Va povestesc astazi despre un rose controversat. Atat la nivelul comunitatii de pasionati cu veleitati (mai mari sau mai mici) de apreciere a calitatii vinurilor, cat si la nivel de provenienta. Cred ca este primul vin despre care scriu si la nasterea caruia au participat trei entitati diferite. Si nu e vreun icon. E un simplu Roze/Rose de Dealu Mare, aflat la prima editie.

Despre autor(i) (si despre vin) a scris la un moment dat si George. Se pare ca a fost o nastere complicata cu multe moase. Cert este ca asocierea Halewood+Rovit+Clamor Felix = Har Rose/Roze Dagon Clan.

Numai 2609 sticle, care inseamna cam 2000l. Parca si vad cisterna cu vin alergand intre Halevood si Rovit la imbuteliat. Cert este ca avem un producator la inceput de drum, iar intentiile sunt serioase; mai multe informatii despre ei gasiti aici.

Prezentarea sticlei atrage insa atentia prin abaterea de la stilul clasic si cuminte al producatorilor din Dealu Mare, oameni seriosi care nu se joaca cu etichetele. Bine, a inceput Davino sa o faca, sa vedem ce va iesi si eu sunt curios, dar asta e alta discutie.

Interesante sunt insa explicatiile de pe contraeticheta care probabil au fost redactate initial in engleza, unde textul curge mai bine si apoi traduse (usor cu forcepsul) in romana. Asa aflam ca strugurii sunt culesi “de mana” si ca vinul ar fi „tasnit din vie direct in pahar”, asa e de proaspat. Licenta poetica cu siguranta si probabil visul oricarui patron de vie: sa nu mai aiba nevoie de crama, inox, angajati, drojdii, furnizori, antrepozit fiscal, etc.

Oricum, in concluzie, pentru mine idea si prezentarea per ansamblu sunt „funny”, „catchy” si chiar mi-as dori sa mai vad oenologi straini “jucandu-se” si experimentand cu vinurile pe la noi. Chiar si asa, in 2 barci si 2000 de sticle. Sangele proaspat si diversitatea de abordari sunt vitale unei industrii a vinului efervescente si care are nevoie mai mult decat oricand de dinamism.

Revenind la polemica de mai sus, evolutia impresiilor publicului referitoare la vinul de mai sus a fost cam asa: la prima degustare (parca la Ethic?) extaz, toata lumea incantata. La a doua degustare la centura Panterei Roz a iesit din primul tur (nu stiu exact ce o fi vrand sa insemne asta, dar sigur nu e de bine). Apoi il bea George si e de bine. Intre timp il incerc si eu in trecere pe la Ethic, (sticla am gasit-o deja deschisa) si iar nu era de bine (un fel de compot de fructe rosii partial fermentat).

Deci pe scurt: e de bine sau nu e de bine?

Intre timp producatorul, vrand sa ma dumireasca si sa ma extraga din starea contemplativ-perplexa, imi trimite o sticla. O desfac, o beau si va povestesc:

Aspect (Culoare): Roz bon bon, pink grepfruit…hello kitty…una dintre cele mai “roz” culori pe care le-am vazut. Cu inflexiuni de fuchsia.

Nas: intensitatea medie spre ridicata, cu multe bombonici, fructe coapte, dulcege (dulceturi de capsuni si fragi, cirese, pepene verde, etc) dar fara nimic artificial. Adica si bombonicile alea par bio, naturale. Un fel de skittles pur, daca ar exista asa ceva. Bine daca il raciti bine, intensitatea aromatica se estompeaza in favoarea notelor citrice si usor vegetale, iar fructele devin usor verzi, “necoapte”. Oricum pe sticla scrie ca e de baut la 10-12 grade, ceea ce am si facut.

Gust: Dupa bombonica si dulceata din nas, deja aveam o idea preconceputa (de fapt bazata pe experiente traumatizante anterioare cu rose-uri din zona) cam cum o sa fie gustul. Dar suprinzator nu a fost asa. Este intr-adevar plin, prezent, corpolent chiar, cu fructele rosii la post (capsuni, fragi, dulceturi), dar cu o aciditate buna, infipta, care ii imprima un “lift” binevenit si sustine tot tortul de fructe ajutata fiind si de o tusa tonica pe sfarsitul evolutiei. Final fresh crocant, serios si usor tonic.

Un vin ciudat sub aspectul dihotomiei dintre nas si gust. Adica este o capsunica bombastica in nas, dar are aciditate foarte buna in gust. Imi aduce aminte de ceva italiene moderne, bine facute sau Rosado de prin Rioja. Iara bine facute. Nu ca nu ar putea fi din Australia sau de prin Lumea Noua. Pe sticla e trecut: „Rose/Roze”. Stilistic e undeva la mijloc, usor cu bataie spre partea a doua.

Una peste alta, pentru mine, este un vin Bun, care incearca sa impace si amatorii de tutti frutti si iubitorii de rose-uri fresh. De data aceasta a fost altceva fata de ce am incercat la Ethic.

Tinand cont de asamblajul de factori care au contribuit la nasterea lui este o reusita. Si tinand cont si de zona. Pe Dealul Mare doar 2-3 producatori scot rose-uri cum trebuie. Probabil ii intuiti.

Trecand acum peste licoarea roz, stil pe care eu il consider cel mai nevin dintre vinuri, sa mai dau glas (inca) unui truism si sa ma bucur ca in Dealu Mare apar producatori mici si “altfel”. Oricum controversele de genul celei de mai sus prind bine la „awarness” mai ales cand esti la inceput.

Chiar sunt curios cum vor evolua si daca tot suntem la capitolul truisme sa mai emit unul: doar timpul ne va dezvalui…etc..etc.

Deci sa avem rabdare!

Tags: Crama Dagon, Dagon Clan Har, Dealu Mare, Mark Haisma, Rose, Roze

Trackback URI | Comments RSS