Joia trecuta am organizat la Vinoteca Trivale o degustare de Feteasca Neagra. Atat la cererea publicului cat si din curiozitatea subsemnatului. Recunosc ca imi face placere ca din cand in cand sa iau pulsul vinurilor autohtone si in special a indragitului soi adoptat ca port-stindard al aspiratiilor viti-vinicole romanesti de a atinge culmi nebanuite de proges, calitate si recunoastere internationala.

Si, asa cum veti citi mai jos, progresul exista, este evident, doar ca este cumva fara sens. Dam inainte dar dam in orb, fara o directie clara.

Si cand resursele de crestere a calitatii vor fi epuizate si decalajele de tehnologie si know-how vor fi cat de cat recuperate, ne vom trezi intr-un punct cu niste vinuri bune si corecte, dar care nu spun nimic despre nimic. Vor fi bune, pe alocuri foarte bune si atat.

Dar sa trecem la subiect. Am avut in degustare majoritatea Fetestilor Negre listate la Vinoteca. Si dupa cum veti observa linia de degustare compusa din opt vinuri a fost variata atat ca stil cat si ca zona de provenienta (7 zone viticole diferite). Pentru ca aceasta este menirea unui magazin specializat: sa ofere clientului posibilitatea de a alege si de a experimenta.

Degustare a fost in orb, vinurile sunt prezentate mai jos in ordinea inversa a degustarii. Astfel:

Domeniile Panciu Grand Riserva 2012 Olfactiv dominat de efluvii de fruct in diferite nuante si declinatii de coacere. Gustul este plin, cremos, dar excelent echilibrat de aciditate si cu o vinozitate si suculenta de invidiat pentru un vin cu 6 ani la activ.  Da, este concentrata si opulenta dar nu este obositoare sau gemoasa. O ajuta structura si o tusa iute, minerala care ii da o dimensiune spicy, savory.

Un exemplar extrem de reusit si tehnic, pentru o feteasca neagra cu ”vintage” declarat a fost “best in show.”

Partea cu declaratul recoltei chiar are sens la Panciu. Ca sa obtii asa ceva pe zona respectiva, care este in general favorabila vinurilor albe si spumantelor, e destul de dificil si practic doar in anii cu  “indian summer” poti coace Feteasca si scoate asa ceva.  Iese rar, dar si cand iese, iese ce trebuie.

Aurelia Visinescu Anima Trei Fete Negre Editia 006 (adica 2014+2015+2016) nas expresiv cu prune uscate si fructe rosii din categoria cireselor si visinelor.  Gust fin, elegant, baric de calitate, evolutie echilibrata si focusata. Tanini  usor tineri si impetuosi care se ingramadesc pe final si in postgust.  Se vor intinde cu siguranta dupa un an-doi la sticla.

Este si a ramas aceeasi referinta in materie de FN de la noi, desi tehnic fata de restul a  furat usor startul.  Practic este o abordare castigatoare in a trata un soi capricios, Aurelia Visinescu demonstrand cu de-a lungul anilor ca utilizand un asamblaj din trei ani de recolta diferiti poti obtine un vin complet din Feteasca Neagra.

7arts Feteasca Neagra 2016 Un monstru de vin, cu un alcool redutabil (16.5% pe eticheta) si cu un echilibru impresionant. Mare, cremos, opulent, implacabil, tenebros. Vladoianu sau Domeniile Franco Romane par Pinot Noir-uri pe langa el. Excelent lucrat in stil “vin de garage” din Bordeaux. Coacere + baric nou de calitate foarte buna administrat judicios si cu stiinta. Impresionanta structura de tanini si finetea acesteia care sustine fara probleme (chiar cu eleganta pe alocuri) un vin concentrat, cu o extractivitate impresionanta.

Pentru gusturile de la noi RPC redutabil mai ales tinand cont de costurile care presupun ca au intrat in vinul respectiv.  Tehnic  altii cer minim 50% in plus pe vinuri mult mai rudimentare si amorfe.

Recunosc ca nu sunt fan al stilului, dar tinand cont de varsta viilor, de randamentul (probabil) ridicol de mic si de faptul ca vinul este impecabil lucrat, rezultatul este impresionant. Sunt curios de stilul viitoarelor exemplare pe care le vor scoate.

Recas Selene Feteasca Neagra 2017 un exemplar tanar dominat acum de notele de lemn, dar cu expresivitate si mai ales in clasicele tuse moderne de fruct copt, carnos, cremos si catifelat. Un vin excelent elaborat, in stil  international, in care se vede know how-ul oenologului mai ales pe partea de maturare. Sunt curios sa o degust peste un an-doi cand se va aseza in sticla, desi multi dintre participanti au apreciat-o si in forma actuala.

Balla Geza Feteasca Neagra Stone Wine 2013 mi-am adus  aminte de ea din blind-ul de la Timisoara unde a fost total aparte in linia de degustare. Si acum a fost la fel. Cred ca e cea mai apropiata stilistic de un Bordeaux bun. O ajuta structura ferma de tanini si aciditate care s-ar putea specula ca ar fi si de la ceva Cabernet Franc. Cu siguranta are potential de evolutie considerabil. Fruct proaspat, extrem de bine definit, riguros, cu declinatii minerale. Evolutie cu tensiune, “grip”, focus si  coerenta. Nu e pentru fanii exemplarelor gemoase si cere mancare sanatoasa, dar mie stilul acesta mi-a placut dintotdeauna.

Casa de vinuri Stefanesti Marcea Feteasca Neagra 413 2016 mandria locala a Stefanestiului exprima foarte bine conditiile climatice ale zonei si are un stil contrastant mai ales pentru cei obisnuiti cu Fetestile grele de prin sud. Desi pastreaza caracterul de coacere si maturitate a strugurilor tipic sudului atat olfactiv cat si gustative, aciditatea zonei echilibreaza foarte bine caracterul copt rezultand un vin cursiv, cu note dulcege de fructe coapte in debut si in prima parte a evolutiei frumos asezate pe o aciditate care echilibreaza foarte bine alcoolul si ii confera zvac si personalitate distincta. O Feteasca diferita de stilul generic, care mie imi place sa cred ca exprima armonios tipicitatea zonei.

Cotnari Castel Vladoianu 2015 Un exemplar nordic, de climat mai rece. Fara concentratia  opulenta si impetuozitatea celor din sudul (mai) insorit. Unii ar spune ca e subtire, dar mie stilul acesta mai lejer si neagresiv imi place. In conditiile in care tipicitatea de soi e inca in disputa nu sunt foarte sigur ca as vrea sa vad monstri baricati si supracopti. Mai degraba stilul acesta lejer, savory, acid. E un fel de Chianti al Fetestilor Negre de la noi.

Domeniile Franco Romane Terre Precieuse 2011 chiar am cautat un exemplar mai matur din care sa se vada cum/daca evolueaza soiul in discutie. Este interesant sa surprinzi perspectiva unui francez asupra Feteastii Negre. Ca un vin direct, simplu, intr-o abordare fara ambitii si dorinte de a dovedi ceva.  In goana autohtona dupa excelenta (definita dupa gusturile personale sau ale pietei) adesea caracterul si personalitatea soiului sunt primele care cad victima.

Cea de fata ne arata o Feteasca goala, dezbracata de pretentii, supracoaceri, concentrari si baricuri in exces. Un vin care are deja note tertiate si aminteste de caracterul unui Rhone de linie, sincer si autentic.

Poate ca in comparatie cu celelate exemplare din degustare a parut subtire si lipsita de complexitate (ostentativa). Dar sincer, din toate vinurile de acolo, daca ar trebui sa aleg unul pe care sa il beau la o masa de pranz nu as putea bea decat asa ceva.

Ceea ce imi dovedeste inca o data ca “less is more” si vinul nu trebuie sa fie intotdeauna ceva care sa iti epateze simturile si sa iti provoace wow-uri si epifanii. Pentru ca de cele mai multe ori esueaza lamentabil. Uneori este nevoie si de ceva care sa te insoteasca indeaproape, sa-ti sopteasca la ureche si sa iti completeze mancarea din farfurie, in loc sa tipe cu portavocea tuturor simturilor si sa iti blocheze papilele.

De genul aceste de Fetesti, autentice, “normale”, modeste si fara pretentii de Bordeaux Grand Cru Classe sau supertoscane cam ducem lipsa. Poate si pentru faptul ca in degustarile in blind sunt victime sigure…:)

Si nu pot sa nu ma gandesc ca probabil ar fie exact genul de vinuri pe care un cunoscator din afara le-ar aprecia mai mult decat imitatiile agresive si uneori stangace ale unor stiluri internationale consacrate.

In concluzie a fost degustare care a aratat inca o data diversitatea de stiluri de vinificare a celebrului soi autohton.

Toate vinurile au fost bune (m-am auto-felicitat in gand pentru selectie, stiut fiind faptul ca te poti “otravi” foarte usor cu multe exemplare de pe la noi), dar diferite, acoperind o paleta larga de stiluri si gusturi.

Feteasca Neagra a fost, este si cred ca va ramane si pe termen mediu un fel de “jolly joker” pentru industria autohtona de profil si este evident ca, in lipsa unor abordari serioase si fundamentate privind tipicitatea de soi, la momentul actual ii lipseste o directie clara de evolutie.

Tags: 7arts, Anima, Aurelia Visinescu, Balla Geza, Castel Vladoianu, Cotnari, Domeniile Franco Romane, Feteasca Neagra, Panciu Grand Riserva, Recas Selene, Stone Wine, Trei Fete Negre, Vinoteca Trivale

Trackback URI | Comments RSS