon 2001 Africa de Sud Raspunsul Lumii Noi la provocarea Bordeaux. Asamblaj bordelez cu un nas plin de fruct copt, gemos, usor obosit. Fara nuante si complexitati, usor unidimensional. Gust plin, dulceag, impresionant prin cantitatea de fruct gemos pe care inca o contine. Aciditatea cam lipseste si asta anuleaza din prospetimea fructului inca prezent la cote ridicate. Final cu tanini usor duri, grippy, uscati care ies brusc de sub catifelarea fructului. Inca pastreaza stilul Lume Noua, timpul nereusind sa ii aduca dimensiunea de complexitate in plus a celui de mai sus. Si nici nu cred ca i-o va aduce vreodata. Vinul nu este rau, este Bun. Pur si simplu, din punctul meu de vedere, a invechit plictisitor.

Alejandro Fernandez Dehesa la Granja 1998 100% Tempranillo, Vin de masa. Pentru mine a fost surpriza serii. Nas superb, complex, cu fruct confiat, dulceag alaturi de aluzii carnoase si de menta, eucalypt,ierburi uscate. Tuse pamantoase, de trufe, ciuperci si frunze uscate aduc o dimensiune in plus unui tablou si asa complex. Gust proaspat, viu cu fruct rosu si negru uluitor de vivace si o aciditate bine definita care il pune in evidenta. Tanini integrati, structura buna, potential evolutie in continuare pentru multi ani. Foarte Bun spre Excelent. O mare supriza pentru mine si un vin care face cinste soiului.

Embruix de Vall Llach 2004 Un Priorat dominat de alcool de la nas pana la gust. Nas greu, apasator cu fruct copt gemos, uscat, stafidit, concentrat, “liquorice” si cu aluzii de alcool, de lichioruri si visinate. Gust dulce, siropos, dens cu o aciditate care cu greu face fata senzatiilor gemoase si un final cald, dominat de alcool. O evolutie in doua etape: dulceag si glicerinos in prima parte, alcolizat in partea a doua. Un exemplu evident ca stilul concentrat si gemos specific zonei si placut majoritatii publicului consumator nu face fata cu succes testului timpului. Acceptabil

Conde de Valdemar Gran Reserva 1998 Mai bausem Grand Reserve de la acest producator si au fost surprize mai mult decat placute. Nici cel de fata nu dezamageste, cu un nas tipic, evoluat, in tuse de fruct uscat, frunze vestede, tutun si o usoara impresie de grajd in fundal care ii confera complexitate. Gust echilibrat, cu toate componentele prezente si in armonie, perfect de baut acum. Foarte Bun!

Marques de Murietta Castillo Ygay Gran Reserva Especial 1998

Desi este din acelasi an ca cel de mai sus, diferenta in evolutie si potential este evidenta. Nas care combina fructul rosu inca surprinzator de prezent si proaspat cu note de violete, florale si vag evaluate. Gust proaspat, cu aciditate si fruct bine definite si tanini care vin sa completeze structura. Un vin complex, aflat parca in prima parte a evolutiei, care pare chiar tanar comparabil cu cel anterior. Excelent si potential impresionant.

La final ne-am indulcit cu doua vinuri Stirbey o Tamaioasa 2007 produsa din stafide cu un nas complex, usor in stil Tokay; coji de citrice uscate, potpourri, caise si piersici uscate si o impresie generala de “incense”, de tamaie care mi-a adus aminte de o cadelnita la slujba de duminica. Superb. Gust dominat initial de senzatii dulci, cu mult fruct copt, uscat (caise si piersici) echilibrate insa de o aciditate competenta si impresionanta pe alocuri care reuseste sa imprime un final prospat si chiar racoritor. Excelent. Unul dintre cele mai bune vinuri de desert romanesti incercate de subsemnatul. Daca nu cel mai bun…Si acesta fost tot un Magnum…:D

La urma a mai fost un Stirbey Dessert 2011 (tot magnum) in coordonatele proaspete, vioaie, de strugure copt, dulceag, prefect echilibrat pe tot parcursul evolutiei de o aciditate sanatoasa care reuseste chiar sa imprime o nota minerala in final. Acelasi vin Foarte Bun cu care eram obisnuit!

Credit @ www.alinaiancu.ro

Aceasta a fost pe scurt aventura oeno-gastronomica din seara respectiva. Una plina de invataminte, momente frumoase si discutii interesante cu cei prezenti la eveniment (apropo puteti citi impresii si la Mihai), umbrite de singurul regret ca nu am parte mai des de genul acesta de degustari.

Pana data viitoare cam asa s-a desfasurat editia a 16-a de Cellartalles, vazuta de subsemnatul!

Tags: Bauer, Cellar Tales, Degustare, Stirbey, Tasting Room

Trackback URI | Comments RSS