Aud din ce in ce mai des in ultima vreme discutia despre crame “frumoase si cu gust” ca despre o necesitate si o marturie a vinului de calitate. Sintagme de genul: “nu ai vazut bah ce baraca are ala….” sunt la moda si filozofia aceasta de gandire are vicii majore din punctul meu de vedere, al pasionatului de vin.

De ce? Pentru ca pleaca de la premisa ca o crama frumoasa, un castel renovat, o pensiune cocotata pe varful dealului implica in mod necesar si suficient un vin de calitate sau cel putin ajungerea la un nivel superior in vinificarea licorii respective. Este un fel de corolar fara de care vinul nu se va ridica niciodata la anumite trepte de calitate si recunoastere.

Sa nu incurcam borcanele: vinul nu se face in pensiuni sau cladiri feng-shui si nu are nevoie neaparat de ele. Cel putin acestea nu sunt de ajuns. Vinul se face in crame functionale, dotate cu tehnologie si are nevoie in primul rand de pasiune, de oameni si de investitii in utilaje si materii prime.

Partea de “carpete pe pereti” sau “avem camere de cazare” vine pentru sectorul de oenoturism si eventual de imagine. Si atat. In rest sunt profund inutile in producerea unui vin de calitate. Nu am auzit pe nimeni pana acum sa spuna ca “lu’ cutare i-a iesit vinul mai bine ca a avut termopanul mai gros la crama si piatra de rau pe peretii de la pensiune in loc de lavabila”.

Ba din contra, sa iti tragi crama retro si pensiune langa vie e cumva cum ai pune caruta inaintea calului in materie de vin. Inainte ai nevoie de tehnologie bine pusa la punct, de investitii in vie, de oameni cu experienta (care costa) si apoi te gandesti la cireasa de pe tort. Dar la noi inaine “se da glazura” si apoi se “coace blatul” dupa principiul clasic al vopsirii gardului ca sa nu se vada leopardul.

Nu discut aici despre cei care au avut pe proprietate conace vechi de restaurat si fondurile UE (si/sau cele proprii) le-au permis sa le faca pe amandoua in acelasi timp. Adica si o crama moderna si renovarea conacului de langa ea. Sunt perfect de acord ca mostenirea arhitectonica reprezentata de cladirile vechi e pe nedrept neglijata si daca se mai poate salva ceva din ea este perfect.

Cazul celebru care imi vine acum in minte este Avincis, dar mai sunt si altii (de exemplu Vitis Metamorfis au cumparat de curand o cladire de acest gen pentru a o restaura). Discut despre ideile vehiculate  de pe la noi in stil balcanic care pun spoiala in fata calitatii vinului si nu vad mai departe de un gardulet vopsit si un gratar de mici in colt.

Intr-o lume normala, in primul rand iti construiesti crama, cat mai tehnologizata si bine proiectata cu putinta. Nu iti trebuie neaparat crama cu 3 niveluri de pivnita in subsol pentru asa ceva. In ziua de astazi o hala de profile metalice cu un flux tehnologic bine gandit si o camera de maturare conditionata termic fac minuni. Apoi bagi banii in utilaje si echipamente, in materii prime de calitate, in lucrari in vie, etc.

Ca exemplu, pot sa va spun ca unele dintre cele mai apreciate vinuri din lume sunt facute in cladiri profund umile. Cel putin in Lumea Noua pana acum cativa ani, pana sa apara trendul cu oenoturismul, nu prea puteai face distinctie intre o fabrica de componente auto si o crama de vin. Si nici acum nu sunt mari diferente la exterior pentru cladirile “tehnologice”.

Un exemplu celebru este Noua Zeelanda unde industria de vin s-a construit pe modelul unei industrii de lactate bine dezvoltate (da, ei sunt regii inoxului si ai igienei in interiorul unitatilor de productie) si nu prea poti sa faci diferenta intre o crama si o fabrica de iaurt. Dar  au crescut, au investit mai intai in calitate si acum bineinteles ca isi fac si cate un restaurant sau un hotel la crama, mai cu gust mai fara gust.

Asta ca sa nu va mai povestesc iar cate Chateau-uri din Bordeaux se fac in niste dependinte amarate fara nici o legatura cu vreun castel sau cate vinuri de sute de euro au pornit (si unele au ramas) din garaj. Si nu se sesizeaza nimeni ca “Uite bah si pe ala face vinul in garaj, n-are bani de o pensiune si o carciuma acolo”…

De altfel si pe la noi tin sa va aduc aminte ca unele dintre cele mai apreciate vinuri autohtone se fac in crame profund lipsite de atractie “vizuala”, la care s-au preferat investitiile  in tehnologie si in vii in detrimentul celor de “show”: DAVINO,  SERVE, Liliac si exemplele pot continua.

Dar la noi asta e gandirea, romanul vrea sa vada ceva mare, palpabil, care sa ia ochii. Vrem beton, vrem caramida, vrem termopane, nu degeaba suntem pe primul loc in Europa la procentul de proprietarii de betoane (locuinte in proprietate personala). Noi am ramas ancorati in concret(e)ul comunismului cu “ce este este, ce nu este nu este” asa ca „arata-mi crama dom’le, sa vedem crama, sa vedem pensiunea, barul, pivnita, clubul”. Dovada sunt abundenta de poze cu betoane si sticla care invadeaza internetul de fiecare data cand un grup fericit de “turisti oenologici” mai mult sau mai putin familiarizati cu domeniul face cate un desant pe la vreo crama.

Ce ai pus in ea, cum ai utilat-o, cum ai lucrat via si ce imi torni in pahar nu mai conteaza… sa vad pe ce ai dat banii de imi ceri asa mult pe vin. De aceea spun ca mentalitatea publicului autohton este mult in urma si vor trece ani pana cand vom aprecia ce conteaza cu adevarat la un producator de vin: oamenii si pasiunea lor pentru vin. Care nu se traduce in betoane si mese de carciuma, ci doar in ceea ce gasim sticle.

Pe scurt:  Domnilor, sa nu incurcam borcanele si sa punem ca in alte multe ocazii calul inaintea carutei si fondul inaintea formei: vinul bun se face in vie, apoi in crama si la urma in cladirile “aditionale”  destinate turismului si care pot sa lipseasca cu desavarsire. Iar crama nu trebuie sa fie musai “art deco”, gotic, “new age” sau stil brancovenesc ca sa iti iasa Cabernet Sauvignon-ul sau Feteasca Neagra.

Tags: Crama, Degustari, Oenoturism, Pensiune, vin

Trackback URI | Comments RSS