Cei care ma citesc cred ca au aflat pana la ora actuala ca nu sunt un mare fan al punctelor si implicit al celui care le-a impus pe plan mondial, niveland cumva vinul si reducandu-l la cifre. Adica Robert Parker. Bine, inteleg povestea despre consumatorul care “are nevoie de repere” (sic!). Doar ca in cazul meu nu functioneaza si cu cat mai repede consumatorul respectiv poate sa treaca de “magia punctelor Parker” si sa bea vinul care ii place, cu atat mai bine.  De altfel, nu sunt nici un fan al stilului de Bordeaux preferat de marele critic, adica vinuri “mari” opulente, “showy”. Bine ca de curand Neal Martin se ocupa de Bordeaux si cu el ma impac mai bine.

Si apropo de Neal Martin asta ne conduce la urmatoarea problema pe care o am cu Parker. Sistemul de puncte pe care l-a creat i-a scapat demult de sub control. De fapt a cedat voit controlul altor critici din echipa sa care se ocupa de mai toate zonele viticole la nivel mondial. Nu cred ca mai exista zona viticola la ora actuala in lume care sa nu aiba vinuri cu “puncte Parker”. Pana si noi avem. Si tinand cont de cum (nu) aratam la nivel mondial asta spune multe.

Toata avalansa de puncte care ne inconjoara din toate partile sunt de fapt puncte date de echipa lui Parker. Bob nu se mai ocupa la ora actuala nici macar de perla coroanei, adica Bordeaux. Treaba cu punctele e deja marketing si industrie.

Dar deja am vorbit nedrept de mult despre Robert Parker.

Si nu v-am povestit despre omul care conteaza cu adevarat in cazul de fata: Louis Barruol. Aflat la a 14-a generatie de vinificatori, a preluat viile de la tatal sau in 1992. Da ati citit bine, domeniul este in familie din 1490. 15 Ha de vii vechi aflate in inima Gigondas-ul, cu patru terroir-uri “Lieut-Dits” al caror comportament si stil de vinuri sunt studiate de sute de ani. Acesta este Chateau de Saint Cosme. Intre timp Louis s-a extins si in alte apelatiuni (in special Northern Rhone) fara a renunta insa la filozofia  terroir-ului care trebuie pus in valoare de vinuri.

Cu Louis si vinurile lui m-am mai intalnit prima data la Prowein. L-am vizitat meteoric la stand impreuna cu cei care ii importa vinurile in Romania, adica cei de la Winepoint. Imi aduc si acum aminte de “La Poste”-ul alb, obtinut din cvasi-anonimul Clairette, desfacut cu o zi inainte, care arata o structura, densitate, mineralitate si rafinament demne de vinuri mari, cu pedigree. Asta ca sa nu mai vorbesc de genericul Cotes du Rhone Rosu din 2004 cu un nas superb si o tinerete si densitate a fructului de invidiat.

Sa trecem la vinul de fata. Chateau de Saint Cosme Gigondas Hominis fides 2007. Hominis Fides este un lieut-dit (loc anume, parcela separata cu terroir deosebit) despre care puteti citi detalii aici. V-am facut introducerea de mai sus cu Parker pentru ca vinul de astazi a primit 100p de la celebrul critic. Nu stiu daca exact de la el sau de la cineva din echipa lui. Acest detaliu mai putin conteaza. Cat conteaza vinul in cauza.Oricum, pentru curiosi, nota (notele) de degustare o(le) gasiti aici.

Traumatizat de toata isteria cu punctele Parker am ajuns cumva sa evit involuntar vinurile cu “multe” puncte Parker. Pentru ca prea des invoca acelasi stil. Iar vinul de fata mi-a adus in mod dureros in atentie comportamentul acesta involuntar si uneori daunator.

Asa ca avand amintirile de la Prowein inca proaspete si aflandu-ma la Stirbey de 1 Mai am acceptat pe loc si fara nici macar sa ma uit in directia sotiei (rar mi se intampla sa fac ce ma taie capul cand sunt insotit) invitatia de a incerca la final un Hominis Fides 2007.

Recunosc ca nu punctele Parker m-au ademenit la mini-degustarea organizata ad-hoc de Winepoint (au mai fost cateva vinuri, un Ribera Reserva 2011 de la Carmelo Rodero surprinzator de bun plus un Toscan superb, I sodi di San Niccolo 2010 de la Castellare) cat curiozitatea de a vedea vinurile de la Saint Cosme, care dau dependenta. Cel putin in cazul meu…

Inainte sa va povestesc de maiastra lucrare, sa va mai spun ca am trecut inainte prin varianta 2013 a Les Deux Albion, “asamblajul” de linie, majoritar Syrah (de data aceasta, de obicei are mai mult Grenache din ce am inteles) si care arata foarte bine, cu un fruct negru concentrat, picant superb incadrat de notele smoky si de violete atat olfactiv cat si la nivelul papilelor. Daca va intalniti cu el sa nu il ratati…impaca multe gusturi inca de pe acum si va evolua excelent pe viitor.

Dar vinul care mi-a resetat papilele a fost cel de mai jos. Este un Grenache 100% care arata intr-un fel in care nu credeam vreodata ca Grenache-ul poate arata. Nu o sa ma incurc cu metoda clasica de a descrie un vin: aspect/nas/gust pentru ca imi e destul de greu sa disec astfel vinul e fata. Si oricum e un efort inutil. Este genul de vin pentru care descriptorii din categoria flori, fructe, filme sau baric devin triviali si desueti.

Va spun doar ca este de o finete ireala si o eleganta desarvasita. Asezate pe o structura ferma si o densitate compacta, cu o precizie si mineralitate de invidiat. Arome? Indefinite. In sensul ca e greu sa le separi si sa le categorisesti. Tanini? De o finete filigranata, presarati in corpul vinului, dar legati parca cu un fir de otel, insotind permanent evolutia vinului pe palatin. Postgust? Cand am ajuns la Pitesti inca il mai simteam bantuindu-mi papiele altminteri obosite dupa o zi de “degustat” unele dintre cele mai bune vinuri de pe plaiuri mioritice.

Pe scurt: o bestie rafinata. Care de abia incepe sa se transforme intr-o decadenta minune oenologica. Nu mai are nevoie decat de timp. Dar la un moment dat va fi perfect…

Merita 100p? Cu siguranta nu! Merita mai mult decat doar puncte Parker. Punctele ii fac un deserviciu, il fac cumva trivial, comercial, evaluabil, incadrabil in ceva definit.

Cat costa? Pai pana sa scrie Bob despre el, era in jur de 60-70 €. Apoi comerciantii au crescut preturile pe la 300 €. Un alt fenomen pentru care trebuie sa ii multumim amintitului critic. Dar indiferent, cu sau fara puncte Parker, vinul de fata este o opera de arta in sine. Cel mai bun Grenache pe care l-am incercat vreodata. Socant de bun. Exceptional!

Oricum gasiti acum la vanzare la preturi “normale” (adica in jur de 70-80€ importate de Winepoint) variantele 2013. La pretul acesta, comparativ cu cei 300 € de mai sus, merita sa luati cele patru selectii parcelare: “La Poste”, “Hominis Fides”, “Valbelle” si “Le Claux” si sa faceti o degustare comparativa. Asta da aroganta. De altfel au si ele o groaza de puncte Parker (Le Claux 2013 are cele mai multe, 96 parca).

Bine, asta daca acest amanunt chiar conteaza pentru voi si simtiti un plus de placere cand beti vinul respectiv (si) pentru faptul ca are puncte n+1 puncte Parker.

Tags: Chateau de Saint Cosme, gigondas, hominis fides, Les Deux Albion, Winepoint

Trackback URI | Comments RSS