Jan 28 2015
Intre timp, intr-un univers paralel: La Guita Manzanilla
Va povestesc astazi despre un vin total atipic si pe care va recomand sa il incercati (macar si din curiozitate) daca aveti ocazia. Victima a prejudecatilor in vest unde este asociat celor trecuti de a doua tinerete (mai ales in Anglia), neglijat si ignorat la noi din lipsa de promovare/interes de import, sherry este unul din ultimele bastioane de traditie si istorie ale lumii vinului in fata consumerismului actual.
Nu o sa ma apuc acum sa va insir toata teoria despre el, puteti sa va informati aici. De fapt la un moment trebuie sa scriu un articol mai in amanunt. E pacat ca un intreg univers sa fie atat de necunoscut pasionatilor de vin de la noi. Ca literatura autohtona despre sherry e cam “feng shui” sa pretinzi…
Cert este ca „Manzanilla” este un fel de stat in stat in materie de sherry, un Fino (in majoritatea cazurilor) „crescut” in Sanlucar de Barrameda, langa ocean, intr-un mediu mult mai umed, ce favorizeaza dezvoltarea unui “flor” agresiv si de aici notele tipice specifice stilului, mult mai proaspete, impetuoase si expresive.
Ah, va mai spun ca vinul de fata este o Manzanilla populara in Spania (nu neaparat comerciala, e chiar agresiva fata de ce am baut la WSET) si vine dintr-o solera de 16.000 (da ati citit bine) de butoaie din care se extrage in fiecare an maxim 35%.
Dar sa vedem despre ce este vorba:
Aspect (Culoare): Galben deschis, cu “picioare” ferme pe pahar, glicerinos
Nas: Intensitate medie spre ridicata. Nici o urma de fruct. Nu citrice, nu fructe exotice in 100 de declinatii, nu „stone fruits” coapte sau verzi…nimic. Doar ceva chestii vag confiate intr-un fundal atat de indepartat incat aproape ca face parte din autosugestie. Vin alb fara fruct…trebuie sa aiba fruct undeva. Nu…nu are, nu mai cautati. In schimb un izbitor miros de mare. De pietre ude, de sare si de alge in descompunere. De drojdii. Dar nu din cele fine, ci de „flor”, agresive. O incofundabila aroma „nutty”, de alune de padure proaspat sparte. De fapt de invelisul acela brun de sub coaja atat de greu de curatat. Cine a spart alune prin padure stie despre ce vorbesc. Cine nu, sa sparga…
Ahhh iata si ceva ierburi uscate: leustean, telina marar. Totul uscat, totul trecut. Plus aluzii picante si condimentate de anason si chimen. E complex. Dar nu in sensul obisnuit. E o alta dimensiune de complexitate, intr-o alta paradigma. E anti-vin dupa standardele actuale ale lumii moderne. O aberatie comerciala la ora actuala…
Gust: Corp prezent rotund, mediu spre pronuntat. Il simti cum iti unge palatinul si il mangaie usor. Zici ca e plat, dar nu e. Pe final chiar iti dovedeste contrariul: o aciditate ascutita si senzatiile saline iti lasa un postgust curat, proaspat si mineral. Dar pana acolo cauti iar fructul. Si iar nu il gasesti. Nu exista. La fel ca si la nivel olfactiv este zero. In schimb notele picante, condimentate, „nutty” se impletesc iarasi intr-o combinatie naucitoare care iti ataca agresiv si sustinut prejudecatile. Postgust mediu spre lung, salin, curat, ca un aer de ocean in dupa-amiaza unei zile toride.
Un vin Foarte Bun. Dupa ce standarde? Pentru unii cu siguranta este de nebaut. Pentru mine a fost o descoperire in sine la cursul WSET cand am incercat o Manzanilla pentru prima ora in viata. Pe la noi sunt greu, daca nu imposibil de gasit. Si e de inteles de ce…Eu l-am comandat la Belvini, RPC Foarte Bun.
Atentie: trebuie baut cat mai rece, proaspat imbuteliat (maxim de un an) si o data deschis trebuie consumat cat mai rapid. Contrar prejudecatilor, sherry maturat sub flor (in speta Manzanilla si Fino) oxideaza.
Pe scurt e (macar) de incercat. Este ceva nou, total diferit. O alta filozofie, un anti-vin dupa standardele comerciale actuale cum spuneam si mai sus. Intrigant. Si ieftin…tinand cont la cata tehnologie si efort incorporeaza.
Puneti-l alaturi de ceva peste sau fructe de mare. Sau acolo ii este locul: ceva tapas. Nu veti regreta. Desi se descurca si cu „autohtonele” pui sau porc (fara sosuri totusi). Pentru cei cu simtul aventurii incercati-l langa ceva mezeluri traditionale romanesti. Eu l-am asociat si cu o slanina de mangalita tavalita prin boia (pe langa steak-ul de ton din fotografie si ceva macrou la cuptor in seara anterioara) si nu mi-a parut deloc rau. Este unul dintre cele mai versatile vinuri albe cu care m-am intalnit.
Concluzia? Beau prea putin sherry…mult prea putin. Ratez cumva un univers paralel care mi se pare cumva mult mai linistit si seren decat agitatia de fruct exotic din piata mainstream. E ca un colt uitat de civilizatie, un refugiu in fata lumii dezlantuite.
Fara marketing, fara fruct, fara vanzatori agresivi….Numai liniste, soare, mare si vin. Beau prea putin sherry….
