Despre ce o sa va povestesc in continuare cred ca ati mai citit deja pe la colegii de blogosfera. Adica la Mihai, George si Ciprian. Asa ca dupa ce au prezentat ei saptamana trecuta pe larg operatiunea (zisa si degustare) in cauza, eu vin sa trag “ultimul cartus”. Si nu neaparat pentru a da lovitura de gratie…

 

Nu o sa o iau de capat, o sa incerc sa fiu scurt si mai mult calat pe partea de impresii personale despre vinuri. Datele problemei sunt asa:

 

Se dau:

1. Un producator de vin considerat  “top quality” pe piata autohtona: Davino

2. Un George Moisescu indeajuns de generos pentru a oferi din rezerva personala materia prima necesara unei verticale de Domaine Ceptura Rouge  2004 – 2009 si de Revelatio 2008-2011. Asta da generozitate. Recunosc cu rusine ca genul asta de altruism ma depaseste. Cel putin la capitolul vin…Compensez in schimb pe partea didactica…:)

3. Patru bloggeri de vin cu un simt critic debordant, asta pe langa ceilalti invitati la degustare, mult mai titrati si mai recognoscibili pentur public decat noi.

4. Una bucata importator (Martin Dixon) de bere britanica (Fuller’s) licoare care recunosc, pe mine in general, ma lasa rece din punct de vedere al atractiilor organoleptice. In schimb berile din seara respectiva mi-au ramas adanc intiparite in minte, la modul pozitiv si sincer  ar putea juca cu brio rolul de licoare de convertire, cel putin in cazul meu. Asa ca, din partea unuia care de obicei dispretuieste berea, va dau un sfat: merita sa incercati Fuller’s. Le gasiti aici, impreuna cu alte variante interesante pe care cred ca o sa le incerc si eu in curand.

5. Una bucata stabiliment ospitalier, cu farmec interbelic, mancare excelenta si feluri variate alese din bucatariile care s-au perindat pe meleaguri autohtone, toate cu preturi prietenoase cu buzunarul consumatorului.  Plus, sa nu uit, un personal extrem de rabdator mai ales cu anumiti clienti care pun tara la cale pana la patru dimineata. Multumiri pentru intelegere…  Pentru cine nu si-a dat seama este vorba de restaurantul Rossetya!

 

Se cere: amintiri despre seara cu pricina si mai ales impresii despre vinuri.

Rezolvare:

La vinuri a fost ca la pomul laudat: adica m-am dus cu cele rosii in gand si m-am intors cu alea albe in suflet.

Sa incepem cu rosiile si sa lasam ce e mai bun pentru la urma:

 

 

2004 – Nas de fructe confiate, cu note mature de tabac si piele, e usor “over the peak”. Evolutia pe palatin este liniara, cu un corp lejer si tanini cvasinexistenti, pe fondul unei alcool care cam iese in evidenta pe final. De baut acum!

 

2005 un nas evaziv initial, cu o prezenta plina si tanini rotunzi pe palatin. Un pic acid pe final si evident usor dezechilibrat. Un vin reusit daca tinem cont de  conditiile dificile ale anului care l-a “creat”.

 

2006 nas cu note fructate, de afine, visine, prune uscate si tente de ciocolata neagra si ceva tutun. Mult mai echilibrat in evolutie decat primele doua. Cel mai bun de pana acum.

 

2007 am desfacut doua sticle, prima mirosind puternic a conserva  de porumb,  “aroma” care nu a disparut nici la aerare, nici in pahar. A doua s-a prezentat mai bine, desi prezenta in debut aceelasi note care au disparut insa lasand loc tuselor de fructe negre, alaturi de note evidente de condiment. Evolutia este evident mai concentrata decat primele doua si asta se vede inca din culoare. Corp pronuntat, usor glicerinos cu arome de lichior de fructe negru si aciditate evidente. Finalul prezinta tanini usor duri, coarse, plus un postgust condimentat si cu fructe confiate.

 

2008 deja aici se schimba evident macazul. O culoare cerneloasa, un nas cu parfum de violete, tuberoze, pruna afumata si fructe negre. Corpul este mediu spre pronuntat, extractiv, evolutia este echilibrata, liniara, cu tanini copti si integrati pe final. Inca se afla sub influenta baricul, probabil va mai evolua cativa ani.

 

2009 in mod normal, tinand cont si de an s-a prezentat cel mai bine dintre cele 6: nas cu note de baric evidente (vanilie, piper, scortisoara) alaturi de fructele negre care ies in evidenta o data cu aerarea. Evolutia beneficiaza de o structura evidenta, calata pe tanini copti si aciditate eleganta.

 

Desi aveam toti “high expectations”, dintre toate vinurile de mai sus nu m-a dat pe spate niciunul. De altfel cred ca acestea surprind cu fidelitate evolutia mentalitatii si a industriei de vin autohtone. Stau si ma intreb cine se gandea prin 2004 sa faca vinuri de pastrat si de baut peste 8 ani. Ca stil cred ca 2004, 2005 si 2006 au fost facute mergandu-se mai mult pe fruct si pe abordabilitatea de moment.

Aceasta in mod evident s-a pierdut in timp si cred ca numai faptul ca au fost realizate in maniera “quality” la timpul lor le-a tinut in viata si le-a mentinut baubile pana acum. Bine, nu putem garanta nici pentru conditiile de pastrare, este posibil ca cele din crama producatorului sa arate mai bine, dar cumparatorul bea vinul pe care il are acasa si nu pe cel din crama producatorului.

 

Din 2007 situatia se schimba si se vede clar o alta abordare: vinurile devin mai concentrate, cu mai mult extract, structura, mai serioase, tin mai bine baricul. Si pe cale de consecinta arata mai bine. Fara insa a soca prin ceva deosebit. Sunt vinuri bune, pe alocuri foarte bune pentru cele din anii mai recenti, sub rezerva evolutiei viitoare. Bineinteles scumpe pentru ce ofera la momentul actual, dar tinand cont ca este vorba despre Davino, regele neincoronat al regatului “quality” de pe la noi, este de inteles nivelul preturilor, pe principiul axiomei ca pe orice piata trebuie sa existe “cele mai scumpe” vinuri, adica un “top dog”.

 

Sa trecem insa la surpriza serii: cele mai bune vinuri albe pe care le-am baut pana acum de la un producator in Romania. Si e vorba de acelasi Davino.

 

 

Dar, ca sa nu comparam mere cu pere, e vorba de gama super-premium: Revelatio, a carei omonima la capitolul rosii este Flamboyant si nu Domaine Ceptura Rouge despre care am vorbit mai sus. Revelatio este un cupaj de Sauvignon Blanc cu Fateasca Alba si in ordine descendenta a anilor avem asa:

 

2011: nas bombastic, intens, extrem de aromat, cu mult fruct exotic, proaspat, ca un Sauvignon Blanc de Chile cu ceva note florale  ascunse in fundal. Gustul este fresh, crocant, lejer, cu un echilibru foarte bun intre fruct si aciditate. Finalul este elegant, racoritor si tonic. Un vin foarte bun, perfect abordabil si savuros inca de pe acum, dar tinand cont de cum s-au prezentat urmatoarele va sfatuiesc calduros sa il mai lasati cativa ani departe.

 

2010 mi s-a parut cel mai evaziv din serie, cu un nas usor ezitant cu aspecte mai mult florale si ceva arome dulcege, de fruct exotic copt in fundal. Antiteza perfecta cu cel dinainte. Gustul este citric, sobru, retinut, cu o aciditate citrica in urcare pe final si cu un postgust usor mineral.

 

2009 introduce un nas complex, complicat care aduce pe langa tusele de caisa si piersica coapta ceva tuse curioase si kerosenice de riesling. Evolutia este rotunda, definita, apasata, incredibil de compacta, precisa, liniara si echilibrata. Si continua sa arate asa indiferent de temperatura, timp de aerare, conditii de degustare, starea vremii, incalzirea globala, situatia politica si economica, etc. E un vin cu un caracter implacabil, de sfarsitul lumii..:) Surprinzator de bun. Mai ales pentru un vin romanesc. As da banii care se cer pe el cu ochii inchisi la orice ora. Si nu se cer putini (varianta 2011, despre care putem doar spera ca va evolua in ceva de acest gen, e in jur de 90 de lei).

 

2008 Eh, aici, e aici. Daca la inceputul serii am preferat clar 2009 pentru precizie si echilibru, 2008 care in debut parea usor inchis, fad, lipsit de aciditate si cu o tusa iluzorie de mineralitate care sa il ridice pe final, a evoluat surprinzator de-a lungul serii intr-o sinusoida alambicata care il aducea uneori peste 2009, pentru ca mai apoi sa il coboare iar ca intr-un “montagne rus” ametitor. Daca va mai aduceti aminte de graficele cu functii trigonometrice de la matematica din liceu, cele doua vinuri exact asta sunt, privindu-le evolutia in paralel: 2009 e linia de referinta, abscisa, iar 2008 este sinusoida care se incolaceste in jurul ei. Exista puncte in care cele doua se intalnesc, dar 2009 evolueaza liniar, compact, implacabil si previzibil, nemteste, in timp ce 2008 imbratiseaza cu o vioicine ludica atata domeniul valorilor negative cat si pe al celor positive, intr-o maniera mult mai degraba frantuzeasca.

 

Daca la inceputul serii eram fan declarat 2009, pe masura ce fantasmele alcoolului pun stapanire pe o imaginatei bogata 2008 devine un partener ideal de delir filozofic. Doua vinuri excelente, ca doi gemeni cu caractere antagonice, un scenario de  Dr. Jekyll si Mr. Hyde, fiecare minunat in stilul sau propriu. Amandoua clar peste tot ce am baut pana acum de pe la noi in materie de vinuri albe.

 

Pentru mine concluzia serii suna asa:  Da, Davino face cele mai bune vinuri din Romania. Se cheama Revelatio si sunt albe.

 

Si un sfat: nu beti niciodata singuri vinurile la care tineti, mari sau mici oricum ar fie ele. Vor crea depresia neimpartasirii lor cu cineva, imediat dupa ce le-ati savurat si v-ati minunat de ele. Si nimeni nu o sa va creada pe cuvant…oricat de pasionant i le-ati povesti.

“Vinul este facut pentru a fi impartasit”, iar cele de mai sus ilustreaza perfect aceast dicton.

 

 

 

 

Tags: Davino, Domaine Ceptura Rouge, Fuller's, Revelatio

Trackback URI | Comments RSS