Jan 14 2013
Despre vinul natural si OZN-uri: Tenuta Ulisse Trebbiano D’Abruzzo Nativae
Nu demult tin minte ca purtam discutii inflacarate pe Facebook despre cate substante chimice si adaosuri contine un vin obisnuit, cat sulf, daca acesta dauneaza sau nu sanatatii, etc, etc. Daca vreti sa va documentati (socati) cu privire la subiectul in cauza puteti arunca o privire la colegul George care a facut un inventar destul de complet al “arsenalului” aflat la dispozitia unui vinificator “creativ”.
Tot cu prilejul discutiilor iscate de subiectul respectiv ajunsesem noi la concluzia ca nu exista vin natural sau daca exista este destul de greu de gasit sau il face bunicul in conditii improprii in pivnita.
Vinul despre care o sa va vorbesc in continuare are cam toate atributele unui OZN. Sau OVN (Obiect Vinificat Neidentificabil). De ce? Pentru ca nu contine clasicele adaosuri de care vorbeam mai sus, din care cei mai celebrii si huliti (adesea fara baza reala) sunt sulfitii. In plus este produs obtinut fara ajutorul drojdiilor selectionate, prin fermentare pornita spontan (adica neajutata de starteri si nutrienti), iar la final nu a fost nici clarificat si nici filtrat. Doar imbuteliat in sticle si inchis cu Screwcap.
Pe scurt acesta este vinul care se afla cel mai aproape posibil de conceptul de vin natural. Si daca mai punem la socoteala ca a fost produs de pe vii cu varste de peste 35 de ani care au certificare bio (adica fara folosirea pesticidelor sau a altor produse chimice) tabloul este complet.
Tot asa de interesant este ca vinul de fata vine de la un producator italian (Tenuta Ulisse) care nu se da in laturi de la tehnici ultramoderne de vinificatie cum ar fi drojdii selectionate, tunele criogenice de racire, fermentare la rece, gaze inerte si mai tot arsenalul de tehnici de vinificare New World.
De altfel vinurile “normale” ale acestora sunt adevarate bombe extractive de fruct, chiar daca se bazeaza pe soiuri autohtone italiene, cvasinecunsocute publicului larg cum ar fi: Cococciola, Pecorino, Passerina, etc. Despre ele am mai vorbit aici, aici si aici si chiar de curand si Ciprian a remarcat (fara mare entuziasm) stilul respectiv la un Pecorino.
Vinul de fata este obtinut din struguri din soiul Trebbiano d’Abruzzo, existand si o varianta vinificata “clasic” (adica cu tot arsenalul stiintei oenologice) pe gama Unico. Soiul se preteaza la productii mari si da vinuri cu aciditate ridicata (folosite in peninsula pentru otet balsamic sau distilate) si de aici greutatea cu care se gasesc variante reusite de vinificare acestuia. De aceea atunci cand l-am incercat pe cel de pe gama Unico la o degustare mi s-a parut cel mai reusit Trebbiano cu care m-am intalnit.
In fine, sa trecem la cel de fata, primit de la importatorul acestora in Romania, Rifco Trading si total diferit in exprimare fata de varianta vinificata “clasic”:
Aspect (Culoare): Galben intens, auriu cu nuante usor verzui si tonuri sterse si tulburi. Nu va ganditi ca veti gasi in el cine stie ce straluciri, culoarea este mai degraba mata si se inchide destul de rapid la contactul prelungit cu aerul. Deh, daca vreti fara sulfiti, clarificare si filtrare faceti rabat la aspect si mai vedeti si niste drojdii prin el.
Nas: Deci ciudat. Greu de explicat. Intensitate medie cu aspecte care aduc aminte flagrant de sampanie invechita. Note evidente de “lees”, drojdii (a fost tinut la macerat 6 luni) cu aspecte minerale, de praf de pusca si usoare tuse floral-citrice in fundal (la varianta clasica trebuie spus ca acestea din urma dominau buchetul). Are o nota aparte de eleganta si duritate rustica in acelasi timp, completata de arome usor afumate de bacon si ceva nuante de strugure. Oricum ciudat…
Gust: Plin, prezent, usor onctuos si corpolent, daca nu ar fi aciditatea taioasa specifica soiului. Aceasta de fapt este coloana vertebrala pe care se sprijina vinul de la inceput pana in postgust, rezultand aspecte crocante si minerale pe palatin asociate cu un rest de dioxid iluzoriu si efemer care ii confera o nota de vivacitate, de ceva viu, care inca traieste.
Corpul pronuntat, catifelat, pe alocuri uleios, inconjoara cu blandete aciditatea taioasa si da vinului un aspect de cutite ascutite, de lame, tinute intr-o manusa de catifea. Aromele joaca un rol secundar si se inscriu in note drojdioase, citrice si ceva mere acrisoare, padurete. Finalul aduce aspecte usor tonice si este urmat de un postgust mediu, initial acid, crispy si amarui pentru ca mai apoi sa lase loc unor tuse de biscuiti cu unt, drojdii si aspecte salin-minerale.
Un vin pe care ma abtin sa il clasific pentru ca nu se inscrie in tiparul clasic si este imposibil de comparat cu altceva. Poate cu o sampanie mai rustica…Un vin cu personalitate, care place sau nu place, dar care intriga si merita incercat macar o data.
Daca ati auzit pe undeva expresia ca “vinul este o bautura vie, care traieste”, ei bine, mai viu decat cel de fata nu cred ca se poate. Aproape ca il simti pe palatin cum se “misca” si cu putina imaginatie iti inchipui drojdiile scaldandu-se fericite in lichid alaturi de alte vietuitoare. Exact cum urmaream la microscop paramecii si amibele din apa cu paie in clasa a patra.
De altfel ca toate acestea sa se simta bine si sa nu prinda gripa (sic!), producatorul recomanda ca vinul sa nu fie depozitat sub zece grade si sa fie servit in jur de 14-15 grade.
Eu va recomand sa il incercati, macar si de curiozitate sau pentru bagajul propriu de experiente oenologice. Va mai previn ca este foarte probabil sa gasiti ceva diferit de ce am gasit eu in sticla.
De fapt, asta e si farmecul lui: ca in fiecare sticla e posibil sa fie altceva…
