Jun 12 2014

Printul Vlad de Vinju Mare in patru declinari…

 

Va prezint astazi patru exemplare din gama de top a producatorul Domeniile Vinju Mare pe care le-am incercat de curand.

Despre producator foarte multe nu pot sa va spun decat ce prezinta si ei pe site (info despre vinuri nu gasiti oricat ati cauta) si faptul ca “functioneaza” in DOC Mehedinti alaturi de mai titratii Cramele Oprisor si Vinarte. Probabil ca de la “Prince Mircea” al celor din urma s-au inspirat si in alegerea numelui de “Prince Vlad” pentru vinurile de mai jos. Cam multi printi pe hectar totusi.

Pe parcursul timpului m-am mai intalnit cu vinuri de la ei (cu ceva vreme in urma facea valva parca un Rose cu medalie de aur la Mondial de Rose parca), acum fiind prima data cand iau contact cu gama de top.

 

Trecem peste design-ul etichetelor, facute parca pentru duty free-ului de la Otopeni si peste partea cu “Grande Reserve” chestiune pandemica printre etichetele vinurilor autohtone dupa cum bine stim. Cred ca simplu “Rezerva” era suficient …

 

Despre asocierea imaginii lui Vlad Tepes cu vinurile sale producatorul spune asa:

“Imaginea aleasa pentru aceasta gama surprinde elemente ale traditiei romanesti, infatisand una dintre cele mai marcante si personalitati ale istoriei noastre si anume domnitorul Vlad Tepes. Scopul este acela de a transmite taria si profunzimea gustului autentic al vinurilor de marca. Detaliile aurite ale etichetei redau nota nobiliara a perioadei domniei sale si relev? pretiozitatea vinului din interior.”

Da, cum spuneam…eu zic ca e nevoie de un rebranding. Cred ca si Vlad Tepes ar fi de aceeasi parere…si nu stiu daca ar fi de acord nici cu frantuzesc-englezescul “Prince” in fata lui. Probabil ca ar fi caz de teapa. La propriu!

 

Nu sunt de ratat nici textele de pe contraetichete cu trimiteri la Bordeaux, terroir si asocieri ludice, jucause si culinare de termeni, un fel de all inclusive. E foarte interesant cum se face trecerea in doua secunde de la termeni gen “terroir-ul de Bordeaux” la acoperirea totala a spectrului gastronomic romanesc cu traditionalele fripturi de porc, miel sau curcan “bine rumenit” plus deserturi cu branza sau cu ciocolata. Tot pe etichete mai gasim texte si formulari simpatice, cum ar fi: ”aparitia unui fin depozit de culoare” Culoarea face depozit? Nu stiam. Suna a remarca rasista…:D

 

Dar ceea ce conteaza si ne intereseaza pana la urma este ceea ce gasim in sticla. Pentru ca partea de etichete si texte se poate modifica/corecta mai usor decat produsul in sine. Asadar:

 

Prince Vlad Merlot Grande Reserve 2003

 

Unul dintre putinele vinuri “cu etate” pe care le putem gasi pe piata de la noi, plin de exemplare (adesea supraevaluate) din productii mai recente. Varsta in cazul de fata poate fi un atu sau o piedica.

Vinul se prezinta vizsual in tente visinii, cu nuante brun-caramizii, care ii sugereaza varsta, in margini. Nasul confirma anul trecut pe eticheta, cu impresii de tabac, frunze uscate, ciuperci, “forest floor” secondate in fundal de fructe uscate, stafidite. Un nas clasic de vin vechi. Pe palatin se prezinta integrat, cu o lejeritate pe care doar timpul o poate conferi unui vin si o aciditate inca prezenta. Fructul este inca la post, cu aluzii similare celor olfactive iar taninii integrati din final completeaza un tablou reusit. Postgust mediu spre lung cu tuse de condiment si lichior de fructe.

Un vin Bun, exemplar corect pentru un vin matur, chestie greu de gasit prin retailul de la noi. RPC Bun (costa in jur de 35-40 de lei din cate am inteles) pentru ceea ce reprezinta si ofera. La ce producator mai gasiti vin din 2003 in oferta curenta si la pretul acesta? Vecinul de la Vinarte pe care eu l-am prins ratacit prin magazine s-a prezentat mai bine, dar din punct de vedere comercial, la momentul actual, nu este un concurent in sine.

De mentionat nivelul alcoolului de 12.5%, fata de fratele din 2011 de care o sa va povestesc in continuare si care poseda un sanatos 14%. Deh, alte timpuri…alte obiceiuri. Sunt curios de catre cine a fost vinificat cel de fata.

 Prince Vlad Merlot Vanju Mare 2011 2003

 

Prince Vlad Merlot Grande Reserve 2011

 

In mod normal si previzibil evolueaza in alti parametrii decat fratele mai in etate. Fructul copt, concentrat, gemos, stafidit isi face aparitia inca din nas alaturi de tuse de ciocolata, cafea si adieri usoare, in tente de lichior, ale celor 14 grade alcolice.

Gustativ vinul prezinta un corp mediu, o aciditate care reuseste sa ia fata acloolului, fiind insa dominata de impresiile puternice de baric (cafea, condiment, ciocolata neagra) cu un miez de fruct copt, gemos in planul secund. Tanini verzi, grippy, puternici si usor cam rustici preiau partea a doua a evolutiei dezvaluind un stil destul de rigid si infipt pentru un Merlot. Postgust mediu spre lung, usor cald, cu fruct copt, coaja de paine si impresii de cafea si ciocolata neagra.

Un vin Bun, intr-un stil diametral opus celui de sus, dur, usor auster si rustic, dar nu este exclus ca in cativa ani sa se transforme in ceva interesant. Vad logica in a-l lasa cativa ani deoparte si a-l vinde mai tarziu. Promitator. RPC Bun.

 Merlot Vanju Mare Prince Vlad

 

Prince Vlad Feteasca Neagra Grande Reserve 2011

 

Va spun din capul locului ca este un vin care va fi pe placul multora de pe la noi. Vizual se prezinta visiniu inchis, opac, concentrat. Olfactiv confirma impresiile vizuale cu note tipice de prune uscate, usor afumate si tuse gemoase de gemuri de visine si fruct supracopt. Aluziile dulcege, cu adieri de vanilie si  stafide, curmale, smochine uscate completeaza tabloul.

Palatinul confirma stilul: corp plin, cremos, extractiv, aproape mestecabil. Alcoolul generos (14.5%) dar bine ascuns, il ajuta  din plin in acest sens. Fructul supracopt, gemos, stafidit este la putere. Evolutia este rotunda, catifelata, de brocard, in detrimentul aciditatii si agresivitatii taninilor care se afiseaza pe final moi si catifelati, ascunsi parca sub pulpana grea a fructului si extractivitatii. Posgust mediu spre lung, usor cald, cu fruct copt, dulceag si aluzii de lichior de ciocolata.

Un vin Bun spre Foarte Bun. Este un stil care prinde in piata de la noi si care imi aduce aminte de un exemplar al celor de la Tohani vinificat in aproximativ aceasi maniera. Eu unul prefer vinurile mai acide, suple si structurate, dar cel de fata ofera surprinzator de multe la pretul care se cere pe el.  RPC Bun, costa tot 37 de lei prin online.

 Feteasca Neagra Prince Vlad Grande Reserve

 

Prince Vlad Cabernet Sauvignon 2010

 

Cel de fata nu este un Grande reserve (sic!) si desi nu stiu sa va spun daca este o treapta mai jos de calitate mie mi-a placut mai mult. Probabil ca a fost cules mai devreme, alcoolul fiind sub 14%, fata de fratii (si surorile) de mai sus.

Culoare de un visiniu inchis, tanar, semiopac. Nas condimentat, picant, “spicy” cu piper, condimente, grafit si note verzi, de ardei,  asezate pe un miez de fruct negru expresiv si proaspat. Tuse de violete si de tutun, usor afumate si mentolate in fundal. Un nas complex, intrigant care te indeamna sa il descoperi. Nice! Gustativ este structurat, infipt, cu o coloana rigida specifica soiului. Fructul negru evolueaza in planul doi, in spate notelor condimentate, de ierburi uscate si usor picante. Aciditate buna, structura fiind sustinata de tanini prezenti, stransi dar integrati. Postgust mediu in note de fruct negru proaspat si aceleasi tuse picante.

Un vin Bun spre Foarte Bun, infipt, cu personalitate care iese din cotidianul CS-urilor imblanzite fortat de pe la noi care seamana cu niste bichoni maltezi, cand de fapt, dupa soi, ar trebui sa fie pitbulli.

Nu stiu daca este terroir-ul sau zona de vina (renumita pentru potentialul soiurilor rosii), dar pentru mine a fost o surpriza foarte placuta. E un stil de Cabernet mai “verde”, ierbos, mentolat, pe care nu prea il intalnesti pe la noi si care mi-a adus aminte de cele de Africa de Sud pe care multi le considera insa cu defect datorita notelor verde, unrippe. Mie imi plac. La fel ca si cel de fata. RPC Bun.

 Cabernet Sauvignon Vanju Mare 2010

 

In concluzie, am baut patru vinuri bune, care isi merita banii, chestie rara pe la noi. Sunt trase probabil in jos de lipsa unui marketing si a unei promovari adecvate, care pot fi denumite chiar inexistente in comparatie cu omniprezentii vecini de la Oprisor.

Iar despre prezentare …asa cum spuneam in opinia mea ar fi imperios necesar un rebranding care sa aduca vinurile in secolul XXI.  E pacat de ele…

 

One response so far

One Response to “Printul Vlad de Vinju Mare in patru declinari…”

  1. Cristian. E.on 13 Jun 2014 at 11:20 AM

    Eu am baut Merlot-ul “Prince Vlad” din 2011…mi-a placut cel mai mult din cele gustate la goodwine in toamna trecuta.

    It mai recomand tamaioasa romanesca (dulce) de la ei…era foarte buna. Nu stiu daca au mai scos din 2012 incoace…Luam cu baxul vara cand era 25 de lei si proaspata…
    vezi si o recenzie de la George..
    http://lucruribune.blogspot.ro/2012/09/o-viata-de-pisica-cu-aroma-de-tamaioasa.html

    [Raspunde]

Trackback URI | Comments RSS

Leave a Reply