Astazi o sa vorbim despre concursurile de vin. La modul general si cu ceva particularizari internationale. Fara referiri la cele nationale, a caror relevanta la extern, pe pietele cae conteaza, este cvasinula. Asa ca o ne limitam la a vorbi despre concursurile de vin in general cu exemplificari dintre cele mari, serioase, cunoscute pe tot mapamondul.

1. Ce sunt concursurile de vin?

In sine sunt organizari de evenimente la care producatorii au oportunitatea de a castiga medalii pentru vinurile proprii.

2. Au ele capacitatea de a clasifica vinurile?

In mare parte nu. Si asta din doua motive: unul ca multe vinuri nu le gasiti niciodata la concursuri, asa ca vor clasifica o anumita categorie de vinuri. Si doi chiar in ipoteza unei organizari perfecte si a unui juriu super-competent, concursul este o simpla fotografie pe care o faci unui vin la un momnt dat, printre sute, mii de alte probe, in blind si sub imperiul timpului. Mai greu sa faci clasificari in stilul acesta. Clasificari de substanta ma refer.

3. Sunt ele utile consumatorilor?

Partial si depinde despre ce consumatori vorbim. Ele sunt utile in primul rand producatorilor si comerciantilor. Care comercanti vor prefera intotdeauna sa aiba pe raft un vin cu bulina decat unul fara. De ce? Pentru ca se vand mai usor publicului larg (adica despre acei consumatori vorbim, care trateaza vinul ca pe un produs). Acum banuiti ce vinuri sunt indeobste trimise la concursuri? Daca nu, cititi mai departe…

credit @zimbio.com

       4. Ce fel de vinuri participa de obicei la concursuri?

In virtutea celor expuse mai sus, vinurile inscrise sunt (ar trebui sa fie) cele de volum, produse in sute de mii sau milioane de sticle si care apar la raft magazinelor. Adica cele mainstream care vireaza mai mult catre produs decat catre vin. Bine, exista si exceptii, de producatori mici care doresc vizibilitate sau erori de marketing in stil vinul de top bagat in concurs si obtinand medalia de argint, pe cand cel de baza ia aur. Dar sunt exceptii. Rar vinurile cu personalitate, care exprima terroir-ul si tipicitatea unde au fost produse sunt incluse in astfel de competitii. Pur si simplu cele doua genuri de vin sunt universuri si filozofii paralele, de la productie la consumatorul care le bea.

       5. Sunt “pe bune”?

Da, sunt pe bune. Nu isi risca nici un organizator “afacerea” doar ca sa favorizeze un producator sau altul. Fraudele mai apar pe la producatori care una trimit si alta imbuteliaza la raft. Rar sunt verificati si se profita de acest fapt. Dar uneori se intampla, exemplul fiind comunicatul Concours Mondial de Bruxelles de anul acesta. Care poate fi privit si ca o forma de marketing menita sa creasca notorietatea/perceptia de seriozitatea a concursului. Nimic rau in asta.

     6. Care sunt cele mai bune/de calitate/serioase concursuri?

In general nu exista concursuri mai bune decat altele si este greu de facut o clasificare. Fiecare are diferite reguli, norme , jurii, promovate mai mult sau mai putin agresiv. Dar pana la urma finalitatea este aceeasi, iar utilitatea pentru consumatorul avizat/pasionat este aproape zero. Sunt cam ca vinurile de Lume Noua, create pe gustul publicului, respectiv producatorului in cazul de fata. Mai ales cand in magazine tot raftul e plin de vinuri cu buline. Ca un can-can, concursul de la Drink Business care are in juriu cei mai multi MW, ofera si cele mai multe medalii procentual comparativ cu restul. Puzzled? Me too…

Mai jos aveti o mica statistica a celor mai mari trei concursuri internationale, datele fiind preluate din numarul din aprilie al RVF (La Revue du Vin de France). Observati ca exista taxe de intrare in concurs si pret al bulinelor aplicate pe sticla. Deci la baza stau marketingul si business-ul. Repet, nimic rau in asta…

Si acum cateva consideratii personale generale care sa justifice de ce concursurile de vin sunt cvasi-irelevante pentru mine:

1. Ca un vin “sa iasa in fata” si sa capete medalii la un concurs de acest gen trebuie sa posede cateva carascteristici cumva incompatibile cu tipicitatea, terroir-ul, cu ceea ce numesc eu un vin interesant, “de calitate”. Adica trebuie sa aiba fruct, sa fie modern, direct, international, “in your face”. Altfel, printre mii de probe bombastice, va parea o zeama insipida, agresiva si de nebaut. Chiar daca e un Bordeaux Grand Cru. Este greu pentru orice degustator sa remarce in blind eleganta unui Bordeaux intre 3 Chiliene si un Australian. Il va cataloga ca nereusit, greu de baut acum si il va nota ca atare. Pe scurt concursurile, prin natura umana, favorizeaza placerea hedonistica, de moment, a unui vinului, in detrimentul complexitatii si potentialului de evolutie.

2. Vinurile interesante, de calitate, de la producatori consacrati si dedicati, adesea scoase in editii limitate, nu au nevoie de buline si concursuri ca sa se vanda. Si nu vorbesc aici neaparat de Bordeaux sau Burgundy care ar fi exemple clasice. Regula este cvasi uniforma pentru orice vin “de terroir”. Si exista viceversa: Cine face astfel de vinuri nu este genul de producator cu opinii favorabile concursurilor, deci nu le trimite acolo, deci nu o sa le gasiti prin pomelnicele cu medalii.

3. Faptul ca vinul capata o medalie la vreun concurs si are o bulina pe el nu asigura faptul ca in sticla de pe raft veti gasit acelasi vin. Si aici nu ma refer la cazurile (rare?) in care producatorul trimite ceva la concurs si imbuteliaza altceva. Sau pune bulina pe alte loturi/vinuri.
   Exista o serie de factori care influenteaza vinului de la stadiul in care arata el in sticla de concurs la cele n+1 loturi care vor fi imbuteliate in timp si vor ajunge la raft.
   Sa ma explic: adesea vinul (mai ales cel de concurs) se produce in cantitati mari si nu este imbuteliat intr-o singura transa din motive de depozitare, costuri cu furniturile, etc. Deci va fi imbuteliat in loturi. Care vor fi stabilizate si tratate in functie de situatie si destinatie rezultand un produs final diferit fata de proba de concurs. Apoi chiar si pastrat in tancuri de inox si mediu inert, in timp calitatile lui initiale se pierd/evolueaza. Fenomenul se manifesta mai pregnant la cele “bombastice”, care ies in fata la concursuri si la care dupa ce se duce “machiajul” raman indeobste niste zemuri insipide, baute cu voiosie de consumatorii de “medalii”.  Sau la varietatile aromatice, cum ar fi Sauvignon Blanc-ul. Si asta ca sa nu mai aduc in discutie pastrarea in conditii precare pe parcursul lantului de distributie de la producator la clientul final, problema uriasa, mai ales in Romania.

In concluzie, concursurile, rezultatele si tot tam-tam-ul din jurul lor pe mine personal ma lasa rece. Sau cel mult conteaza la nivel de anecdotica.  Cand vezi un vin de top cu medalie de bronz si cele de linie cu aur. Asa cum spuneam la inceput au rostul lor in activitatea de marketing  si pot intelege entuziasmul din jurul lor.
Doar ca au putine legaturi cu consumatorul final, in afara de rolul lor de promovare a vinurilor. E ca si cum se intalnesc doi profesionisti, producatorul si organizatorul, care amandoi vor sa vanda cat mai mult si cat mai scump. Dar de fapt ei se gandesc in mod altruist la binele unei a treia persoane, care nu este de fata si nu participa la proces decat ca finantator final al intelegerii, respectiv consumatorul. Si marmota…

In plus pentru un pasionat de  vin discutia e si mai simpla: genul de vinuri pe care il caut eu,  nu prea il gasesc la concursuri. Nu contest ca era o vreme cand studiam atent bulinele de la raft. Dar am trecut de perioada in care beam buline/medalii.

In final, imi aduc aminte ca citeam acum cativa ani intr-o carte urmatoarea fraza, despre vinul australian parca: “cu cat un vin are mai multe medalii, cu atat va fi mai greu sa bei o sticla intreaga”.

 Am descoperit in timp ca remarca respectiva este valabila si in cazul meu. Si nu numai pentru vinurile de la Antipozi…

Tags: Buline, concurs vin, medalii, Vinuri medaliate

Trackback URI | Comments RSS