Cum va povesteam saptamana trecuta am facut un mic tur de Transilvania, avand ca punct terminus Beltiug, unde m-am oprit dupa halta de la Carastelec.

Foarte interesant este ca dupa ce am vizitat crama noua si perfect pusa la punct a celor de la Vinca, in care inoxul stralucea din toate ungherele, iar spumantul imi facea cu ochiul din sticlele puse la (re)fermentat, intalnirea cu cei de la Hetei a fost cumva la extrema cealalta a filozofiei si realitatilor autohtone. Extrema in materie de dotari, nu insa si de calitate.

Am constatat ca in lipsa a 2,7 milioane de euro, cat a costat bijuteria celor de la Vinca, se poate face vin de calitate si cu cateva utilaje si „artificii” tehnice, daca exista pasiune.  Sa ma explic. De exemplu, pentru racirea mustului de Tamaioasa Romaneasca proaspat zdrobita se foloseau PET-uri cu apa inghetata scufundate in bazinul de maceratie peliculara pentru a controla temperatura lichidului. Asta pana vine utilajul de frig care a fost deja comandat. Dar pana acum tot asa s-a procedat si vinurile au fost chiar ok.

Apoi in loc de presa pneumatica de ultima generatie merge inca foarte bine una second- hand achizitionata cu cateva mii de euro. Si in loc de linie de imbuteliere de 140.000 de euro, clasicul dopuitor manual isi face inca foarte bine treaba.

La nivel de vie insa, diferentele nu mai sunt la fel de vizibile. Dedicati principiului ca vinul bun se face in vie, se aplica aceeasi grija si atentie pentru vie, toate parcele fiind perfect intretinute.

Cei de la Hetei au vii in doua locatii, una cu Feteasca Neagra si soiurile albe (Tamaioasa, Sauvignon Blanc, Pinot Gris, Riesling de Rin, Furmint, Feteasca Regala, Chardonnay) si pe un deal cu expunere excelenta, vizavi de parcelele de la Nachbil, viile de rosii cu Syrah, Cabernet Sauvignon, Cabernet Franc, Feteasca Neagra, Pinot Noir, Merlot si o idee de Tannat.

Suprafetele sunt minuscule daca discutam in termeni comerciali, de ordinul hectarelor sau fractiunilor de hectar pe alocuri, cu totul parcela de rosii avand cam 7 Ha din ce am inteles.

Plantatiile sunt tinere, au fost facute treptat, totul pornind de la cateva hectare replantate in 2005 si extinse apoi pe masura ce “microbul vinului” a pus stapanire pe proprietari.

Trecand peste partea cu plantatiile, ce mi-a ramas in minte a fost farmecul salii de degustare, cu grinzile vechi salvate si scoase la lumina de sub tavanul fostei case sasesti. Ca dealtfel si fascinatia celor 367 de crame sapate in dealul de la Beltiug asteptand parca un proiect de fonduri UE care sa le puna pe harta turismului viticol (si numai). Si sa nu uit vraja suncii uscate de mangalita cu un gust de porc atat de pur si autentic incat ziceai ca ai specimenul proaspat taiat in fata ochilor.

Toate acestea, impreuna cu atmosfera unei dimineti linistite a unui sat pierdut in Ardeal, tulburata doar de masinile care transportau strugurii proaspat culesi de colo-colo, au darul sa insufle un sentiment de normalitate, liniste, traditie specific zonelor cu istorie viticola de sute de ani si cu mii de producatori mici. Sentiment rar intalnit printre inoxul si sticla cramelor premium de pe la noi.

Si infuzati de acest sentiment sa trecem la vinuri…

Despre o parte din acesta am vorbit deja aici. Asa ca acum o sa va povestesc despre“noutati”. Dupa ce am trecut gustativ prin baricurile din pivnita familiei care adaposteau un Pinot promitator, un Merlot vioi si proaspat, dar tipic, o Feteasca Neagra cu aciditate si tanin, de climat mai rece si un Syrah care deja nu mai era o “speranta” devenind aproape “certitudine” am degustat doua vinuri tocmai imbuteliate (manual) care asteapta etichetarea si lansarea pe piata. Ca diferente de „furnituri” fata de anul trecut am remarcat dopurile mai lungi, calitative, care favorizeaza maturarea la sticla fara emotii si sticlele mai grele si inchise la culoare care induc consumatorului impresia de calitate …:D

Desi vinurile se aflau inca sub influenta socului de imbuteliere se putea discerne caracterul fiecaruia:

Feteasca Neagra 2012 cu un nas condimentat, in tuse de baric alaturi insa de impresii tipice de prune uscate, dulceturi de visine si note iuti, spicy. Palatinul este dominat de aciditate si de niste tanini usor verzi si naravasi in partea a doua a evolutiei, dar care probabil se vor domoli la sticla. Gustativ se prezinta in nuante de fructe rosii usor confiate si aluzii de prune uscate. Nu este stilul de Feteasca de Dealu Mare, corpolenta si concentrata, fiind mai degraba dominata de aciditate si cu un fruct mai subtire, mai pe latura spicy si condimentata. As fi curios sa o mai vad in cateva luni de la imbuteliere, cum se aseaza. Bun!

Syrah 2012 Nas complex, tipic, intens, condimentat, piperat secondat de note de fruct negru proaspat (mure, coacaze) si aluzii florale de violete. Evolutie structurata pe palatin cu un echilibru foarte bun intre o aciditate care ii confera prospetime si “lift”, un corp mediu spre plin cu fruct proaspat si suculent plus niste tanini „grainny”, seriosi si structurati. Postgust lung, evolutiv, cu note de fruct negru si impresii de coaja de paine arsa. Mi-a placut de prima data cand l-am vazut la Goodwine, imi place si mai mult acum. E unul dintre cele mai bune Syrah-uri pe care le-am incercat la noi. Inca o data: diferit de cele fructate si pline de prin sud si mai apropiat de stilul frantuzesc savuros si condimentat tipic Ronului de nord.

Foarte Bun, de pus deoparte cativa ani, dar perfect abordabil inca de pe acum. Se pare ca Syrah-ului ii merge foarte bine in zona Beltiug-ului.

Practic cele doua specimene imbuteliate de mai sus dovedesc ca nu este nevoie de cine stie de echipament, tehnologie si chimie moleculara ca sa faci vinuri deosebite. Ba din contra.

Uneori chiar am sentimentul acut ca majoritatea cuceririlor moderne in domeniul vinificatiei au indreaptat vinul catre un stil previzibil si anost, spre o pierdere a  identitatii si o nivelare a caracterului strugurilor si al zonelor in detrimentul stilurilor cerute de piata si consumatori. Vinul este in primul rand context si apoi produs. Cred ca in curand adevarata provocare pentru un oenolog va fi cum sa insufle si sa pastreze caracterul local al vinurilor in conditiile in care poate dispune foarte usor de tehnologia care iti poate usura munca la extrem. Asa ca de multe ori adevarata provocare consta nu in ce ai putea face cu vinul respectiv ci in ceea ce alegi sa nu faci.

Pana la urma ingredientul principal de care ai nevoie, conditia “sine qua non”, este o doza sanatoasa de pasiune combinata cu una si mai mare de nebunie ca se apuci de treaba.

Cei de la Hetei cred ca le au pe amandoua, iar vinurile ii urmeaza si ii reprezinta.

Si acum sa va ilustrez grafic cele de mai sus:

Ville de Cabernet Franc…

Ordine si curatenie…

Cramele sapate in deal asteapta un viitor mai bune…

Peisaj underground cu vinurile ce vor sa vina

Vinoteca familiei Hetei si “centrul de vinificatie”

Presa de baza

Linia de imbuteliere…

Cum va spuneam: proaspat imbuteliate…

Magazinul si vinul vrac

Detaliu din sala de degutare

Tags: Beltiug, Familia Hetei, Feteasca Neagra, Syrah

Trackback URI | Comments RSS