Despre vinul de fata nu intentionam sa scriu initial. Pentru ca deja exista pe piata varianta 2012 si am gandeam ca informatia pe care as fi putut-o prezenta este intrucatva perimata.

Dar dupa ce am desfacut-o m-am razgandit. Si o sa va spun de ce dupa ce va prezint vinul:

Aspect (Culoare): Galben, cu note de lamaie si sclipiri usor verzui.

Nas: Initial inchis, neprietenos, cu aspecte minerale si de pamant reavan. Aerat si usor incalzit emana arome de strugure copt de o puritate incantatoare, bine puse in evidenta de aspecte florale. Treptat vireaza spre tuse verzi, de urzici, ardei si buruieni (nu iarba) proaspat rupte, surprinzator de asemanatoare unui Sauvignon Blanc reusit. Intr-un final notele extradulci specifice soiului isi fac aparitia cu izuri de miere de mana, fagure si ceva ceara.  Un nas surprinzator de elegant, fin, pur si complex pentru o Tamaioasa.

Gust: atac proaspat, cu note minerale mai ales cand vinul este rece. Aciditate sustinuta pe tot parcursul evolutiei care echilibreaza notele dulcege din nas. Evolutia este lejera, eleganta, integrata, alcoolul de 13.5 % nici nu se simte si  nimic nu iese in evidenta din constructia vinului. Finalul aduce celebra nota tonica specifica Tamaioaselor vinificate in sec, care adeseori devine amara si deranjanta. De data aceasta, excelent integrata, imprima o senzatie tonica binevenita. Postgustul mediu, proaspat, continua aspectele tonice, intepatoare, din final cu un plus de tuse initial minerale, care lasa apoi loc nuantelor specifice de strugure copt si stafide aurii.

Un vin Foarte Bun, echilibrat, fin, complex si scapat de sub amprenta de greutate si usoara vulgaritate care dezavantajeaza adesea Tamaioasele in fata muscatului clasic. Aciditatea si senzatia usor tonica din final ii confera o impresie de structura si seriozitate neobisnuita pentru un soi atat de incarcat de arome dulci. RPC Bun; la ora actuala varianta 2012 este de 35 de lei in “online”si cred ca mai gasiti si 2011, chiar 2010 cu putin efort.

Oliver spune foarte des ca vinurile lui se beau prea repede. Si de fiecare data cand am fost la crama la Stirbey si am mai degustat din “comorile” pivnitei ne-a dovedit acest fapt si i-am dat dreptate. De data asta am simtit-o pe propria pielea.

Stiam vinul de anul trecut. Si l-am considerat  la vremea respectiva cea mai reusita Tamaioasa in sec de la noi. Acum este si mai bun…Daca m-ati intreba care este cea mai buna Tamaioasa Romaneasca in Sec, v-as spune cea de la Stirbey, dupa un an. Sunt curios ce potential de evolutie are si cum se va prezenta peste cativa ani. Sigur are Oliver cateva sticle puse deoparte..:D

Pe scurt, ceea ce m-a surprins pozitiv este modul excelent in care este pusa in valoarea puritatea fructului si care da sens notiunii de Tamaioasa in sec. Notiune cu care eu unul ma impac mai greu. Desi am considerat intotdeauna varianta in dulce de la Stirbey ca fiind mai reusita (si inca o consider) trebuie sa recunosc ca zaharul rezidual, desi concorda cu impresiile olfactive, afecteaza intrucatva eleganta vinului si exprimarea fructului, imprimand un caracter evident mai greoi si mai pronuntat evolutiei pe palatin.

“And on that bombshell”, cele doua stiluri de vinificare capata fiecare sensul si intelesul lui… See you tomorrow, on my second anniversary ..:D

Tags: Dragasani, Oliver Bauer, Prince Stirbey, sec, Tamaioasa Rom.

Trackback URI | Comments RSS