Despre vinuri de genul acesta am tot scris: genul de vin de consum current, la masa, daca preparatele sunt corespunzator alese (in general bucatarie italiana). La noi insa capata prin magazine alura de vinuri cu pretentii si toata lumea se asteapta la supersenzatii de pe urma celor 20-30 lei platiti pe o sticla. “Ca doar e vin italian domle , e Chianti, e facut in Toscana…” Yeah right!

Bun, e Chianti, dar pana de curand se vindea de catre acelasi producator la sticla traditionala (fiasco din poza alaturata), acoperita cu impletitura de paie fiind unvin comun, de  masa.  Acum majoritatea producatorilor au renuntat la aceasta forma de prezentare (mai gasiti ceva in genul acesta prin Metro daca sunteti curiosi) in favoare sticlei clasice si a cresterii pretului asociat cu aceasta. Lichidul din interior nu s-a schimbat foarte mult. Este de fapt un cupaj dintre minim 75% Sangiovese (poate fi si 100%), pana la 10% Canaiolo si pana la 20% orice alt strugure aprobat (lista este lunga). Dupa cum va dati seama din reteta de la sus se pot obtine n+1 combinatii de Chianti. Marea majoratitate corespunde stilului descris mai sus: vin de consum curent, simplu, cu tanini usori, usor acid si astringent. Exista insa cativa producatori care fac variante de Chianti remarcabile, pretabile la invechire, dar la preturi pe masura. Pe baza acestora si a ideii de Toscana s-a construit “legenda Chianti” care a dus faima acestui vin in jurul globului.

Producatorul vinului de fata mizeaza mai mult pe cantitate si pe numele “Chianti”, varianta pe care v-o prezint mai jos fiind unul din exemplele de “succes” la capitolul marketing si vanzari pe tot mapamondul: unanim recunoscutul Chianti Orange (portocaliu), un vin creat pentru marele retail si distribuit la nivel mondial.

Cu acest lucru clarificat si fara sa intru in alte detalii privind calitatea (clasificari, producatori, diferente de stil, Chianti Superiore, etc.), care nu se aplica mostrei de fata, avem asa:

Aspect(Culoare): Rosu rubiniu cu tente usor caramizii in extremitati, semitransparent

Nas: intensitate moderat spre scazuta, cu gemuri si fructe supracoapte (visine, prune, cirese,etc.) si ceva note de piper, rozmarin si prune afumate in fundal. Lipsit de precizie, usor amorf si exitant, popular.

Gust: Atac acid, taios, corp mediu cu tente diluate asociate acelorasi arome de fruct de padure copt, cirese, visine, capsuni trecute. In evolutie se simt ceva note de pamant reavan cu frunze uscate, piper si ceva balsamic. Evolutia este rapida, cu aciditate ridicata pe tot parcursul ceea ce creaza un sentiment de neintegrare a acesteia. Finalul este scurt, acid, usor taninos, (dar fara sa depaseasca barierele comercialului) cu aceleasi senzatii dulcege de fruct si ceva mezel afumat.

Per ansamblu un vin Acceptabil, in stil popular italian si care „cere” asocieri cu produse culinare din acelasi spatiu cultural: cu ceva rosii (pentru a completa aciditatea vinului), usturoi, parmesan, etc. Este deci un bun companion pentru felurile italiene nepretentioase, punctand la capitolul abordabilitate, un  “food-wine” veritabil. In ceea ce priveste RPC-ul acesta este unul Slab, pentru cei 26-30 lei care se cer pe el prin Carrefour de exemplu. Din aceste motive spuneam aici ca nu e chiar indicat sa achizionati vinuri straine din marele retail de la noi, decat daca stiti bine despre ce este vorba.

Dar asta  nu este atata vina lui, cat a sistemului complex de import (prin Recas), distributie si retail de la noi care reuseste remarcabila „performanta” sa aduca un vin care afara se vinde pe la 3 euro (la acest pret poate fi considerat o reusita) la aproape 7 euro la noi. Adevarul este ca la ce salarii avem ne permitem ,nu? Oricum, in cazul de fata va sfatuiesc sa mergeti cu incredere pe vinurile autohtone ale celor de la Recas, cu RPC-uri mult superioare celui de fata.

Tags: Chianti, Italia, Orange, Piccini

Trackback URI | Comments RSS