A trecut aproape o saptamana si ceva de la vizita devenita deja traditionala la SERVE. Memoria incepe sa imi joace feste si sa uit din detaliile veselei intruniri tovarasesti. Asta nu este neaparat un lucru rau…uneori. E si un exercitiu de memorie. E foarte interesant sa vezi cu ce ramai dupa o anumita experienta. Este exact ca la examen, cand te pregatesti pentru o anumita zi si la anumita materie pentru ca a doua zi, dupa examen,  sa fi uitat tot, incercand sa acumulezi pentru urmatoarea incercare.

Sa revenim…este posibil va zic, sa fi uitat multe din weekendul cu pricina, dar sunt unele lucruri care mi-au ramas intiparite in memorie. Asadar, intr-o ordine cumva aleatoare:

1. Parcela de Merlot de la Bozieni unde cred deja ca pot sa ajung noaptea, pe ceata si nor, cu farurile stinse. Desi nu cred ca este o idee buna tinand cont de cat de bine este pazita, daca nici Tovarasul nu are cheia de la lacatul de pe poarta. Tovarasul Savulescu, ca celalalt tovaras nu mai are nevoie de chei. Oricum locul respectiv tinde sa devina unul de pelerinaj, pentru unii un fel de „Valea Plangerii”, alaturi bineinteles de celebrul amfiteatru cu Cabernet Sauvignon si cele doua parcele de Pinot Noir cu varste diferite, dar alaturate. Parcelele, nu varstele…varstele am zis ca sunt diferite.

Merlot-ul e pozat peste gardul de sarma ghimpata. Nu va faceti iluzii ca a patruns cineva…

2. Nu am uitat nici tratatia culinara din partea gazdelor (pregatita de cei de la Terra Carpatica despre care am auzit ca renoveaza si un conac in Buzau), respectiv meniul diversificat si pe alocuri cu interpretari foarte interesante ale bucatariei traditionale. Imi aduc si acum clar aminte de o salata de dovlecei fasii, cu parmesan, ulei, verdeata si o idee de ardei rosu iute. O adevarata revelatie din partea unei combinatii foarte simple. Mi-as dori ca mai multi bucatari cu pretentii de la noi, care invart farfurii pe la televizor, sa se inspire din bucataria autohtona si sa incerce sa o reinterpreteze. In loc sa ne inunde cu preparate internationale si aranjamente care de care mai fanteziste. Si la bucatarie, ca si la vin, avem nevoie mai mult de substanta si autenticitate la ora actuala, decat de preluari de pe afara.

Credit @ Cristi Nicolau

3. Nu am uitat si oricum asta este cel mai greu de uitat, ospitalitatea gazdelor, organizarea excelenta, tonusul tov. Savulescu, explicatiile pertinente si pasiunea dlui Rotarescu si eleganta retinuta, care inspira un aer de calm in orice imprejurare, a dnei de Poix. Atunci cand ii vezi pe toti trei impreuna iti dai seama ca sunt o echipa in adevaratul sens al cuvantului,  completandu-se excelent unul pe celalalt.

4. Apoi bineinteles nu am uitat vesela companie colegilor de „suferinta” (ca in “dulce suferinta”) pe care nu ii mai insir ca sigur uit pe cineva si trebuie sa imi cer scuze apoi. Ideea este ca am fost o gasca foarte  vesela asa cum se vede si din pleiada de poze de pe Facebook. Fara genul asta de ison oricarui eveniment  i-ar lipsi sarea si piperul. Adica glumele, apropourile, sicanele, discutiile, aluziile, dezbaterile care sper ca nu au deranjant (foarte tare) gazdele..:D

5. Apoi nu am uitat si nu o sa uit asa usor celebrul concurs de asamblat Cuve Charlotte 2012. Unde am iesit pe locul trei. Din vina mea. Pentru ca eu am zis celorlati doi colegi de echipa (Darius Pripon si Zoltan Marton) sa facem un vin in stilul Cuvee Charlotte: usor retinut, elegant, catifelat si cu potential de invechire. Imi asum intreaga responabilitate pentru esec. Oricum a fost un esec “triumfator” tinand cont ca am primit exact aceleasi premii ca si locul 1..:D Juriul, bineinteles a fost “fermecat” (sau mai bine zis indus in eroare) de varianta mai comerciala a echipei nr. 2.  Varianta creata de Ionut. Ce argument mai bun vreti ca era comerciala? 🙂 Bine nu mai zic nimic de vinul facut de George, Horia si Alex care era orice, numai stilul Cuvee Charlotte nu. Dar era bun, recunosc..:D

6. Ahhh..si cum puteam sa uit vinurile. Cele facute de profesionisti de data aceasta:

• un Cuvee Amaury mult mai elegant si rafinat, evoluat evident de la vinul in stil New World care parea acum cateva luni,
• un Millennium Alb 2012 cu un nas complet si o evolutie citrica, proaspata si echilibrata pe palatin.
• Un asamblaj de Sauvignon Blanc si Feteasca Alba in care Feteasca, desi minoritara inca isi face de cap in fata Sb-ului majoritar.
• un Chardonnay 2012 fermentat in baric, cu un lemn excelent integrat si o evolutie eleganta, fara greutatea si onctuozitatea excesiva care ma indeparteaza de stilul Chardonnay-urilor baricate,
• un Terra Rose 2012 de care nu mai zic nimic pentru ca oricum e pe terminate, dar viitorul suna (de fapt miroase si se simte) bine asa cum ne-am convins personal la tancul de fermentare. Si rosiile:
• Feteasca Neagra  2011 intr-un stil lejer si nefortat, cu impresii picante si de ierburi aroamtice, dar cu potential si tipicitate. Ma bucur ca SERVE nu s-a predat taberei care face Merlot din Feteasca Neagra.
• Un Millenium Rosu 2011 complet, catifelat si bine echilibrat, usor zvapaiat pe final. De fapt toate rosiile din 2011 arata ca a fost un an bun: sunt usor mai dure si acide pe final, cu o rezerva de invechire evidenta.
• Cabernet Sauvignon 2011 pare usor neprietenos in debut dar cu o usoara aerare se transforma in cel mai abordabil vin dintre rosiile de Terra. Daca vreti ceva de consum la ora actuala, pe el as merge. Se vede diferenta dintre Dealul Mare (primele doua) si CS-ul care este din Babadag din ce am retinut. Nu neaparat in sens negativ. Depinde ce doresti de la un vin: abordabilitate sau potential.
• Apoi liga superioara cu un Cuvee Charlotte Magnum 2007 care desi arata usoare semne de evolutie pare a fi pe la inceput de drum. Apoi Cuvee Charlotte 2010  rotund, plush si abordabil inca de pe acum, cu note care amintesc de un cupaj de Rhone reusit. Oricum fata de cat de inchis si neprietenos se prezenta asta iarna evolutia este mai mult decat evidenta. In sens pozitiv.
• In final Cuvee Alexandru…vinul din portofoliul SERVE pentru care am facut o pasiune secreta masurata in sticlele pe care le acumulez ca harciogul in vizuina, pe masura ce stocul se epuizeaza in mod implacabil. Oricum vinul pare nemiscat in exprimare si arome fata de prima data cand l-am intalnit acum un an si ceva. Iar la pretul care se cere pe el (era 88 de lei la crama si pe club) nu are rival ca RPC in categoria vinuri premium autohtone. E cam best-buy in categoria superioara de la noi.

Una peste alta, SERVE are un stil aparte, mai elegant, nefortat, fara sa scoata in fata baricul agresiv asociat fructului gemos concentrat si copt cum fac indeobste majoritatea cramelor care se declara premium de pe la noi. Este o adevarata arta sa echilibrezi un vin. Una care se dobandeste in timp, prin exercitiu si munca cu parcele din dotare.

Cam asta a fost vizita la SERVE de anul acesta cu ce am uitat, dar mai ales cu ce nu am uitat. In rest nu pot trata constanta SERVE in stil si calitate decat prin constanta in aprecieri si laude. Deci, ca sa ne intelegem, ramane valabil ce am scris anul trecut…

Tags: Ceptura, Cuvee Alexandru, Cuvee Charlotte, SERVE, Terra Romana

Trackback URI | Comments RSS