Jan 08 2018

Cele mai bune vinuri baute in 2017

Published by under Altele,Opinii

Ma tot chinui de cateva zile sa aleg cele mai bune vinuri baute in 2017. E perioada aceea a anului in care lumea trage linie, numara banii si scormoneste asiduu in memoria olfactiva si gustativa a sticlelor golite.

Sincer eu unul constat cu stupoare ca nici macar nu imi mai amintesc toate vinurile bune pe care le-am baut. Da, sigur, daca vad eticheta imi aduc aminte vinul si cum a fost. Dar daca ma intrebi sa le pun pe hartie naiba le mai stie. Si chiar de cand cu “topul” am tot felul de flash-back-uri ciudate de genul “Bai, da’ Chateau-ul ala a fost excelent…de ce naiba nu l-am trecut in top?”

Desi nu mi le aduc aminte pe toate stiu cu siguranta ca fiecare a avut ceva deosebit. Chiar daca deosebit de plictisitor in majoritatea cazurilor. Ma trezesc adesea degustand siruri de vinuri cu o voce care imi suna in cap “booring…booring…”

Chiar si cele proaste pe care le-am scuipat instant au avut ceva deosebit. De fapt cred ca acelea au fost cele mai bune.

Daca stau bine sa ma gandesc cele mai bune vinuri sunt de fapt cele care te educa, cele oribile care te invata sa le aprecizi cu adevarat pe cele bune. Si oricum e deja plina lumea de vinuri bune. Si ca sa repet sintagma devenita deja pleonasm: “greu mai gasesti un vin prost in ziua de azi.” Era pe undeva si un soi de bucurie cand descopereai o posirca in sticla. Acum deja te simti castigator la 6 din 49 cand mai dai de cate un dezastru oenologic. Inoxul, frigul si drojdiile selectionate au omorat pana si satisfactia de a da de un vin prost. Acum e mai rau…90% sunt la fel. Depresiv. Booring cumva spuneam.

Trecute sunt vremurile cand te otraveai cu jumatate din vinurile romanesti, cu restul vreo 40% te riscai sa gatesti si cand gaseai vreunul mai rasarit scriai trei pagini si dadeai share in 40 de grupuri. Ce vremuri…

credit @vin-subtil.com

Si apoi chestia asta cu “cele mai bune vinuri” e in mod evident subiectiva. Bune pentru cine? Ca daca insir aici vinurile care mi-au placut mie cel mai mult in 2017 (da, bomboanele exista) sunt cumva sigur ca voi fi lapidat la un moment dat de cineva care se va “otravi” cu vreunul dintre ele. Gusturile sunt personale, nu se discuta si am descoperit in timp ca ale mele nu se potrivesc cu ale majoritatii publicului autohton.

Asa ca o sa pastrez pentru mine topul cu cele mai bune vinuri baute in 2017. Care oricum nu exista si nu am nici cea mai mica intentie sa mai fac vreun efort cognitiv sa il alcatuiesc. De altfel nu cred ca o sa vaduvesc universul oneologic autohton de vreo informatie esentiala gen teoria relativitatii si nici nu cred ca nu o sa se mai coaca strugurii la vara ca nu a dat Micuda topul.

Fiecare bea ce ii place si trage concluziile pe care le crede de cuviinta. Fie se opreste la un stil pe care il bea toata viata aparandu-l feroce si fiind convins ca cele care nu se incadreaza in el sunt proaste. Si cei care le beau nu se pricep si sunt fraieri. Cand de fapt ele pur si simplu sunt altfel.

Fie sunt cei cauta tot timpul alte descoperiri si practic nu sunt niciodata multumiti. Cred ca sub acest aspect mult mai interesant ar fi topul celor mai deosebite vinuri pe care o sa le beau in 2018. Si Slava Domnului e ditamai lista. Si aceasta deoarece pentru mine cele mai bune vinuri sunt cele pe care nu le-am baut inca. Ele ma fac sa merg mai departe, sa descopar, sa incerc, sa explorez.

In plus, inca un fapt important, cele mai bune vinuri sunt cele pe care ti le permiti. Si mai binele este dusmanul binelui.

Si acestea fiind spuse cred ca am sintetizat cel mai bine conceptul de “cele mai bune vinuri baute in anul x” din perspectiva subsemnatului.

Asa ca pentru 2018 va doresc ca majoritatea vinurilor pe care le beti sa va placa!

P.S. De fapt, daca stau sa ma gandesc, nici daca va plac prea multe nu cred ca e tocmai in regula…:) E un semn ca va plafonati sau ca nu aveti capacitate de selectie. Cum o dai nu e bine. Mai bine faceam naiba topul…

4 responses so far

 

Nov 14 2017

La vin, nu mai incercati sa fiti impartiali!

Published by under Diverse,Opinii

 

Este foarte interesant in ultima vreme de urmarit evolutia publicului autohton in materie de vin. Si mai ales a”pasionatilor”, cum le place celor care populeaza departamentele de marketing si PR ale producatorilor sa le spuna. Sau cu alte cuvinte a celor cu care se fac cam toate degustarile, publicul fidel care oricum nu cumpara nimic, dar nici nu rateaza nimic in materie de evenimente de vin.

Un fenomen/segment perfect normal, intr-o piata normala de vin. Spre care tindem si noi. Sportul acesta cu  degustari, concursuri ad-hoc si acordatul de puncte e o metoda foarte buna de a apropia omul obisnuit de vin si practic de a-i da un sens in lumea acesta mare a vinului. In care cei mai multi se simt pierduti si incearca sa isi faca ordine in idei si concepte cu ajutorul punctelor.

 

Dar nu toti se multumesc pur si simplu sa bea vinul si sa se bucure de el. Unii vor sa arate ca sunt mai cu motz decat restul, ca se pricep, ca evalueaza, ca sunt formatori de opinie si intr-un final, in mod invariabil ajung la “the holly grail” al priceperii: (auto)titulatura de “critic de vin”.

Coroana de lauri pe care au castigat-o in lupta crancena cu alti aspiranti la titlul de critic si pe care si-o pun singuri pe cap. Cu autosuficienta omului care le stie si le-a baut pe toate. Intotdeauna mi s-a parut fascinant de urmarit momentul declararii calitatii de critic de vin. Nu, nu exista scoala pentru asa ceva, te declari singur cand crezi tu ca deja te pricepi prea mult ca sa ma stai in anonimatul si supa primordial a astora cu care bei la masa…

Ma gandesc ca este o strafulgerare la ceas tarziu de seara, dupa cateva pahare, cand defectele comesenilor pasionati de langa tine apar monstruoase si deja nu te mai suporti in compania lor. Si vrei ceva mai bun. Simti cum te trag inapoi, tu esti (cel) mai bun decat (dintre) ei si vrei sa semnalizezi aceasta lumii intregi care simti ca te percepe ca pe (inca) un betiv notoriu.

Nu, tu nu esti baiatul acela care isi pierde noptile prin carciumi. Esti un fin cunoscator. Iar noptile acelea carora le-ai pierdut sirul, inecate in alcool sunt de fapt degustari si cursuri de perfectionare. Si deja simti ca perfectionarea si-a atins scopul. Si iei o decizie radicala: de maine dimineata treci pe cartea de vizita si in semnatura de la mail titulatura de  “critic de vin”. Yeah right…

 

Ingredientul principal al criticului din orice domeniu este mimarea impartialitatii.

In mod evident nu exista impartialitate, acesta fiind un concept  pur teoretic. Mai ales la vin. Constient sau inconstient toti suntem conditionati de anumiti factori in alegerile pe care le facem. De fapt un complex de factori cvasi-imposibil de reprodus  fidel in cazul altei persoane. De aceea impartialitatea fiecaruia este un concept profund personal, care nu poate fi proiectat asupra altora si deci cumva inutil in relatiile cu semenii nostri.

 

 In schimb mimarea acesteia este o forma de arta. Si cu cat (crezi ca) te pricepi mai bine la ea cu atat vei parea mai “critic” decat altii. Nimic nu e mai funny la vin decat un grup de cetateni cvasi-turmentati intr-o carciuma  incercand din rasputeri sa fie impartiali si critici in fata unui pahar. Si incercand sa isi demonstreze unul altuia impartialitatea.

Daca esti de buna credinta, impartialitatea este de fapt un circ pe care il joci in primul rand pentru tine. Sa te amagesti si sa te minti, cu scopul final de a-ti proiecta o imagine de sine augumentata, dar cumva distorsionata si fara legatura cu realitatea obiectiva. Ca esti bun, ca te pricepi, ca esti “alesul”.

 Toti facem in subconstient chestia asta. Unii o duc la extrem si devin cazuri patologice.

 

Umatoarea etapa a paranoiei cu impartialitatea este sa ii convingi pe cat mai multi din jurul tau de ea. Adica de cat de impartial esti tu. Aceasta se poate face pe doua cai: cu vorba si cu fapta, vorba preotului.

Daca cele doua nu rezoneaza si cu vorba esti mai impartial decat cu fapta (chestie care se intampla des pe la noi) va iesi un circ ieftin si vei cadea in penibil. Si nimic nu e mai funny decat un “critic” penibil. Pana la un punct cand realizeaza si el cat de penibil este, incepe sa se isterizeze brusc si des, cazand la final intr-un ciclul mai lung sau mai scurt de autodistrugere.

Cand te chinui sa fii impartial si cu fapta si cu vorba s-ar putea sa iti iasa o perioada. Dar vei trai chinuit. Permanent atent la ce faci, la ce zici, cu mecanism de autocontrol mai mult sau mai putin eficient si cicluri redundante de gandire de gen “if…then”.

S-ar putea sa iti iasa destul de bine, dar pentru ce? Sa mimezi/emulezi o stare care oricum nu exista, este ipotetica. Impartialitatea!

 

Asa ca pe scurt, sfatul meu pentru toti cei care de abia au pasit in lumea vinului este sa dezbrace inca de la inceput haina aceasta a mimarii impartialitatii. Adica a ceva ce nu exista. Si sa imbratiseze cu bucurie partinirea, preferintele si gusturile personale, sa le cultive si sa le educe.

Vor ajunge mult mai repede sa inteleaga vinul si sa se bucure de el, in toate complexitatea si splendoarea pe care acesta o ofera, decat cei care alearga pe roata de hamster a impartialitatii.

 

6 responses so far

 

Oct 10 2017

Insemnari de la degustari eclectice… vol. 1

Published by under Franta,Grecia,Romania,Rosu,Sec

Butonam pe telefon deunazi si am gasit poza de mai jos de la un ByoB (adica BUY you own Bottle in cazul meu sa fiu mai precis.. 🙂 ) desfasurat la Vinoteca acum vreo doua saptamani. And it goes like this:

Thema Red (Agiogitiko + Syrah): Plin de fruct copt, usor brut si direct, dar bine strunit de aciditate si tanini. Rustic si concentrat, impetuos cu senzatie placuta de naturalete. Cred ca un an-doi ani la sticla i-ar prinde bine. A mers (si merge) de minune cu o fleica la gratar. Bun spre Foarte Bun.

Domaine Michel Magnien Bourgogne Pinot Noir Desi este (teoretic) un vin generic, de apelatiune, practic se face din ce nu intra pe gamele superioare ale producatorului (apelatiuni din Cotes de Nuits si mai intra si ceva vin de Villages). Asadar vinul suprinde foarte placut pentru nivelul de clasificare in care se incadreaza: tipic, complex, cu fruct rosu retinut si completat de clasicele aluzii savory/earthy. In mod suprinzator chiar necesita aerare si evolueaza interesant in pahar. La 85 lei in magazin e super afacere. Dar atentie…trebuie sa va placa Pinot Noir-ul authentic. Altfel o sa vi se para un Rose mai pigmentat si cu vinificatia gresita…:) Foarte Bun (pentru gustul meu, repet).

Petrovaselo Ovas 2012 Un best-buy autohton “that flies under the radar”. Nemeritat as spune eu. Adica sunt vinuri duble ca pret care nu sunt atat de bune. Bune in stilul care prinde la noi: fruct copt, concentrat, suculent, catifelat, dar bine sustinut de o structura de tanini integrati si cu o evolutie echilibrata. Necesita aerare si ofera foarte multe la nivelul lui de pret (eu il am la 65 lei in magazin) A fost o supriza placuta pentru cei de la degustare. Pentru mine nu, ca il stiam ca e Foarte Bun

Oprisor Cabernet Sauvignon Eticheta Rosie 2015 L-am trecut prin aerator o data (ca si Ovas-ul dealtfel) desi cred ca puteam sa il beau si asa. Bineinteles ca este bine facut, cu nas complex si corp plin, fructat, cremos, care te complimenteaza pe tot parcursul evolutiei. Este acelasi stil modern si ultra-abordabil pe care vinul respectiv a virat in ultimele recolte.

Pentru un Cabernet de Mehedinti din 2015 sa fie atat de abordabil si placut de baut acum, e ca si cand ai lua un Rottweiler si l-ai imbraca intr-o blana de Bichon Frise. Te chinui un pic sa intre, dar daca trebuie… Nu ma intelegeti gresit: vinul e Foarte Bun (bate spre Excelent), dar neserios de abordabil si pufos pentru un Cabernet care strange doar 2 trandafirasi in buchetul vietii.

Genul acesta de vin poate aduce cash rapid si ovatii de la publicul autohton, dar, din ce observ eu, de la an la an lumea isi da seama de metoda. Iar stilul abordabil de CS poate fi usor imitat. La naiba Chile sunt maestri la asa ceva…

5 responses so far

 

« Prev - Next »