Oct 22 2014

Feteasca Neagra: The beginning…mai e mult pana departe!

Published by at 10:12 AM under Degustari

 

Luni am participat la Zexe Zahana la inca o degustare organizata de TASTEVIN Confreria Vinului. Mai multe date despre acest proiect puteti afla din prima postare, despre degustarea de Sauvignon Blanc.

Intre timp s-au organizat degustari pe mai multe tipuri de soiuri (Merlot, Cabernet, Cramposie, Riesling Italian) sau asamblaje albe si rosii. La toate as fi vrut sa particip, dar deh, distanta isi spune cuvantul.

 

Ceea ce nu am vrut sa ratez era etapa cu Feteasca Neagra considerand-o a fi un prilej excelent pentru a-mi face o parere despre stadiul actual al soiului nostru fanion, cu care ar trebui sa ne mandrim la export. Daca am avea imagine de tara ca sa exportam asa ceva…

 

Inainte de a trece la partea oenologica sa va spun cateva cuvinte despre partea gastronomica. Adica despre unii dintre cei mai buni mici mancati vreodata de subsemnatul (daca nu cei mai buni) plus o portie de falcute de vitel cu sos de Feteasca Neagra si garnitura de piure de cartofi cu ceapa prajita si un desert (prajitura George Enescu) excelent. De fapt, daca stau sa ma gandesc, nimic iesit din obisnuitul locului: la Zexe intotdeauna mancarea este la inaltime…

Revenind la profilul blogului de fata, concluziile mele personale nu sunt tocmai fericite in ceea ce priveste Feteasca Neagra. Topul general rezultat il aveti mai jos, eu doar o sa va insir cateva impresii pur personale.

 Top Feteasca Neagra Zexe Zahana

  

Una peste alta, dupa 21 de Fetesti Negre degustate mi s-a parut a fi soi destul de amorf, incert ca linie si stil si fara mare personalitate. Trebuie spus de la inceput ca am incercat sa ma detasez de sentimentele patriotice si o sa o privesc in context international.

Bine, cand viile sunt vechi rezulta ceva care iese evidenta fata de restul. Ma refer la Ingerii de la Basilescu. Dar si aceea mi s-a parut destul de grea, concentrata, usor cu alcool pe final si cu fructul cam copt si gemos. Spre un Zinfandel bun asa, un fel de vin all-inclusive. O Feteasca foarte buna dar fara pretentii de mare vin. Ancestral 2008, asa cum stim cu totii, este peste ea, dar stilul din ce imi aduc aminte era cam acelasi.

 

Cele de la Alira, amandoua au fost in aceeasi nota, cu un plus offcourse pentru Marele Vin. Faptul ca au fost in acelasi stil nu ar trebui sa fie o surpriza, supriza a fost insa stilul. Unii au cerut chiar schimbarea sticlei. Cert este ca amandoua aveau un miros de conserva de porumb si prezentau urme de invechire accelerata pentru un vin din 2011. Unora le-a placut chestia asta, mie unul nu. Un vin din 2011 nu trebuie sa arate asa si eu unul l-as fi considerat cu defect. L-am incercat in trecere la Goodwine in toamna trecuta si era total alt vin, adica in parametrii unui vin bun, chiar deosebit. Dar repet, unora le-a placut…

 

In rest la ora actuala iubita noastra Feteasca Neagra e greu de asimilat unui soi cu pretentii internationale. Nici un vin din seara respectiva nu mi s-a parut a avea un RPC deosebit. Comparate intre ele si in paradigma soiului, sigur unele isi meritau mai mult decat altele banii, dar toate erau clar surclasate de soiurile internationale oferite in general la preturi mai bune pe pietele externe. Dupa parerea mea sunt surclasate in marea lor majoritate si de vinurile din soiuri internationale de la aceeasi producatori, asa cum puteti deduce daca urmariti punctajele de la precedentele degustari…

 

Stadiul actual de dezvoltare al Fetestii Negre este fie adaugarea in limita DOC-ului (sau peste, cine verifica?) de soiuri internationale gen Cabernet, Merlot, Shiraz, (fiecare ce are mai bun) pentru “ajutare”, fie machiajul cu baric cat mai mult care sa traga vinul in fata, in stil modern, international.

 

Ca sa trecem la concret eu cel mai bine am punctat asa:

 

La categoria “Entry Level” (15-24.99 lei):

  • Samburesti (care cred ca era un Merlot ca prea parea extractiv, pigmentat, rotund si profund diferit de toate celelate surate din “flight”-ul respectiv)
  • Crama Oprisor Caloian
  • Vinarte Vila Zorilor

 Feteasca Neagra 1

 

La categoria Middle Level (25-39.99 Lei):

 Feteasca Neagra 2

 

La Categoria High Level (40-59.99 Lei):

  • Recas Selene
  • Arezan Crama M1.Atelier (are mai putin baric ca cea din 2011 si mi s-a parut mai reusita)
  • Basilescu Ingerii (am vorbit de ea mai sus)

 Feteasca Neagra 4

 

La categoria High End (peste 60 de lei):

  • Melgis de la Petrovaselo (pt. ca semana a Pinot Noir de Lume Noua, total diferita de tot ce a fost pe masa, dar e dublu ca pret, deci aberant de scumpa. Deja la banii astia iei Burgundy, sa fim seriosi. )

 Feteasca Neagra 3

 

Si apropro de RPC-uri: preturile de mai sunt cele de la distribuitor, fara TVA si alte adaosuri. Prin HORECA ajung deseori multiplu de trei la nivel de pret. Deci, despre ce vorbim?

 Ah si sa nu uit tot aseara a trecut prin fata noastra si o sticla (sau doua) de Apogeum Feteasca Neagra de la Tohani. Cum nu stiti ce este Apogeum? Este un vin produs in editie limitata de 5000 de sticle (daca am retinut corect) si pe cale de consecinta aberant de scump (peste 150 de lei, iar daca am retinut corect.) Cert este ca era socant si in acelasi timp dubios de diferita de absolut tot ce am degustat in seara respectiva. De la nas, pana mai ales in gust care avea o cremozitate si o corpolenta demna de alte zari.  Daca aia e Feteasca Neagra, ca sa ma pastrez in termeni gastronomici, e Feteasca Neagra reinventata…sic!

 

Pe scurt, mai avem mult pana departe si de abia de acum incepe drumul. Singura curiozitate ramasa dupa seara de luni este sa fi vazut si Purpura Valahica de la Davino in blind. Pentru mine este inca referinta in materia la ora actuala. Doar ca, in mod convenabil, s-a terminat saptamana trecuta si nu a putut fi gasita de catre cei de la Sorla. Ghinion…

 

Cert este ca la ora actuala nu putem iesi in afara cu asa ceva ca soi national si emite pretentii de vinuri de mare clasa. Am vazut luni vinuri usor diluate, fara structura, potential si personalitate clar definita. Plus “n” stiluri diferite de vinificare, dar niciunul demn de piata mondiala. Repet la preturile respective.

 

Ma gandesc doar la Xinomavro al grecilor care poate trece cu usurinta drept un Barolo sau un Pinot Noir, soiuri cu rezonanta, care dau vinuri scumpe. Deci Xinomavro ar fi o alternativa mai abordabila pentru un consumator de vin si deci usor de marketat pe pietele mature. La noi Feteasca Neagra poate trece la ora actuala drept un Shiraz mai diluat, de volum sau uneori un Bordeaux generic (dominat de Merlot) dintr-un an mai putin reusit. Si de astea doua stiluri de vin e piata de afara plina si la preturi pe sfert din ale noastre…

Eu zic ca deocamdata sa ne limitam sa o adaugam la asamblajul clasic de Bordeaux, ca “twist” autohton, unde aduce o nota “spicy” si un plus de complexitate. Si sa speram ca pe masura ce viile se maturizeaza si trec de varsta critica de 10-15 ani, vom avea rezultate mai satisfacatoare.

 

Deocamdata suntem la inceput(uri)….

 

12 responses so far

12 Responses to “Feteasca Neagra: The beginning…mai e mult pana departe!”

  1. Radu Ionescuon 22 Oct 2014 at 12:55 PM

    Trebuie sa spun ca ma surprinde ca Samburesti a fost considerat printre cele ok, in general merlot si cab sauvignon ale lor mi s-au parut cam de nebaut. Oricum clasarea nu m-a convins sa il incerc.

    Ma mira un pic Alira Grand Vin, si eu l-am prins la good wine si mi s-a parut un vin bun desi cam scump. Si Hyperion l-am prins la un good wine cu aceeasi impresie, vin bun, dar scump.

    Acum intrebarea e daca vre-un producator o sa citeasca un clasament de genul asta si daca o sa extraga vreo informatie din el … Chestia e ca incep sa fie din ce in ce mai multe vinuri de import la preturi ok (evident nu ca in germania dar nici nu se poate) si pe la noi asa ca nu se vor putea baza doar pe patriotism sa vanda.

    [Raspunde]

    Dan Micuda Reply:

    @Radu Ionescu, De Samburesti am fost si eu cel mai surprins. Rosiile lor lasa de dorit si pe game ultra high gen Chateau Valvis. Bine, nu te gandi ca asta era vreo opera de arta, dar fata de celelate din rand statea mai bine. Eu unul, daca ma intrebi, nu cred ca e prea multa Feteasca Neagra in el…

    Si de Alira am fost surprins, pentru ca arata bine la Goodwine…posibil o evolutie ciudata la sticla, nu stiu.

    Eh…ai nostri in marea lor majoritate pricep greu si prea tarziu anumite chestii de business si marketing.

    [Raspunde]

  2. Cosminon 22 Oct 2014 at 3:01 PM

    Cred ca la noi problema vinului tine si de consumator, nu numai de producator.
    Vorbim de o piata care pina nu de mult era dominata de “Corabioara” si alte asemenea emanatii. Sint multi care inca pun cola in vin… sau beau vestitul vin de butuc pe care il considera superior oricarui vin “acru”, sec (nu ma intelegeti gresit, gasesti niste vinuri de butuc foarte bun; oricum, butucul are un farmec aparte).
    Acesti consumatori accepta aproape orice vine de la producator, fara nici un pic de critica. Daca e dulce, e bun…
    Tin minte vestitele “Pietroasa”, cu Closca cu puii de aur pe eticheta… pline de chimicale, contrafacute. Aveau pina si “Busuioaca de Pietroasa”… si cineva care imi spunea incintat ce vinuri bune erau… pentru ca erau dulci. Vorbim de un medic…
    Cu un asemenea public, la ce sa te astepti? O sa dureze…

    [Raspunde]

    Dan Micuda Reply:

    @Cosmin, Perfect de acord…de multe ori am spus ca la noi calitatea vinului a cunoscut o crestere exponentiala in ultimii ani pe segmentele ridicate de pret si a luat-o inaintea mentalitatii si gusturilor (adesea indoilenice) ale consumatorului.
    Ramane sa il educam…:D

    [Raspunde]

  3. raduon 22 Oct 2014 at 3:01 PM

    Ce s-a intamplat cu celebra Feteasca Neagra de la Hallewood?

    [Raspunde]

    Dan Micuda Reply:

    @radu, Cum adica ce s-a intamplat?
    Au fost vreo 3…apar in tabel.

    [Raspunde]

  4. EugenFon 26 Oct 2014 at 4:56 PM

    Feteasca Neagra Corcova 2012 nu am gustat-o. Cum e? Sa nu fie de fapt din anul 2013. Stiu ca au produs FN 2011 si 2013.

    [Raspunde]

  5. Razvan Buneaon 29 Oct 2014 at 9:44 AM

    @Cosmin Problema ar fi consumatorul daca vinurile astea ar fi dulci, demidulci, pentru ca se stie ca sunt multi matori de Vin Mariani in Romania. Pe de alta parte, e oarecum normal ca producatorii sa faca ceea ce cere piata, dar cred ca problema principala sunt preturile la care se vand aceste vinuri, indiferent de segmentul de piata; si daca ar fi sa ne raportam la ce ofera Spania si Portugalia la preturile cu pricina, asta ca sa nu-i mentionez pe altii din America de Sud, nu mai are rost sa vorbim. Se profita se consumatorul roman cat se poate de mult, ca asa e-n tenis.
    @Dan Am baut o feteasca neagra acum vreo doi ani care mi-a placut, dar nu mai tin minte producatorul. E o crama boutique din cate imi aduc eu aminte, si proprietarul este roman-evreu. Aveau doua fetesti, una care era tinerica, din anul precedent si cealalta care cred ca era de vreo 4-5 ani. Vinificata cu totul altfel decat ce am baut eu pana acum.

    [Raspunde]

    Dan Micuda Reply:

    @Razvan Bunea, Cred ca e cea de la Nomibo de pe Dealu Mare facuta de Asaf Lev?
    Uneori le iese, alteori nu…

    [Raspunde]

    Cosmin Reply:

    @Razvan Bunea,
    Da, piata cere, dar piata poate fi si educata, pentru ca daca nu o educi, nu stii unde se ajunge. Uita-te unde s-a ajuns, de ex., cu televiziunile si ziarele, ce limba romana se vorbeste, si asta in numele “asa cere piata”. Limba romana este manelizata, televiziunile (exceptind TVR) au o gramada de can-can-uri imbecile… si din pacate nu se merge in directia buna.
    Pina la urma, progresul este facut de elite, de cei citiva, nu de marea masa. Marea masa trebuie educata… si spun asta cu orice risc… 🙂

    [Raspunde]

    Razvan Bunea Reply:

    @Cosmin,
    :)) Pai …..cine ar avea interesul sa educe aceasta piata? De ce ar face asta? Si crezi ca avem oameni care sa aiba aceste aptitudini (de a educa)?
    Si daca imi dai voie sa centrez si sa dau si cu capul revenind la prima intrebare, cine are interesul? Pai cati dintre producatori au interesul asta? Nu crezi, ca fiind in Romania, le e mai usor sa faca vinuri dubioase la preturi nesimtite si sa le dea la oameni care habar n-au? De ce s-ar stresa? Ce exista o asa mare concurenta pe piata din partea vinurilor straine? Nu exista, si nu exista pt ca de multe ori producatorii sunt si importatori, sau importatorii sunt tot romani si vor tot peste noapte sa se imbogateasca, si sunt putini cei care isi cumpara vinul online de prin alte tari. Asa ca producatorii au cui sa dea ceea ce fac ei acolo, bun sau rau. Cine sa-i educe, somelierii de carton din Romania? Pai dl Micuda ii ingroapa in informatie pe 99% pe acesti purtatori ilegali de tastevin si nu spun asta ca scriu la el pe blog, ci pt ca esta e tristul adevar, din punctul consumatorului de vedere. Deci, cine sa-i educe? Plus ca marea masa nici nu stiu daca vrea sa fie educata.

    [Raspunde]

  6. Razvan Buneaon 29 Oct 2014 at 3:10 PM

    cred ca da; si daca imi aduc aminte mi-a placut 2009, fiind cu totul deosebit de ce bausem pana atunci in materie de FN, si 2012 care nu iesea nu nimic in evidenta.

    [Raspunde]

Trackback URI | Comments RSS

Leave a Reply