Ahhh..nimic nu este mai revigorant (chiar si la 35 de grade) pentu un iubitor de vin decat o vizita la crama. Cu tot ce presupune aceasta: vinuri, degustari din baric si tot tacamul. Iar cand crama se numeste Vinarte placerea este dubla. De ce? Pentru ca Vinarte e un nume greu in peisajul autohton care are intotdeauna ceva interesant de spus si etalat.

Asa ca iata-ma gonind prin rapele, gropile, ravenele, crevasele, decopertarile, drumului judetean DN 67B Pitesti-Dragasani spre crama de la Bolovanu. Un fel de “drum al oaselor”…de masina. Adica al bratelor, bieletelor, bucselor, casetelor de directie si caruia producatorii de piese auto si service-urile ar trebui sa ii inalte un monument tinand cont de cati clienti le-a adus.

Asa ca prima recomandare a postarii de fata, pana sa trecem la vinuri, este una din categoria logistica-transport: Daca va duceti la Dragasani cu masina personala preferati varianta Slatina. Masina, spatele, stomacul, capul, va vor multumi, chiar daca veti pierde un pic mai mult timp pe drum.

Ajunsi la crama bine ametiti si fezandati de “sicanele” drumului, a urmat vizita regulamentara in vie, unde ne-au fost expuse primele etape ale producerii celor doua vinuri specifice cramei: Castel Bolovanu si celebrul sau frate mai mare, Soare. Adica selectii peste selectii, de parcele, struguri, clone, terase, tratamente, taieri, etc toate pentru a ajunge la un produs final cat mai bun si relevant pentru zona. Am aflat ca de cativa ani se tot fac replantari, majoritatea cu Cabernet Sauvignon, dar si cate o parcela cu merlot si Cabernet Franc care vor putea fi folosite la nevoie pentru a pastra si imbogati stilul vinului de top, Soare.

Apoi am virat catre crama, unde oenologul Vinarte, D-ul Iustin Urucu a preluat povestea din vie si ne-a prezentat pe scurt procesul de vinificare. Coordonatele cred ca le intuiti deja si sunt specifice oricarui producator care urmareste in primul rand calitatea: selectie stricta, interventie minima, baricuri neagresive, etc. Am inteles chiar ca se cumpara baricuri deja folosite 2-3 ani pentru a  se evita un caracter de “lemn” foarte pronuntat. Chestie de laudat pe la noi unde majoritatea machiaza vinurile la greu cu stejar cat mai nou si cat mai ars. Dar Vinarte nu are nevoie, are un stil propriu, bine definit, asezat si deja acolo, exact ca la o doamna stilata, machiajul strident mai mult strica. De aceea este aplicat cat mai discret cu putinta.

Intr-un final ne-am asezat la masa si la degustat. Si au venit vinuri, platouri (de a caror asociere cu vinurile s-a ocupat cu competenta somelierul casei, Stelian Stefan), intrerupte de un scurt intermezzo de coborare in crama pentru a lua cunostinta cu licorile care dorm in baricuri. Dar sa o luam pe indelete cu vinurile:

1. Cuvee D’Excellence Sauvignon Blanc 2012. Da 2012, pentru ca Vinarte a decis sa ajunga “la zi” cu vinurile albe si se pare ca nu o sa mai vedem vinuri mai vechi de un an prin portofoliul lor. Un vin Bun, intr-un stil mai asezat, fara aciditatea aceea usor agresiva si vertebrala pe care o caut eu la un Sauvignon Blanc. Dar desi nu am gasit-o, nu pot spune ca vinul nu mi-a placut. Este o interpretare interesanta, cu un nas in impresii verzi si usor minerale plus aciditatea mai asezata, citrica, altoita pe un corp pronuntat, catifelat si zemos in care parca se simt fructele coapte (piersici, caise, etc). Echilibru foarte corect realizat; un Sauvignon versatil care merge foarte bine si la gastronomia mai grea, la care indeobste variantele mai light si acide dau gres.

2. Nedeea 2011, cupaj de soiuri romanesti: Negru de Dragasani, Feteasca Neagra si Novac. Il mai vazusem o data la Goodwine. Intre timp s-a mai asezat si cei trei frati au inceput sa se inteleaga mai bine. Un nas cu tuse de Feteasca Neagra, prune uscate, afumate, gemuri diverse si nuante usor vegetale de urzici si ierburi uscate. Impresiile de baric invoca note de piper, ciocolata neagra, vanilie. Pe palatin are corpul, rotunjimea si cremozitatea Negrului, cu fruct copt concentrat, gemos si final cu aciditate usor evidenta (Novac-ul?) si tanini prezenti. Postgust usor cald, cu gemuri de fructe si coaja de paine arsa. Per ansamblu un vin Bun, abordabil, “plush”, baubil, prietenos, care ar putea evolua in ceva interesant daca cele trei soiuri vor decide la un moment dat sa se inteleaga si mai bine.

3. Soare 2007 Nava amiral a flotei Vinarte pe partea de Cabernet Sauvignon. Nu s-a produs si nu vor exista variante in 2008 si 2010 (pe cale de consecinta Castel Bolovanu a fost/este mai bun in anii respectivi pentru ca a inghitit toata productia). Vor exista insa 2009, 2011 si 2012. Ultimele doua le-am incercat in stare de infanti, direct din baric.

Dar sa revenim la 2007, un vin auster, sobru, de un visiniu intens si un nas elegant, usor volatil, care invoca tuse de fructe negre, visinata, rom si chestii confiate (curmale, stafide). Baric excelent integrat, cu  ciocolata neagra, vanilie, un strop de piper si ceva pielarie si tabac in fundal. Pe palatin se simte direct, sever, fara mult fruct, dar cu o aciditate si tanini care ii confera o structura evidenta, rigida. Un vin Foarte Bun, de o eleganta retinuta, dar ferma, aproape militara, intr-un stil unic pe la noi. Old school.  Sunt curios cum evolueaza la aerare lenta si indelungata…

E momentul sa va povestesc tot aici si despre variantele degustate direct din baricuri: un 2012 de abia intrat la butoi, in care se simte extrem de pronuntat fructul, concentrat, consistent, vinos, cu aciditate bine reprezentata si tanini suculenti. Un vin cu potential, sunt curios cum va arata dupa evolutia la baric.

2011 are deja o perioada petrecuta in lemn (peste un an probabil) si arata excelent la ora actuala: concentrat, cu fruct proaspat, pur, bine aspectat si nuante dulci, prietenoase in evolutie. Structura larga (broad), expansiva, evidenta, echilibrata insa de o rotunjime data atat de alcool (care se vede usor pe final) cat si de tanini ampli, care imbraca tot palatinul inca de la mijlocul evolutiei. Mi-a placut foarte mult, are potential excelent si de abia astept sa il vad dupa evolutia la sticla.

Pe langa cele doua probe de Soare, m-a surprins parca si mai placut, (prin prisma pretului abordabil la care se comercializeaza) cum arata Castel Bolovanu 2011, tot proba din baric. Cremos, catifelat, cu fruct copt, note de cocos si tanini moi, nisiposi. Prietenos si abordabil fata de fratele sau mai mare, mai dur si mai complex va fi (si este deja) best-buy Cabernet Sauvignon la bani care se cer pe el (in jur de 30-35 de lei in comert). RPC redutabil.

4. Prince Matei 2009 Fratele lui Soare obtinut din Merlot (si un strop de 10% CS) pe Dealu Mare. Un vin devenit emblematic in peisajul autohton mai ales prin capacitatea producatorului de a pune la bataie verticale decente, in adevaratul inteles al cuvantului, cu vinuri incepand inca din 1998.

Pentru un producator dintr-o tara cu traditie viticola, chestia asta ar putea starni un zambet compatimitor in coltul gurii, doar ca in cazul Romaniei este o performanta greu de egalat. De fapt doar SERVE mai poate face asa ceva din ce stiu eu.

Despre 2009 s-a tot scris. Este total reversul medaliei ca stil si exprimare fata de Soare: moale, catifelat, ultraconcentrat, cu o rezerva de evolutie in pahar si la sticla impresionanta. Nas de fructe coapte, magiunuri de prune usor afumate, fructe confiate si impresii de baric (vanilie, cacao, mosc, ierburi si esente aromatice) bine integrate. Corpolent, carnos, dens, onctuos aproape mestecabil pe palatin. Tuse gustative de gemuri de fructe, dar cu o vinozitate bine pastrata, probabil si datorita aciditatii corect aspectate.

Vinul nu pare atat de greu si obositor ca cele din Lumea Noua, iar nivelul de 14,5%  este excelent integrat. Taninii fermi, usor duri si “grippy” pe final, ii asigura o parte din coloana vertebrala precum si un potential de invechire redutabil.

O adevarata bestie de vin care te poate dobora cu usurinta daca uiti de nivelul alcoolului si te lasi prada placerii hedonice si catifelarii inselatoare pe care le etaleaza. Foarte Bun spre Excelent, la limita celor 90 de puncte, cu potential real sa le depaseasca in evolutia viitoare la sticla.

5. Sirena Dunarii 2001. Adica “La piece de resistance”..mai ales ca a venit asociat cu un Fois Gras delicios si o dulceata de struguri medaliata, DOC Starmina.  Un vin pe care greu il poti descrie in cuvinte, decadent, cu note olfactive concentrate, de miere, ceara, fructe confiate si tincturi de flori.  Aciditate impresionanta care nu lasa cele  270g zahar residual sa transforme vinul in ceva cleios si “clumsy”. In pofida restul de zahar vinului chiar i se poate atribui caracteristica de prospetime, in stilul sau. Final lung, evolutiv, cu impresii deloc obositoare de martipan si crema de zahar ars, din aceea usor amaruie. Excelent.

Cam asta a fost scurta aventura la Vinarte de ieri.

Impresia de ansamblu este una de evolutie lenta, constanta, de acumulare treptata, fara salturi si experimente inutile. Vinurile de top de la Vinarte au deja in spate o istorie solida pentru piata autohtona, care le legitimeaza si care le-a conferit si confirmat un stil. Iar de aici se poate construi incet, sigur, cu atentie si dedicatie. Ceea ce cred ca se intampla la ora actuala.

Este curios ca pe tot parcursul vizitei, al degustarii vinurilor, al prezentarilor si interactiunii cu oamenii de la crama, am resimtit o impresie generala de siguranta, normalitate, liniste si serenitate. Tipica celor care au trecut prin multe recolte, au construit deja o baza solida si stiu ce au de facut mai departe.

Chestie dealtfel destul de rara prin agitatul peisaj oenologic autohoton…

Tags: Castel Bolovanu, Cuvee d'Excellence, Nedeea, Prince Matei, Sarmburesti, Sirena Dunarii, Soare, Vinarte

Trackback URI | Comments RSS