Cum temperaturile din termometre au mai revenit la normalul verii am zis sa mai epuizez din notele de degustare ale rose-urilor. Licorile in sine le-am cam epuizat de multisor…

Astazi avem un specimen usor aparte, nu atat in sens oenologic cat mai ales datorita povestii de succes pe care si-a croit-o destul de repede pe o piata extrem de competitiva. Se numeste Le Petit Diable (Micul Diavol) si este produs de Le Domaine des Diables. Suna intrigant si nu tocmai crestin-ortodox, nu? Oricum vin de impartasanie nu este (am vrea noi).

“Domeniul Diavolilor” este insa pe pamant (suna deja a predica despre sfarsitul lumii) si are in proprietate 15 hectare de vie in Provence cu varste de la 1 la 97 de ani. Cel de fata este facut de pe viile lor tinere, cu varste medii de 7 ani. Cam ce intalnim si pe la noi in 95% din cazuri. Similitudinile se cam opresc insa aici.

Demersul este de fapt aventura oenologica a copiilor unui cuplu de oenologi si proprietari recunoscuti in Provence, detinatorii Domaine Saint Lucie.

Micul lor diavol a facut deja furori pe la diverse concursuri adunand o serie impresionanta de medalii si dovedind consistenta an de an. “Une valeur sure” cum ar spune francezul, mai ales ca pretul este unul destul de competitiv pentru zona din care provine (parca 8 € era la Vinatis). Faptul ca este deja epuizat de cateva luni bune spune multe despre succesul Micului Diavol.

De altfel acest succes dovedeste ca generatia tanara se pricepe binisor la marketing. De la “poveste” la denumire si prezentare totul e corect realizat. Haideti sa vedem insa cat se pricep si la vin:

Aspect (Culoare): Roz-bon-bon, cu aspecte de somon si cupru, vioi si vesel.

Nas: Proaspat, direct, subtil si “popular” in acelasi timp, cu impresii de citrice (pomelo, gref) si note dulcege de fructe rosii de padure (fragi, zmeura), caise si piersici. Ii lipsesc tusele minerale, austere si are o “modernitate” placuta, dar usor atipica stilului Provence.

Gust: Atac suculent, cu un corp mediu, destul de prezent si in note dulceag-vanilate. Impresii fructate, naturale, in special fragi, capsuni si zmeura care se imbina fericit cu tuse de gref. Aluzii de caise si piersici adauga la impresia de suculenta si fructozitate. Aciditate medie, bine integrata cu alcoolul de doar 12,5% (nota bene), care preia fraiele pe final imprimand senzatia racoritoare atat de tipica roseurilor provensale. Postgust mediu cu note citrice si de fructe rosii coapte.

Un rose Bun spre Foarte Bun, reusit. Este cumva un stil de rose de Provence mai imblanzit sub aspectul aciditatii si al mineralitatii, mai rotunjor, dulceag/fructat. Nu ma intelegeti gresit, aciditatea este acolo: vinul este proaspat si cu un factor inalt de “duca-se pe gat”. Doar ca nu are coloana aceea electrica de aciditate si notele minerale, usor dure care fac Provence-urile atat de diferite de orice alt stil. Cum spuneam pare usor imblanzit si menit sa satisfaca un numar cat mai mare de consumatori. Perfect pentru un rose de “sete”, de zi cu zi, dovada fiind si furorile pe care le-a facut pe Vinatis. RPC Bun la cei 8 € cat a costat de pe Vinatis; acum vad ca e epuizat.

Daca imi aduce aminte de un Rose in stilul acesta, este cel de la Miraval de anul trecut facut pentru Pitt si Jolie de catre Perrin. Probabil ca filozofia este aceeasi, de adaptare usoara a stilului, dar cel de fata are un RPC mult mai bun decat cel amintit si pare oricum mai verosimil, natural si apropiat fenomenului Provence decat un cuplu de americani celebri care “fac vin” in Provence.

P.S. Lung: Auzeam deunazi pe la noi la televizor ca Miraval 2013 a fost declarat cel mai bun rose din lume. Cred ca de cei de la Wine Spectator care, coincidenta fatidica, e o revista americana.

Chiar aparea un comerciant autohton in reportaj cu o sticla din licoarea respectiva brate si povestea ca e vreo 100 de lei la el in magazin. Si imi aduceam aminte de anul trecut cand la fel pe la inceputul verii era senzatia anului si apoi se vindea la oferta 1+1 pe la nemti cu 12-13 €. Oricum si acum puteti sa vi-l luati cu 15 € de la francezi. Cu transport cu tot si tot il aduceti ma ieftin.

Concluzia: “Don’t listen to bullshit, just drink (think) for yourself”. Acela e un Rose pentru posesori de Apple, parerea mea…:D Anul trecut nu mi s-a parut cine stie ce (aveti aici povestea completa) si este chiar hilar ca mai toate review-urile de anul acesta se termina cu  “a big improvement from last year”.

In rest e foarte interesant cum vor americanii sa fure caimacul celor din Provence folosind propria industrie media de profil. Vechea reteta: nu pot francezii sa faca vin, cat putem noi sa scriem despre el…😀

Tags: Domaine des Diables, Le Petit Diable, Provence, Rose, Roze

Trackback URI | Comments RSS