Sep 06 2013
Chateau Beausejour (Becot) 1970 sau despre cum a fost infirmat Parker, intr-o seara, la Pitesti…
O sa va povestesc astazi despre un vin foarte special, care s-a dovedit a fi starul degustarilor despre care aminteam in debutul articolului de ieri.
Este vorba de un vin din 1970, an cu o recolta destul de mare din punct de vedere cantitativ in Bordeaux. De fapt era cea mai mare recolta de dupa Al Doilea Razboi Mondial. Succedandu-se dupa doi ani problematici (1968 si 1969), 1970 a adus atat o recolta bogata, cat si o calitate buna a strugurilor. Mai ales la nivelul producatorilor din “Right Bank”, dominat de Merlot. Vinurile rezultate au fost excelent echilibrate, de o calitate consistenta de la ce mai umila apelatiune pana la Grand Cru-uri si in acelasi timp extrem de abordabile inca de la inceput.
Aceasta abordabilitate i-a determinat pe multi sa considere ca nu vor rezista prea mult in timp si ar trebui baute repede. Fiind alcatuite preponderent din Merlot, acestora le lipseau structura si taninii pe care ii da Cabernet Sauvignon-ul si despre care se crede ca sunt ingredientele principale pentru evolutia pozitiva pe termen lung a unui vin. Se crede…
Producatorul este Chateau Beausejour clasificat Premier Grand Cru Classe B in Saint Emilion, pe partea dreapta a estuarului, regatul Merlot-ului in Bordeaux. Acesta se numeste acum Chateau Beau-Sejour Becot si detine aproximativ 17 Ha de vie plantate bineinteles majoritar cu Merlot (70 %) plus Cabernet Franc (24%) si ceva Cabernet Sauvignon (6%).
Va spuneam ca desi acum producatorul se numeste acum Beau-Sejour Becot, daca va uitati atent la sticla o sa vedeti doar Beausejour si mai jos trecut “Proprietare a St. Emilion Gironde Becot”. De ce? Pentru ca familia Becot tocmai cumparase domeniul respectiv in anul anterior, adica in 1969. Asadar 1970 era prima recolta vinificata de noii proprietari, practic avand la dispozitie ceea ce gasisera la momentul acela in crama.
Aceasta fusese detinuta pana atunci de un anume doctor Jean Fagouet si desi vinurile erau clasificate Premier Grand Cru Classe, se pare ca acestea nu prea se ridicau la nivelul clasificarii respective. Dupa preluare, familia Becot a investit in dotari si a achizitionat doua noi parcele de vie. Acest ultim fapt le-a adus ulterior declasificarea la nivelul de Grand Cru Classe deoarece acestea nu erau incluse in Premier Grand Cru Classe si vinurile obtinute de pe acestea nu se mai incadrau in normele de clasificare.
Asta desi paradoxal calitatea in sine a vinurilor se imbunatatise considerabil fata de anii anteriori, cand domeniul era clasificat Premier Grand Cru Classe. Un intreg paradox. De abia in 1996 domeniul si-a reluat locul in randul granzilor.
Intre timp familia Becot este printre primii proprietari din Bordeaux (alaturi de Troplong Mondot si Angelus) care il angajeaza drept consultant pe astazi omniprezentul (in Right Bank) Michel Rolland, fapt semnalat cu voiosie si de Robert Parker in cartea: “Bordeaux: A Comprehensive Guide to the Wines Produced from 1961 to 1997” care spune, citez: ”The chateau’s consulting oenologist is the well-known Michel Rolland of Libourne”. La ora actuala de vinuri se ocupa Jean-Philipe Fort, membru al echipei lui Rolland de aproape 20 de ani.
Sa revenim insa in anul 1970, cand situatia statea altfel: Michel Becot (tatal proprietarilor de astazi) de abia se instalase in domeniul nou achizitionat, vinurile nu fusesera pana atunci tocmai de calitatea ceruta unui producator Premier Grand Cru Classe (dar nici acolo si nici atunci calitatea nu avea mare legatura cu clasificarea) si aceasta avea sa fie prima recolta vinificata de el. Si distribuita de celebrul Alexis Lichine, dupa cum putem vedea pe eticheta. Rezultatul? Dupa 43 de ani acesta arata asa:
Aspect (Culoare): Note caramizii, brune, inchise, aproape opac in centru. Se inchide si mai mult la contactul cu oxigenul in tente cromatice ce aduc aminte de zahar ars si cola. Doar in margini prezinta degradeuri elegante, in note portocalii, usor transparente.
Nas: Debuteaza cu tuse inchise, de pamant si frunze putrezite ca atunci cand dai un strat de frunze vestede la o parte in padure. Evolueaza apoi usor spre un fel “trip in the woods” pe la sfarsitul lui noiembrie, in note de frunze uscate si ciuperci. Parca trece si o caruta pe poteca din padure, cu niste haturi tocite de cai si ceva izuri de tutun venind de la nenea carutasul. Dar din ala bun, nu mahoarca de doi lei. Carutasul are ceva bani. Asta se vede si din efluviile usor orientale, de mosc care vin dinspre camasa arsa de soare. Probabil vreun parfum generic de prin targ…
Intram in vorba si il rog sa ma ia cu el pana in sat. Pe masura ce ne apropiem de livezile de visini si cirese negre de la marginea satului se simte un parfum de fruct trecut, necules, stafidit pe samburi, impletit cu izurile de dulceturi fierte temeinic ce emana de la ferestrele gospodinelor. Roata carutei calca peste o tufa de menta si aproape instantaneu frunzele zdrelite protesteaza olfactiv imbinandu-se cu mirosul dur de carbune, lemn si fier ce vine dinspre pivnitele gospodarilor. Semn ca s-au pregatit deja pentru iarna… Ce imagine poate fi mai idilica decat a unui sat ascuns in padure, la un sfarsit de noiembrie, pregatindu-se sa infrunte stihiile iernii. Pe nesimtite, incet si in scartait de osii neunse, am ajuns la capatul drumului. Ma dau jos, multumesc frumos vremelnicului tovaras de drum si gust vinul…
Gust: evolutie lejera, fina, integrata, de parca nici nu ar exista. Dar in acelasi timp iti tine simturile treze cu o prezenta compacta, subtila si catifelata. Eleganta si distinctie la superlativ. Note de fructe rosii si negre confiate, ca dintr-o dulceata usor zaharisita. Tuse fine de ciocolata neagra si hribi tes o panza gingasa de paianjen care pare sa se destrame in orice moment dar, in mod inexplicabil, nu o face. Aciditate inca prezenta, chiar evidenta in final, tanini perfect integrati, care nu lasa aciditatea sa fure prim-planul sfarsitului de evolutie. Postgust lung, hedonic, gurmand, cu un debut proaspat, urmat de fructe rosii si negre confiate, dulceturi usor afumate si prajituri cu ciocolata neagra si fructe de padure care persista chinuitor de placut pe palatin.
Nu pot sa afirm ca a fost bun, foarte bun, excelent sau ca a avut nu stiu cate puncte. Oricum este irelevant cate puncte ar fi avut pentru ca nu este genul de vin pe care sa il poti compara in puncte cu ce se gaseste acum pe piata. Este doar acel gen de vin care iti ofera placere pura si iti descatuseaza imaginatia, demonstrandu-ti ca inca poti sa visezi frumos. De genul asta de vinuri chiar am nevoie si as putea deveni dependent.
Inchei prin a va reda nota de degustare a lui Parker, despre vinul de fata. Este preluata din cartea amintita mai sus si scrisa acum aproape 30 de ani:
“ Tired an too tannic for its meager intensity of fruit, this lean, compact wine will only deteriorate further. Last tasted, 5/84”
Cine a avut pana la urma dreptate? Vinul sau “celebrul avocat al vinurilor”? Concluziile le trage fiecare…
Eu va spun doar atat: “Imparatul este gol!”. In fine, plin cu marketing… Dar pe mine, de data asta, chiar nu ma mai intereseaza.
