Feb 28 2017

Podere Monastero: Nasterea unui Supertoscan? Da, dar nu numai atat…

Published by at 9:09 AM under Degustare,Italia

 

Motto: Adesea cautarea unui vin deosebit se rezuma la simpla decoperire a unor creatori pasionati, fanatici fata de munca lor. Vinul vine apoi de la sine

 

Venind din Romania, unde apare cate un producator nou pe luna, iar industria viti-vinicola de calitate are cam 10 ani de istorie cuantificabila/documentata/baubila o veste despre implinirea a 10 ani de recolta ai unui producator este cumva ceva normal si obisnuit.  Deja in curand vom avea si  noi din ce in ce mai multe astfel de vesti.

Doar ca pentru o regiune cu traditie viti-vinicola de sute de ani, cu faima Toscanei (caci despre ea vorbim) aparitia unei crame noi este un eveniment in sine. Intr-un peisaj dominat de traditie, istorie si constanta orice intreprindere de genul acesta sigur atrage priviri curioase. Mai ales cand crama respectiva este una minuscula si isi propune sa faca vinuri supertoscane, printre altele din Pinot Noir, sigur ridica niste sprancene.

Insa in Toscana nimic nu se indeparteaza foarte mult de traditie. Chiar daca producatorul despre care vorbim are plantate soiuri internationale (Pinot Noir, Cabernet Sauvignon si Merlot) legaturile cu specificul local sunt mult mai puternice decat s-ar intui la prima vedere.

 

 

O descriere sumara si superficiala i-ar cataloga in multitudinea pionierilor entuziasti, veniti din toate colturile lumii in Toscana, aceasta  Mecca a vinului si a existentei bucolice. Doar ca la o privire mai atenta, dincolo de  aparente descoperi legaturile puternice cu istoria locului, desi vorbim de o crama aflata “abia”  la a 10-a recolta.

 

Proprietarul, Alessandro Cellai, este unul dintre cei mai buni oenologi din peninsula, discipolul preferat al marelui Giacomo Tachis ce-l care a revolutionat oenologia din peninsula si a creat practic segmentul supertoscanelor cu ajutorul  “gigantului” Emile Peynaud. Practic prin tot ce a facut Tachis a readus Italia in general si Toscana in particular la masa greilor vinului mondial.

Intre el si Alessandro Cellai a existat o legatura trainica care a depasit simpla colaborarea profesionala, Alessandro fiind privit pe buna dreptate in Peninsula ca fiind cel care duce mai departe mostenirea marelui Tachis.

 

Asta se vede si in vinurile pe care le face la Castellare di Castellina si la Rocca di Frassinello in colaborare cu oenologul celebrului Chateau Lafite Rothschild.  Pentru Alessandro oenologia nu este neaparat o profesie cat mai degraba o pasiune. Este genul acela de vinificator cald, apropiat, retras si fanatic cu privire la calitate in tot ceea ce face. Am intalnit destul de rar genul acesta de oenologi, dar acum cand ii recunosc, simt cumva a priori ca vinurilor lor imi vor furniza unele din cele mai interesante revelatii ale lumii viticole. Pentru ca dincolo de calitatea intrinseca, regasesti in ele pasiunea si dedicarea pana la sacrificiu personal a celui care le-a creat.

 

Pe langa activitatea la cramele amintite plus in Sicilia la Feudi del Pisciotto, Alessandro a avut timp (eu unul nu imi dau seama cum) sa isi creeze propriul proiect. Acesta se numeste Podere Monastero, o proprietate minuscula de doar 3 hectare, pierduta pe dealurile Toscanei. Un laborator care sa ii permita sa isi urmeze propriul proiect si stil. Cele trei hectare sunt impartite intre doua mari stiluri de vin la ora actuala: 1.5 sunt plantate cu imparatul Burgundiei,  Pinot Noir si 1.5 ha impartite in mod egal intre regii Bordeaux-ului Cabernet Sauvignon si Merlot. Din fiecare vin se fac anual in jur de 800 de sticle, iar etichetele au fost create special de sculptorul si artistul plastic german Konrad Winzer, bun prieten al lui Alessandro, de asemenea prezent la eveniment.

 

Inutil sa spun ca la Podere Monastero atentia pentru detalii este dusa la extrem, de la alegerea parcelelor pana la viticultura si vinificare.

De altfel numele asamblajului bordelez Campanaio vine de la denumirea in italiana a celui care tragea clopotele la biserica. Acesta, dupa ani de serviciu credincios in slujba parohiei, era in mod traditional inzestrat cu un petec de pamant pentru serviciile aduse Domnului. Dar vai, acesta era in mod constant cel mai dezolant si arid/neproductiv loc din toata propietatea parohiei. Soarta insa face ca tocmai acest loc sa fie alegerea ideala pentru vita de vie si asa a ajuns parcela respectiva plantata cu cele doua soiuri bordoleze din care avea sa iasa un vin deosebit, cum nu se putea produce in alta parte pe proprietate.

 

 

Sigur o sa va intrebati de ce Alessandro nu a plantat soiuri locale si mai ales de ce nu a ales sa vinifice Sangiovesse, soiul fanion al Toscanei.

Raspunsul este destul de  simplu pentru mine. Succesul si calitatea pe care le-a atins la Castellare cu I Soddi di San Niccolo sunt aproape imposibil de depasit. I Soddi este pentru mine cel mai bun vin local, bazat Sangiovese, pe care l-am baut. Asamblaj autohton pur de Sangioveto si Malavasia Nera, fara “ajutor” de la soiuri internationale,  in exprimarea lui maxima. Este greu sa faci ceva mai bun si cu siguranta eu il consider vinul reprezentativ pentru Toscana. Sta alaturi de Brunello de top, dar in acelasi timp este diferit.

 

Asadar pentru cei care se intreaba de ce nu a plantat Sangiovese, raspunsul este destul de simplu: pentru ca deja face un vin din soiuri locale care este uluitor de bun.

Pe scurt, noul producator, Podere Monastero, este o crama boutique, nascuta din pasiunea nebuna pentru vin a unuia dintre cei mai bun oenologi ai Italiei la ora actuala.

 

La inceputul lui decembrie, la invitatia lui Alessandro, am avut onoarea sa particip in Toscana la un eveniment care a marcat primii 10 ani de existenta ai Podere Monastero. Eveniment incadrat de doua degustari verticale ai primilor ani de recolta din La Pineta (Pinot Noir) si Campanaio (asamblaj bordelez).

Asa cum aminteam, cantitatile produse sunt minuscule (in jur de 800 sticle pe an din fiecare vin) si ceea ce a fost cu adevarat fascinant este sa urmaresti evolutia vinurilor si cumva schimbarea brusca de stil si seriozitate de la un an la altul. Mai ales momentul acela cand via intra intr-o alta treapta de calitate si incepe sa confirme asteptarile infrigurate ale celui care o ingrijeste.

Despre vinuri in sine sunt convins ca nu descriptorii aromatici si de stil sunt cei mai importanti.

Ce este insa de notat este nivelul de calitate deosebit al acestora,  incepand chiar de la cele aflate la inceput de drum,respectiv recolta 2006. De asemenea este de de remarcat ca toata vinurile au fost la inaltime, trecand cu brio inca din tinerete, testul timpului.

 

 

 In cazul La Pineta (Pinot Noir 100%) s-au remarcat 2007, 2009,2011 si calitatea evidenta a lui 2015. O nota aparte pentru 2010  care se apropie cel mai mult stilistic de referinta franceza si o precizare importanta din partea lui Alessandro care nu cauta si nu a cautat niciodata sa produca stilul Burgundy.

 A vrut un Pinot Noir care sa reflecte terroir-ul Toscanei, un Pinot Nero, cum ii place sa sublinieze. Privit sub acest aspect expresiile acestuia de-a lungul celor 10 ani urmaresc fidel conditiile climatice ale anilor si prin linia comuna care traverseaza toate vinurile reusesc sa schiteze impactul locului asupra soiului. Oricum sarcina de  adapta acest soi dificil conditiilor locale ale Toscanei este una herculeana si cred ca numai un vinificator de clasa, dar si cu o usoara doza de nebunie o poate duce la bun sfarsit. Daca Alessandro nu o poate face, e greu de gasit altcineva.

 

Cele mentionate mai sus sunt valabile si in cazul asamblajului bordelez, Campanaio (50% CS+50% M). Cu precizarea ca spre deosebire de Pinot Noir, soi ciudat si greu de stapanit/intuit/vinificat, constanta si personalitatea puternica a  celor doua mari soiuri bordeleze aduc vinurile mai aproape de stilul cunoscut, identificabil, familiar impatimitilor de Bordeaux.

Am remarcat aici  2010 cu un echilibru deosebit, 2011 extrem de fin si elegant, 2012 si 2013 care acum incep sa se aseze in sticla si au potential de evolutie evident. Plus un 2015 cuceritor, care va fi un vin mare, care poate sta alaturi fara probleme cu Chateau-uri galonate din Right Bank.

 

 

La Campanaio se vede un salt calitativ clar si evident dupa 2009, de parca via a intrat intr-o alta etapa de evolutie si maturitate. Salt care se produce inca o data si la nivelul lui 2015, care pare a fi anul care preconizeaza urmatoare etapa de evolutie calitativa a acestuia. Salturile calitative se vad si la Pinot-uri dar aici diferentele sunt mult mai fine si subtile, in total acord cu capriciozitatea cuceritoare a soiului.

 

Una peste alta a fost o experienta deosebita si o onoare personala sa iau parte la aniversarea de 10 ani a  Podere Monastero.

 

Fara indoiala Alessandro Cellai  este un vinificator talentat, meticulos, riguros, atent la detalii, dar mai presus de toate pasionat la extrem de meseria pe care o face.

Care pentru el nu pare o meserie, ci mai degraba o pasiune transformata in vocatie, sintagma “omul potrivit la locul potrivit” neparand deloc goala si lipsita de continut in acest context.

Din fericire cei doi urmasi ii calca pe urme si cu siguranta vom auzi vorbindu-se in viitor la superlativ de Podere Monastero si de familia Cellai.

 

 

No responses yet

Trackback URI | Comments RSS

Leave a Reply