Dupa articolul cu topul cvasi-esuat de acum cateva zile am primit cereri din partea publicului ca macar sa enumar cateva vinuri care m-au surprins in 2017.

Asta cu surprinsul e ca o minge ridicata la fileu. Mi-a adus instant aminte de o scena din “Operatiunea Monstrul”, filmul de capatai al fiecarui pescar, un fel de Filantropica al perioadei comuniste a cinematografiei romanesti.

 Era o scena in care inegalabilul  Toma Caragiu isi descria maiestria in ale pescuitului si la un moment dat spunea: ”de pilda ieri, erai de fata (…) atacul nu m-a suprins”.

 
Ca sa continui pe aceeasi linie, greu mai gasesc vinuri care sa ma surprinda.  Surprinsi sunt doar pasionatii, profanii, consumatorii. Pe noi, maestri, greu ne mai surprinde ceva. Nu intuitie, experienta, da? 🙂

Suna intr-un mare fel, nu? A ceva filme wuxia din anii 80 (Sora 13?) cu maestri “ageless” care isi mangaie ganditori barba si declara “your kung fu is very good, but mine is better” Suntem profesionisti ce naiba…:) Sa revenim…glumeam offcourse ce iti e si cu vanitatea asta.

Deci sa va spun ce suprinderi am avut anul acesta in materie de vin autohton. E bine ca nu e cu topuri ca asa pot sa ma desfasor in voie si practic sa punctez ca un vin nu trebuie neaparat sa fie un monstru concentrat si suprabaricat ca sa ma surprinda. Si nici sa coste jdemii de lei de ajung genul de articole cu “topurile” sa arate ca adevarate declaratii de avere, cu vinurile trecute atent in ordinea descrescatoare a preturilor. Baietii de valoare beau euro, nu vin…:)

De fapt constat adesea in utimul timp ca ma surprind (si) vinurile mici, care nu incearca cu tot dinadinsul sa imi capteze atentia si sa faca “sumo ippon” cu simturile mele olfactive si gustative.

Asadar iata surprizele de care imi aduc aminte din anul care tocmai s-a incheiat, intr-o ordine aleatoare:

Cabernet Franc 2011 Balla Geza De fapt Cabernet-ul 2011 ma surprinde de fiecare data cand il incerc si imi sugereaza intotdeauna comparatii cu etichete galonate de prin Bordeaux. Un vin care nu are nimic comercial, care nu e facut sa placa, sa fie pufos si moale si sa se bazeze pe fructul supracopt si gemos. Dimpotriva acesta este proaspat si expresiv si se incapataneaza sa se ascunda in spatele unei structuri de taninuri impresionante chiar  si dupa 7 ani de recolta si ore de aerare. Cred ca are un viitor stralucit in fata si este unul din putinele vinuri autohtone care m-au surprins inca de la inceput. Si daca sunt la capitolul Balla Geza sa amintesc si Cuvee Aradinum  2009 unul din vinurile mari de la noi, plus clasicul Furmint, unul din albele romanesti de suflet ale subsemnatului cam in toti anii.

Stirbey Cramposie Selectionata 2008 Daca as fi degustat-o in blind, fara sa stiu ce am in pahar as fi crezut ca e un Burgundy bun. Da, chiar asa, un Burgundy bun, din acela scump. Si nu am fost singurul de la masa pe care l-au dus gandurile la legendarele vinuri frantuzesti. Si nu era o masa “obisnuita”.

Carastelec Vinca Benedict 2015 pentru cat de Pinot Noir este (chiar daca mai mult pe stilul fructat si lejer de Noua Zeelanda), cat de putin costa si cata placere reuseste sa imi ofere de fiecare data cand il incerc.

Bauer RAW 2016 pentru ca a devenit cel mai bun SB pe care l-am baut pe la noi. Si pe care nu trebuia sa il beau acum.

Carassia Blanc de Blancs Brut  si Cuvee Prestige Brut de la Panciu  Surprizele placute la capitolul spumante.  Si mai erau unele de pe la Silvania degustate la Goodwine care promiteau. Ah si sa nu uit un vin care realmente m-a surprins: Stirbey Feteasca Regala Extrabrut Spumant, de departe cel mai bun spumant romanesc incercat vreodata. Socant de bun. Nu v-am zis de el pana acum ca sa pot pune ceva sticle  din cele cateva sute deoparte. De fapt nu sunt la prima surprindere si v-am mai zis de el, pentru cine a avut urechi sa auda acum cativa ani. Acum e mai bun ca atunci…

Bon Viveur Rosu 2014 Licorna in stilul “heavy” al lui Gabi Lacureanu si chiar fara sa fiu un fan declarat al genului, vinul are cam tot ce ii trebuie. Foarte bun, mai ales pentru ca este practic unul dintre vinurile de debut ale oenologului la noua crama facut si intr-un an dificil.

Faurar Rosu 2015 care ma surprinde de fiecare data cat de bun poate sa fie la banii lui. Bine nu mai trec Flamboyant, Reserva si tot arsenalul ca acelea nu ma mai suprind, sunt bune ca asa sunt ele de obicei.

Tohani Siel 2016 care m-a surprins pentru ca e total diferit de stilul obisnuit al albelor de la ei si in acelasi timp atat de asemanator cu asamblajele savuroase si bombastice la care Africa de Sud exceleaza. Vezi Ingenuity alb care chiar e ceva impresionant de-a dreptul. Cum vor reusi din punct de vedere al branding-ului sa bage girafa in Castelul Peles  ramane de vazut.

Clos de Colombe cam toate vinurile de la ei mi-au placut cand le-am vazut pentru prima data anul acesta la Goodwine. E stilul acela oxidativ, gourmand, complex, asezat, care da impresii de manufactura frantuzeasca. Nice!

Rotenberg Emeritus 2007 cu care m-am intalnit la o verticala a  amintitei etichete si care s-a  mentinut si evoluat suprinzator de bine pentru un Dealu Mare. Si inca mai are ceva potential. Dovada a faptului ca “less is more” iar bombele gemoase si supracoapte care tind sa devina stilul clasic Dealu Mare nu au viata foarte lunga.

Cam acestea ar fi surprizele anului 2017! Pe care mi le aduc aminte bineinteles…

 Dupa cum bine observati nu sunt vinuri super, mega premium si de pe alta planeta. Iar unele nu sunt neaparat vinuri dupa al caror stil ma dau in vant.

Dar sunt vinurile care m-au surprins (placut) cand le-am baut si pentru aceasta le multumesc lor si celor care le-au creat.

Tags: Balla Geza, Bauer, Carassia, Carastelec, Clos de Colombe, Davino, Faurar, Licorna, Panciu, Stirbey, Vin romanesc, vinuri bune

Trackback URI | Comments RSS