Sambata, profitand de vremea cat de cat prietenoasa (poate chiar prea prietenoasa pentru inceputul lui octombrie), dar mai ales de invitatiile lansate mai mult sau mai putin oficial pe diverse medii de comunicare de catre organizatori, am facut un mic tur la cramele din zona Ceptura (si adiacenta). A fost un fel de “ziua portilor dechise”. Acesta a semanat mai mult cu o degustare atat pe verticala din punct de vedere al industriei vinului, cat si pe orizontala daca privim din perspectiva filozofiei de abordare fiecarui producator. Cei trei producatori sunt, in ordinea cronologica a desfasurarii periplului: Cramele Rotenberg, S.E.R.V.E. si Lacerta.

Judecand la rece a doua zi si chinuindu-ma cum sa descriu ziua de sambata, am ajuns intr-un final la concluzia ca imi este aproape imposibil sa scriu despre toti trei in acelasi post. Asemanarile si deosebirile sunt in acelasi timp evidente si subtile, iar firul logic s-ar pierde cu siguranta intr-o incercare de sintetizare care ar degenera intr-o naratiune prolixa si incoerenta ce poate arunca umbre de indoiala asupra starii bahice a autorului de la momentul respectiv; nejustificate de altfel de realitate.

De aceea imi va fi mult mai usor sa impart experienta de sambata in trei posturi succesive, facand astfel dreptate atat celor trei producatori, cat si capacitatii mele de sinteza si concentrare. Cu atat mai mult cu cat in acest domeniu nu se lucreaza doar cu date clare, fixe, cuantificabile, ci mai debraga cu experiente, sentimente si trairi.

Ce trebuia insa sa spun de la inceput este ca in ciuda diferentelor de abordare si perspectiva a celor trei producatori, un lucru este comun tuturor: calitatea vinurilor pe care le produc. Desi la nivelul fiecarui portofoliu se simt viziuni diferite de abordare oenologica si de business, toate vinurile pe care le-am incercat sambata s-au prezentat foarte de bine, lucru care imi da sperante vis-a-vis de viitorul viticulturii autohtone. Plus ca imi confirma o axioma mai veche, verificata si in alte domenii: sunt mai multe drumuri care duc catre calitate, iar “desenarea” unei harti a acestora reprezinta un efort si o viziune personala, proprii fiecarui producator.

Asadar in jurul orelor 11 am poposit insotit de “my better half” la poarta Cramei Rotenberg (este chiar o poarta, cum am si eu la tara si cum vedeti in zonele de munte: cu gard fara goluri si cu uluci de 2,5 m). Providenta a facut sa ne intalnim cu Nicusor Cazan aflat pe acelasi “traseu” de vizitare impreuna cu un grup de prieteni, asa ca ne-am hotarat ad-hoc sa ne tinem companie in continuare.

A urmat o vizitare a cramei din partea D-lui Rotenberg, cu descrierea “procesului tehnologic” si a istoricului cramei. Proces tehnologic este mult spus pentru ca aici abordarea este cea clasica, cat mai apropiata de traditional, axata parca pe filozofia miilor de mici producatori din Burgundia care se lasa an de an condusi de terroir in manufacturarea vinurilor. Exact acesta este sentimentul, ca ai de a face cu o manufactura, calitatea vinurilor rezultate stand chiar in nota aparte specifica fiecarui an, fiecarei game, a fiecarei interpretari a autorului, asa cum autenticitatea unui produs hand-made sta exact in micile detalii si imperfectiuni ale mintii si mainilor creatorului.

Aceste detalii dau caracterul aparte, personal vinurilor produse de Dl. Rotenberg. Am avut un sentiment puternic ca aceste vinuri nu sunt produse de Cramele Rotenberg, ci de omul Rotenberg, care le imprumuta si le confera personalitate. Terroir-ul este mai mult decat o suma de caracteristici locale si conjuncturi temporale, acestea au nevoie si de cineva care sa le dea viata, sa le exprime intr-un produs final care trebuie sa mentina un echilibru delicat intre personalitatea locului si a autorului.

Cam acesta ar fi sentimentul pe care mi l-au lasat Dl. Rotenberg si vinurile sale. Si apoi a urmat un sentiment de tristete si melancolie, ca un postgust amar: mi-am dat seama ca asta lipseste vinului romanesc: producatorii micii de calitate, oamenii pasionati si cu viziune, care sa incerce permanent sa inteleaga si sa “cultive” terroir-ul.

Am recitit inainte sa ma apuc sa scriu cele de mai sus un comentariu propriu la un post al lui George in care spuneam ca Rotenberg este un pesonaj “aparte” in lumea producatorilor de vin de la noi. De fapt m-am inselat, Rotenberg este “veriga lipsa” in istoria vinului de la noi, un fel de: “cum ar fi fost daca” circumstantele istorice si politice ar fi fost altele. Am fi avut crame cu istorie si istoric, am fi avut calitate, am fi avut reputatie internationala. Am fi avut povesti si terroir pentru vinurile noastre in loc de mastodonti industriali cu mii de hectare cultivate al caror unic scop era cantitatea obtinuta si indeplinirea planului la hectar, care nu reusesc nici acum sa iasa din paradigma acelor timpuri.

De aceea spun ca ma incearca si acum, cand scriu, un sentiment de melancolie, pentru ca la Cramele Rotenberg am avut o viziune, o frantura a unui prezent alternativ pe care sunt sigur ca l-as fi indragit;  un prezent cu sute de producatori mici, legati organic de viile pe care le cultiva, cu povesti de istorisit si istorii de descoperit. Un fel de mini-Bourgogne autohtona.

Si peste impresiile de mai sus, vin vinurile: parfumate, lungi, delicate, personale, surprinzatoare numai bune de povestit si imaginat ore intregi alaturi  de ele scenarii si universuri potentiale. George le-a descris foarte bine aici si pentru ca nu ma pot abtine, eu doar o sa adaug cateva note de degustare despre cele pe care le-am incercat:

Emeritus 2008:  Un vin echilibrat, sobru, bine integrat, un melanj placut de visine (dulceata), cafea, vanilie, scortisoara si violete.

Notorius 2007: Am fost lamurit ca denumirea vine din engleza de la adjectivul asociat in general infractorilor: “Notorious criminal”, un fel de “binecunoscutul infractor”. Logica denumirii a fost data de caracterul puternic, salbatic, pe care vinul il etala. Vorbesc la trecut pentru ca anii de “detentie”(in baric si sticla) i-au facut bine, l-au “reabilitat pentru societate”, facandu-l mai prietenos si agreabil. Aerarea il aduce si mai aproape de cotidianul implicit, fara sa ii rapeasca insa gena rebela, antisociala.

Nas de condimente, in care se observa baricarea in stejar romanesc ars dupa preferintele personale ale proprietarului cramei, cu piper, menta anason, piele si cu fructele de padure in planul doi. Pe palat este inca puternic, dar mai echilibrat si mai complex decat la “nastere”, taninii aproape integrati, cu arome de vanilie, cirese amare, afine, piele si ciocolata neagra. Cred ca daca mai sta putin o sa fie “just right”.

Si ca un “marketing insight”, in urma unui sondaj ad-hoc se pare ca place destul de mult partii feminine a celor care l-au incercat, fapt confirmat istoric si de proprietar. Cred ca functioneaza si aici principiul clasic al atractiei catre baiatul rau (bad guy), in ciuda afinitatilor declarate verbal pentru cel bun (good guy).

Primus 2008:  O reeditare a Merlot-ului 2006 care a castigat argintul la Mondial du Merlot in 2010. Sunt folositi strugurii de pe acelasi plai (Valea Oancei), iar despre el a scris de curand si George aici. Pentru mine a fost un exemplu de eleganta, catifelare si sobrietate. Cuvantul de ordine este senzatia de catifea; unul dintre cele mai rotunde Merlot-uri cu care am avut de a face. Un echilibru de remarcat, cu o aciditate foarte buna, note de visine, prune, condiment (exact cat trebuie pentru a nu iesi din registrul general)  si un alcool care ii confera un corp mediu si un postgust lung si cald, de dulceata groasa de visine  alaturi de o nota finala interesanta, de croissant cu unt (un fel de “buttery toast”, cum ar spune englezii). Este altceva decat ce am incercat eu pana acum de la Rotenberg si in acelasi timp o dezvotare fericita catre un vin matur, serios si mai complicat in exprimare. Un vin de stat la povesti.

Nu pot sa inchei fara sa remarc efortul de constructie a conacului si a atmosferei, cu unicul scop de a respecta “patina”, povestea istorica, precum si interpretarile metaforice ale unor obiecte traditionale din gospodaria taraneasca, aurite cu maestrie si plasate ici-colo, insufland o atmosfera post-modernista asumata la nivel declarativ de catre D-ul Rotenberg.

Cam asta ar fi Crama Rotenberg privita prin ochii mei. M-am abtinut de la detalii tehnice, cu privire la tipul de crama (este gravitationala pe 2 nivele), dotari si procese tehnologice, pentru ca nu mi s-a parut ca isi au rostul in context. Brandul Rotenberg este, dupa parerea mea, demersul unui artizan care interpreteaza terroir-ul intr-o maniera intima, apropiata de  caracteristicile acestuia, pentru a obtine vinuri cu personalitati diferite, a caror variabilitate atat intre ani cat si intre game confera farmec si personalitate fiecaruia.

Exemplul oferit de Dl. Rotenberg,  replicat de mii de ori la nivelul intregii tari, ar fi putut sa fie o parte importanta a prezentului in materie de cultura a vinului in Romania. Istoria a decis insa sa ni-l interzica,  punand in loc un mare gol,  extrem de dificil de umplut…daca nu chiar imposibil.

Tags: Degustari, Emeritus, Notorius, Primus, Rotenberg

Trackback URI | Comments RSS