Mi se intampla des in ultima vreme, mai ales de cand cu „hartia” de la WSET sa ma intrebe lumea „de ce nu ma apuc sa dau puncte la vinurile pe care le evaluez?”. Si de fiecare le explic rabdator aceleasi principii pe care le-am mai expus si pe care as dori sa le inteleaga orice bautor de vin/cititor al blogului de fata. Asa ca o sa le mai prezint (pe scurt?!?!) inca o data, ca sa ma scutesc pe viitor de explicatii lungi si inutile. Postarea de fata nu are nici o legatura cu argumentele pro si contra punctelor, reprezinta doar punctul meu de vedere asupra subiectul in cauza. Sunt sigur ca sunt 1001 motive pro asa cum sunt 1001 contra. Vreau doar sa explic de ce eu am ales sa nu apelez la sistemul de evaluare in cauza.

Legatura dintre certificarea WSET si acordatul punctelor este cumva inversa. Nu m-am dus sa fac acel curs ca sa pot apoi triumfator sa dau puncte vinurilor. Cine a crezut asta s-a inselat amarnic si nu ma cunoaste. Pentru asta nu e nevoie de vreo certificare. Dovada efuziunea cu care unii care scriu de vinuri de cateva luni acorda entuziasti puncte licorilor care le trec prin fata crezand ca acest demers ii legimiteaza apriori in ochii cuiva. Eu nu am nimic cu respectivii, nu ma intereseaza care este rationamentul din spatele ideii, fiecare e liber sa faca ce vrea si sa inteleaga vinul cum doreste si cum crede de cuviinta. De altfel sa fiu foarte clar: nu am nimic cu nimeni care alege sa isi exprime opinia despre vinuri in aceasta forma.

Recunosc ca la inceput m-am ferit sa punctez vinurile de frica de a nu cadea intr-o oarecare desuetudine. Sa spunem ca am un simt al ridicolul destul de exacerbat. La experienta si pregatirea pe care o aveam in acest domeniul, sa ma apuc sa dau puncte ar fi fost o combinatie de ridicol cu penibil cu care eu nu pot sa ma impac. Apoi, in timp, pe masura ce mi-am mai deschis ochii in ceea ce priveste vinul, alegerea de la inceput mi s-a parut ca fiind din ce in ce mai corecta. Cu cate degust/citesc mai mult cu atat imi dau seama cat de amplu si complex este subiectul si cat de subiective si irelevante pot fi clasificarile, punctajele, etc.

credit@online.wsj.com

Discutia cu avantajele punctelor in evaluarea vinurilor e lunga. Pe scurt mie mi se par doar un instrument de marketing menit sa vanda un produs mult prea complex pentru timpurile capitaliste pe care le traim si sa il faca accesibil si celor care nu au habar despre el. Ah, si eventual sa creasca notorietatea celor care traiesc din asa ceva, gen Parker. Eu nu ma regasesc in niciuna din aceste ipostaze, asa ca pentru mine instrumentul respectiv este irelevant.

Apoi acest instrument este foarte periculos atunci cand este lasat in mainile unui public profund neavizat ca cel de la noi. Intr-o piata cat de cat matura in care consumatorii stiu sa faca diferenta dintre un Chardonnay si un Sauvignon Blanc poate ca acesta ar avea mai mult sens. Dar la noi, unde cultura vinului este la pamant, sa oferi pe tava consumatorilor puncte nu mi se pare o initiativa tocmai potrivita. In cazul meu, repet.

Asa ca eu am ales sa va spun daca vinul este bun, foarte bun sau acceptabil si „va oblig” cumva sa cititi notele de degustare. Ca sa impac capra cu varza v-am dat si niste intervale de cifre care oricum sunt orientative. Asa cum spune si maestrul punctelor Robert Parker cu o mare doza de ipocrizie: nota de degustare este mai importanta decat punctajul final.

Apoi partea cu necordatul punctelor ma fereste si de discutii de genul: „ai dat 90 p la nu stiu ce vin si m-a durut capul/burta/inima/sufletul dupa ce l-am baut”. Preferintele personale afecteaza evaluarea vinului si nici un degustator, oricat de bine pregatit si etic si-ar dori sa fie, nu poate fi impartial. Punct! (sic!)

Mie de exemplu imi place aciditatea in detrimentul alcoolului si corpolentei, altora din contra, le plac vinurile mai grele si alcolizate. Asa ca fa bine mataluta si citeste ce am scris despre vin, pentru ca ti-am explicat cum e si vezi daca iti place si e pe gustul tau. Daca iti dau puncte, o sa dai „scroll” la sfarsitul postarii, nu o sa mai citesti nimic, o sa vezi acolo 90 p, o sa cumperi vinul si s-ar putea sa fii dezamagit. De ce? Pentru ca deja lumea nu mai cumpara vinuri, cumpara puncte. Parker sau de care vreti. Si e mare pacat…

Sunt atatea puncte in piata, grafice, analize, incat la un moment dat ma gandesc ca putem face regresii si modelare matematica pe ele. Au mai fost unii care au crezut ca pot prezice economia prin cifre si modele si acum tragem cu totii ponoasele. Eu unul am ales sa pastrez segmentul vin din viata mea “points free”

Asa ca sa nu va mirati prea tare daca o sa veniti la mine si o sa imi spuneti ”cutare a dat nu stiu cate puncte la vinul cutare” “sau “cutare vin are x puncte de la nu stiu cine”  si eu o sa va privesc cu o compasiune care invoca misiuni umanitare. Misiuni pe care oricum nu pot, nu am timp si nu sunt dispus sa le desfasor pentru fiecare suflet chinuit de intrebarea „cum pot cumpara cat mai multe puncte de banii mei?”

Credit @online.wsj.com

Eu nu vreau sa ma erijez in sursa dezamagirilor cuiva in materie de vin si nici in guru autointitulat, asa ca ma abtin si incerc sa imi fortez cititorii sa imi citeasca notele de degustare si sa incerce inteleaga vinul. La un moment dat nu vor mai avea nevoie de mine si vor invata singuri ce le place si ce sa caute la un vin. La ora actuala de asa ceva avem nevoie: de oameni care sa descopere vinul, nu de consumatori de ocazie si bautori de puncte.

Sa fim bine intelesi, nu neg utilitatea punctelor in cadrul concursurilor, degustarilor, ierarhiilor, etc. Pana la urma de ce sa fiu ipocrit: cand a fost nevoie am punctat si eu vinuri. Nu imi este strain mecanismul si nici nu este deloc dificil sa aplic o stampila pe un vin. Dar nu am facut-o voluntar si nu cred in acesta filozofie. Cifra aia pe care am scris-o pe hartie a fost o impresie care a fost valabila la un anumit moment, loc si conjunctura care nu mai exista si nu se mai pot repeta.

Ca vrea Costel sa cumpere o sticla de vin lu’ doamna lui pentru diseara si intra 5 minute pe iPhone in fata raftului ca sa caute niste cifre pe blogul meu, nu mersi, nu e genul meu de public. Si prefer sa nu ii stric seara romantica lui Costel… Eu nu functionez asa, nu sunt revista de vinuri, nu sunt Parker, nu imi fac newsletter si nici nu vreau 1001 de cititori pe minut pentru a flutura apoi niste cifre goale de trafic prin fata unor directori de vanzari slab pregatiti in speranta de capata ceva „incentives” sau vin gratis. Prefer cititori cu adevarat interesati de subiectul vin, nu zombi.

Prefer ca acei cititori, putin/multi cati sunt, atunci cand ma intalnesc cu ei sa nu vorbim despre puncte, ci despre ce vinuri interesante am mai baut. Si cu cat vor fi mai multi cu atat ma voi simti mai implinit si constient ca nu mi-am pierdut timpul degeaba scriind despre vinuri.

Viata e si asa prea scurta si plina de cifre…asa ca de la mine primiti un sfat: Cumparati vinuri, nu cumparati puncte!

Ah, si nu lasati marketingul sa va exploateze pasiunile…;)

Tags: Parker, Puncte vin

Trackback URI | Comments RSS