Credit @ http://www.futurity.org/

Acesta este un pamflet. De ce spun asta inca de la inceput? Pentru ca lumea in Romania are o problema cu raportarea la persoana proprie. Toata lumea discuta doar in termeni posesivi: vinul meu, magazinul meu, restaurantul meu, evenimentul meu, oamenii mei, etc…Stiti voi, gen manea: eu si tovarasii mei.

Este foarte greu sa explici atunci cand „infierezi” vreo apucatura sau vreo licoare mai nereusita ca nu ai nimic personal cu persoana care sta in spatele elementului infierat. De ce e greu? Pentru ca toate sunt ale lor si sentimentul posesiv este atat de exagerat, incat orice critica, cat de fina sau aluziva la ceva „al lui”, devine problema de atac si orgoliu personal.

De aceea, ca de fiecare data (deja am inceput sa obosesc sa dau disclaimer-uri la fiecare post de acest gen) va spun ca nu am nimic personal cu nimeni, nu m-a suparat nimeni si nu m-am trezit cu fata la cearceaf. Cand am avut o problema cu cineva mi-am prezentat punctul de vedere si sper ca respectivii au inteles ce am vrut sa spun. Acum doar insir si eu, ca tot omul, niste pareri pe care le-am tras din scurta perioada de observatie a industriei de vin authotone. Ca sunt bune, ca sunt rele, sunt ale mele si asa e rolul blogului: sa iti expui parerile personale despre ceva.

Si inca ceva (iar disclamer!?!?): a nu se intelege ca am ceva cu somelierii din Romania. Nu de alta, dar nu cred ca a ramas vreun segment din industria viticola autohtona care sa nu ma priveasca „cu drag” pe la targuri si evenimente de profil..:D

Avem si noi profesionisti in adevaratul inteles al cuvantului. Putini, intra-devar, dar asta este. De fapt cele scrise mai jos se aplica foarte bine si la cei straini. Desi recunosc sincer ca marea majoritate a exemplelor practice mi-au fost oferite de piata autohtona…:D Cine poate trece peste orgoliu si lamentari pueril-manelistice zic ca are ceva de invatat din textul de mai jos. Este pana la urma parerea unui consumator, nu?

Asadar, „la liniuta”, Portretul somelierului la tinerete:

• Tanar. Preocupat de branduri. De la haine, masini si ceasuri pana la vinuri.

• Fascinat de concursuri, premii, hartii, diplome, chestii stralucitoare si in general de orice l-ar putea ajuta sa ”arda” mai repede etapele spre afirmare.
• Incisiv pana la aroganta si pe alocuri frustrat ca lumea nu ii recunoaste (mai repede ) meritele si calitatile evidente de altfel pentru el si pentru apropiati.
• Fascinat de trabuce si tigari, dupa care eventual trage si o degustare de vinuri profi.
• Ferm convins ca lumea este a lui. Cel putin cea a vinului.
• Pasionat de fotografie, mai ales in vizitele la crama sau cand are vinuri scumpe prin preajma. Cat mai scumpe si cat mai multe, pe principiul bling-bling sau more is better.
• Pedant, berbant, doct si atent cu sexul frumos.
• Fost ospatar, chelner, ajutor de bucatar, etc
• Posesor de morga (nu de aia cu oameni morti) demna de curtea regelui Frantei in cele mai obisnuite si neobisnuite ocazii. Morga in general se evapora dupa cateva pahare sau la ceva discutii concrete despre sticle gratis, comisioane, taxa de dop, etc.
• Aprig doritor de sticle de vin cat mai scumpe, cu staif sau cu statut de „cult wine”. Bineinteles pe gratis si de la toti producatorii/importatorii, pe principiul „lasati sticlele sa vina la mine”. Si daca nu vin, oricum bate apropro-uri sau le cere de la obraz.
• Profund impotriva principiului ca ar trebui vreodata sa platesti pentru vreun vin sau vreo “excursie de documentare” pe afara. Oricum subiectul platii pentru ceva este tabu in „industrie”.
• Volubil, vorbaret si interactiv de fata cu “posesorii de malai” neezitand sa afiseze cunostinte vaste, nebanuite si atotcuprinzatoare. Si adesea eronate…
• Dispretuitor si arogant cu cei care nu poarta haine de firma, nu au masini „bengoase” sau nu cumpara vinuri „premium”. Pana la urma nici nu are rost sa isi piarda vremea cu “fraierii”. El se pastreaza pentru “lumea buna”.
• Spirit enciclopedic, expert in toate domeniile, capabil sa peroreze ore intregi, in special audientei feminine mai slabe de inger si nu numai,  pe subiecte ce pleaca de la mici, pastrama si asfaltari pana la Kant, teoria relativitatii sau Chateau Petrus. O adevarata chintesenta contemporana a teoriei formelor fara fond.
• Judeca vinul in primul rand dupa pret, eticheta, notorietate si generozitatea producatorului (tradusa in bugetul de promovare). La urma se uita si la ce este in sticla respectiva. Si oricum conteaza mai putin ce ofera vinul, in comparatie cu ce ar putea sa ofere (sau ofera) producatorul acestuia.
• Ca sa fie sigur ca nu poate fi contrazis, emite judecati de valoare numai despre vinuri scumpe si eventual greu de procurat sau care nu mai exista, dar pe care le-a intalnit la un moment dat in traiectoria eliptica a carierei personale.  Eliptica in jurul unui punct fix, ca Pamantul in jurul Soarelui.

Am uitat ceva?

Ah si sa nu uitam de atitudinea cu care trateaza clientul pe subiectul vin. Adesea de la adapostul unor diplome si bagaj de cunostinte cel putin discutabile:

 „Asta e Cabernet Sauvingnon! Numai eu stiu ce e ala! Voi nu stiti, asa ca aveti nevoie de mine sa va invat. Fara mine nu intelegeti nimic din vin, sunteti niste fraieri, niste ignoranti. In consecinta trebuie sa stati in banca voastra si sa ma ascultati pe mine. Care sunt zeul vinului coborat pe pamant in tinuta de gala, cu sabie (de sabrat, care stim ca nu taie) si tastevin la gat….

Probabil ca nu stiu eu , dar exista cumva o natie ariana de Cabernet Sauvignon-uri si toate care nu se incadreaza in definitia de tipicitate de la cursul de somelier trebuie eliminate si etichetate ca „unter cabernet sauvignon”? Impreuna cu cei carora le plac?

Cei care privesc asa vinul sa se gandeasca inca o data la rolul lor in industrie si care este valoarea adaugata pe care o livreaza consumatorului. Chiar avem nevoie prin restaurante de nazisti in uniforme negre de SS care sa ne zica cu spranceana ridicata:  „Das ist Cabernet Sauvignon!”, „Das is nicht Cabernet Sauvignon!  Idioten! „

http://www.familie-keller.de/sonst_mitarbeiter.php

Viziunea lor despre somelerie este ceva de genul: „fiecare vin are un manual de utilizare. Pe care tu, desi probabil ai facut deja facultate, master, doctorat sau cum ti-oi mai fi pierdut timpul prin scoala, nu este in stare sa il citesti si sa il intelegi.  Trebuie sa vin eu, care am facut cursurile de somelier adesea pe repede inainte alaturi alte sute de absolventi, ca sa iti spun cum se foloseste.

Daca te repezi sa il bei asa ca navlegul normal ca nu o sa iti placa si nu stii ce ai baut. Ca pe tine singur nu te duce capul cum sa te descurci cu vinul. Asa ca iti zic eu ce sa bei si cu ocazia asta mai bag si niste dopuri in buzunar ca sa iau o sticluta  sau ceva gologani de la producatorul cu punguta mai grasa.”.

De asta scoatem noi somelieri pe banda rulanta, din toate directiile? Ca sa aiba cine “scuipa coji de seminte in capul consumatorului”? Bine, la figurat vorbesc, dar pana la propriu nu mai e mult. Iar intrebarile de mai sus erau retorice: scoatem ca sa luam bani, offcourse..:D Meseria duca-se pe pustii, dupa noi potopul…

Eu in 12 ani de invatamant am descoperit o chestie pe care o intuiam dinainte. Si pe care de fapt o stie oricine care a urmat o forma de invatamant in Romania: este usor sa dovedesti cuiva ca este slab pregatit din postura de profesionist intr-un anumit domeniu. Este mult mai greu insa sa iti stapanesti vanitatea si orgoliul, sa il inveti, sa ii explici si sa il apropii de subiect. Practic asta face diferenta dintre un profesionist si un amator. In orice domeniu…

Probabil ca la cursurile noastre de somelieri este nevoie de o ora-doua de psihologia si comportamentul consumatorului si al somelierului; de mecanica interactiunii. Ahhh, si vreo cateva de etica, desi nu imi fac iluzii ca ar prinde.

Si ca sa nu se inteleaga gresit; eu nu critic oamenii, critic atitudinile. Pentru ca atitudinile se pot schimba…

In concluzie, daca D-voastra asa va intelegeti meseria si o faceti adesea doar din interes financiar, pot si eu simplifica lucrurile la extrem si sa imi aduc aminte de o afirmatie  total nefondata (?!?!), a cuiva care spunea ca somelierii din Romania ii par majoritatea „niste baieti in fuste cu farfurii la gat care alearga disperati dupa bani.”

Sincer, pentru cei pe care doar banii ii intereseaza in meseria asta, puteau sa isi gaseasca macar o costumatie mai buna…Sa fi incercat totusi si sa nu fi reusit?

P.S. Fie vorba intre noi, ca oricum nu ne aude mai nimeni, la ultimul concurs de cel mai bun somelier din lume niciunul dintre finalisti nu a recunoscut nici macar zonele de unde provin vinurile degustate in blind. Deci…mai usor cu pianul pe scari.

Tags: atitudine, portret, rol, Somelier

Trackback URI | Comments RSS