Aug 10 2017

PAMFLET! Mici afaceri de succes din lumea vinului: Colectionarul de mostre

Published by at 8:03 AM under Diverse,Opinii

Recunosc, sunt vinovat, nu am mai scris de multisor pe blogul de fata. Ocupat fiind cu activitatile extracurriculare. A se citi magazin, (pre)gradinita si alte cele.

De cand cu magazinul de altfel descopar specii si comportamente noi in marea si frumoasa lume a vinului. Romanesc si nu numai. Pe care le banuiam ca exista doar ca acum sunt mai atent la ele.

De ceva vreme ( a se citi ani) de cand particip pe la targurile de vinuri de afara banuiam de exemplu despre existenta unei specii aparte in mica si frumoasa lume a vinului autohton. Pe langa clasicii “comerciantul de ocazie (sau nu) care “uita” sa isi achite facturile la furnizorul extern crezand ca nu se afla si poate da tepe la nesfarsit” (da, stiu, este un pleonasm) sau “micul proprietar de restaurant care vrea sa isi faca singur importurile si se duce el direct la crama sa incerce sa sara cumva peste importator” mai exista o specia foarte interesanta: colectionarul de mostre.

Acesta este mai greu de identificat pentru ca de obicei este mai retras si sfios. Si nu are sezonalitate de targ. Mare parte a activitatii sale se desfasoara neincetat, pe tot parcursul anului, din intimitatea caminului propriu dotat cu “leptop” si internet “uai-fai”. Care activitate? Aceea de a da mailuri la crame de prin afara pozand in importator serios care cere mostre sa vada daca vinurile se ridica la nivelul asteptarilor sale si intrunesc conditiile pentru a fi importate cu succes pe piata autohtona.

Practic el nu importa (mai) nimic si de fapt adesea nici nu are intentia de a importa ceva vreodata. E prea mare deranjul. El doar prezinta o poveste mai bine sau mai prost tesuta (fiecare dupa posibilitati) si vrea niste mostre pe care apoi sa le plaseze pe la degustari, restaurante, petreceri, rude, prieteni, etc.

O activitate destul de lucrativa se pare, care se potriveste perfect spiritului inovativ al poporului roman. Cumva in stilul Nae Caramfil, Filantropica. Si cum “mana intinsa care nu spune o poveste nu primeste nimic” este adesea fascinant sa auzi povestile insiruite de respectivii. Nu direct, ci spuse de catre cramele de prin Italia, Franta, Spania si alte zari care sunt se pare permanent sub un bombardament de mailuri si solicitari de mostre din Romania. Bine fenomenul este arhicunoscut la noi, unde daca esti producator de vin nu trece saptamana fara sa iti ceara vreun “blogger”, influencer, patron de bar, etc ceva vinuri gratis. Deja practica respectiva este perimata si s-a trecut la un alt nivel cu concursuri, targuri, reviste, editoriale, etc

credit @BKWine Magazine

Dar la extern cerutul de mostre este se pare un sport national (un fel de oina cu vinuri) si s-a ajuns pana acolo incat daca esti importator serios trebuie sa iti faci o prezentare temeinica cu contacte si recomandari de la alte crame&stuff daca vrei sa abordezi un producator de prin afara. De ce? Pentru ca cu siguranta au fost si sunt supusi unui baraj de mailuri si cereri de mostre din Romania. Si nu (mai) au timp de pierdut cu asa ceva. Bine functioneaza si invers. Stiti momentul acela cand te suna partenerul de afaceri din afara si te intreaba de cutare si cutare de la care a primit mailuri de “soliciting”…:)

De altfel pe la targuri e mai greu sa observi specia respectiva. Trebuie sa ai ochiul format. Pentru ca spre deosebire de proprietarul de carciuma de exemplu care umbla batos si cu “peptul” in fata (da, chiar asa , cine mai e ca el in toata Europa sa aiba carciuma pe persoana fizica) colectionarul de mostre este mai ascuns si greu de deosebit in zgomotul de fundal al targului. Se tupileaza pe langa standuri ca Nica a Petrei de la scaldat, are traseele bine definite si niciodata nu trece printr-o hala pe cel mai scurt drum.

Pentru el hala de targ este un teren minat, presarat cu crame de la care a cerut in trecut si carora nu le-a mai raspuns la mailuri si telefoane. El intotdeauna are o harta in minte si un labirint complex pe care il urmeaza. Este fascinat de urmarit si cand il identifici in sfarsit te simti cumva ca David Attenborough intr-un documentar de pe National Geografic: urmarind dintr-un tufis de bambus o pasare lira din care mai sunt doar 10 exemplare in toata lumea si care nu a mai fost filmata in ultima suta de ani. Amazing! Shhht sa nu se sperie si sa fuga…:)

Bine, asta daca respectivul nu face parte din categoria colectionarului de mostre tupeist care nu are nici o treaba si trece cu nonsalanta pe langa standuri abordand vesnicul slogan” Dom’le, le-am incercat, sunt bune, dar nu merg la noi. E publicul inca nepregatit pentru asa ceva, nu are cultura vinului ca sa le inteleaga si sa le putem vinde. Si ziceti ca ati scos 2013 acum de la baric? Cum sunt? Ceva mostre?”.

De fapt principalul lui atu, pentru care lumea nu se supara asa tare pe sportul pe care il practica, este ca nu da tepe pe bani multi. Adica cere si el acolo cateva sticle. Mare paguba la o crama. Se conduce dupa celebrul dicton izvorat din intelepciunea milenara a poporului roman ”daca nu furi mult, nu se duce omul la politie”. Ceri si tu acolo cat sa traiesti, sa bei un paharel.

In plus are marele avantaj ca lumea vinului de la noi e plina de tepari pe cai mari, unii chiar cunoscuti si adevarate vedete pe acasa, dar care dau tunuri mult mai importante producatorilor creduli de pe afara. Asa cateva sticle aruncate la un amarat, nu e mare paguba in ciuperci si la un moment dat e chiar un subiect de discutie spumos si amuzant seara dupa targ, la un pahar de vin bere.

Dar despre acestia din urma intr-un episod viitor, vorba lui Sir David…:)

2 responses so far

2 Responses to “PAMFLET! Mici afaceri de succes din lumea vinului: Colectionarul de mostre”

  1. lucianon 16 Aug 2017 at 11:22 AM

    Geaba. Daca nu dai nume, n-ai facut nimic.

    [Raspunde]

    Dan Micuda Reply:

    @lucian, Fara poezie, viata “e” pustiu…

    [Raspunde]

Trackback URI | Comments RSS

Leave a Reply