Am zis ca va mai stresez cu Portugalia o perioada. De data asta cu excursia pe Valea Douro. Care asa cum remarca un cititor intr-un comentariu la postul de aici are toate datele de a reprezenta un paradox pentru producatori de vin de pe la noi. Viile urca pe pante ametitoare, greu de escaladat chiar si pentru culegatori daramite pentru utilaje, tractorase & co. Costurile asociate cultivarii acestora sunt deci extrem de ridicate. Ne-am astepta in consecinta ca vinurile sa aiba preturi astronomice, dar nu e chiar asa.

Vinuri cu peste 90 de puncte Parker (sau pentru puristi Cellartracker) se  vand in jur de 20-30 € pentr variantele Reserva, vinurile de linie ajungand prin supermarketuri pe la 8-9 €. Probabil ca nu au descoperit inca beneficiile unui marketing agresiv asociat cu o piata “captiva” (cultural si economic)..:)

 

 

In fine, aflandu-ma in Porto la sfarsitul lunii septembrie si beneficiind de o vreme superba pentru perioada respectiva am decis sa execut o calatorie cu trenul pe valea Douro, (declarata monument UNESCO inca din 2001) pana la Pinhao. Trebuie sa va spun ca valea Douro (partea portugheza) este impartita din punct de vedere geografic (si oenologic) in trei mai zone:

 

• Baixo Corgo este situata mai jos de confluenta raurilor Corgo (de aici si denumirea) si Douro si in general produce vinuri de masa, primand cantitatea in fata calitatii. Influentele oceanului se vad si in clima, aceasta fiind mult mai umeda, rezultand si o vegetatie mai abundenta si un sol mai fertil.

 

• Cima Corgo porneste in amonte de confluenta de mai sus, iar conditiile climatice sunt mai secetoase, peisajul devenind mai sarac in vegetatie si pe alocuri chiar sterp. In general este considerata mult mai propice vinului de calitate, in cantitati mai reduse, majoritatea Quintelor detinand suprafete viticole aici (chiar daca au sediul in Baixo Corgo, langa Regua sau peste drum de Porto in Villa Nova de Gaia pentri marii producatori de vin de Porto). In mijlocul regiuni se afla si punctul terminus al calatoriei mele, micutul “sat” Pinhao.

 

• Douro Superior se intinde in amonte pana la granita cu Spania si are un climat continental, secetos, asemanator cu Ribeira del Duero (prelungirea vaii Douro in Spania, Vega Sicilia, Pesquera, ring something?). Desi nu sunt foarte multe Quinte in aceasta zona, vinurile de aici sunt cele mai apreciate, dar cantitatile sunt limitate de conditiile climaterice.

 

 

Solul este format la suprafata din roci sistice  (cu substrat granitic), excelent pentru a inmagazina caldura soarelui pe timpul zilei si a a transmite in noptile racoroase catre struguri, favorizand o coacere lenta si uniforma. Apa, atunci cand ploua, se scurge rapid prin crapaturile din roca, ceea ce determina viile (majoritatea cu varste venerabile) sa isi intinda radacinile adanc in pamant. Deci conditii ideale pentru struguri de calitate, cu maturitate, concentrare si aciditate. Pana si stalpii de sustinere ai randurilor de vita sunt din roca sistica.

 

Asadar, dupa o trezire cu noaptea (si cu sotia alaturi, careia ii multumesc pentru intelegere si pe aceasta cale) in cap, la ora 7:30 bem cafeaua in gara, iar la 8 eram deja in trenul regional cu destinatia Pinhao. Pana acolo nu am vazut mare lucru, mai ales ca o data intrat pe valea raului am constatat cu tristete ca era o ceata de sa o tai cu cutitul. Pe masura ce ma apropiam de destinatie insa aceasta s-a ridicat, dezvaluind treptat meandrele raului, dealurile golase acoperite de vii care urcau pante ametitoare si sate mici, somnoroase si rispite de-a lungul raului. Peisajul este superb, calea ferata urmeaza pe vale cursul raului si daca ajungeti vreodata in Porto o excursie pe valea Douro nu este de ratat. Ca sa adauge la aerul boem, am constatat ca oamenii din tren nu se deosebeau foarte mult de calatorii traditionali de la noi de prin personalurile de la tara, mai toti fiind trecuti de prima tinerete si inarmati cu damigene (albe?!?!), sacose si papornite. Majoritatea infulecau cu pofta din bucati de paine asortate cu carne sau branza taiate pe loc cu “brisca” din bucati mari invelite in hartie. Superb…

 

Ajung in Pinhao pe la 10 fara ceva, soarele deja era sus pe cer si imprastiase ceata malefica de dimineata.  “Oraselul” (de dimensiunea unui sat) este fermecator, cu debarcader pentru vasele de croaziera si promenda amenajata pe malul raului. La tot pasul flori rosii si palmieri, iar gara decorata in mod traditional cu placi de faianta albastra are un farmec aparte. Exact langa gara se vedeau si cateva “recipiente” folosite petnru maturarea vinurilor de Porto, sugestiv amintite de localnici cu apelative de genul “mamas”, “ginas” sau “lollabrigidas”…:))

 

Plecand de la gara, am facut cativa pasi prin localitate, pentru a lua pulsul si apoi m-am indreptat spre punctul terminus al calatoriei: Quinta de la Rosa, unde era programata o degustare cu vizitarea cramei la ora 11. Ca uitasem sa va spun de ce m-am trezit cu noaptea in cap…:)

Oricum despre Quinta de la Rosa si vinurile degustate o sa va povestesc intr-un post separat, ca sa nu devin (iar) kilometric. Cert este ca am terminat vizita si degustarea pe la 1 si jumatate si am pornit incet (mult mai incet decat la venire) spre Pinhao. Am uitat sa va spun ca de la Rosa se afla cam la 2 km in aval de Pinhao.

 

Ajuns in oras in jur de ora doua remarc cu oarecare surprindere (eram deja obisnuit de la italieni si de la spanioli) ca mai toate magazinele si restaurantele erau inchise din motive de “Siesta”. De aia e criza la astia…

Problema era ca dupa o degustare de vreo 8 vinuri, din care vreo 5 de Porto se cam simtea nevoia unei mese de pranz, asa ca am pornit intr-o misiune de cautare de restaurante deschise. Vazusem unul singur, “conveninently” amplasat langa gara si portul turistic dar inca nu degustasem asa de mult ca sa ma risc in stablimente intesate de turisti.

 In fine, cum treceam eu grabit prin fata acestuia, imi iese in fata un nene intre doua varste, cam la 1,60, grasut si cu plete usor albe care dupa ce i-am aruncat eu o privire “lamuritoare” s-a indreaptat hotarat catre sotie. Eu trag “jumatatea” mai aproape de mine si trec mai departe…facem cativa pasi si aud din spate: “Everything is closed”.

 

 

 Ma opresc, ma uit in jur si constat cu tristete veridicitatea afirmatiilor: totul era inchis intr-adevar, de parca era pe mana cu tot orasul. Doar restaurantul lui era deschis…Zic ce o fi o fi, execut o intoarcere la 180 de grade si dau nas in nas cu fata rotunda si joviala a individului: “One table for two?”, mormai un “Da” in romaneste, ciudat el intelege corect ca este un “yes” si ma trezesc intr-o incapere de vreo 50 de metri patrati plina cu turisti de toate natiile care stateau inghesuiti si rosii la fata, purtand conversatii in toate limbi pamantului.

Ma las usor pe scaun, zic asta e, daca imi cere individul nu stiu cate sute de euro o sa caut un bancomat, daca nu au si astea program de siesta.  Prompt apar doua digestive si ceva farfuriute cu antreuri pe care le refuz la fel de prompt si vehement pentru a limita proportiile dezastrului si oricum eram deja “aperitivat” de la degustare si nu mai aveam chef de “couvert”-uri.

 

Vine apoi omul si ne recomanda meniul zilei;  zice el ca e bun , eu zic sa aduca meniul….cu greu apare si meniul, dosti intr-un colt al salii: maximum 10 feluri de mancare, preturi realtiv normale de 8-10 euro.

Ii arat eu aia si aia, el tot o tine pe a lui: ca are miel la meniul zilei, drept care cedez insistentelor amfitrionului si zic sa vina meniul zilei, dar ceva cu pui pentru sotie ca nu consuma ovine. Nici nu zici “Porto” ca apar pe masa o oala traditionala cu orez fiert, o salata de legume cu ulei de masline (presat la ferma patronului, dupa cum aveam sa aflu ulterior) si doua farfurii goale. Nu apuc eu sa ma mir de ce goale, ca din spatele individului rasare o tanti bucatareasa pe la 1,70 si 120 kg cu doua tavi mari, una cu o tocana de miel cu legume si cartofi in care cred ca isi daduse obtescul sfarsit jumatate de miel si inca una cu un pui fript. Zic stai sa vezi cand imi aduce asta nota, ca o sa calculeze la gramaj..:)).

 

 

Ma uit la mormanul de carne din tava si avand probabil o fata mai dezamagita, patronul saritor imi tranteste doua linguri de orez si vreo trei de tocana in farfuria goala. Eu zic mersi si cu jumatate de gura pronunt cuvantul care imi adusese pierzania: “Some wine?” Bineinteles ca fata i se lumineaza si in nici 5 secunde ma trezesc pe masa cu o bardaca de vin negru (un nas savuros de fructe negre de padure si condiment plus un gust corpolent si taninos, completat cu o aciditate usor deficitara). Nu i-am mai zis de aciditate, ca sa nu supar amfitrionul, dar vinul era perfect asociat la ce aveam eu in farfurie. Si mananc….si mananc….vreo 2 ore.

Beau si vinul, la urma zic multumit ca daca tot o sa spal vasele sub conducerea d-nei de la bucatarie macar sa iau si o cafea. Au venit deci si doua cafele….ma intreaba omul si de desert..ii arat ca nu mai e unde. Rade multumit, eu zic: razi, infamule dupa ce ne-ai bagat pe gat juma de miel si un pui fript cu ierburi (care apropo au fost amandoua delicioase) sa vezi acu nota. Intre timp mai apar pe masa doua paharele cu vin de Porto refuzate prompt de catre subsemantul, oricum nu mai aveau unde sa isi gaseasca locul.

 

 

Si apoi astept, calculez si ma gandesc…Unde vazusem eu un bancomat mai aproape? In fine, pentru ca se apropia ora 15 si pleca trenul, cer in final sa se pronunte sentinta. Adica sa vina nota….Si vine. Nenea cu un calculator de asta mare, de masa. Mi-l pune in fata si tasteaza: 20. Eu astept sa bata plusul, el nimic, se uita la mine…eu ma uit la el si ca in filmele cu prosti zic: “and?”. El rade si zice: “that’s all”… Scot portofelul ii dau 25 € si ii zic cu ochii umezi si cu un glas vinovat: “keep de change”.

 

Ne imprietenim brusc, aflu ca are si camere de inchiriat cu baie proprie si aer conditionat cu 35 €, are si plantatie de vin si maslini, de unde provin produsele care isi faceau déjà de cap in stomacul meu. Si mielul tot din zona e…ca si puiul de altfel. Ca alea din magazin nu au gust…Imi vine sa iau o camera sa raman peste noapte, dar din pacate nu pot. Si trenul se apropie deja prea devreme, prea repede. Si trebuie sa plec..ca as mai fi stat. Ii promit sa revin (pe romana, dar paradoxal intelege)…si ….asta a fost.

 

Am fost pe Douro si m-am simtit excelent. La intoarcere soarele amiezii era sus pe cer si mangaia dealurile incarcate cu vii. Trenul se unduia alene prin meandrele raului si eu stateam cu ochii pe geam ca la televizor pe timpul lui Ceausecu duminica la pranz, la “Gala Desenului Animat” cu Tom si Jerry…

 

Si daca ma intrebati si acum unde mi-as face concediul cred ca stiti ce v-as raspunde….Nu la turci, bulgari sau greci la all inclusive…si mai ales nu in Dubai.

Si inca nu v-am povestit de vinuri…:)

 

  

 P.S.: Mai multe poze gasiti pe pagina de Facebook, offcourse dupa ce dati “LIKE”:  http://www.facebook.com/provin.ro

 

Tags: Douro, Pinhao, Portugalia

Trackback URI | Comments RSS