Sa profit zic de perioada de moleseala tipica lunii august si sa mai fac ceva ordine prin carnetele. Adica sa mai aduc la zi notele de degustare fizice cu cele virtuale, electronice.

Astazi va povestesc despre un Pinot Noir de Dealul Mare. Zona despre care unul din actionarii producatorului de fata (Domeniile Franco-Romane) spune ca este printre putinele din lume unde se poate produce Pinot Noir foarte bun. (minutul 1:40 din videoclipul de aici). “Bien sur” dupa Burgundia.

Personal nu sunt eu foarte convins ca Pinot-ul are asa mare potential in Dealul Mare, patria Merlot-ului, dar ramane sa ma conving pe viitor. E posibil sa aiba, desi datele tehnice sunt departe de Burgundia, acolo unde se produce etalonul mondial in materie de Pinot Noir. Dar vom trai si vom vedea…

Deocamdata ce am vazut eu din Dealul Mare se inscrie in trendul general clasic al Pinot-ului facut in zona prea calduroare, lasat sa se supracoaca, apoi trantit un baric sanatos peste el, iesind ceva total diferit de ceea ce ar trebui sa fie Pinot Noir: elegant, suplu, cu puritate de fruct proaspat, nefortat, etc. Vinurile sunt “palatable” cum ar spune englezii, dar nu au nici o legatura cu adevaratul Pinot Noir.

 In plus la noi se profita foarte mult si de naivitatea si “inocenta” consumatorilor romani. Ca sa nu zic prostie. Lumea vrea sa bea Pinot Noir dom’le. Cu 10 lei sticla daca se poate. E cerere. Si ai nostri producatori in loc sa le explice ca nu se poate, le dau Pinot Noir. Nu stiu cati consumatori au avut curiozitatea (bine si finantele) sa incerce un Pinot Noir autentic. Asa ca daca vad pe eticheta Pinot Noir (eventual innobilat cu Merlot) sunt convinsi ca asa trebuie sa arate vinul respectiv. Si le place.

In plus, mai e si o doza de incapatanare din partea producatorilor si vinificatorilor sa faca Pinot Noir. Care se stie ca e “The Holy Grail” tinand cont de cat de capricios este soiul. Pe sistemul: “daca nu ai facut Pinot Noir sau nu faci, nu te chemi oenolog.” Really? Ce ii trebuie chelului? Tichie de margaritare…innobilata cu Merlot sau cu baric, dupa posibilitati si pretentii. In plus se mai si uita urat la cei care indraznesc sa le spuna ca: “Da, e un vin bun, dar nu e Pinot Noir”.

Dar sa revenim, ca divaghez. Si unde nu este cazul. Pentru ca paradoxal dintre toti producatorii din zona Dealul Mare care ii dau cu Pinot-ul, cele de la Domeniile Franco-Romane sunt cele mai ok si baubile in opinia mea. Chiar se apropie tangential de ideea de Pinot Noir, mai ales prin faptul ca nu sunt fortate cu diverse tehnici de vinificare si o combinatie elucubranta de baricuri. In treacat fie spus imi mai place cum a iesit si Pinot (Prestige?) de la Segarcea, desi acela e usor mai departe de ideea de Pinot, dar e un vin reusit.

Pinot-ul de fata este cel de linie de la DFR (Domeniile Franco-Romane), existand si o varianta mai “serioasa”, cu baric, Terre Precieuse, care mi-a placut si acela. An de recolta 2008, vinuri ecologic cu certificare Ecocert, pentru ipohondrii ultrapreocupati (fara motiv) de sanatate. Asadar:

Aspect (Culoare): rosu cu tente visinii, cu o roba deschida, de cireasa coapta de mai care insufla tinerete

Nas: in debut cu usoare note de tipicitate din categoria “forest floor”, grajd si ceva carne maturata. Se deschide in tuse de cirese amare, fructe negre de padure, coacaze (astea nu stiu daca mai sunt tipice) si ceva fruct rosu din categoria capsunilor, extras dintr-o dulceata cu vanilie. Ce este interesat ca dupa o aerare de aprox. o ora fructul iese mai bine in evidenta si capata accente lejere, proaspete, asa cum sta bine unui Pinot de linie, fara pretentii.

Gust: Atac rotunjit, evolutie liniara, cu o usoara senzatie de focus si precizie. Usor cam corpolent probabil si din cauza unei aciditati mai reduse si a alcoolului de 13,5 %  (deh e Dealul Mare). Desfasoara pe palatin tuse gustative placute, fructate, din categoria fructelor rosii (cirese, capsuni) si negre (coacaze, dude). Aciditate in crestere spre final, insufland o binevenita senzatie de prospetime alaturi de tanini prezenti, usor duri. Posgustul invoca o usoara tusa tonica, amaruie (taninii plus aciditatea de pe final) care coboara in impresii calde, de dulceturi de fructe.

Un vin Bun, intr-un stil lejer, direct, nefortat cu baricuri si alte alambicari, orientat spre fruct, abordabilitate si placere. Adica filozofia frantuzeasca. Cum spuneam mai sus consider ca Pinot-urile celor de la DFR se apropie destul de mult de ideea de baza, fara a rivaliza insa nici macar cu apelatiunile generice din Burgundia. Dar stilul imi place.

Vinul de fata s-ar comporta si mai bine in postura de “food wine”, mai ales ca, datorita plusului de corpolenta, permite asocieri culinare ceva mai indraznete fata de un Pinot clasic de Burgundia. Si care i-ar mai estompa din taninii  si aciditatea de pe final. Care de altfel s-ar putea integra cu timpul. Fruct e destul si au unde. Sunt curios sa il vad cum va arata peste 3-4 ani, desi nu cred ca a fost facut pentru pastrare.

Il gasiti prin online pe la 35-40 de lei, RPC Acceptabil. Tin minte ca la Vintest se putea achiziona direct de la standul producatorului cu in jur de 25 de lei daca nu ma insel, pret bun pentru ce stie sa faca vinul.

Tags: Crai Nou, Dealul Mare, Domeniile Franco Romane, Pinot Noir, Sahateni, Terre Precieuse

Trackback URI | Comments RSS