Ca sa evitam postarile kilometrice (desi o sa fie cam fie si asta) o sa scriu mai jos cateva impresii generale despre targ si apoi cateva referiri la vinurile straine pe care le-am incercat. Despre cele romanesti o sa vorbesc “intr-un episod viitor”.

In primul rand doua cuvinte despre targ: am ajuns sambata pe la ora 11 si era deja destul de animat. Spre dupa amiaza chiar se animase, devenind  chiar aglomerat. Locatia mi se pare mult peste cea veche in termen de spatiu si posibilitati de amenajare a standurilor (in crestere de calitate). Si vizitatorii parca mi s-a parut mai de calitate. Sa fi fost Gaudeamus-ul de alaturi de vina?

Am avut un feeling ca incepe sa semene a ceva gen mini-Prowein. Dar mai avem ani lumina pana acolo in termeni de organizare efectiva. Cum ar fi:

• lipsa cronica a apei plate (parca se tinea in Sahara); nici cu bani nu puteai sa iei de pe undeva…eu cel putin nu am stiut de unde
• oferta de gheata destul de limitata; multi expozanti plangandu-se ca e greu sa tina vinurile reci
• standurile cu bucatarie si “gateala” amplasate peste drum de cele cu vin. Cand incepea careva sa prajeasca ceva prin tigaie nu mai miroseai decat mancare distanta de vreo 2 randuri de standuri. Chiar nu se poate in Romania sa avem un targ de vin fara potol? E chiar asa un punct de atractie fundamental pentru iubitorii de vin? Daca da sa se faca in alt pavilion sau sa ceara un sistem de ventilatie adecvat.
• nenea badiguardul de la poarta care avea un zel de invidiat de a pastra ordinea si disciplina si nu a trece nimeni fara bilet. Daca vroiai sa iesi afara sa iei o gura de aer adio intrat inapoi fara „belet”…
• nu am inteles niciodata care e rostul sa platesti biletul si garantia pe pahar separat? De ce nu se include garantia de pahar in bilet si se dau aia 15 lei la final inapoi cand te duci cu paharul? Pana la urma nu vad rostul sa lasi pe cineva la targ fara pahar? Ce naiba sa faca? Poze? Ce, e muzeu? Plus ca mai apar si incurcaturi: care a platit biletul, care a platit paharul, unde e biletul, care e paharul, ala nu e paharul de la noi, etc…Ideal ar fi ca fiecare expozant sa aiba paharele lui si sa nu mai alergi paharul pe la standuri (apropo l-am si uitat de vreo 3-4 ori). O fi si chestie de fiscalitate nu zic, dar e incurcatura mare….
• nu stiu ce naiba e la Romexpo dar zici ca e unitate militara: nu intri cu taxiul, nu intri cu masina, cu nimic (am auzit ca nici expozantii nu au putut sa intre cu masinile). Daca intri prin fata mergi o groaza pe jos pana la pavilion. Cand iesi, daca ai cumparat ceva o iei de la capat cu toate cutiile in brate. In plus toate “tanti” de la curatenie de pe acolo si personalul in general zici ca sunt minim „zone manageri” la vreo multinationala. Te sapunesc de nu te vezi daca nu le place cum te uiti la ei. Plus ca am vazut ca si pe expozantii ii cam repezeau…:) Bine, asta nu e vina organizatorilor…dar ar putea sa puna problema la comunistii aia de la Romexpo data viitoare.

Una peste alta ce am scris mai sus sunt mai mult carcoteli, per ansamblu cresterea este evidenta si Goodwine este de departe cel mai  mare si mai “competent” targ de vinuri de pe la noi. Sigur ca sunt si puncte slabe, doar intotdeauna e loc de mai bine?

Si acum despre vinurile straine de la Goodwine pe care am apucat sa le trec in revista. O sa incerca sa va dau si cateva detalii despre preturi la fiecare; informatii aflate de la importatori/producatori, deci tineti cont ca sunt preturi de intrare in distributie/comert. De aici se adauga „off course” si partea celorlalti. Cu cat este mai lung si mai sinuos „drumul” catre noi, consumatorii, cu atat asteptati-va sa platim mai mult pe ele.

Au fost cateva crame din afara care au venit la targ si apoi ceva vinuri de prin afara aduse de catre importatori. De fapt numarul de crame straine chiar a fost destul de maricel ceea ce arata ca Romania devine, incet, incet o piata potentiala pentru producatorii straini, ceea ce nu poate fi decat de bine pentru nivelul concurentei si pentru consumatori.

De departe cea mai placuta surpriza a fost furnizata de Alma Tim (Smartdrinks.ro) care a adus la targ vinurile negociant-ului francez Brotte (Chateauneuf du Pape). Practic o ocazie unica de trece prin majoritatea terroir-urile Vai Ronului: CNP, Gigondas (in doua variante, una cu Vieilles Vines), Cote Rotie, Hermitage, Vacqueyras, etc.). Vinuri cu peste 90 de puncte Parker (date direct de “maestru”) cu o structura, echilibru si mai ales “suculenta” care pun in umbra cam tot ce se produce pe la noi. In ceea ce priveste preturile acestea sunt destul de aproape de cele de pe site-ul producatorului. La targ aveau un discount de 25%, asa ca au ajuns cam in aceeasi zona.

Tot de la ei am incercat un rose de Tavel (Les Englantiers), un stil mai serios, de gastronomie, cu arome pline si apasate, diferit de ceea ce am incercat rose pe la noi si cu care care demult vroiam sa ma intalnesc. De asemenea, am mai incercat un alb de la Chateau Ksara (Blanc des Blancs) un producator din Liban: cupaj reusit de Sauvignon Blanc, Chardonnay si Semillon. Una peste alta ma bucur ca au inceput sa apara si importatori cu vinuri serioase si care sunt dispusi sa le prezinte pe la targuri si nu numai sa le tina prin vitrinele plina de lumina ale magazinelor „de specialitate”.

Tot la capitolul importatori/distributori la Heinrig am gasit trei albe, din care am incercat doar doua (mai era un Chardonnay de la Lehman): Chablis Laroche Premier Cru Les Fourchaumes Vieilles Vignes 2007, cel mai bun alb incercat de mine la targ, in cunoscutul stil al Chardonnay-urilor citrice si minerale din Chablis. Si “by the way”, era inchis cu Screwcap din ce imi aduc aminte, pret parca 105 lei la importator. Apoi tot un Chardonnay Los Vascos 2011, facut de Rothshchild in Chile, cu un stil ca o simbioza dintre Franta si Lumea Noua: aciditate pronuntata, dar in acelasi timp arome evidente de fruct exotic. Daca nu l-as fi incercat dupa cel de sus cred ca l-as fi apreciat mai mult. Oricum la 35 de lei cat costa la importator are un RPC redutabil. La capitolul rosii am incercat un Cabernet Sauvignon de la Gallo in stilul acela dulceag, fructat si „ultra-friendly”, specific producatorului. Mai aveau un Zinfandel interesant de la Rancho Zabacco, dar il stiam deja de aici. Pe scurt desi au avut putine vinuri (chiar nu inteleg de ce au luat standul ala asa de mare) aveai ce vedea la ei.

De la Vinitaly Deluxe, nu am apucat sa vad decat un alb crocant, floral, usor si cu aciditate bine pronuntata de la Rocca delle Machie (Occhio a Vento Vermentino 2011) perfect pentru fructe de mare si peste la gratar. La rosii desi erau multe lucruri interesante si imi pare rau ca nu am apucat sa le vad, am reusit totusi sa prind un Amarone Cesari foarte bun pe care l-am invartit in pahar pret de vreo 4 standuri si cred ca tot s-ar mai fi deschis…Si era deja decantat. Extractiv, catifelat si cu un postgust infernal de lung. Impresionant.

La standul Chile am incercat doar ceva albe. Am observat si de la Goodwine-ul de anul trecut ca astia de pe la ambasade nu prea deschid decat vinuri mai slabute. Probabil ca au “buget” limitat, dar este posibil sa fie dar o impresie a mea. De fapt la Africa de Sud nici macar nu am mai trecut cand am vazut sticlele de Two Oceans de prin Hypermarket-uri  tronand cu emfaza pe masa.  Asadar albele din Chile au fost in binecunosctul stil de Lume Noua (care am vazut ca impresiona vizitatorii de pe la targ): cu mult fruct exotic, bombastic si agresiv. A fost un Montes Alpha 2010 baricat cu vanilie si cocktail de fructe exotice, dar cu o aciditae usor deficitara, specifica insa stilului. Plus un Aromo Varietal 2011 care datorita lipsei baricarii isi pastrase un nivel de aciditate mai ridicata, cu o prezenta citrica, care in combinatie cu fructul exotic omniprezent dadea o rezultanta placuta.

Crama Borha cu vinuri spaniole din regiunea Somontano. Daca va suna a “submontan” sa stiti ca aceasta se afla exact la poalele Pirineilor, mai sus putin de Zaragoza. Vinurile mi-au facut o impresie buna.

In primul rand Castillo de Maluenda Teorema, un Garnacha (Grenache) de pe “vii vechi”, o bomba de fructe rosii coapte cu ceva tanini pufosi pe final si cu o abordabilitate ireala. Costa 25 de lei si merita (desi am inteles de la Bogdan ca se poate si mult mai ieftin prin Spania ). Apoi vinurile de la Enate. In primul rand Crianza 2006, un cupaj de Tempranillo cu CS, lejer, suplu, cu un plus de aciditate si note ierboase, florale, condiment in echilibru cu tanini prezenti dar integrati pe final. O antiteza fericita cu cel de mai sus: doua stiluri profund diferite, dar doua vinuri la fel de “satisfying”. Costa 40 de lei si merita.

Apoi doua interpretari reusite a unor soiuri internationale, ambele din 2007 si baricate 16 luni prezentand totusi o buna tipicitate de soi: Merlot Enate (usor inchis dar extrem de promitator la nivelul complexitatii aromelor, a catifelarii si a echilibrului) si Syrah-Shiraz care (decantat in prelabil) prezenta o paleta aromatica bazata in principal pe fructe negre si ceva note lactice, urmata de o evolutie puternica, concentrata si hotarata pe palatin, pe o strucutura bazata pe o aciditate supla si pe tanini integrati pe final. Amandoua se invart in jur de 120 de lei si nu sunt foarte departe ca preturi de Decantalo. O surpriza placuta a targului si imi pare rau ca nu am mai putut sta mai mult la vorba cu cei de la stand!

Si in final, dar nu cei din urma Arzuaga Navarro, intrati de curand pe piata noastra, vecini de vie in Ribeira del Duero cu renumitii Vega Sicilia. Cred ca ati mai auzit de ei in ultimul timp, sunt cei cu vinul casei de la Burj al Arab daca nu stiti de unde sa ii luati…J O idée de marketing competenta dealtfel.

Vinul in cauza, La Planta, un rosu delicios pe baza de Tempranillo 100% chiar merita statutul respectiv. Mi-a placut mult cum arata: fructat, echilibrat, easy going. Perfect versatil ca vin de masa fiind foarte usor de asociat la o diversitate de preparate culinare. Albul Fan D’Oro (Chardonnay) mi s-a parut extrem de baricat, practic nu se mai simte fructul aproape deloc, dar ii lipseste nota aceea supracremoasa care lasa o impresie grea Ch-urilor baricate si beneficiaza de o aciditate scurta si bine tintita care echilibreaza corect incarcatura lemnului. Un stil mai ciudat, cu nuantele de baric duse la extrem (am inteles ca a fost fermentat in baric si maturat o perioada destul de lunga), dar corect echilibrat (nu e genul acela de baric strident care “inghite” vinul, gen Mondavi sau New World pe care il mai vezi si pe la noi). In final o Crianza Arzuaga echilibrata, cu note de fructe negre si rosii, ceva tuse de grajd si baric frumos integrate in nas plus o evolutie echilibrata pe palatin. Per ansamblu vinuri bune, care pleaca de la ei cu preturi de 40 de lei pentru La Planta si parca 70 lei pentru Arzuaga Crianza, preturi mai apropiate de cele de pe Decantalo decat cele vehiculate prin comertul nostru. Personal, le-as recomanda sa se mai uite o data pe traducerea site-ului romanesc ca sunt pe acolo niste formulari nu tocmai fericite care cred ca provin din Google Translate. Un traducator cunoscator de termeni oenologici romanesti ar fi oportun ca sa se uite peste el.

Cam astea au fost vinurile straine pe care le-am incercat la Goodwine. Imi pare rau ca nu am reusit sa vad mai multe (mai ales pe ale celor de la Polgar, unde, din vina mea nu am vazut decat un Portugieser 2012, proaspat si fructat, in gen Beaujolais Nouveau). Urmeaza in curand si raprotul despre vinurile romanesti.

Nu va asteptati la multe noutati in segmetnul asta, ca nu au fost. Si nici nu aveau cum sa fie.

Tags: Alma Tim, Arzuaga Navarro, Borha, Enate, Goodwine, Heinrig, Noiembrie, Polgar, Vinitaly Deluxe

Trackback URI | Comments RSS