Sambata trecuta, ziua portilor deschise la SERVE. Nu va mai povestesc despre SERVE, v-am povestit de atatea ori. Si oricum din punctul meu de vedere nu s-a schimbat nimic, impresiile sunt aceleasi. Iar istoria e mai greu de schimbat. Sau de creat. Apropo, stiati ca au fost primii care au plantat Chardonnay in Dealu Mare? Acum ca o fi bine, ca o fi rau, Chardonnay-ul lor de pe Terra e de referinta in materie pe la noi. Si din 2011 il fermenteaza direct in butoi la temperatura controlata prin bare de inox. Sambata am avut ocazia sa degustam o mica verticala 2011- 2014 din specimenul respectiv.

Inainte sa va enumar impresiile personale despre vinurile degustate va avertizez ca am fost racit cobza si din punct de vedere olfactiv total lipsit de simturi. Asa ca astazi fara flori, fructe, condimente sau baieti, doar impresii din teren, de la nivelul ierbii, din zona papilelor.

Sa revenim la Chardonnay. Ziceam ca am degustat 2011-2014. Asadar (doar) gustativ stam cam asa:

• 2011 intregrat, lejer, evoluat, cu fructul usor in spate si “faded”, dar cu o structura buna si o aciditatate vioaie. Plus un final proaspat si mineral. Este genul de Chardonnay numai bun de baut si de asociat cu preparate culinare mai fancy si gingase peste care unul proaspat scos de la baric ar trece ca un buldozer. Pentru mine este exact ce trebuie si ce vreau de la un Chardonnay baubil.
• 2012 An cu temperaturi mai ridicate, corp mai plin, prezent, cu aluzii calde in final si un plus de apasare si cremozitate la nivelul papilelor. Aciditatea este acolo, dar comparativ cu restul se lupta nitel sa sustina corpul. In final invinge, ajutata fiind si de tusele usor tonice.
• 2013 Are de toate. E genul de Chardonnay asezat, la care notele de lemn nu mai iau prim planul si se integreaza cum trebuie cu tusele fructate. Intr-o lume ideala acesta ar trebuie sa fie acum in piata, iar cei care l-au pastrat pot sa il bea. Un Chardonnay baricat scoala, care „combina” fericit notele onctuoase cu aciditatea si fructul copt. Mai are potential de evolutie, dar este perfect abordabil acum, mai ales pentru cei care vor sa prinda inca fructul in fata, prezent.
• 2014 ultimul sosit in serie este usor diferit de restul, probabil prin prima anului mai rece. Coloana de aciditate este clar definita, crispy si sustine excelent corpul si notele baricate. Fructul este si el acolo, profilul aromatic inclinand mai mult spre mere si pere decat spre chestii ripe sau exotice. Mi-a placut foarte mult, imi aduce aminte de un Chablis bun si ii prevad un viitor lung si luminos. De pus deoparte.

Per ansamblu, vinurile desi impartasesc un element comun, o tusa minerala si un echilibru frumos intre corp si aciditate, exprima foarte bine conditiile anului in care au fost facute. Ceea ce este si de dorit si trebuie sa se intample. Eu unul as bea acum 2011 si as pune 2014 deoparte. Dar 2013 ar fi un “crowd pleaser” perfect.

A urmat o mini-verticala de Feteasca Neagra Terra Romana 2010-2013, nu inainte de a trece nedrept de meteoric prin unul dintre cele mai bune vinuri albe romanesti cu un „track record” de invidiat in spate, Cuvee Amaury. Versiunea 2012 pastreaza stacheta sus si mentine impresia de subtilitate si eleganta suprinzatoare pentru un alb de Dealu Mare.

Dar sa trecem la Fetesti:

• 2010 Evoluata atat cromatic cat si gustativ. Olfactiv sunt “out of the game” dupa cum va spuneam. Pe palatin evolueaza lejer, usor subtire si “skinny”. Fructul este cumva dried-out. Desi mi s-a parut usor “over the top” este un exemplu excelent de vin intregrat si perfect abordabil acum.
• 2011 foarte bun echilibru intre toate componentele: aciditate, tanini, fruct. Expresiva, numai buna de baut acum, baricul s-a integrat perfect, iar vinul este extem de versatil.
• 2012 Anul mai cald a scos in evidenta varianta 2012 mai ales prin corpul moale, catifelat, “plush” asociat unei aciditati mai scazute. “Nervul” este acolo, il simti in structura si pe final, doar ca este acoperit de faldurile de fruct dulceag. Emuleaza cumva, in maniera proprie soiului, stilul Chardonnay-ului din acelasi an.
• 2013 Tanara, cu toate componentele la maxim si cu o nota verde, specifica vinurilor proaspete, care inca isi cauta locul in sticla. Baricul se simte chiar si gustativ, taninii sunt inca naravasi si vinul are nevoie de ceva timp sa se slefuiasca. Ingredintele unui vin cu potential sunt insa acolo.

Toate cele patru exemplare sunt vinuri cu pedigree european, de Lume Veche. Vinuri cu personalitate si care cer mancare. O nota picanta si spicy in partea a doua a evolutiei si pe final e un element comun, indiferent de capriciile anului, insotita de tusele de prune in diferite declinari, dar aici e posibil ca si subcontientul sa imi joace feste. Stilul SERVE de Feteasca Neagra este cumva diferit de al celorlalti producatori din zona, cu vinuri mai acide, expresive si nervoase in tinerete care se aseaza bine la sticla daca aveti rabdare cu ele.

Si aici ajungem la noutatea prezenta in degustare: Cuvee Guy de Poix Feteasca Neagra 2012. Total diferita de cele patru enumerate mai sus, la capatul opus chiar. Un vin masiv, amplu, musculos, concentrat. Il ajuta in acest sens si cei 15.5 % grade alcool care definesc un corp cremos, onctuos si catifelat care umple palatinul cu tuse de fructe dulci si impresii de ciocolata. In mod cumva socant aciditatea sustine excelent constructia masiva, impunatoare, vinul nu pare nici un moment obositor sau „jammy”, iar taninii generosi de pe final tes o structura densa si ferma care sustine excelent tot esafodajul si contribuie la senzatia de masivitate.

Un vin total diferit de stilul SERVE, un vin de autor, care emana putere si care probabil emuleaza cu succes stilul acelei Fetesti primordiale, facuta dintr-o mini-productie, care l-a determinat pe regretatul Conte de Poix sa ramana in Dealu Mare.

Inainte de Cuvee Guy insa am revazut cu aceeasi placere ca prima data Cuvee Charlotte 2011. Rar mi-a fost dat sa beau vin romanesc mai rasat si stilat ca cel de fata. De o subtilitate si eleganta aristocratice, imi aduce aminte de un pedigree bordelez in declinarile sale rafinate. Probabil in universul preturilor la care se tranzactioneaza Bordeaux-urile la ora actuala ar figura la un RPC redutabil.

Cu o structura subtila si o exprimare de genul “less is more” sau “mana in fier in manusa de catifea” nu e de mirarea ca a suprins-o extrem de placut si pe Jancis toamna trecuta la Timisoara cand l-a punctat cu cel mai bun scor acordat vinurilor romanesti degustate: 17,5 p. Un vin de mare clasa, la ora actuala una din referintele in materie de la noi, unic ca stil si filozofie. Din pacate, pentru ca desi probabil nu este pe gustul pietei autohtone asa cum arata ea la momentul actual mi-as dori sa vad mai multe vinuri de genul acesta pe la noi.

In final, tot la capitolul „revederi” am verificat evolutia pentru Cuvee Alexandru 2007. Un vin care are deja opt ani la bord si la care fructul a inceput sa lase loc notele de invechire. Deja pare usor subtire la mijloc, cred ca de abia s-a asezat pe un platou pe care probabil va ramane ceva ani. Ramane de vazut si de cercetat pe viitor; oricum este pe terminate la crama si altul ca el nu va mai exista.

Cam acestea au fost evenimentele oenologice care au punctat vizita de sambata. Nu imi ramane decat sa amintesc meniul interesantul meniu de degustare produs local de cei de la Terra Carpatica special pentru vinurile SERVE; prilej de experimente si asocieri inedite si usor iesite din „mainstream-ul literaturii de specialitate.

Ca o concluzie a escapadei, la SERVE e totul cum stiti si desi au bifat multe premiere pentru piata autohtona de vin, reusesc sa insufle un sentiment de siguranta si echilibru destul de rar intalnit intr-o piata autohtona a vinului care seamana mai mult cu o mare agitata in care fiecare este aruncat din colt in colt si isi cauta locul. Probabil si datorita faptului ca este unul dinte putinii producatori autohtoni care pe langa clasicele noi lansari pe pista poate oferi la degustare si versiuni anterioare ale vinurilor, proband un istoric si o filozofie orientata spre calitate.

Tags: Cuvee Amaury, Cuvee Charlotte, Guy de Poix, SERVE, Terra Romana

Trackback URI | Comments RSS