May 29 2017

Despre superstarurile supertoscanelor…si nu numai!

Published by at 9:33 AM under Degustari Pitesti,Italia

Acum cateva zile am avut ocazia sa particip-organizez in Pitesti, la restaurantul Dolce Vita, o degustare de Supertoscane.

 

Scurta introducere colocviala: Ce sunt supertoscanele? Sunt vinuri facute in Italia (da, ati ghicit in Toscana)  din soiuri internationale, in special asamblaje clasice bordeleze.  Initial erau in afara reglementarilor DOC-urilor care nu permiteau decat soiuri locale, fiind pe cale de consecinta incadrate la categoria “vin de masa” (Vino da Tavola, a se vedea si eticheta de la Desiderio din poza de mai jos).

Moda a pornit-o Sassicaia (in traducere libera “camp cu pietre”), vin produs initial pentru consum propriu de catre marchizul  Mario Incisa della Rocchetta. Mare pasionat de Bordeaux acesta a adus cateva plante de Cabernet Sauvignon si Cabernet Franc si le-a plantat la Tenuta San Guido. Vinul a fost produs prima data in 1944 dar de abia in 1968 a fost comercializat oficial.

 

Din punctul de vedere al lansarii pe piata trebuie precizat ca Sassicaia nu a fost chiar primul supertoscan, onoarearevenind (spun unii) unui vin mult mai putin cunoscut in zilele noastre Vigorello di San Felice care ar fi fost comercializat/imbuteliat inaintea acestuia, fiind practic primul supertoscan.

 

 In fine, stilul a prins la public si incet-incet alti producatori au urmat exemplul celor de la Tenuta San Guido.

Si cum prima data vestea (si invidia) se raspandeste in familie, Lodovico Antinori, nepot al marchizului de la San Guido, a creat Ornellaia (plantata in 1981 si lansata in 1985) cam gard in gard cu Sassicaia. Plus Masseto, din 1986. Aceasta dupa ce in prealabil fratele sau, Piero Antinori, lansase in 1971 Tignanello  si Solaia in 1978. Si apoi gard in gard cu cele doua celebre de mai sus, Guado al Tasso. Adica daca unchiul/varul au una, noi facem patru.

De fapt, familia Antinori facea incercari inca din anii 20 cu soiuri bordeleze asamblate cu Sangiovese, incercari care au precedat celebrul Tignanello, acesta fiind de fapt piatra de temelie a stilului. Doar ca Sassicaia le-a luat fata, Piero dandu-si seama de potentialul enorm al supertoscanelor cand s-a ocupat exact de comercializarea vinului unchiului sau, Sassicaia. Se spune ca el si cu varul lui, Nicolo, fiul marchizului Mario Incisa della Rocchetta au fost cei care l-au convins pe acesta sa isi comercializeze vinul propriu. Altminteri probabil Sassicaia ar fi ramas multa vreme doar vinul de casa al batranului marchiz.

 

Mai trebuie spus ca cei doi frati Antinori nu prea se intelegeau, Lodovico era cel flamboiant din familie, Piero cel serios, care se ocupa de imperiul viti-vinicol. Iar Ornellaia a fost creata de Lodovico in mare parte si pentru a dovedi familiei ca poate avea succes la vin. Doar ca, printr-o serie de evenimente si prin intermediul familiei Mondavi aceasta a ajuns in proprietatea marilor rivali de la Frescobaldi. Iar la ora actuala Lodovico a creat un nou supertoscan, Tenuta di Biserno, decis sa arate lumii ca mai poate lansa inca un superstar. Exact langa cele de mai sus, pe un loc unde vroia initial sa extinda Ornellaia.

 

Complicat! In fine…Treptat tot mai multi producatori din Toscana (Chianti) au inceput sa faca supertoscane si asa au aparut Grattamacco, I Sodi di San Niccolo, Le Pergole Torte, Lupicaia, Cepparello, Camartina, Desiderio, L’Apparita, Brancaia, Olamaia, etc. Aveti aici o lista cronologica destul de cuprinzatoare, dar sigur mai exista si alte supertoscane care nu sunt mentionate acolo.

Era la un moment dat o vorba ca daca se termina cu “aia” e bun.

  

Intre timp supertoscanele nu mai sunt vinuri de masa (Vino da Tavola) si in 1994 unele au primit DOC-ul propriu, adica Bolgheri. De mentionat ca atunci cand s-a creat DOC Bolgheri, Sassicaia a primit DOC propriu, “Bolgheri Sassicaia”.

De fapt datorita succesului de care s-au bucurat (in special Tignanello) si regulile DOC si DOCG s-au schimbat in Chianti si acum multe se pot incadra in acestea. Doar ca majoritatea au ales sa isi pastreze statutul de IGT tocmai pentru a marca succesul si renumele de care au parte. Sunt in general navele amiral si cele mai scumpe vinuri ale producatorilor din Chianti.

 

Dincolo de introducerea de mai sus, destul de lunga, dar necesara pentru a incadra vinurile degustate, voi puncta cateva impresii despre fiecare.

Am avut 6 vinuri, cele doua mari fiind insotite si de “vinul al doilea”:

 

Avignonesi Desiderio 1988 (acesta fiind chiar anul lansarii conform linkului de mai sus) 100% Merlot

Querciabella Camartina 2004 Cabernet Sauvignon (70%); Sangiovese (30%), organic si biodynamic

Ornellaia 2005 (60% Cabernet Sauvignon, 22% Merlot, 14% Cabernet Franc, 4% Petit Verdot)

Le Serre Nuove dell’ Ornellaia 2012 (52% Merlot, 28% Cabernet Sauvignon, 12% Petit Verdot,8% Cabernet Franc)

Tenuta San Guido Sassicaia 2012 (85 % Cabernet Sauvignon 15 % Cabernet Franc)

Tenuta San Guido Guidalberto 2011 (60 % Cabernet Sauvignon 40 % Merlot)

  

 

Ma abtin sa insir clasicul pomelnic de fructe si condimente desi fiecare s-a prezentat mai mult decat generos in senzatii si epitete. De fapt am avut in fata unele dintre starurile lumii vinului si desi nu au fost din acelasi an ne-am putut da seama de diferentele stilistice.

 

Dar sa o luam cu inceputul: Avignonesi Desiderio: desi l-am deschis cu inima indoita si la inceput era inchis si subtire, s-a deschis surprinzator de frumos pe parcursul degustarii. Initial dominat de note tertiare si total inchis, a etalat un fruct copt si o evolutie fina, integrata, cu tanini prezenti pe final. Pentru mine a fost o surpriza foarte mare cum un vin cu aproape 30 de ani la activ, aflat atunci la prima recolta si de la un producator renumit mai degraba pentru Vin Santo,  a putut sa stea langa exemplare mult mai tinere si mai galonate fara sa se faca de ras. Practic il adusesem pentru o avea o idee despre cum/daca ar putea evolua genul acesta de vinuri, fara sa pariez prea mult pe el. Dar, ca intotdeauna, vinul poate surprinde si rasturna prejudecatile. Se pare ca supertoscanele, chiar si cele mai putin galonate, evolueaza destul de bine in timp…

 

Querciabella Camartina 2004. Pentru mine a fost vinul degustarii, de la unul din producatorii mei favoriti din Toscana. Pe langa faptul ca l-am prins la apogeu (are totusi 95p Parker) intr-un echilibru perfect intre notele primare si cele tertiare, a fost vinul cel mai impetuos si cu personalitatea cea mai bine definita dintre toate. Este un Supertoscan, dar este un vin italian fara putinta de tagada. Condimentul picant, notele savory si de cirese amare ale Sangiovese-lui sunt remarcabil sustinute de un Cabernet Sauvignon dinamic, nervos, care le aduna intr-o structura de tanini rotunjiti de timp, dar inca fermi si impetuosi mai ales pe final. Nu stiu daca e de la agricultura biodinamica, dar vinul pare sa aiba o dimensiune in plus de complexitate si fluenta. Remarcabil si fermecator…

 

Tenuta San Guido Sassicaia 2012. Evident am facut vinicid. Mult prea tanar si uitandu-ma la asamblaj practic de neatins pentru urmatorii 10 ani. Dupa o aerare temeinica si insistenta incepe sa se dechida in pahar. Ingredientele unui vin mare sunt acolo: fructul proaspat, suculent, de o puritate exemplara, pus in evidenta de o aciditate expresiva, dar ferecat adanc sub o structura de tanini impetuosi, tineri. L-am pastrat intentionat in pahar mai mult timp si chiar dupa ore tot se incapatana sa nu se deschida. Abia a doua zi a inceput sa isi arate rotunjimile si sa se aseze in pahar.

 

Ornellaia  2005 Beneficiind si de avantajul timpului s-a prezentat mult mai abordabil si mai ready to drink. Bineinteles dupa o aerare corespunzatoare. Ce a fost cu adevarat socant atat pentru mine cat si pentru cei de la masa a fost diferenta stilistica evidenta dintre cele doua nume grele. Ornellaia este un vin al globalizarii: plin de fruct copt, hedonist, opulent, cu straturi parca infinite de arome si efluvii olfactive. Mi-a adus instant aminte de Masseto cu care imparte evident acelasi stil.

Pe palatin nu agreseaza absolut deloc, din contra evolueaza cu o lejeritate plina, carnoasa, de falduri de catifea, complimentand consumatorul in fiecare clipa. Desi stilul este copt, concentrat, extractiv, echilibrul este ireprosabil, iar taninurile isi fac treaba aproape insesizabili sub valurile de fruct.

 

Doua abordari total diferite, cred ca din vie pana la filozofia de a face vin. Lodovico Antinori a intuit  probabil ca nu poate reusi copiind stilul Sassicaia si s-a plasat la celalalt spectru stilistic. Daca Sassicaia e ferm si aristocratic, in stil Bordeaux Left Bank, Ornellaia e flamboiant si exuberant in stilul Malului Drept, cu accente chiar de vin de garage/Nappa.

Daca ar fi sa fac o comparatie, Sassicaia e Marlene Dietrich, in timp ce Ornellaia e Marilyn Monroe. Pentru mine preferatul e Sassicaia, chiar daca in imprejurarea respectiva timpul nu a fost de partea lui. Si da, are nevoie de mult mai mult timp sa ajunga la apogeu decat Ornellaia care e facuta intr-un stil mai abordabil. Acesta fara a insinua nici un moment ca nu are potential de evolutie. Ba din contra…

 

 

In ceea ce priveste al doilea vin,  aici filozofiile sunt cumva diferite. Se vede si din compozitia acestora. Rolul unui al doilea vin este teoretic sa fie mai abordabil si sa reproduca stilul vinului mare la preturi “omenesti”.

Sassicaia face asta la Guidalberto inlocuind Cabernet-ul Franc cu Merlot in asamblaj. Paradoxal stilul se mentine, dar vinul este mai abordabil. Pare un Bordeaux de mal drept onest si bine facut.

Serre Nuove respecta cumva asamblajul vinului “mare”(iarasi folosind mai mult Merlot) si pe cale de consecinta asemanarea stilistica cu acesta este mai mare. Partea mai proasta este ca nu are rafinamentul lui si fara el pare doar un vin corect, in stil Lume Noua. Si foarte scump, daca il privim din aceasta perspectiva.

 

Pe scurt, desi replica stilul vinurilor mari, acestea se afla la un cu totul alt nivel decat second-urile. Sfatul meu ar fi sa nu va irositi banii si sa incercati sa faceti rost de “the real thing”. In plus, cu banii dati pe second-uri puteti lua vinuri mult mai interesante.  Doar uitandu-ma la cele de mai sus nu pot sa nu remarc pretul Camartinei este aproape la jumatate din al celor doua superstaruri si nu foarte departe de second-uri. Si repet, mie  mi-a placut cel mai mult din degustare…

 

Asdar, cam asta a fost degustarea de supertoscane. Pe scurt lectiile invatate sunt:

  1. Exista supertoscane interesante, nu (toate) sunt doar niste epigoni ai Bordeaux-urilor
  2. Sassicaia > Ornellaia, cel putin in cazul meu. Dar nu va luati dupa mine. La noi sunt convins ca in majoritatea cazurilor este exact invers.
  3. Nu irositi banii pe second-uri. Ori luati “vinul mare” ori gasiti ceva mai interesant de banii respectivi.
  4. Trebuie sa explorez temeinic segmentul, deci pregatiti-va de ceva degustari tematice pe viitor…;)

 

Uitasem de asocierea culinara: Bistecca alla Fiorentina, offcourse…

 

4 responses so far

4 Responses to “Despre superstarurile supertoscanelor…si nu numai!”

  1. burebistaon 05 Sep 2017 at 5:35 PM

    tenuta san guido sassicaia 2012 – pret 180 de euro .fara comentarii .si da , in descrierea facuta de specialisti daca il deschizi mai devreme de 15 ani il strici .asa ca cine isi permite trebuie sa fie atent la aerare .oricum noi , romanii traim in alta lume. mai avem de invatat .si doar daca punem mana de la mana putem cumpara asa ceva ca sa degustam cate 50 de mililitri fiecare la 12 euro de persoana.

    [Raspunde]

    Dan Micuda Reply:

    @burebista, Axioma: Nici un vin peste 50€ nu isi merita banii.
    Corolar: Depinde ce fel de bautor de vin esti…:)

    [Raspunde]

    burebista Reply:

    @Dan Micuda, depinde cati bani ai . si cat de mult vrei sa te rupi in figuri . pentru ca sunt si multi care fac asta . dar daca iti place un vin si ai bani nu vad de ce sa nu il iei .totusi , dupa multi ani de cautat pe net fel si fel de opinii despre vinuri in general am ajuns la concluzia ca atunci cand analizezi un vin trebuie neaparat mentionat si pretul si raportul calitate pret si cam cat ar trebui sa fie pretul . asta cred ca e ceva nou si poate da erori , dar pentru cineva care a degustat mii de vinuri e usor . din pacate romanii nu prea se inghesuie la vinuri din import . daca ar descoperi ca exista si vinuri ieftine si bune din import si le-ar cumpara , piata vinurilor din romania s-ar echilibra .in ultima vreme preturile unor vinuri au scazut si cred ca e doar inceputul si vinuri care nu apareau in raft la supermarket acum apar unul cate unul . acum cateva zile am vazut la megaimage GOLEM ROSU LA VREO 100 DE LEI DAR SI ALB . ala alb nu avea pretul afisat .cel rosu , din 2013 , avea alcool 14.9 % . am recitit postarea ta despre cel din 2011 care avea 14.5 % .ma gandeam sa il incerc dar nivelul alcoolului pare prea mare si am mai patit-o cu un vin de la basilescu feteasca neagra epoque tot 14.9 % alcool demisec dar care era dezechilibrat rau , se simtea numai alcoolul . in ultima vreme am cumparat numai vinuri de peste 35 de lei , mai rar , e drept dar mai sanatos .:).totusi nu as vrea sa dau suma respectiva pe un vin care face 60 de lei .cam ce parere ai ?

    [Raspunde]

  2. Cosminon 20 Sep 2017 at 5:10 PM

    Am baut un pahar de Tignanello 2011 intr-un wine bar in Milano. Nu insist asupra pretului paharului, dar sincer mi s-a parut ca a meritat fiecare cent… l-am scurs bine…
    M-am gindit ca nu am ocazia in fiecare zi, iar sotiei am “uitat” sa-i spun pretul 🙂

    [Raspunde]

Trackback URI | Comments RSS

Leave a Reply