Aud din ce in ce mai des in ultima vreme fatidicul cuvant Provence (cu toate declinarile lui) folosit in din ce in ce mai multe prezentari, descrieri si “plasari de vin” de pe la noi. Atat din partea producatorilor si comerciantilor, cat si din partea fanilor, entuziastilor, profesionistilor, criticilor, autorizatilor, cum vreti sa le ziceti. Imi fac si eu mea culpa pentru ca mai folosesc expresii “gen Provence” cand descriu cate o licoare autohtona si promit sa ma controlez pentru ca deja incepe sa ia nastere un monstru. De marketing.

La nivel de modus operandi conceptul este cumva similar notiunii ca Dealu Mare este similar Bordeaux-ului pe care am demontat-o aici. Noul trend spune in linii mari ca pe la noi exista (sau au inceput sa apara) rose-uri in stil Provence. Sau care aduc in genul celor din Provence. Parerea mea pe scurt este ca nu exista. Pe lung povestea sta asa:

Ca intotdeauna romanul din industria vinului este maestru in asocia licorile proprii cu cele din apelatiuni celebre pentru a lua ochii publiciului. Care public este total neavizat si ia de bune peroratiile comerciale care i se flutura prin fata. Se chema imprumut de imagine. Daca nu esti in stare sa ti-o creezi, incerci sa o “imprumuti” (furi?) de la cei care o au. Si la asta ne pricepem…La ce nu prea ne pricepem in schimb este la facut rose.

Haideti sa facem putina lumina in ceea ce inseamna cu adevarat un rose de Provence si cum difera el de imitatiile (nu tocmai ieftine) autohtone:

1.  un rose de Provence se face din cinci soiuri permise (Grenache, Mourvedre, Cinsault, Tibouren si Syrah) plus eventual doua secundare care nu au voie sa depaseasca 30% (Cabernet Sauvigon si Carignan). Dintre acestea, doua, Tibouren si Cinsault, le intalnim in majoritatea rose-urilor de Provence in proportii mai mici sau mai mari, fiind un fel de marca a lor proprie si imprimand eleganta, lejeritate, delicatete (primul) si note de pamant, picante, de ierburi uscate, in stil garrigue (al doilea). Doua chestii care din rose-urile noastre in general lipsesc si acum stiti de ce. Ahhh si ar mai fi Grenache care se foloseste pentru generozitatea de fruct rosu si pentru corp, dar are probleme cu aciditatea (cand se coace prea mult) si oxideaza repede plus Mourvedre care da arome florale, uneori carnoase si rose-uri pline, picante, complexe, corpolente,crocante, mai ales in Bandol, care pot invechi surprinzator (o sa va povestesc in curand de unul). Noi in schimb le facem pe ale noastre din Merlot, Cabernet Sauvignon, Feteasca Neagra, Pinot Noir,etc… Sa continui? Cred ca ati prins ideea…
    
2. In Provence rose-ul este vinul principal. Cel rosu sau alb cad invariabil si uneori pe nedrept in umbra lui. Tot ce se face in vie si in crama se face pentru a se obtine un rose de calitate. Restul nu conteaza. De exemplu ei folosesc presarea directa a strugurilor pentru obtinerea mustului si apoi il vinifica ca pe un vin alb. Astfel, din strugurii respectivi se produce doar rose. Acestea sunt in general cele mai deschise la culoare si acide, uneori la limita senzatiilor verzi. Unii, care vor sa obtina mai mult corp, extractie si finete, folosesc maceratie peliculara; acolo e marea arta a unui rose, pentru cine stie a o faca cum trebuie. La noi este cumva invers. Rose-ul este un produs derivat din vinificarea vinului rosu adesea obtinut prin metoda saignee (se trage mustul usor pigmentat din cuva de vin rosu si se fermenteaza separate in stil de alb, vinul ramas continuandu-si procesul de vinificare in rosu, rezultand un vin mai concentrat si extractiv). De aceea Rose-urile de pe la noi vor arata intotdeauna ca un produs secundar, nascut in zodia deciziilor luate pentru vinul rosu. Si acolo stim ca se doreste supracoacere, alcool, etc. Pe scurt: e greu sa faci un rose competent din struguri destinati vinului rosu. Sunt doua paradigme diferite. De exemplu Merlot-ul pentru rose trebuie recoltat mai devreme decat pentru rosu. Dar din ce recoltezi pentru rose nu prea vei putea sa faci rosu de calitate…si asa mai departe, exemplele pot continua.
    
3.  In Provence rose-ul este religie. Si savoir-faire-ul este la cote maxime, decantat in sute de ani de incercari si esecuri, atingand pe alocuri perfectiunea in cazul anumitor producatori. Este foarte dificil sa faci un rose in stil Provence. Si un Rose bun in general. Mai greu decat un alb sau un rosu in anumite privinte. Deciziile trebuie luate rapid, practic intr-un interval de cateva ore se fac mai toate alegerile importante. Daca nu stii ce trebuie sa faci, cum sa faci si mai ales cand sa faci, poti “sa scapi usor din mana” un rose. Care greu poate fi adus inapoi la ‘norma”. Iar cand il aduci acest lucru se va vedea mult mai pregnant decat la rosii sau la albe. De aceea majoritatea rose-urilor de la noi par artificiale si invocam celebrele: bombonica, guma turbo, vata pe bat, lac de unghii si etc cand le descriem. Vinificatorii nostri nu prea stiu sa faca rose si nici nu cred ca se preda pe la noi chestia asta. E un stil de vin “prea exotic” ca sa apuce cartile noastre de oenologie, care sunt si acelea. De fapt si celor “zburatori”, consultanti internationali, le este greu sa faca rose in stil Provence. Este o stiinta si in acelasi timp o arta greu de stapanit si pe care noi clar nu o avem. Sursele de variabilitate implicate sunt multe: metoda de productie aleasa, presarea, clarifierea, sulfitarea, stilul de macerare peliculara daca alegi sa o faci sau nu (la ce temperatura?, cat timp?), eventuala folosire a enzimelor, lasarea pe drojdii, soiurile de struguri utilizate, zona de origine si calitatea strugurilor, conditiile anului si ale recoltei, conditiile din crama, etc sunt tot atatea variabile cu care trebuie sa jonglezi intr-un interval de timp extrem de scurt. Si ca sa poti sa o faci trebuie sa fi vinificat multe recolte la viata ta si sa ai pe cineva langa tine care sa te indrume. Mult mai multe decat cei cativa ani de cand a luat amploare moda rose-ului pe la noi si ne-am apucat si noi sa experimentam…

La noi rar am vazut ceva care macar sa semene cu un rose de Provence si sa aiba cat de cat constanta an de an, ca stil. Ar fi cele de la SERVE cu celebra Terra Romana, primul rose sec romanesc (se face de prin 1996 daca va vine sa credeti ca bea cineva rose pe atunci), care au beneficiat la un moment dat de savoir-faire-ul frantuzesc si stilul s-a slefuit in timp, dar nici despre ele nu pot spune ca sunt Provence. E un Provence mai indigen, mai romanesc asa…

De fapt, eu unul nu stiu nici un vin romanesc despre care sa pot spune impacat “Da dom’le, asta e Provence”. De fapt nu prea stiu multe vinuri internationale despre care sa pot spune asa ceva. Pe scurt: Provence e un stil greu de imitat. Cel mai bine la asa ceva se pricep ei din Languedoc. De acolo am baut cateva rose-uri intr-un stil care batea bine de tot in Provence. Dar si acolo exista o variatie mare de viziuni si abordari si poti sa te alegi usor cu ceva plat, fructat si pigmentat, in stil rosado spaniol. In plus sunt la o aruncatura de bat de patria rose-ului. Adica de Provence…

In concluzie, comparatia cu Provence (ca si cea cu Bordeaux-ul) este doar un alt trist plagiat de imagine folosit pe la noi. Bine, unii (chiar din partea producatorilor sau comerciantilor) o fac din pura ignoranta, habar neavand ce inseamna un rose de Provence si ce sta in spatele lui. Sa faci un rose de calitate nu e o chestie asa de jucausa si neserioasa cum ar indica-o culoarea vinului respectiv.

Altii fac asocierea respectiva in cunostinta de cauza, profitand de nestiinta si snobismul consumatorului roman. De altfel, cine nu vrea sa stea pe o terasa de fite in Centrul Vechi (sau la Mamaia), intre doua case care stau sa cada peste tine si ceva maidanezi care se gudura pe sub masa, cu un pahar de rose autohton si sa se viseze la Saint Tropez cu Mediterana si un rose de Provence in fata?

Nu va mai amagiti inutil: asa cum Marea Neagra nu e Mediterana, asa nici rose-urile de pe la noi nu au nici o legatura cu Provence-ul.

P.S. Ultimele achiztii, pentru cine are nevoie de recomandari:
 

Tags: Franta, Provence, Rose, Roze

Trackback URI | Comments RSS