Ati auzit mai mult ca sigur pana acum ca vinul trebuie asociat cu mancarea, trebuie pus in context culinar pentru a obtine maxim de placere de pe urma lui. Chestia asta e mai greu de realizat prin restaurantele de la noi din mai multe motive (doua care imi vin acum in minte sunt pretul vinului in restaurant si calitatea umana indoielnica in relatiile cu clientii a celor care se ocupa si deservesc cam 95 % din restaurantele de pe la noi). Asa ca pentru a nu ne lipsi in totalitate de asocierea respectiva nu ne ramane decat sa ne descurcam singuri.

Eu unul recunosc ca imi este cam greu sa “asimilez” alcool pe burta goala sau fara sa mananc ceva langa, asa ca incerc de fiecare data sa pun ceva langa paharul de vin de pe masa.

 In speta despre care o sa va vorbesc in continuare paharul cu vin a continut o Feteasca Neagra Paganus 2011 de la Domeniile Dealu Mare Urlati,primita din partea producatorului. Varianta 2007 a facut furori prin stil si varianta si chiar eram curios cum a iesit 2011. Lot proaspat imbuteliat in ianurie anul curent.

Pe partea culinara s-a executat una bucata reteta italieneasca (provenienta Marcella Hazan, pentru cunoscatori) care se numeste sugestiv si foarte ademenitor pentru un  winegeek: “Braised Pork Chops with Two Wines”. Procesul tehnologic a decurs astfel:

1. Pregatirea ingredientelor: 4 bucati cotlete de porc (cu os in cazul de fata), un catel de usturoi, cateva seminte de fenicul, ulei de masline, cate o jumatate de cana de vin de Marsala (din Italia, din supermarket, anonim, facut de o cooperativa, folosit de subsemnatul doar la gatit si la servit eventualii invitati) si de vin rosu (se recomanda ceva tanar, fructat, proaspat gen Valpolicella sau Barbera, dar a mers sacrificata si un pic din Feteasca Neagra de mai sus) plus o lingura de pasta de rosii. Pasta, nu bulion din ala lung ca altfel o sa miroasa tot preparatul a supa de rosii.
   Se desfac vinurile. Se gusta. Se insista cu degustatul pe cel rosu (in cazul meu).
    
   
    
2. Se rumenesc cotletele in tigaie pe doua parti dupa ce in prelabil s-au dat prin faina.
    
   
   
   
3. In doua ture daca tigaia este neincapatoare. Nu le inghesuiti in tigaie ca o sa le inabusiti in loc sa le rumeniti frumos. Ca si vinul, mancarea cere rabdare. Se continua degustarea…
   
   
4. In timp ce cotletele se rumenesc se amesteca cele doua vinuri cu pasta de tomate. Ar trebui sa fiti deja la al doilea pahar de degustare.

   
   
   

5. Dupa ce ati terminat de rumenit cotletele se pune usturoiul taiat marunt in tigaie (in cazul meu dat prin presa de usturoi) si se prajeste asa, cam 20 de secunde, pana devine usor auriu. Atentie sa nu se arda ca devine amar, asa ca lasati degsutarea pentru moment si stati cu cana de amestec de mai sus langa tigaie, sa interveniti la timp. Puteti degusta si din cana, desi nu va sfatuiesc…
   Dupa ce ati turnat vinul peste cotlete (atentie ca o protesteze viguros si o sa umpleti peretii de dare rosii dupa cum se vede in poza de mai jos) adaugati semintele de fenicul (daca nu stiti de unde sa le procurati va duceti la Plafar si cereti “Ceai de seminte de fenicul”,  sa nu va dea pliculete), sare si piper (neaparat proaspat rasnit).
   Apoi lasati totul sa dea intr-un clocot, dat focul pe mic (rabdare, da?) si lasati sa “simmer” , cu capacul usor crapat, cam la o ora, o ora si jumatate.

6. In tot acest timp degustarea continua in alta camera, la adapostul mirosurilor emanate de preparatul care bolboroseste molcom. Aerati vinul (cu vreo 3 tipuri de decantoare), puneti-l in vreo 3 pahare diferite, raciti-l, incalziti-l si atentie sa mai pastrati ceva si pentru masa propriu-zisa.
   Daca nu uitati de ele, mai intoarceti cotletele de pe o parte pe alta de vreo cateva ori. Mai si gustati din ele, dupa cum se vede la exemplarul de sus. Rezultatul va arata cam asa (daca uitati de ele acesta va fi mai negru si cu mult fum, dar cu un pahar de vin alaturi, merge…):

7. Intre timp luat cu degustarea am uitat sa va spun sa fierbeti cativa cartofi in apa cu sare, pentru garnitura. Nu mai faceti nimic cu ei, doar ii fierbeti; o sa fie suficient sosul de la cotlete in rol de „condiment”. Asamblarea ar trebui sa arate asa:

Acum puteti sa luati linistiti paharul de vin si sa va apucati de baut. Pe langa preparat. Daca mai aveti ce…

Din toata degustarea de mai sus si abuzul la care am supus vinul (care a rezistat suprinzator de eroic) am tras urmatoarele concluzii tehnice despre Feteasca mai sus amintita:

Aspect (Culoare): Visiniu inchis, impresii tinere, purpuriu-violete, opac, inchis, usor “hazy” (e normal, de la nefiltare, nu va alarmati)

Nas: Intensitate medie, cu impresii initial verzi, de muscate (geranium), fruct negru confiat, prune uscate (chiar debordeaza), condiment (in special piper negru, anason) si usor  “smoky“. Dupa o aerare temeinica notele verzi se mai estompeaza si vinul vireaza olfactiv spre fruct negru intens si usor dulce, dulceturi, gemuri si insotite de note “spicy” in gen Syrah. Un nas picant,  in care notele de baric se suprapun peste o tusa condimentata a vinului in sine.

Gust: Atac prietenos, usor dulceag, corp mediu, cu aluzii lejere si o evolutie echilibrata. Aspecte de fructe coapte, gemuri de prune si tente duceag-vanilate. Taninii fini, prezenti dar integrati, ii insufla o nota de structura. Aciditate neasteptat de buna care ii imprima o lejeritate picanta, mentolata si o impresie de prospetime. Alcool (14%) perfect ascuns. Final proaspat, cu tanini cat sa curete palatinul si un postgust mediu de coaja de paine arsa si dulceturi de fructe negre.

Un vin Bun, cu tipicitate, echilibrat, fluent, mai ales in gust. O Feteasca Neagra fara complicatii inutile si extractivitati obositoare, surprinzator de abordabila pentru stilul zonei. Nu agreseaza, este in gen “spicy”, condimentat, de Syrah. Bifeaza cu succes categoria “food wine” si are ceva potential pentru viitor. Prin online costa in jur de 30-35 de lei, (o gasiti si prin hypermarketuri), RPC Bun la banii respectivi, tinand cont de cum arata categoria Feteasca Neagra de pe la noi.

P.S. (mai lung, in gen autoreflexie): Stau si ma gandesc ca daca as scrie numai in stilul asta culinar as fi adulat de catre industria autohtona. In afara probabil de colegul Mihai pe motiv ca am intrat in felia pe care o acopera cu competenta si la care nu ma refer in cele ce urmeaza..:D

Ma si imaginez avand ocazia sa tuguiez buzele, sa savurez o tartina cu somon si sa invart semidoct vreo posircuta in pahar Pasabahce, concomitent cu exprimarea unor laude cat mai desantate si desuete la adresa producatorului aflat in fata mea, bifand toate vizitele la toate cramele si la toate degustarile la care cu siguranta as fi invitat in calitate de cunoscator fin de vin.

O viata tihnita, de piscotareala in stil “un veac de singuratate”, lipsita de griji, de injuraturi, de scrasnit din dinti si foarte important, fara ca sa fiu intrebat de cineva “in ce calitate” le laud vinurile.

 Din pacate insa profilul moral nu imi lasa prea multa marja de manevra in acest sens si de altfel nu este nici stilul care m-a consacrat…Sic!

P.S. 2 (Tehnic): Daca stati prost cu dantura sau preferati carnea mai moale, folositi bucati de ceafa in loc de cotlete de porc.

Tags: 2011, Domeniile Dealu Mare, Feteasca Neagra, Paganus, Urlati

Trackback URI | Comments RSS