Sep 12 2018

Vinul la romani: intre cultura si muratura

Published by at 8:10 AM under Diverse,Opinii

 

Ma tot gandesc in ultima vremea la dihotomia tot mai evidenta dintre declaratii si fapte in cazul particular al consumului de vin la romani. Bine aceasta dihotomie este arhiprezenta ca model societal la noi si probabil exista in mai toate domeniile.

 

Imprumutatul de forme fara fond din societatea occidentala in goana, adesea fara noima si directie, de a prinde din urma un tren care a plecat demult din gara si pe care nu il vom ajunge in orizontul de timp previzibil, ajunge insa sa capete uneori forme si contexte ridicole.

 

O buna perioada au existat doua discursuri paralele in materie de vin:

Unul in care pasionatii si mai ales profesionistii (auto)declarati sustineau teza clasica preluata din vest conform careia vinul inseamna cultura. Nivelul de cultura al unora dintre cei care bateau nicovala cu genul acesta de declaratii prezenta si prezinta inca evidente carente. Si accentueaza si mai mult contrastul dintre forma si fond.

Dar aceasta nu conta, dictonul suna bine si era (este) o forma de delimitare noii clase de specialisti in vin de publicul larg, de bautorul de zi cu zi. Din care o mare parte se trageau. Ei nu mai beau vin, ei degusta, iar bautura nu mai este betie, ci este cultura, filozofie, geografie, eruditie.

 

Cei putini care chiar intelegeau conceptul de cultura a vinului si aveau cat de cat notiuni despre elementele care il compun se cam fereau sa il foloseasca. Fie pentru ca il percepeau ca pe un truism ieftin si aberant, fie pentru ca erau usor jenati de nivelul de dedicatie la club de manele la care acesta ajunsese, declamat pe la toate colturile si in toate birturile.

 

Al doilea discurs nici macar nu este un discurs in sine. Este ceva mult mai natural si specific poporului roman. Este practica bautorului normal de vin. A consumatorului roman obisnuit, care nu isi pune problema ca vinul i-ar asigura vreun statut social deosebit la vreo masa de convivi si ca atare il trateaza pur si simplu ca ceea ce este. Adica o bautura.

Practica  la noi in materie de asocieri culinare, dincolo de filozofia absconsa si plina de meandre ale concretului a asocierilor culinare preluate de prin manuale de somelieri din Italia sau Franta, este una simpla: Vinul este muratura.

Ai ceva gras, cu ulei? Iti pica greu masa de la nunta cu jdemii de antreuri? Pac, dai pe gat un pahar de Fata in iarba indoit cu apa minerala ca sa iti ia greata. La rosu e mai simplu, te intinzi repede dupa ceva cu zahar care sa mangaie papila agresata si sa acopere din deficientele mancarii. Vinul are rolul de a balansa evident si agresiv mancarea cu scopul ultim al prelungirii ferestrei de oportunitate a consumului. De vin sau de mancare.

Asadar, din punct de vedere al consumului de volum, la noi vinul inca este folosit ca o muratura.

 

 

Va spuneam ca cele doua discursuri/abordari au fost multa vreme paralele. Celor “de sus” fiindu-le rusine sa coboare jos la baza si sa explice plebei cum e cu vinul. Deh, ei erau “cu cultura” si oricum chestia aceasta pentru unii era si ca o intoarcere nu tocmai placuta la origini si obiceiuri demult reprimate si demne de mentionat anecdotic doar la vrea chermeza, in cele mai tarzii ore ale noptii si in anturaje atent selectionate.

 

Problema cu partea de cultura la noi este ca nu (prea mai) aduce bani. Si la un moment dat poti sa te dai intelectual in domeniul vinului pana la un punct. In care se termina banii.

Modelul profesionistului de vin autodeclarat cult a functionat la noi (si inca functioneaza, dar mai greu) mai ales pe principiul taierii de facturi de consultanta catre noul segment de proprietari de crame aparute dupa revolutia fondurilor europene. Oameni care activau cu precadere in alte domenii in care cultura are un caracter mai putin decat facultativ si pe care exact genul acesta de etos ii atragea la vin.

Ei in esenta, dupa revolutie, au plecat din acelasi punct ca si cei cu “vinul este cultura”. Doar ca s-au ocupat de afaceri in alte domenii si acum exista oportunitatea sa fie inclusi in partea “cu cultura”

Cu bani putini (sau deloc) puteau accede intr-o lume pe care ei o percepeau elitista, cea a culturii vinului asociata imaginii aristocratice a proprietarului de crama.

 

De cativa ani insa aerul rarefiat al culturii vinului a fost stricat de realitatile pe care le implica un business de vin si din ce in ce mai multi vor sa vanda cramele sau revin la preocuparle obiective ale grijilor de zi cu zi. In care cultura si imaginea aceea ideala a proprietarului de crama e ultima grija pe care o au pe cap, primordiale fiind cele legate de “unde naiba vindem noi atata vin”.

 

In acesta context profesionistul cultural este nevoit sa schimbe macazul si sa reintoarca la matca, la bautorul de rand. Dintr-un punct de vedere aceasta intoarcere este facila, pentru ca in fapt multi nu au plecat vreodata de acolo. Decat declarativ si la nivel de imagine. In rest au ramas aceiasi consumatori acerbi, la care cultura cade ca o pojghita dupa cateva sticle de vin.

Problema este ca la noi imaginea si parerea de sine sunt esentiale si aceasta intoarcere, desi pare facila nu este tocmai asa.

Trebuie inventate concepte noi  si complicate care sa justifice asa ceva. Consumatorul de rand care pana de curand era luat in ras de orice “baiet” cu hartie si farfuriuta de gat proaspat iesit de la un curs de 3 zile de sommelier, este acum mangaiat pe cap de corifeii industriei.

Unanim toti declara ca “da domle, trebuie sa ne intoarcem la popor, la consumatorii obisnuiti.” Noi am mai fi culturali nu e bai, dar poporul, natiunea, Romania are nevoie de noi. Asa ca o ne suflecam mainile si o sa ne punem in slujba consumatorului. Aha…

 

Asa apar de exemplu asocieri de vin cu festivaluri de street food in care nu mai sta nimeni sa pufaie clientul manjit de hamburger daca ii cere alb sau spumant. Oameni care acum cativa ani ironizau si infierau categoric orice persoana care nu stie sa tina un pahar de vin in mana, acum servesc voios vin pe la targuri in paharele de plastic. Iar aceste evenimente/oportunitati, vechi de cand lumea, dar nebagate in seama de catre “culturali” sunt prezentate ca noua gaselnita in materie de promovare a vinului.

Nu sunt, sunt pur si simplu intoarcerea vinului romanesc de la cultura catre muratura. Si de la Foie Gras la sarmalute (reinventate, offcourse). Asistam la declinul si disparitia unui model care a functionat o anumita perioada si care, la volumele productiei de vin si situatia actuala din piata, nu mai are cum functiona.

 

A fost o forma fara fond. Si o forma fara fond intotdeauna se intoarce, mai devreme sau mai tarziu, la fond. Exact cum marketingul nu poate functiona la nesfarsit daca produsul/serviciul in sine lasa de dorit, asa si falsul intelectual al vinului va fi fortat de stomac sa se intoarca spre realitatile pietei. Acceptandu-si in acelasi timp si propria neputinta de a-si depasi conditia. Nu din vina lui, bineinteles…

Si iata cum si vinul romanesc vireaza in ultima vreme dinspre cultura, inapoi spre muratura.

 

P.S. Nu pot insa sa nu ma gandesc retoric ce ar fi fost daca de la inceput plecam pe drumul acesta greu si anevoios al apropierii de situatia si nivelul de intelegere al consumatorului roman. Si cu educatia si cu preturile la vinuri si cu marketingul si cu tot. Dar nu aveam cum. Noi a trebuit sa fim culturali. Si acum culegem roadele…

 

One response so far

One Response to “Vinul la romani: intre cultura si muratura”

  1. Cosminon 15 Sep 2018 at 3:33 PM

    Dane,
    Nu exista scurtaturi in istorie pentru o masa de oameni (popor). Pentru individ, da, e posibil, dar nu pentru marea masa.
    Romania a incercat multe scurtaturi dupa ’90, si nici una nu i-a iesit. De ce ar iesi asta cu vinul? Mai ales dupa 45 de ani de Corabioara…

    [Raspunde]

Trackback URI | Comments RSS

Leave a Reply