Pentru orice iubitor de vin injectat cu o doza masiva de “wine geekness” producatorul spaniol din Rioja R. Lopez de Heredia este muzica in urechi, iar vinurile sale au statut de „cult”, asa cum pentru amatorii de puncte Parker sunt probabil „Insignia” sau „Opus One”.

 

O sa profit de aceasta ocazia pentru a explica mai bine “profanilor” de ce vinuri de genul acesta aduc sclipiri ciudate in ochii unora. Sper, pentru binele vinului, sa fiu destul de clar..:)

 

Vina Bosconia este unul dintre vinurile rosii aflate in portofoliul producatorului spaniol amintit mai sus. Alaturi de Vina Tondonia si Vina Cubillo. Sunt facute asa cum le spune si numele de pe vii separate: Bosconia, Tondonia, Cubillo, iar stilul este cumva asemanator, desi factorul „old school” creste de la Cubillo la Tondonia.

 

 

Dar ce inseamna „old school” pentru Rioja?

 

Tuturor ne plac povestile frumoase cu zmei si zane si cu iz de legenda…dovada ca ne uitam la “Games of Thrones” ca la Tom si Jerry de pe vremea lui Ceausescu, duminica de la 1 la 1 si 20.

Intr-o lume dominata de vinuri extractive, alcolizate, suprabaricate, microxigenate si aflate in zodia lui “ sa il aruncam cat mai repede in piata ca se ne luam banii” niste vinuri tinute 7-8 ani in crama la maturat (cel de fata a fost tinut 5 ani in baric si 2 ani in sticla) si scoase pe piata atunci cand sunt tocmai bune de baut nu au cum sa nu iti invoce un sentiment de respect pentru producator si o senzatie de normalitate in gen „old school”, de lume veche si timpuri clasice. Aici chiar ai un sentiment de monarhie (sau monahie) care nu iti este insuflat de marketing si promovare agresiva, ci efectiv de respectul pe care producatorul simti ca il acorda atat vinului si tie, consumatorul.

 

Va vine sau nu sa credeti, acesta este vinul aflat in oferta curenta a producatorului respectiv. Va recomand sa cititi tot site-ul lor de la cap la coada doar si pentru a va insufla de normalitate si filozofia „old school”, de pe vremurile cand marketingul modern al vinului nu exista. Acum acesta domina cam toata alegerile din crame si din vii si ma bucur ca inca supravietuiesc producatori care ignora marile descoperiri din ultimele decenii in materie de comercial si tehnologie, in detrimentul bunul simt si al „old ways”.

 

Un exemplu in acest sens ar fi faptul ca au propria manufactura de baricuri si ca sa ii citez:

“Historically most of the bodegas making high quality wines used barrels to age their wines, and this has been an important factor in their success. Many of these bodegas used to have their own cooperage, but, for commercial reasons, most of them now buy barrels.”

 

 

Dar sa revenim ( credeti-ma imi este extrem de facil sa divaghez pagini intregi pe teme de genul acesta) si sa va explic concret si concis ce inseamna un producator old school pentru Rioja si cum se deosebesc ei de cei „moderni”.

Cateva trasaturi principale ale producatorilor traditionali ar fi:

 

• Baricuri americane
• Propria manufactura de baricuri
• Maturare in baricuri inerte care nu urmaresc sa aduca arome suplimentare vinului ci mai degraba o oxigenare si integrare lente, deci o alta filozofie de utilizare a lemnului
• Perioade foarte lungi de maturare la baric si in sticla, adesea peste minimele impuse de legislatie, care si asa in cazul Spaniei sunt maricele
• Focusare pe maturare si asamblare si nu neaparat pe vinificatia propriu zisa ce are loc la momentul producerii vinului.
• Folosirea intr-o proportie mica a soiurilor albe in asamblaje alaturi de cele rosii (asta din ce in ce mai rar)

 

Cam acesta erau „old ways” in Rioja, dar o data cu globalizarea si presiunea comercialului asupra cramelor, ele au trecut pe planul doi in detrimentul curentului „modernist”. Ce a inseamna acesta: baricuri frantuzesti cu toast agresiv folosite in principal pentru arome, vinuri supraextractive, grele, gemoase, in care nu mai conteaza ce soiuri au intrat si care pot fi foarte bine un Merlot de Chile sau un asamblaj premium de Dealu Mare. Adica retea clasica pentru un vin comercial, „modern”, machiat, cerut de public, pe scurt: ceva international si fara personalitate. Pentru oameni la fel, care cumpara puncte si etichete, as adauga eu….

 

Din ce am baut eu si din ce am mai cercetat, putini producatori au ramas fideli traditiilor „old school”. Motivele sunt evidente: costurile mari, capitalul imobilizat si profiturile adesea mici care caracterizeaza in general o industrie viticola a Spaniei marcata acum de o criza de supraproductie.

Daca ar fi sa dau nume as enumera trei: Tondonia (patriarhii sau talibanii stilului Rioja „old school” de la alb la rosado) plus La Rioja Alta si Marques de Murrieta care au mai virat spre modernism pe unele vinuri. Din cei pur moderni nu mai enumar ca sunt prea multi, cam toti restul. Bine lumea nu e alb si negru, exista destui producatori care au inca in portofoliu atat vinuri moderne cat si unele “old school”, dar si in cazul lor balanta pe termen lung tinde sa incline spre modernism.

 

Daca e sa ne referim la ce puteti gasi in sticle, ca diferente de stil avem asa:

 

Cele old school sunt dominate de aromele de maturare si mai putin de cele fructate care se pierd in procesul lung de elevage. Culoarea o sa fie deschisa, semitransparenta, spre nuante portocalii, caramizii. O sa mirositi la ele note de frunze uscate, cedru, tutun, aluzii de fructe rosii, adesea confiate, dulceturi alaturi de un un corp mai lejer si o aciditate in general bine evidentiata. Potentialul de evolutie este adesea excelent, dar sunt perfect abordabile la lansarea pe piata (care oricum este la ani buni dupa cel al recoltei). Daca dati de unul mai slab sau pe o panta descendenta (nu este exclus) va fi cel mai probabil subtire, descarnat, cu taninii si aciditatea iesind din corp.

 

Cele moderne o sa vi se para familiare, a ceva ce ati mai baut si o sa va intrebati ce e atata tevatura si cu Rioja asta. Ca seamana pana la urma cu un Merlot sau un Cabernet premium, de climat cald. Sunt pline de arome fructate (negre si rosii), extractive, inchise la culoare (chiar opace la un moment dat) concentrate, cu arome de baric asezate peste cantitati insemnate de fruct. Pe palatin vor fi grele, corpolente, pronuntate, uneori chiar opulente,cu un nivel de alcool semnificativ si cu fruct concentrat pe care se aseaza aceleasi straturi de “lemn”. Marea lor problema dupa parerea mea este anonimitatea, lipsa de caracter si de rost. Adica lipsa identitatii: nu apartin Rioja, apartin globului, singura lor legatura cu zona fiind un cuvant de pe eticheta. Si la ale noastre se intampla des asta, dar macar noi nu avem un stil identificabil de la care sa ne abatem si e (mai) tolerabila lipsa de caracter.

 

Dupa aceasta „scurta” divagatie menita sa va puna la curent cu realitatile si contextul vinului pe care o vi-l descriu mai jos, avem asa:

 

Aspect (Culoare): Rosu deschis, in tente caramizii, semitransparent

 

Nas: Initial se prezinta cu fruct stafidit, confiat, forest-floor si trufe pentru ca mai apoi sa se deschida in nuante de fructe rosii (visine, cirese confiate) si cirese amare. Aluziile de tabac, cutie de lemn si impresiile telurice pluseaza spre o complexitate evidenta. Un nas evolutiv, elegant, alambicat, care te face sa nu mai duci paharul de la nas.

 

Gust: Ataca cu o senzatie surprinzatoare de prospetime a fructului pentru un vin din 2003. Corp mediu, prezent chiar, dar insotit de o aciditate care ii confera o senzatie ireala de lejeritate si echilibru. Impresiile gustative evolueaza de la cirese si visine confiate la capsuni in tuse dulcege, de dulceata, vanilate, permanent insotite de o aciditate care echilibreaza excelent constructia. Tuse „savory”, saline si de ierburi uscate insotesc fericit evolutia pe palatin. Tanini prezenti pe final, structurati, seriosi, dar fara sa faca nota discordanta. Postgust lung, evolutiv, cu senzatii de fruct rosu in debut urmate de aluzii usor condimentate si savuroase pe final.

 

Un vin Foarte Bun spre Excelent, ireal de bine echilibrat si insufland o senzatie de clasicism si eleganta care impune respect. RPC Superb la cei 40 de lei cat am dat pe el, o adevarata (m)ocazie de pe okazii. E vreo 18 € pe la spanioli, bani pe care ii merita cu varf si indesat. Despre el au scris si George si Ciprian la un moment dat. Asta si ca sa nu fiu acuzat ca sunt singurul „dus cu vinul” de pe la noi…:D

 

Acestea fiind spuse, nu cred ca este un vin tocmai pe gusturile publicului larg de pe la noi. Si de afara dealtfel. De fapt, nici nu vi-l recomand daca tocmai ati trecut de pe „demi-„ pe sec sau daca va scaldati euforici si impresionati in marea de compoturi gemoase si alcolizate de pe la noi. O sa il considerati subtire, diluat, trecut si fara rost.

La un moment dat insa, daca o sa va saturati de cele de mai sus (nu spun ca e ceva rau in a bea toata viata vinuri in genul respectiv) asa ceva trebuie sa cautati si sa incercati.

O sa va ridice semne de intrebare sau chiar o sa ca provoace o epifanie…:D

 

Tags: Bosconia, Lopez de Heredia, Rioja, Tondonia

Trackback URI | Comments RSS