De vreo saptamana si ceva nu am mai publicat nimic pe blog. Nu ca nu as avea ce, dar pur si simplu nu am mai avut timp. Si a fost cumva si o ocazie fericita sa privesc contemplativ cam cum arata online-ul de specialitate fara ilustra si nepretuita mea contributie. Si a inca a vreo 2 confrati. Si arata depresiv. Adica eu unul as face depresie.

Printre ecranele cu selectii eclectice de vinuri, pahare pline (la jumate sau la ras) si bucatarii/pervaze de capitala sau de provincie insotite in cazul cel mai fericit caz de texte lapidare de gen “bun”, “pentru seara”, sau de intrebari retorice gen “merge?” se mai strecoara pe alocuri advertoriale, postari din partea angajatilor care contabilizeaza probabil  prezenta online la norma legala de 8ore/zi program de lucru plus reclame care mai de care.

Mai nou vad ca ne-a luat la ochi si Duboeuf cu Beaujolais Nouveau-ul de anul acesta si ne trage un abecedar despre el de ne merg fulgii. Eu din mare(e)a de postari am retinut doar o cifra: 25 milioane de sticle. Asa ceva! Pai sa tot postezi, ca e de unde.

In rest nimic. Ah, scuze sa nu uitam clasicele concursuri. In care sunt selectionate “cel mai bun vin romanesc, marea medalie de aur, etc” din maxim 8-9 producatori participanti. Si oricum ies gamele de linie ale sponsorilor. Care au mai ramas pe metereze…ca asa e in tenis.

Sau la care din zece incercari, in noua iese Recas pe primul loc. Incat ajungi sa te intrebi de unde atata insistenta si determinare pe oamenii aia de nu stau acasa si scriu direct pe Facebook: “seara trecuta la degustarea de X si Y care nu s-a mai tinut ca nu avea rost, Cramele Recas au iesit pe locul I.”

Sa fim bine intelesi (bine, nu o sa fiu ca oricum unii o sa inteleaga tot ce vor ei, respectiv ca are Micuda ceva cu of, viata lor): nu e un lucru rau faptul ca se tin degustari si ca iese respectivul producator pe locuri fruntase. Sa se tina si sa iasa. Doar ca privite cumva cu detasare evenimentele de acest gen spun multe despre publicului autohton. Si despre cat de bine se pricep cei de la Recas sa potriveasca vinurile pe gusturile acestuia. Bravo lor!

De fapt, daca acum m-as apuca sa citesc si sa ma documentez despre vin in online-ul romanesc as avea o mare problema. Despre print nu mai vorbim ca acolo ne-am lamurit demult. Treaba e moarta si ingropata. Sperante cvasi-nule de reinviere. Oricum moda mioritica de a-ti scrie altii (gratis) revista s-a intins incet si in online . Si asa avem bloguri scrise de altii. Asa cum avem vinuri facute de altii.

Pe scurt tabloul e usor depresiv si in ton cu sezonul. Adica bacovian. Cred ca e si de la vreme. Apropo de vreme. Imi aduc aminte acum ceva vreme (sic!) cand eram infierat proletar ca am idei si pareri (si tin mortis sa mi le exprim). Daca ma uit cum arata peisajul in ultima vreme (sic!), in lipsa factorilor perturbatori si elementelor refractare (printre care ma autoinclud), totul pare lapte si miere. Si  traim o democratie minunata. Trump style. Dan Diaconescu like. Dictatura populismului. Si a victimei sale, omul obisnuit, fara probleme existentiale deosebite, in afara de nevoile aflate la baza piramidei lui Maslow.

Asa ca, fara a fi un strigat de alarma si nici a ma considera cine stie ce autoritate in domeniu (mai ales ca ultima vreme chiar m-am tinut departe de  micile polemici autohtone); dar, pentru cei sfasiati interior intre o maslina, o chifteluta cu susan, o obligatie la un producator sau pur si simplu prinsi in mica lupta a supravietuirii de zi cu zi, le reamintesc, pe scurt, ce inseamna sa faci content:

• Inseamna in primul rand sa te respecti pe tine si pe cititorii tai
• Inseamna sa pierzi mii de ore de documentare si de scris, citit, revizuit, adaugat (scos in cazul meu)
• Mai nou inseamna sa pierzi alte mii de ore si neuroni sa iti aperi idelile si parerile in marea masa de oameni frumosi (si zombie) care vad totul prin prisma propriei persoane. Si a atacului la a altuia. E asa, un fel de real-life Resident Evil.
• Inseamna de la o vreme sa mergi impotriva curentului. Si a stilului “scrieti baieti numa’ scrieti”. A povestilor de prin casa, curte, cabana de la munte, gratarul dintre blocuri, cinei de seara, betiei cu “pretenii”,etc
• Inseama sa ai pareri si sa nu iti fie frica sa le exprimi. Si cand zic frica ma refer la frica aceea, existentiala pentru unii, ca nu mai apare baxul de vin la usa sau ca te taie vreunul de pe lista de protocol. Sau, mai nou, sa fii amenintat ca esti scos de pe vreun grup de Facebook. Kafka!
• Inseamna sa faci pe un fel de ronin in minunatul online romanesc al vinului care in ultima vreme emuleaza perfect realitatea presei autohtone de specialitate. Iata cum realitatea s-a imbinat in mod fericit(?) cu virtualul si pe la noi.
• Inseamna sa mai sughiti uneori si sa nu iti dai seama de ce nu iti trece nici cu zahar, nici cu respirat in punga. Cu speriatul oricum in cazul meu nu trece sigur. Ca sunt mai greu de speriat din fire.

Suna cam urat, nu? Nu e cu protocol, like-uri si “oameni frumosi”? Well, that’s life.

De fapt suna mai rau. Suna a munca si a efort. Ala care mai da jos din chiftelutele cu susan, puiul “sanhai” si vinul moka.

 Una peste alta, inca o data: daca asa ar fi aratat peisajul media/online al vinului romanesc in urma cu vreo 5 ani cand m-am apucat de scris, sigur nu as fi avut nici o tragere de inima sa intru in hora aceasta cu chiuituri.  

Asa ca in contextul actual intrebari existentiale de genul: de ce nu au aparut mai multi bloggeri care sa creeze content de calitate, de ce presa de specialitate nu il mai face sau  care au fost mai intai la platoul cu “langue de chat”: “blogerii” sau revista, sunt retorice. Si e mai bine sa ramana asa. Cel putin deocamdata nu ma mai framanta, le iau asa cum sunt.

Poate ca era creatorilor de content moare si incepe o noua etapa. Poate ca nu mai conteaza atat de mult informatia verificata din mai multe surse, efortul documentarii, rationamentul cognitiv. Si primeaza satisfactia imediata, democratica, burta plina, excesul, barfa, informatia triviala, perisabila, de moment, punctele cat mai usor de inteles de mase cat mai mari si mai diverse de cititori.

Eu unul o sa va scriu din cimitirul elefantilor. Adica de acolo unde se duc toti creatorii de content din print sau din online “sa moara”: pe propriul blog.

Ah si anunt si o schimbare de politica editoriala: nu cred ca o sa mai cititi atat de des articole de atitudine elaborate pe pagini intregi (ca cel de fata, sic!).

Am descoperit de curand stilul introspectiv-contemplativ, presarat cu intrebari retorice. Care permite, pe langa concentrarea  gandurilor si angoaselor personale in intrebari existential-filozofice si un eventual feedback-ul linistitor de la cititori. Linistitor in sensul ca inca ma mai citeste cineva…:)

Si in ipoteza ca argumentatia din paragraful de mai sus e cumva prea complicata, va ofer in avanpremiera un crampei al implementarii noii politici editoriale, de tipul “intrebare la Radio Erevan”:

“Un cititor al Decanter sau La Revue du Vin de France, ar considera omonimul autohton o revista de specialitate? Si daca da, care ar fi specialitatea? Sau care omonim… ”

Tags: Blog de vin, Content

Trackback URI | Comments RSS