Marturisesc sincer ca articolele despre vin din presa generalista/”specializata in altceva sau in nimic” de pe la noi constitutie pentru mine o excelenta sursa de umor in stil Times New Roman. Acela in care mai intreaba cate unul slab de inger prin comentarii daca “e pe bune sau e la misto?”.

Colectiile de balbe, inexactitati, aberatii, insailari nereusite sau pur si simplu tampenii pe care le cuprind articolele despre vin din presa de la noi arata in mare parte si gradul de profesionalism la care s-a ajuns. Si chiar deplang starea de spirit pe care o au probabil acei putini jurnalisti profesionistii care au mai ramas ingropati prin redactii rezistand eroic hoardelor de pitzi si de baieti cu gel in par.

Despre presa de vin de la noi, numai de bine. La ora actuala istoria arata mult mai glorios decat prezentul, chestie cumva perena si tipica spatiului romanesc care pare ca traieste permanent sub zicala ”vom fi ce-am fost si mai mult decat atat! Si acum sa bem un sprit si sa intepam o chiftea tavalita prin susan cu scobitoarea…”. Doar ca zi de zi si an de an pare ca ne scufundam lent si dureros din ce in ce mai jos. Bine, uneori rapid si plin de adrenalina, depinde de situatie…directia e oricum aceeasi, in jos.

Introducerea fiind facuta (deja cred ca mi-am luat portia regulamentara de ziceri “de bine” si scrasnete din dinti) sa trecem la intriga.

Intriga este un articol din ultimul numar al National Geographic care face referinta pe larg la starea actuala a vinului romanesc. I se spune “Renasterea vinului romanesc”. Nu intru in polemici conform carora ca sa avem renastere ar fi trebuit sa existe o nastere si pe la noi vinul e cam intr-un permanent travaliu. Locul pentru filozofii din acestea existentiale e la un pahar de vin, intr-un cerc restrins si populat cu personaje care nu se oparesc brusc cand le ataci corola de minuni cu migala cladita in jurul propriei ignorante. Revenim, ca deviez…

La un moment dat a aparut in avanpremiera pe Facebook coperta numarului amintit si s-a nascut o mica polemica despre prezumtiva calitate a articolului respectiv. In contextul respectiv am promis ca il citesc (il citeam oricum) si ca revin cu impresii. Si apoi stiti bancul ala cu vulpea si iepurele: “Daca le-am promis la aia mici”…

Asa ca am procedat la achizitia revistei si la lecturarea cover-story-ului respectiv (parca asa se numeste articolul principal dintr-o revista, nu?).

Pe scurt, este unul dintre cele mai bine scrise articolele despre vin pe care le-am citit in presa care nu are legatura cu vinul de pe la noi. Dar asta se datoreaza in parte si genului de articole care se scriu pe la noi si despre care aminteam in deschidere. Si bineinteles si meritelor autorului. Care a stiut cand “sa se dea la o parte” si sa ii lase sa vorbeasca pe cei in masura. Pe scurt, ce a iesit este ce trebuie…

Daca ar fi totusi sa imi exersez spiritul critic as spune ca mie unul mi s-a parut usor dezlanat, fara cap si coada, parand pe alocuri o colectie de informatii si experiente individuale corect puse laolalta, dar care nu lasa insa impresia unei povesti coerente. Aduce cumva a film de Guy Ritchie…

Plus un “feeling” ciudat de “plasare de produse” si preluari de comunicate de presa cu erorile incorporate in acestea cu tot (da, da…aia celebra cu “opt maestrii internationali ai vinului”).

Pe de alta parte, daca ar fi sa fiu un pic introspectiv si detasat, pentru mine unul, care stiu povestile actorilor din articol pe de rost, a lipsit probabil sentimentul acela de nou si captivant pe care il ai cand citesti prima data despre ceva. Si care la un cititor “mainstream” va functiona cu siguranta…

In schimb, producatorii care au ajuns in articol sunt in mare cei care ar fi trebui sa ajunga si reprezinta intr-adevar partea “luminata” a industriei autohtone. Despre partea intunecata nu prea se spune mare lucru, dar poate ca e mai bine asa. A ajuns in revista pana si Lidl, iar la capitolul acesta Gramma nu cred ca o scape vreodata de “sindromul 7.99 lei” din amintitul magazin. “Un Aligote cinstit” ca sa citez autorul…

Daca ar fi sa fiu carcotas (cred ca am mai facut o referinta de gen mai sus) as spune ca din articol au fost pe nedrept omisi Vinarte care a facut (si face) istorie in vinul autohton in perioada postdecembrista si Recas care face cariera la ora actuala in ceea ce priveste business-ul de vin. Macar la capitolul exporturi puteau sa spuna ca majoritatea celor de vinuri “quality” pe piete mature se fac aproape de catre un singur jucator din piata. Bine, de fapt de un om. Si asta e o performanta in sine tinand cont de conditiile vitrege de pe la noi. Adica impotriva statului, pietei, imaginii de tara, etc…

In plus nici Davino nu prea beneficiaza de atentia cuvenita. Si ar cam trebui. Ca la partea cu renasterea stim cu totii ca 90% dintre patronii romani de crame viseaza noaptea numai preturi de Flamboyant. Intre doua naluciri cu BMW-uri si o casa in paradisurile tropicale.

Apoi la capitolul oameni care au meritat sa ajunga in revista ma bucur ca au publicat macar o poza a Iuliei Scavo care, dupa umila mea parere, este cea mai buna specialista romanca in vinuri pe care o avem la ora actuala. Eu unul as vedea-o ca ambasadoare a vinului romanesc. Dar e o vorba in stil “Noapte de decemvrie” cu care eu m-am impacat demult: in viata (spre deosebire de filmele de la Hollywood) nu intotdeauna castiga cel mai bun si care merita.

Tot la capitolul carcoteli mai bifam celebra comparatie cu Bordeaux, St. Emilion (sic, asta se pare ca nu e in Bordeaux) si Toscana datorata pardalnicei paralele de 45 de grade si care e deja axioma pe la noi, fiind folosita copios si fara mare discernamant oenologic de catre personaje cu pretentii de specialisti din industrie. Nu ii putem acuza pe altii ca pica in aceeasi capcana. Ca dealtfel si includerea usor “la gramada” in “noul val” a unui buchet de oenologi dintre care unii fac vinuri pe la noi de zeci de ani.

In rest, asa cum mentionam mai sus, povestile sunt bine spuse si documentate, faptele sunt corect prezentate, iar incurcaturile de nume gen Aurel Iancu (aka Rotarescu) de la SERVE sau Mihai Badea (aka Banita) de la Lacerta (de vreo trei ori) le putem pune pe seama faptului ca autorului i-au placut (prea?) mult vinurile de la cramele respective, asa cum el insusi recunoaste la un moment dat.

Si nu e nimic rau in asta, e unul din multele pericole care ii pasc pe cei care scriu despre vin si cu care m-am confruntat si eu la inceputuri. De aceea tin si acum carnetelul de degustare la indemana. Supranumit si “memoria degustatorului”…;) Mai faci si o poza cu telefonul si le potrivesti acasa…

Cam acesta ar fi punctul meu de vedere.

Inca o data: desi nu sunt in target-ul de cititori pentru articolul respectiv, cred ca acesta este unul dintre cele mai bune despre vinul romanesc pe care le-am citit in ultimii ani intr-o publicatie non-vin. Adica nu m-am distrat foarte tare.

Sper ca una peste alta v-am trezit interesul de a lectura materialul si chiar va rog sa o faceti si sa imi spuneti ce parere aveti despre el.

Pana la urma initiative de genul acesta mai rar intalnim in presa de la noi si am putea sa le incurajam (macar si financiar prin cumpararea revistei) in speranta ca vor contribui la o maturizare mai rapida a pietei autohtone si la atragerea de noi consumatori catre vinul de calitate. Ahhh, ce ce incheiere frumoasa…

P.S. Vedeti ca e si un concurs cu premii interesante in revista. Eu promit sa nu concurez de data aceasta…;)

Tags: National Geographic, Renasterea Vinului Romanesc, vin

Trackback URI | Comments RSS