Desigur o intrebare metafizico-retorica pentru multi cititori si mai ales lucratori din industria vinului. Ce le place acestor nesuferiti care stramba din nas la orice si stau impasibili cand toata lumea sare in sus de extaz in fata vreunui vin de pe vii de trei-patru ani, suprabaricat, supragemos si adesea scandalos de scump?
 

Credit @ http://www.futurity.org/

Am tot scris pamflete despre varii subiecte, am “disperat” multa lume, asa ca azi o sa scriu unul si despre mine (noi)…

Chiar asa ce le place acestei tagme de razvratiti preoti ai vinului (mai degraba cruciati) pregatiti sa afuriseasca si sa treaca prin foc si sabie orice licoare care nu le indeplineste standardele oculte? Haideti sa va spun parerea mea, asa cu o tenta de autocritica.

Eu zic ca ne place:

• in primul rand vinul. Sa investesti atata timp si resurse financiare, sa scrii despre un subiect cu atata insistenta si patos denota, daca nu o pasiune mistuitoare, atunci incadrarea un paragraf rezervat in cartile de psihologie. Cu siguranta exista cateva afectiuni si tulburari pe care le putem bifa cu brio. De altfel din punct de vedere al psihologilor nimeni nu este sanatos la cap si toti suntem adevarate enciclopedii ambulante de maladii psihice.
   
• sa ne bagam si sa fim bagati in seama. Prin definite cineva care insista atat de mult pe un subiect ma gandesc introspectiv ca probabil vrea sa fie bagat in seama. Daca eram doar indragostiti de vin il beam linistiti acasa in fata televizorului, ne minunam sau il ponegream in linistea caminelor proprii sau cel mult in cercul prietenilor. Acesta cred ca ar fi fost scenariul optimist pentru multi din industrie. Dar efortul de a compune postari mai mult sau mai putin lungi, de a asocia ultima posircuta sau cea mai noua revelatie cu un subiect din realitatea obiectiva sau imaginara denota pe undeva si deficit de atentie. Bine, chestia asta se numeste in termeni “pufosi” nevoia de a impartasi si altora…da, da, e bine te minti uneori singur…:)
   
• cautatul de nod in papura si despicatul firului in patru. Ca un batran mofturos, niciodata nu este perfect: in cea mai noua si moderna crama se gaseste cate o problema, iar de cele vechi nu mai vorbesc. Celui mai reusit si echilibrat vin i se gaseste vreun neajuns notat cu titlul de asterisc la sfarsitul unei postari apologetice. Din categoria, “nu totul e roz, nu va culcati pe lauri(sic!)”…
   
• discutiile interminabile si adesea in contradictoriu pe teme mai mult decat marunte si profund insignifiante care oricum sunt de la sine intelese de catre toti participantii si nu pot fi influentate de catre acestia, dar care fac sarea si piperul oricarei intalniri. La oamenii rationali cred ca patimile cele mai mari se dezlantuie atunci cand mizele sunt cele mai mici. Probabil ca este un deficit de dezlantuire la mizele mari si se compenseaza pe subiecte triviale.
   
• recunoasterea din partea societatii, a cunoscutilor, prietenilor, anturajului, industriei, cititorilor, etc. E momentul acela de mica glorie cand la o masa incarcata toata lumea asteapta in liniste sunetul paharul revenit pe masa si verdictul implacabil al ‘”cunoscatorului”, al specialistului ad-hoc: ”Da dom’le, e potabil!”

Pana la urma noi facem ce facem pentru ca ne plac aceste lucruri si multe altele. Avem adesea motivatii profund diferite fata de ale celor care practica o meserie care are legatura mai mult sau mai putin cu vinul. Incercam sa ne autoreglam, autocontrolam si autocenzuram. Aceasta intr-o lume ideala, stiti proverbul cu padurea si ucaturile…

Si cine crede ca e simplu il invit sa piarda mii de ore de documentare si de compunere de postari, mii de lei dati pe cele mai ciudate vinuri si cele mai “interesante” deplasari si mii de neuroni in cele mai aberante si suprarealiste discutii.

Va asigur ca, daca sunteti cu adevarat pasionati de un subiect, orice subiect, merita…

Trackback URI | Comments RSS